Archive | Iulie 2016

Biserica Catolică, învinsă! Uniunile homosexuale, consfințite în Italia printr-un decret public.

Uniunea civilă pentru cuplurile de același sex a devenit a devenit oficială în Italia, după publicarea joi  în Monitorul oficial a unui prim decret de aplicare a legii adoptate în primăvară.

Deși majoritatea primăriilor din țară nu sunt pregătite să celebreze astfel de uniuni, din lipsă de pregătire în plin sezon estival, sau pentru că primarul afirmă că are alte priorități, alte primării sunt gata să le oficieze.

Decretul în vigoare acum nu este decât parțial, acesta permițând uniuni doar în cele mai simple cazuri. Situațiile cele mai complexe, cum sunt cuplurile binaționale sau căsătorite în străinătate, vor cădea sub incidența unui decret definitiv așteptat înainte de 5 decembrie.

Italia era ultima mare țară din Europa care nu acorda niciun statut cuplurilor de același sex ca urmare a opoziției Bisericii Catolice. Această uniunea civilă, diferită de căsătorie, prevede obligația de asistență morală și materială reciprocă.

Sursă: Biserica Catolică, învinsă! Uniunile homosexuale, consfințite în Italia printr-un decret public | ActiveNews

Anunțuri

INCORECT POLITIC. Scurt dicționar și inventar de termeni cu sensuri denaturate și minciuni larg mediatizate.

11-697x1024

Isi mai aduce cineva aminte de 9/11? 11 septembrie 2001. Atunci, intr-un terifiant si fara precedent atentat terorist islamic, 3000 de oameni au fost ucisi (cat populatia unei comune), majoritatea cetateni americani, alaturi de peste 12% cetateni straini aflati in avioanele deturnate de teroristi sau in zona turnurilor gemene din NY si a cladirii Pentagonului. Printre victime s-au aflat si copii. 6294 de oameni au fost raniti (cat populatia unui oras).

“In acea zi fatidica, Al Qaeda a ucis mai multi oameni decat IRA (Armata Republicana Irlandeza) in 35 de ani. […] Chiar daca eliminam din statistici infamul atac din 11 septembrie 2001, procentul victimelor terorii islamiste ramane 90%.” spune Jonathan Mautistz analizand fenomenul terorist global, in lucrarea sa,  Terrorism and Communication (2013)

Nu cred sa existe un moment mai potrivit decat acesta pentru clarificarile care urmeaza. Respectiv momentul septembrie 2015, cand Europa (Occidentul in general) se confrunta cu un val masiv (si cel putin suspect) de “refugiati” dinspre islam, iar lideri politici si de opinie occidentali desfasoara o sustinuta campanie de dezinformare si malformare a opiniei publice asupra adevaratelor cauze – islam, islamism, islamizare, stanga multiculturala, stat asistential – si realistelor solutii.

Dictionar

Islam = supunere (lb. araba) = sistem de gandire religioasa revelat de Mohamed; cuvant derivat din arab. „aslama” (s-a supus, s-a predat). Islam NU inseamna pace, asa cum va spun de ani de zile centralele ideologic-progresiste occidentale si/sau locale.

Islamism = doctrina si miscare politico-religioasa care sustine ca islamul (religia musulmana) ar trebui sa guverneze intreaga viata politica, sociala si personala a indivizilor, implementand sharia (legea islamica) pe care o considera superioara tuturor celorlalte legi omenesti, inlaturand selectiv pe non-musulmani si orice influente non-musulmane, in special occidentale (culturale, politice, sociale, militare, economice)

Jihad = razboiul sfant musulman indreptat impotriva necredinciosilor in Allah si Mahomed, datoria sacra a oricarui dreptcredincios musulman. Exista trei feluri de jihad: militar, ideologic si spiritual.

Teoria clasica a jihadului musulman se bazeaza pe o combinatie de selectii din Coran, hadith (traditii atribuite Profetului Mohamed), dezbateri legale bazate pe literatura hadith si tratate formale privind jihadul.”

“[…]jihadul contemporan descinde direct din teoria clasica a jihadului asa cum a fost modificata de islamul radical” si “isi gaseste expresia atat in islamul sunnit, cat si in cel shiitDavid Cook, Islamism si Jihadism: Transformarea notiunii clasice de jidah intr-o ideologie a terorii, 2009, in Totalitarian movements and political religions, vol 10, nr.2, pg 177-187

 

Minciuni preferate ale propagandei progresiste actuale

Unde minciuna inseamna falsa reprezentare a realitatii si este de doua feluri: directa si prin omisiune.

Se vorbeste despre refugiati din Siria si Iraq, care fug de razboi si de Statul islamic. Ce se omite?

1.Se omit cu dibacie doua cuvinte: musulman si crestin.

Majoritatea coplesitoare a celor care compun actualul val de “refugiati” sunt musulmani, nu chinezi, nu confucianisti, budisti, hindusi, zoroastrieni, samd. Printre ei se gasesc putinii crestini ramasi in viata si cu libertate de miscare. Cuvantul de ordine fiind „putini”.

Bref, daca stim despre ce vorbim cand vorbim despre islam, crestin, musulman, ar trebui sa stim si ca prioritatea in materie de acordare azil politic si protectie (pe viata, perpetua) fata de islam, nu doar fata de Statul Islamic, ii priveste pe crestini.

Si daca tot vorbim de compasiune, generozitate, solidaritate, este cel putin bizar (daca nu suicidal) cum doamna Merkel, care conduce partidul intitulat UNIUNEA CRESTIN DEMOCRATA nu-si face o prioritate din compasiunea, generozitatea, solidaritatea si protectia CRESTINILOR din Siria, Iraq si islam in general. Insa are grija, alaturi de colegii Vest-europeni cu care conduce UE, sa infiereze public pe est-europenii care resping ideea “cotelor” de refugiati musulmani. Care est europeni,  desi mai saraci decat occidentalii, sunt gata sa primeasca si acorde azil politic si posibilitati de integrare sociala crestinilor refugiati din islam.

2.Se omite cu dibacie amanuntul ca nu toti provin din Siria si Iraq, si ca nu toti fug de razboi si de Statul Islamic.

Am vazut interviuri cu “refugiati” din Ghana, zona palestiniana sau Turcia – care Turcia, apropo, le-a acordat azil, fiind musulmani de-ai lor, dar nu le-a convenit, pentru ca deh, Turcia nu-i Germania, the land of prosperity, social justice, milk and honey, cum li s-a spus, oare de catre cine?

Nu mai vorbim de faptul ca exista “refugiati” care nu fug de razboi, ci au venit sa-l faca aici, la noi, in Europa, impotriva Europei – teoretic crestine – in numele islamului si jihadului sfant.

3.Se vorbeste mai mult despre “refugiati”, care nu-s neaparat refugiati din calea razboiului, si mai putin despre IMIGRANTI. Se omite cu obstinatie cuvantul “ILEGALI”. Imigranti ilegali.

In acest sens tin sa amintesc ca daca dvs, cetateni europeni pasnici ai unui stat UE, crestini, dornici (sincer) de integrare intr-o societate occidentala, doriti sa rezidati intr-un  mod ilegal pe teritoriul vreunei tari occidentale, sunteti expulzati si repatriati imediat. Pentru ca, nu-i asa, in Occident avem “stat de drept”, „domnia legii”, adica aplicarea ei “unitara”, fara discriminare, indiferent de rasa, sex, cultura, nationalitate. Ati incalcat legile privind circulatia si rezidenta persoanelor pe teritoriul acelor state? La revedere!

De asemenea, daca incercati sa obtineti pe cai legale vreun avantaj, privilegiu institutional, politic, economic, sau ajutor social din partea vreunul stat occidental, chiar daca rezidati LEGAL pe teritoriul acelui stat, va puteti pune linistiti pofta-n cui. Autoritatile britanice, franceze sau germane, de exemplu, sunt mult mai ostile si rezervate fata de imigrantii LEGALI din Estul Europei, decat fata de legalii sau ilegalii din islam. Si cu cat sunteti mai crestin, mai alb, mai educat, mai heterosexual – cu alte cuvinte mai pasnic, mai normal, mai compatibil cu cultura occidentala, mai util social si mai usor de integrat – cu atat mai multa ostilitate veti primi din partea autoritatilor vest-europene.Tiens, tiens

4. Se vorbeste despre integrarea acestui val de “refugiati” ca de o prioritate umanitara. Se omite cu dibacie amanuntul istoric ca musulmanii nu se integreaza in civilizatia occidentala sau in orice alta civilizatie decat a lor, pentru ca nu vor. Daca vor, practic, nu mai sunt musulmani decat, poate, in inchipuirile lor identitare, in niciun caz conform definitiei islamului si dreptcredinciosului musulman. E un fapt care se confirma permanent, de 1400 de ani.

Epilog autohton

Aud ca distinsa Mungiu Pippidi, editorialista si sefa la “Romania Curata – Suntem cu ochii pe voi”, loveste din nou, chiar pe tema asta, a refugiatilor. Lovitura e la fel de curata – napraznic de curata – ca toate celelalte ale exceptionalei gandoloage:

Intr-un articol patetic, intitulat “Primim câți refugiați trebuie. Nu vă e rușine?”zice ca astia de nu vor refugiati din islam sunt niste retrograzi si niste prosti, ca ii este rusine cu ei (cu Romania si est europenii adicatelea) si ca este mandra ca s-a “refugiat” in Germania, sub Merkel.

Well, well… Noi ne bucuram ca stimata noastra gandoloaga si expertoloaga in politica, institutionalism, buna guvernare, societate si ce se mai nimereste functie de cine o plateste, confirma. Confirma, ca n-are nici minte, nici rusine. Confirma ca, la fel ca acum 4 ani cand spunea despre Ponta, noul sef PSD, ca este “impecabil”, are grave probleme semantice, epistemice si identitare.

Ce sa-i raspundem noi la intrebarea domniei sale, daca ne este sau nu rusine? Nu, stimata, de ce sa ne fie rusine? Ca suntem intregi la minte?

Pe de alta parte, v-am sugera, daca tot stati cu ochii pe noi si pe Romania (asa zice antetul paginii dvs) sa stati mai intai cu ochii pe altceva. De exemplu pe carte (pe alea pe care le-ati sarit, motiv pentru care iar n-ati inteles nimic). Sa loviti si dvs., acolo, macar dictionarul, abecedarul, chestii din astea, elementare. Incepand cu studiul atent al cuvantului “rusine’ – poate va identificati corect cu el, la un moment dat.  Nu in ultimul rand, luati act si de acest sumar si dictionar de mai sus.

Incercati, de asemenea, reluarea contactului cu realitatea. Si, nu in ultimul rand, incercati ceva inedit: ganditi inainte sa vorbiti.

Iar daca nu se poate si nu se poate, apelati la ajutor si terapii specializate – cu pacient cooperant, aud ca produc ameliorari; deci se poate.

Important! Cei interesati de solutiile realmente umanitare ale problemei refugiatilor, puse deja in practica de altii, cu succes, sunt invitati sa le afle intrand pe urmatoarele doua linkuri. Da, solutii exista, dar sunt „incorecte politic”, de aia expertoloaga Mungiu nu le cunoaste si nici nu vi le aduce la cunostiinta.

Ioana Hincu

Sursă: INCORECT POLITIC. Scurt dicționar și inventar de termeni cu sensuri denaturate și minciuni larg mediatizate | Dubii, Spaime si Solutii

Ce este Marxismul Cultural?

scm-blue-012

De exemplu conceptul de marxism cultural. Desi acum traim din plin, mai mult ca niciodata, efectele lui dezastruoase – pe scurt, declinul civilizatiei occidentale, al gandirii critice, al standardelor academice, al moralei crestine si al libertatii individuale – prea putini ii inteleg semnificatia si obiectivele suicidare. De unde ii si cad victima.

Pe de alta parte, unul din cele mai dificile lucruri este sa explici simplu si limpede fenomene sociale complexe unui public dezinformat si malformat (intelectual si epistemic) sistematic de mass-media si scoala. In acest sens, multumita aceleiasi prietene, am gasit acest material video pe care va invit sa-l urmariti atent pentru ca, in opinia mea, reuseste sa explice, in numai 7 minute, si pe intelesul publicului larg, fie si foarte tanar sau total lipsit de baza referentiala, esenta – istoria, obiectivele si efectele dezastruoase care frizeaza patologia psihiatrica, ale – acestei ideologii a Stangii occidentale postmoderne.

Pentru nevorbitorii de limba engleza, aveti in continuare traducerea libera a materialului video.

Nu. Nimeni nu poate lectura corect o anume realitate fara sa cunoasca abecedarul ei. Nimeni nu poate combate eficient si vindeca diverse patologii sociale fara cunoasterea si eliminarea cauzei.

Ce este marxismul cultural?

Sa incepem cu o descriere succinta:

Marxismul cultural este un termen larg care se refera la propaganda si aplicarea“Teoriei Critice” si, mai general, la influenta culturala, politica si academica a anumitor elemente ale ideologiei Stangii contemporane.

Radacinile marxismului cultural se gasesc in ceea ce numim generic Scoala de la Frankfurt. Sintagma este folosita informal pentru a descrie ganditorii afiliati sau asociati cu Institutul pentru Cercetari Sociale al Universitatii Goethe din Frankfurt in perioada interbelica. Critici atat la adresa capitalismului cat si a socialismului sovietic, acestia abordau deficientele marxismului clasic asa cum erau percepute atunci si urmareau schimbarea sociala. Opera lor este cunoscuta sub numele de Teoria Critica.

Definirea si incadrarea intr-o anume categorie a Teoriei Critice este extrem de dificila, pentru ca atinge un set foarte larg, disparat, de idei, indivizi si abordari. Cu toate acestea, aspectul fundamental si de durata al Teoriei Critice, comun tuturor produselor ei, este crearea de teorii interdisciplinare care pot servi ca instrumente pentru transformarea sociala [ceeea ce multi numesc azi, in limbaj informal, “ingineria sociala” a Stangii].

 In anii ’60, Teoria Critica a Scolii de la Frankfurt a dobandit tractiune in unele segmente ale Stangii si gandirii stangiste atat in Europa, cat si in America de Nord.

 Azi, influenta ei este resimtita in tot mediul academic occidental, dominand stiintele sociale si umaniste. Studiile de gen (femei vs barbati; „gender studies”) si cele privind „rasa alba” sunt doua asemenea exemple.

 Unul din cei mai infuenti teoreticieni ai curentului si membru originar al Scolii de la Frankfurt a fost Herbert Marcuse. Trecerea in revista a oricarui paragraf scris de Marcuse va ridica semnale de alarma oricarei persoane fie si sumar familiarizata cu actuala cultura a intolerantei [minoritarilor fata de majoritari] din campusurile universitare si scolare.

Luam de exemplu urmatorul pasaj din eseul lui datat 1965, intitulat “Toleranta represiva”:

“Minoritatile mici si lipsite de putere care lupta cu falsa constientizare si beneficiarii ei trebuie ajutate. Continuarea existentei lor ESTE MAI IMPORTANTA DECAT PREZERVAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR incalcate care garanteaza puteri constitutionale celor care “asupresc” aceste minoritati.”

 Justitia Sociala, feminismul, neoprogresismul si postcolonialismul, ca sa numim numai cateva, sunt toate miscari inspirate sau generate de Teoria Critica sub umbrela MARXISMULUI CULTURAL.

 Fie ca vorbim de gen (femeie/barbat), orientare sexuala, familie, rasa, cultura sau religie,fiecare aspect al identitatii personale este pus la indoiala, orice norma sau standard social este contestat, si, in varianta ideala, alterat, in scopul de a beneficia grupurilor pretins “oprimate”.

 Marxismul clasic vedea conflictul de clasa ca existand intre bughezie si proletariat; intre cei care aveau si cei care nu aveau.

Marxismul cultural vede acest conflict ca existand intre “oprimati” si “opresori”; intre cei “cu privilegii” si cei “fara privilegii”.

“Clasa muncitoare” a fost inlocuita cu “minoritatile”.

 Grupurile majoritare sunt definite automat ca privilegiate/opresive, in timp ce grupurile minoritare sunt etichetate automat ca defavorizate/oprimate.

Heterosexualii sunt “opresivi”; oamenii cu identitate de gen normala, clara, aceeasi cu sexul biologic [cisgen egal opusul transgenului/transsexualilor] sunt considerati opresivi; albii sunt opresivi, in special barbatii albi; crestinii sunt opresivi, samd.

Cei care nu se integreaza in aceste grupuri majoritare sunt cei considerati implicit “oprimati”.

De aici decurge rationamentul (de la sine inteles) ca:

 daca heterosexualii sunt opresivi, atunci solutia este incurajarea altor forme de sexualitate.

daca albii sunt opresivi, solutia este “diversitatea rasiala”.

daca oamenii cu identitate de gen/sexuala normala (cis-gender) sunt opresivi, solutia este incurajarea celor cu identitate de gen/sexuala confuza (transgender).

 -daca crestinii sunt opresivi, solutia este propagarea islamului.

Theodor Adorno, alt membru originar al Scolii de la Frankfurt a scris o carte intitulata “PERSONALITATEA AUTORITARIANA” in care defineste calitatea de parinte (relatia parinte – copil), mandria de a apartine unei familii, crestinismul, aderarea la rolurile (barbat/femeie) si atitudinile traditionale fata de sex si patriotismul drept “fenomene patologice”!

Aceasta tendinta de a patologiza opinii si tipare comportamentale care nu sunt in concordanta cu propriile obiective politice este caracteristica Marxismului Cultural.

 Opiniile diferite sunt descrise ca “frici irationale” sau “fobii”.

De exemplu, o persoana care nu se simte confortabil traind ca minoritara intr-o comunitate dominata de imigranti musulmani este decretata “islamofoba”, din moment ce a dori sa traiesti printre persoane cu etnie si cultura similara cu a ta (alta decat cea musulmana) este considerata o “boala”, o “fobie”.

Dimpotriva, cand musulmanii pakistanezi care traiesc in Marea Britanie manifesta preferinta de grup, traind intr-o zona a orasului transformata intr-un mini – Pakistan, atunci nu mai vorbim de “boala” sau de “fobie”, ci numai de “multiculturalism”.

O manifestare populara si propagandistica a Marxismului Cultural este Corectitudinea Politica, in cadrul careia canalele media si doctrinarii stiintelor sociale fac un exercitiu obligatoriu din urmatoarele:

  1. Pun la indoiala limbajul comun. Imigrantii ilegali trebuie numiti “migranti nedocumentati”, in timp ce discriminarea etnica pozitiva [privilegii pentru minoritati exclusiv pe baza apartenentei la acea minoritate] este numita “actiune afirmativa”

Ambitia de a defini si redefini cuvinte poate fi vazuta ca mijloc de a controla discursul si de a altera normele culturale.

Rasismul si sexismul au fost redefinite ca produse ale combinatiei dintre prejudecati plus putere. Ceea ce conduce la declaratii ridicole ca “ nu exista sexism impotriva barbatilor. Asta pentru ca sexismul inseamna prejudiciu + putere. Barbatii sunt sexul dominant cu putere in societate.” Sau “Eu, femeie de etnie minoritara, nu pot fi rasista sau sexista fata de de barbatii albi.” [vezi video] 

  1. Mentin fara distinctie vederi favorabile despre grupurile “oprimate”.Islamul este “religia pacii”, BLM (Black Lives Matter) este o miscare pasnica de protest legitim, feminismul este numai despre egalitate, samd.

Nicio deviere de la naratiunea antementionata nu va fi admisa [indiferent de realitatile obiective]. Niciodata. Nici vreo forma de critica.

Consecinte:

In timp ce comunismul, asa cum Marx l-a imaginat, oferea rezolvarea conflictului de clasa intr-un sistem social utopic, Marxismul Cultural este o forma dezolanta de razboi etern al eternelor grupuri marginale “ofensate”.

Singura consecinta logica si semnificativa pe care aplicarea pe scara larga a Marxismului Cultural o poate avea vreodata este marginalizarea culturii europene traditionale.”

End of story. Eh, va suna familiar? Ceva din toate cele explicate si enumerate mai sus? Eventual realitatea imediata?

Poate privilegiile pretinse si dublele standarde aplicate de “minoritatea” neagra – Oscarurile sunt “prea albe”, la fel si campusurile universitare de top, infractorii negri violenti impuscati de politie sunt “victime” si “martiri”, politistii albi care-si fac datoria sunt “criminali” si “abuzivi”; sau de feministe – “prea putine femei in politica si la conducerea companiilor”; sau de persoanele cu orientale sexuala anormala – LGTB, “mandre” de anomaliile lor; sau de imigrantii islamici mai nou; care toti pretind sa fie tratati favorabil (si niciodata criticati) pe criterii care nu au nimic de-a face cu meritele si competentele personale, ci exclusiv cu apartenenta la o anume “minoritate”?

Poate etichetarea imediata a criticilor islamului ca “rasisti”, “nazisti”, “hateri” sau “islamofobi”, indiferent de argumentul prezentat si de greutatea/evidentza lui logica si faptic-obiectiva?

Da? Nu? Uitati-va mai atent in jur. Tot ce-i mai aberant si psihiatric-suicidar in actualitatea social-politica si academica europeana si nord-americana (Vestul, da), toata disonanta cognitiva si toate delirurile sistematizate ale zilei, tot divortul de realitate pe care il intalniti la cei tineri sau mai putin tineri, reactia paralitica in fata agresorilor reali (islamul si etatismul cu tendinte totalitare), tot militantismul si activismul pentru Cauze ridicole, toate astea nu-s intamplatoare, ci programatice. Vorbim de programul ideologic si asaltul propagandistic al Stangii postmoderne occidentale. “Ingineria sociala” produsa de Marxismului Cultural. Este realitatea zilelor noastre. 

Ioana Hincu

Sursă: Ce este Marxismul Cultural? | Dubii, Spaime si Solutii

Mircea Eliade despre moda apărută printre tinerii intelectuali de la noi de a nu mai fi români, a regreta că sunt români şi de a pune la indoială existenţa unui specific naţional.

”Nu cred că se află  ţară europeană in care să fie atâţia intelectuali cărora sa le fie ruşine de neamul lor”.

A nu mai fi român!  (1934)

A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc.

Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”.

Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu.

S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins!

Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română.

Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini.

Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată.

Din Transilvania? Sânge unguresc.

Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau“Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească.

Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât  a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.

Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme.

Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic.

Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea?

La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică.

Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării.

Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie.

Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol.

De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară.

Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea.

Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu.

Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski.

 Mircea Eliade – Oceanografie (1934) – Editura Humanitas, 1991

Sursă: Mircea Eliade despre moda apărută printre tinerii intelectuali de la noi de a nu mai fi români, a regreta că sunt români şi de a pune la indoială existenţa unui specific naţional « CER SI PAMANT ROMANESC

Ungaria, ATAC DUR la șeful Comisiei Europene: PRINCIPIUL PROSTIEI

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vede poporul ca pe o amenințare la adresa democrației, a declarat sâmbătă ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, potrivit MTI conform Agerpres.’

Reacția șefului diplomației ungare vine după ce Juncker a declarat, într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul austriac Kurier, că securitatea legală din Uniunea Europeană ar fi pusă în pericol dacă statele membre ar organiza referendumuri privind fiecare decizie a Consiliului UE și a Parlamentului European, făcând referire la scrutinul popular pe care îl va organiza Ungaria asupra principiului cotelor de refugiați propus de Bruxelles.

Președintele CE a reiterat de asemenea că această schemă de cote de refugiați ce ar trebui împărțiți între statele membre ale UE se bazează pe principiul solidarității.

În replică, Szijjarto a afirmat că această schemă de cote „se bazează pe principiul prostiei” și că „poporul ungar are dreptul să își exprime opinia asupra chestiunilor esențiale”.

Cetățenii ungari au în mod special dreptul să își exprime opinia atunci când „atacuri teroriste și crime” comise „de imigranți incapabili să se integreze” în societate au devenit un fapt zilnic în Europa, a adăugat ministrul.

Sursă: Ungaria, ATAC DUR la șeful Comisiei Europene: PRINCIPIUL PROSTIEI

Angela Merkel se opune ferm apelurilor de a pune in discutie politica de primire a refugiatilor.

4360

Cancelarul Angela Merkel a declarat joi ca teroristii vor sa diminueze disponibilitatea Germaniei de a primi refugiati, dupa cele doua atentate comise de refugiati in ultimele zile in Germania, scrie Reuters.

„Teroristii vor sa ne faca sa pierdem din vedere ce este important pentru noi, sa ne distruga coeziunea si sensul comunitatii si sa inhibe modul nostru de viata, deschiderea si disponibilitatea de a primi oameni care sufera”, a spus ea, intr-o conferinta de presa, dupa ce si-a intrerupt vacanta.

„Ei vad ura si frica intre culturi si vad ura si frica intre religii. Ne opunem ferm acestor lucruri”, a subliniat cancelarul, a carei politica de deschidere fata de migranti este din nou in centrul criticilor in Germania.

Sursă: Angela Merkel se opune ferm apelurilor de a pune in discutie politica de primire a refugiatilor – International – HotNews.ro

Integrarea a eşuat – afirmă ministrul de externe ceh.

Într-un extins interviu pentru Die Welt, Lubomir Zaorálek a apărat abordarea mai dură a crizei migratorilor arătată de Europa de Est, a arătat către Paris şi a declarat: „Nu ne spuneţi nouă că integrarea a reuşit” – aluzie la cei peste 70 de ani de migraţie în Franţa.

Ministrul a arătat că cehii se tem că migratorii musulmani se vor izola în ghetouri şi a criticat abordarea EU despre care a afirmat că „a turnat gaz peste foc” şi că destabilizează Europa. Cotele sunt o rezolvare greşită, care nu mulţumeşte pe nimeni, inclusiv pe migratori, care, din Cehia, au plecat tot spre Germania.

Ideea de a primi câteva mii de migratori pe an îi nelinişteşte pe cehi, care se uită şi văd ghetourile din Vest şi atacurile teroriştilor.

„Şi oamenii spun că „să nu ne spună ei nouă că integrarea a fost o reuşită”  . De ce ar trebui noi să fim toleranţi cu cineva care nu ne tolerează pe noi? E ne neacceptat ca să decidem acum că primim cotele de migratori fără ca să ştim cum va evolua situaţia”.

„Din cauza acestei temeri, o astfel de soluţie nu va fi viabilă.”

Zaoralek a mai spus că le-a spus partenerilor din UE că sunt multe lucruri pe care blocul naţiunilor îl poate face împreună dar că „uniunea întinde uneori coarda prea mult şi destabilizează continentul”.

„Comisia europeană trebuie să acţioneze pentru împărţirea responsabilităţilor în mod pozitiv. Şi nu pentru a ridica probleme, care conduc la conflicte între state sau în interiorul statelor”.

Ministrul ceh a crticat propunerea Comisiei de amendare cu 240.000 euro pe cap de migrator refuzat, pe care a definit-o ca fiind o separare suplimentară.

„Atunci când se lucrează la astfel de propuneri, trebuie să lucrăm împreună, cred că putem face ceva împreună. În loc de asta, astfel de propuneri sunt însoţite de declaraţii foarte violente.

Vrem oare cu adevărat să fărâmiţăm şi să divizăm Europa? Ăsta ar fi sfârşitul ideii de comunitate”.

Mai multe aici.

Sursă: Integrarea a eşuat – afirmă ministrul de externe ceh – Solidaritate europeană

Europa şi-a pierdut controlul frontierelor – afirmă ministrul de externe austriac.

Sebastian Kurz a făcut această afirmaţie , în Luxemburg, la o întrunire a oficialilor UE. „Am pierdut controlul. În acest moment nu noi, nici UE nu decide cine vine în Europa, ci traficanţii.”„Credem că este nevoie urgentă de o soluţie europeană” – a afirmat ministrul austriac, avertizând că dacă aceasta nu este găsită, Austria va fi forţată să acţioneze pe cont propriu.

Kurz, împreună cu ministrul de interne Wolfgang Sobotka şi ministrul apărării, Hanspeter Doskozil, au prezentat, în cadrul reuniunii amintite, viziunea austriacă asupra felului în care UE ar trebui să acţioneze.

Planul presupune blocarea migratorilor veniţi pe mare pe insule de pe care să nu aibă dreptul de a pleca către Europa, după cum acţionează Australia în apele sale teritoriale..

Migratorii vor fi apoi returnaţi către „centre de migraţie” din state care nu sunt origine a migraţiei, cum ar fi Libia, principala ieşire din Africa către Europa, timp în care vor fi prelucrate cererile de azil. Centrele ar putea fi operate de UE împreună cu ONU.

Mai multe aici.

Sursă: Europa şi-a pierdut controlul frontierelor – afirmă ministrul de externe austriac – Solidaritate europeană

Europa față în față cu propria-i istorie .

csm_Spinelli_group_01_168185a776

De o vreme, Europa a hotarît să nu se mai sinchisească de propriul ei trecut. În această privință, ca și în altele, Europa încearcă să imite America, patrie a unui popor care, ducînd lipsă de amintiri colective, s-a constituit de la bun început în jurul ideii de viitor comun. Spre deosebire de națiunea americană, popoarele Vechiului Continent s-au definit, toate și dintotdeauna, nu pornind de la o idee comună despre un viitor colectiv, ci pe baza unei memorii comune, însăși istoria lor. Specificitatea americană nu este aplicabilă în Europa. Europenii pot fi dinainte siguri de eșecul mimetismului lor: specificul american se bate cu întreaga cultură europeană cap în cap. De această parte a Atlanticului, proiectele comune sunt desigur necesare. În jurul lor nu se va federa însă niciodată vreun popor nou. Să nu ne facem iluzii. Mă gîndesc mai ales la estul Europei. În fosta Iugoslavie ca și în fosta Uniune Sovietică, acest gen de fiasco a fost experimentat și trăit în toată oroarea lui.

Se spune că Europa trece printr-o criză politică. Criza noastră este, după părerea mea, nu de natură politică, ci de natură conceptuală. Europa a trimis la plimbare însăși ideea de limită, de zid despărțitor, de restricție protectoare. Or, fără limite nu mai poți defini nici măcar o noțiune, ca să nu mai vorbim de proiecte. În particular nu te mai poți defini nici pe tine însuți. Dînd dovadă de inconștiență, Europa a îndrăznit să-și trădeze valorile, începînd chiar cu Logica, cea care ne permite să gîndim categoriile și, în fond, să gîndim pur și simplu. Astăzi, cel puțin în Franța, folosim cuvîntul “logică” la tot pasul, spunînd despre orice și oricine “că se află într-o logică a… (ce doriți dumneavoastră: o logică a răzbunării, a prostiei, a lipsei de logică…)”. E dovada clară că în mintea concetățenilor mei cuvîntullogică nu mai înseamnă nimic.

O cetate în care orice e aplicabil la orice se prăbușește de la sine. Cazul Matematicii corespunde perfect modelului unei astfel de cetăți. Vrînd să cuprindă totul, edificiul acestei științe a fost la începutul secolului XX pe punctul de a se surpa. Pentru a fi salvat, a fost nevoie de ziduri. Meritul de a le fi construit îi revine lui Bertrand Russell și altor patru-cinci logicieni. Dacă am dat exemplul Matematicii, este pentru că științele exacte sunt singurele care se dezvoltă normal. În artă, în științele umane, în economie, ideologia și confuzia dintre valori paralizează tot ce le stă în putere să paralizeze.

Se vede cu ochiul liber că ideea franțuzească despre laicitate este o separare, un zid — în cazul de față, între spațiul public și spațiul privat, între puterea religioasă și cea vremelnică. Or, dacă ideea noastră despre laicitate a început să ia apă, e de bună seamă pentru că am renunțat la frontiere (în primul rînd la frontierele conceptuale) și prin urmare, încercăm să trișăm. Dărîmați toate zidurile și vă veți trezi nu într-un spațiu al libertății, ci într-un impas. Este un adevăr binecunoscut tuturor logicienilor și filozofilor demni de acest nume, nu în ultimul rînd lui Karl Popper, marele teoretician al “societăților deschise”. Din păcate însă, teoriile sale sunt astăzi deturnate. Europa se construiește în prezent nu după un plan comun, ci urmînd o multitudine de proiecte incompatibile, o colecție de proiecte ce se exclud reciproc. Proiectul nostru se rezumă la veșnicul “nu cumva s-o mai repetăm vreodată!”. E o privire un pic cam sumară asupra istoriei. De fapt, istoria a ridicat în fața noastră mereu aceleași probleme, puse însă de fiecare dată în termeni diferiți. Ba chiar, cîteodată, în termeni opuși, inversați.

Europenii s-au hotărît să nu se mai sinchisească de trecutul lor — poate numai pentru a se autoînvinui. În calitate de demni urmași ai Vechilor Greci, ar trebui s-o știm: cuvîntul “vină” e strict legat de Oedip. De altfel, ne aflăm în plin scenariu oedipian. Tocmai vrînd cu orice preț să scăpăm de propriul nostru destin, ne azvîrlim fără să ne dăm seama chiar în ghiarele lui.

Andrei Vieruu

Sursă: Europa față în față cu propria-i istorie | Contributors

Doi Papi, un Împărat Bizantin și un Învățat Musulman.

97821input_file0074414_w500_h352_q100

S-a întâmplat acum 10 ani. Și se leagă deopotrivă cu ce se-ntâmplă azi, cât și cu ce s-a întâmplat acum câteva sute de ani.Pornim pe aceste coordonate inevitabil antitetice, la care vă invit să reflectați pe tot parcursul lecturii:

La început era Cuvântul [logos, lb gr], și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul(Ioan 1:1) Căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide (Matei 7:7) Fericiți cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul. Fericiți cei pașnici, căci ei se vor numi fii ai lui Dumnezeu. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este Împărăția Cerurilor.(Matei 5:5, 9, 10)

Luptați pe calea lui Allah împotriva acelor care se luptă cu voi[…]Omorâți-i unde-i prindeți și alungați-i de acolo de unde v-au alungat! Iar schisma [necredința] e mai rea decât omorul. […] Luptați-vă cu ei până ce nu va mai fi necredință și credința va fi numai Allah!(Coran 2:190-193) Allah a cumpărat de la dreptcredincioși sufletele și bunurile lor în schimbul Raiului, și astfel ei luptă pe calea lui Allah, omorând și fiind omorâți […]Bucurați-vă așadar pentru negoțul pe care l-ați tocmit, căci aceasta este marea izbanda”(Coran 9:111)-adnotarea traducerii oficiale (aprobate de autoritățile teologice musulmane) explică: acest verset este un îndemn la lupta sfântă, evidențiindu-i virtuțile, după ce a fost înfățișată situația celor care nu participă la ea.

Teroarea m-a făcut învingător (Mahomed, Hadis Bukhari 4.52.220)

Nimic din cele de mai sus nu este echivoc, întâmplător, singular, sau rupt din contextul textelor sacre citate. Dovada aici: https://ihincu.wordpress.com/2016/01/29/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-vii-profetul-si-teroarea-patru-istorii-musulmane/

Și nu cred să fie un moment mai bun pentru rememorarea acestor coordonate pe care se înscriu atât realitatea imediată, cât și evenimentele narate în continuare: creștinătatea se află în perioada Sărbătorilor Pascale. Iar lucrurile astea rămân neînțelese sau neobservate. N-ar trebui. Pentru că ceea ce acum 10 ani părea un accident istoric, a devenit mai real ca niciodată: jihadul și progresismul multicultural își dau mâna împotriva lumii creștine, inclusiv la vârful bisericilor.

I. Un papă, un discurs memorabil și un cardinal

Era în septembrie. Cu un an înainte, pe 2 aprilie 2005, înceta din viață unul din cei mai longevivi și mai buni lideri creștini din toate timpurile: Papa Ioan Paul al II-lea. Nu-i vorbă mare, e istorie: lumea liberă și creștinătatea îi datorează mai mult decât își imaginează. Pe 12 septembrie 2006, succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, ținea un discurs memorabil la Universitatea Regensburg. Memorabil nu doar prin conținutul și mesajul integral: despre credință și rațiune. Memorabil nu doar pentru că, după faimosul discurs al Papei Ioan Paul al II-lea adresat Națiunilor Unite în 1995, este considerat una din cele mai importante declarații papale contemporane. Ci memorabil, din păcate, și prin reacțiile declanșate:

Islamul s-a supărat, s-a ofensat, a amenințat, iar progresismul și Corectitudinea Politică occidentale s-au aliniat. Și, ce-i mai trist: chiar la Vatican, un cardinal pe nume Jorge Mario Bergoglio -reprezentant al catolicismului marxist – și el s-a aliniat. Cum? Aflăm în continuare.

II. Discursul și supărarea multiculturală

Papa Benedict fusese odată, mai demult, profesor de teologie la Universitatea Regensburg. Prelegerea pe care a ținut-o în 2006, cea care a stârnit atâta supărare, era intitulată Credință, Rațiune și Universitatea – Amintiri și Reflecții. De unde extragem:

“Chiar în fața scepticismului radical, este necesar și rezonabil să ridicăm chestiunea lui Dumnezeu uzând de rațiune, și făcând-o în contextul tradiției creștine […]

Aceste lucruri mi-au fost amintite recent, când am citit în ediția îngrijită de profesorul Theodore Khoury (Munster) o parte a dialogului purtat-probabil în 1391, în barăcile de iarnă de lângă Ankara – de eruditul împărat bizantin Manuel al II-lea Paleologul cu un învățat persan pe subiectul Creștinism și Islam, și adevărul amândurora. Se presupune că împăratul însuși a fost cel care a transcris dialogul, în timpul asediului capitalei Constantinopole între 1394 și 1402; și asta ar explica de ce argumentele sale sunt redate mai detaliat decât ale interlocutorului persan.

Dialogul se întinde pe larg asupra structurilor credinței conținute în Biblie și Coran, mai ales asupra imaginii lui Dumnezeu și a omului, în același timp revenind în mod repetat la relația dintre – cum erau numite – cele trei “Legi” sau “reguli ale vieții”: Vechiul Testament, Noul Testament și Coranul. Nu este intenția mea să discut această chestiune în prezenta lectură; aici aș dori să discut un singur punct – el însuși marginal acestui dialog în întregul său – pe care, în contextul temei “credință și rațiune”, l-am găsit interesant și care poate servi ca punct de plecare pentru reflecțiile mele pe această temă.

În a șaptea conversație (controversă în limba greacă) editată de profesorul Khoury, împăratul atinge tema războiului sfânt. Împăratul trebuie să fi cunoscut sura 2:256 care spune: “nu există constrângere în religie”. În opinia unor experți, aceasta este probabil una din surele din perioada timpurie, când Mahomed era încă lipsit de putere și sub amenințare. Fără a coborî la detalii, cum ar fi diferența de tratament acordată celor care au “Cartea” [Coranul] și “necredinciosi”, el [împăratul] se adresează interlocutorului cu o uimitoare bruschețe, o bruschețe pe care noi azi o găsim inacceptabilă, pe chestiunea centrală a relației dintre religie și violență în general, spunând: “Arată-mi numai ce a adus Mahomed nou, și vei găsi numai lucruri rele și inumane, cum ar fi porunca de a răspândi cu sabia credința pe care o predica.”

Împăratul, după ce s-a exprimat atât de ferm, explică în detaliu motivul pentru care răspândirea credinței prin violență este irațională. Violența este incompatibilă cu natura lui Dumnezeu și cu natura sufletului. “Dumnezeu”, spune el, “nu poate fi mulțumit cu sânge, și a acționa nerezonabil [fără rațiune] este contrar naturii lui Dumnezeu. Oricine dorește să conducă pe cineva spre credință are nevoie de abilitatea de a vorbi bine și de a raționa adecvat, fără violență și amenințări … Pentru a convinge un suflet rațional, nu e nevoie de un braț puternic, sau de arme de vreun fel, ori de alte mijloace de a amenința  persoana cu moartea …”

Afirmația decisivă din acest argument împotriva convertirii prin violență este: a nu acționa în acord cu rațiunea este contrar naturii lui Dumnezeu.

Editorul, Theodore Khoury, observa: Pentru împărat, ca bizantin format în spiritul filosofiei grecești, această afirmație este evidentă per se. Însă pentru învățătura musulmană, Dumnezeu este absolut transcendent. Voința sa nu este legată de nicio categorie, nici măcar de a raționalității. Aici Khoury îl citează pe notabilul islamist francez R. Arnaldez, care subliniază că Ibn Hazm a mers până acolo încât a statuat că Dumnezeu nu este legat nici măcar de cuvântul său, și că nimic nu-l obligă să ne reveleze nouă adevărul. Unde este voința lui Dumnezeu, putem chiar practica idolatria.

În acest punct, în ce privește înțelegerea lui Dumnezeu, și de aici practicarea religiei, suntem confruntați cu o dilemă inevitabilă. Este convingerea că a acționa irațional contrazice natura lui Dumnezeu o simplă idee grecească, sau este un fapt întotdeauna și intrinsec adevărat? Cred că aici putem vedea profunda armonie dintre ce era grecesc în cel mai bun sens al cuvântului și înțelegerea biblică a credinței în  Dumnezeu.

Modificând primul verset din Cartea Genezei, primul verset din Biblie, Ioan începe prologul evangheliei sale cu aceste cuvinte: “La început a fost Logosul”. Acesta este chiar cuvântul folosit de împărat: Dumnezeu acționează cu logos. Logos înseamnă în egală măsură rațiune și cuvânt – un instrument creativ și capabil de comunicare, întocmai ca rațiunea. Astfel Ioan rostește cuvântul decisiv despre conceptul biblic de Dumnezeu, și în acest cuvânt toate căile spinoase și adesea sinuoase ale credinței biblice culmină și își găsesc sinteza.” 

Papa Benedict a continuat prelegerea  cu o serie de argumente privind fuziunea dintre filosofia grecească și cea biblică, arătând că “credința biblică, în perioada elenistică, a întâlnit ce era mai bun în gândirea grecească la cel mai profund nivel, rezultând o îmbogățire reciprocă evidentă în special în literatura filosofică. […] O întâlnire profundă între credință și rațiune a avut loc aici, o întâlnire între autentica iluminare și religie. Din însăși inima credinței creștine, în același timp din inima gândirii grecești reunite cu credința, Manuel al II-lea a putut spune: A nu acționa  “cu logos” este contrat naturii lui Dumnezeu”

Papa Benedict continuă lectura sa trecând în revistă influențele diverselor școli de gândire asupra credinței biblice, de la deelenizare, cu toate stadiile ei, până în zilele noastre. Subliniază totodată relația naturală și confluența științei cu religia creștină, și deplânge autolimitarile contemporane impuse de mediul academic prin refuzul dialogului rațional dintre cele două. În acest spirit, discursul se încheie astfel:

„Occidentul a fost prea multă vreme pus în pericol de aversiunea față de chestiuni care-i fundamentează raționalitatea, și nu poate decât să sufere în continuare astfel. Curajul de a angaja întreaga amploare a rațiunii, iar nu negarea grandorii ei – acesta este programul cu care teologia înrădăcinată în credința biblică intră în dezbaterile vremurilor noastre. “A nu acționa rațional, a nu acționa cu logos, este contrar naturii lui Dumnezeu”,spunea Manuel al II-lea, conform înțelegerii sale creștine a lui Dumnezeu, răspunzându-i interlocutorului său persan. La acest mare logos, la această rațiune, îi invităm pe partenerii noștri în dialogul culturilor. Să-l redescopere constant este marea misiune a universității.”

În spiritul dialogului si Adevărului istoric, merită să reamintim – deși am mai făcut-o – că, la nici 60 de ani după conversatia consemnată de împăratul Manuel al II-lea, respectiv în 1453, Imperiul Bizantin cădea și dispărea sub sabia islamului, așa, violent, nu altfel; la fel și ultimul lui împărat, Constantin al IX-lea Paleologul, fiul lui Manuel al II-lea. Iar Constantinopole, inima celei mai vechi – o mie de ani – și avansate civilizații creștin-elenistice la acea vreme, devenea Istanbul, inima Imperiului Otoman, al cărui capitală a rămas până-n 1922.

O victorie memorabilă și strategică a Islamului asupra crestinitatii, având în vedere că în următorii ani, același Imperiul Otoman, mult mai bine poziționat, a spulberat în calea lui și ce mai rămăsese din creștinătatea răsăriteana, în zona Balcanilor și Mediteranei: Macedonia, Bulgaria, Serbia, Herțegovina și mare parte din Grecia.

Merită, de asemenea, amintit că atunci, la fel ca acum, liderii (monarhii) creștini ai Occidentului, inclusiv papalitatea, au refuzat sprijinul solicitat de împăratul Constantin al IX-lea. Ocupați cu lupte intracreștine pentru dominație zonală, au desconsiderat și subestimat, la fel de iresponsabil ca acum, amenințarea și expansiunea islamică. Rezultatul? După alți 80 de ani, în 1529, sultanul Soliman I asedia Viena.

Toate acestea sunt fapte. Adevăruri istorice necontestate. La fel ca acela că Istanbul, fostul Constantinopole, a rămas musulman până-n ziua de azi.

III. Cardinalul ajuns papă și reacțiile

Vă întrebați, prin urmare, ce anume din discursul de la Regensburg a supărat? Invitația la dialog și reflecție? La logos? Chemarea elitelor academice occidentale la rațiune și credință îngemănate cu știința? Apelul la non-violență? Elogiul cunoașterii obiective și al gândirii critice, libere? Sau, poate, Adevărul – istoric și neschimbat de 1400 de ani – privind diferențele dintre imaginea/înțelegerea creștină, biblică, a lumii și a relației cu Dumnezeu, și abordarea musulmană?

Da, ați ghicit: Adevărul a supărat cel mai mult. Adevărul care, alături de credința creștină și rațiune, rămâne inamicul comun numărul unu al Islamului și progresismului multicultural.   “Arată-mi numai ce a adus Mahomed nou și vei găsi numai lucruri rele și inumane, cum ar fi porunca de a răspandi cu sabia credința pe care o predica.” a supărat cel mai mult.

De aceea nu ne-a surprins că Marocul și-a rechemat ambasadorul de la Vatican și Yemenul a amenințat cu ruperea relațiilor diplomatice. Nici că Pakistanul a cerut Națiunilor Unite întărirea legislației internaționale împotriva “ofensei aduse Islamului”; că Egiptul, Iraqul, Indonesia, Malaesia, vicepreședintele musulman al Indiei Mohammad Hamid Ansari, sau Turcia au protestat, l-au făcut mincinos și prost pe papă – n-a înțeles islamul – și i-au cerut să retracteze discursul cu scuze; că Autoritatea Palestiniană-Hamas au cerut musulmanilor să atace bisericile din Gaza și West Bank; sau că organizații neguvernamentale din Turcia i-au cerut papei să-și anuleze vizita programată-n noiembrie.

Nu ne-a surprins nici că musulmanii de la Londra chemau la jihad pe pajiștea din fața Palatului Parlamentului; nici că Frăția Musulmană a declarat că discursul papei – nu ei! – reprezintă o amenințare la adresa “păcii mondiale”; că Marele Șeic de la Al-Azhar, Muhammad Sayyid Tantawy l-a făcut ignorant pe papa Benedict; că Marele Muftiu al Arabiei Saudite (altă autoritate teologică supremă) l-a făcut mincinos, declarând că asta “arată că reconcilierea dintre religii este imposibilă”; sau că imamul iranian Ahmad Khatami i-a cerut să “cadă-n genunchi” în fața lui din același  motiv.

De ce să ne fi suprins? Conform Coranului, religia mahomedană este singura “religie a adevarului”. Iar toate personalitățile și entitățile susmenționate – statale, neguvernamentale sau teroriste – sunt musulmane. Adică aparțin unei culturi unde jihadul e pace, minciuna este încurajată în numele și interesul lui Allah (taqyyia), iar critica islamului, oricât de rațională și obiectivă, este considerată blasfemie, interzisă prin lege, și te poate scurta oricând de cap și de viață – conform Coranului și legii islamice.

Nu ne surprinde nici că intelectualitatea progresist multiculturală a bătut câmpii contrafactual, pe eterna linie fantasmagorică “islamul e pace”, “toate religiile sunt la fel, doar crestinismu-i mai rau”. Pentru că, nu-i așa, în anti-logosul și anti-logica progresiste este firesc ca cea mai rea religie de pe Pământ – crestinismul, desigur – să fi generat cea mai avansată (dpdv obiectiv) civilizație – pe cea occidentală. 

În același timp, ni s-a părut rațional și firesc ca, în spiritul logosului și obiectivității, lideri spirituali creștini să susțină poziția papei. Atunci nu se “aliniasera” nebuniei multiculturale. La fel și liderii politici: administrația americană (de dreapta la vremea aceea), cea australiană, cele europeane (cu excepția minunatului președinte francez Chirac), inclusiv UE și doamna Merkel, au invitat la rațiune, adevăr și dialog pașnic între credințe.

Ba mai mult, premierul spaniol Jose Maria Aznar – confruntat cu demonstrații interne care-i cereau papei Benedict să se scuze pentru discurs – într-o replică la fel de “bruscă” și onestă cu a răposatului împărat bizantin, a întrebat de ce nu-și cer mai întâi musulmanii scuze pentru cele 800 de ani în care au stăpânit Spania ca al-Andalus. 

Ce ne-a suprins însă, în  2006, a fost reacția unor clerici nemusulmani, printre care Rabinul Șef Sefard (spaniol) – foarte multiculturală, contrafactuala și suicidară. Sau ,din inima catolicismului, replica unui cardinal, care s-a declarat foarte “nefericit” de prelegerea papală, spunand că “afirmațiile papei Benedict nu reflectă opiniile mele. Aceste afirmații vor servi pentru a distruge în 20 de secunde relațiile cu Islamul, construite cu atâta grijă de papa Ioan Paul al II-lea în ultimii 20 de ani.”

Cardinalul se numea Jorge Mario Bergoglio și  era arhiepiscop de Buenos Aires. Atunci, ne-a surprins. Acum, în lumina evoluțiilor ulterioare, dar mai ales recente și actuale, nu mai suntem surprinși:

În anul 2013, lobby-u progresist de la Vatican a învins, papa Benedict a fost obligat să se retragă,  iar cardinalul Bergoglio i-a luat locul, devenind Papa Francisc.

Vedeți? Lucrurile nu-s întâmplătoare; se leagă.

 IV. Papa Francis mai e crestin?

Ne întrebăm pentru că, în noiembrie 2013, s-a grăbit să publice exhortația progresistă  Evangelii Gaudium, noua evanghelie anti-capitalistă, a justiției sociale împotriva “pietelor criminale” – care l-ar fi făcut invidios și pe Marx. Asta în timp ce Papa Ioan Paul II, cel pe care-l cita (mistificându-l) cu atâta zel în 2006, avea cu totul alte vederi – mărturie rămâne  enciclica Centesimus Annus – Rerum Novarum 1991, unde spunea (II.15) ca “statul are misiunea de a determina cadrul juridic în care afacerile economice să se desfășoare, și prin aceasta să garanteze precondițiile libertății  economice”; da, papa Ioan Paul II se pronunța împotriva socialismului, în favoarea economiei libere de piață, a proprietății private, a capitalismului, a liberei asocieri, și a neintervenției statului în economie altfel decât prin garantarea domniei legii, care să asigure libertatea și adevărata egalitate de șanse a oamenilor. O viziune realmente creștină,  in spirit biblic.

Ne întrebăm și pentru că în 2015, același Francisc se grăbea să adreseze creștinătății ditamai encliclica eco-marxistă  Laudato Si. Prin noua opera apostolică, Francisc chema de mare urgență la luptă împotriva schimbării climatice – cea mai mare amenințare planetară; nu, nu Islamul, nu marxismul clasic și cultural – folosindu-se din nou de capitalul simbolic al lui Ioan Paul al II-lea, ba chiar și de al lui Benedict al XVI-lea.

Ne întrebăm și deoarece, cam în aceeași perioadă – iunie 2015 – sub egida UE-Mogherini-Junker-Merkel, începea noua invazie musulmană a Europei, cea promisă public și clar de Statul Islamic în februarie 2015, și se întețeau atentatele jihadiste. Papa Francisc susținea invazia, chemând creștinii la primirea și integrarea de “refugiati” musulmani, repetând public că toate religiile sunt la fel. Pentru că așa-i firesc după Papa Francisc: prioritățile celui mai important lider creștin să fie schimbarea climatică, piețele “criminale” și bunăstarea islamului, nu a lumii creștine. Și, nu în ultimul rând, minciuna progresist multiculturală, care trebuie susținută, nu combătută. 

Niciodată în acești ani papa Francisc n-a luat apărarea creștinilor prigoniți și masacrați în Islam, nu doar de către Statul Islamic. N-a făcut-o nici măcar verbal – și cu atât mai puțin prin rugăciuni publice  sau gesturi concrete de ajutorare.

Niciodată n-a criticat, cu atât mai puțin obiectiv și onest, iraționalitatea, minciuna, violența, persecuția, violul, sclavia, jihadul și discriminarea prescrise tradițional și religios în islam, împotriva creștinilor, evreilor și necredincioșilor. Nici măcar  pe 2 aprilie 2015,cand 147 de studenti crestini au fost masacrati in campusul universitar Garissa din Kenya, de către Boko Haram și Al Shabaab, în numele lui Allah și în cinstea Paștelui Creștin. (ce stranie coincidență “aniversară”: Ioan Paul al II-lea murea exact pe 2 aprilie, cu 10 ani înainte)

https://ihincu.wordpress.com/2015/04/04/viata-moartea-si-sacrificiul-crestin-banalizate-prin-libertate-de-exprimare-ou-sont-les-charlies/

În schimb, în 2013, a îmbrățișat – gest de o încărcătură simbolică majoră, și totodată sinistră – niște “refugiati” musulmani aflați la Lampedusa, iar zilele trecute a mers mai departe, luând cu el, acasă, la Vatican, alți refugiați musulmani, din insula Lesbos de data asta. Niciun creștin din Siria sau Iraq;  nu; doar musulmani. Nu ne-ar surpinde dacă, după modelul unor pastori suedezi, va da jos niște cruci sau va acoperi statuile nude de la Vatican, cum a mai făcut-o anul acesta, pentru a nu-i “ofensa” pe invitații  musulmani.

https://bogdancalehari.wordpress.com/2016/04/14/dupa-lampedusa-lesbos-urmeaza/

Și asta nu-i tot. Într-un gest halucinant, în martie 2016, la câteva zile după sângeroasele atentate jihadiste de la Bruxelles, același papă a “reinterpretat” încă o dată, cât se poate de irațional și iresponsabil, Biblia și credința creștină:

Crezându-se, probabil, Isus – al islamului și Corectitudinii Politice multiculturale anticreștine – a spălat în public picioarele unor musulmani, fără ca măcar să-i invite să se convertească la creștinism.

Ce a înțeles Islamul din toate astea? Logic, ce spune Coranul: că papa Francisc, Vaticanul, și prin el creștinătatea, s-au umilit și supus lui Allah, acceptând superioritatea Islamului și  suprematismul mahomedan. Allahu Akbar! [Allah e cel Mai Mare] Au cucerit si Roma.

Prin urmare, este în spiritului Logosului biblic, al rațiunii și adevărului obiectiv, să ne întrebăm dacă Papa Francisc mai este sau nu creștin.

Da. Papa Ioan Paul al ÎI-lea, pe care cu evlavie îl pomenea cardinalul Bergoglio în 2006, a făcut gesturi de mare noblețe creștinească și reconciliere cu islamul. Dar nu așa, ci cu cap,pentru că “a nu acționa cu rațiune este contrar naturii lui Dumnezeu”. De exemplu, Ioan Paul al II-lea l-a iertat pe asasinul musulman Mehmet Ali Agca, cel care atentase în 1981 și la viața sa, împușcându-l; însă nu înainte de a-l convinge să se convertească la creștinism. Câți musulmani a convertit papa Francisc, cu (anti)logos-ul lui, de la religia musulmană la cea creștină? Eventual înainte de a le spăla  picioarele…

Da. Isus a spălat picioare; dar pe ale discipolilor lui – ai creștinismului și iubirii aproapelui, nu ai urii și jihadului.

Da. Isus și-a îndemnat discipolii la smerenie, dar nu în fața dușmanului.

Da. Isus, “regele iudeilor” – cei pe care Coranul (5:60; 7:166) îi consideră ființe inferioare, maimuțe și porci – s-a sacrificat ca să mântuiască lumea; însă lumea care crede în El și îl urmează pe El, nu pe Mahomed.

Lucruri de Logos elementar, care i-au scăpat actualului papă.

V. Înapoi la Logosul unui împărat înțelept 

Față de cele rememorate aici, nu ne  mirăm că creștinătatea-i în derivă, iar islamul în ofensivă. Deriva și abandonul venind de la elitele momentului și fiind demult anunțate. Doar că oamenii au uitat – dacă au știut vreodată. Recunosc că și eu uitasem episodul Bergoglio-2006; însă nu pentru multă vreme – a avut grijă să-mi aminteasta însuși cardinalul.

Vedeți? Lucrurile se leagă. Peste 10 ani sau peste sute. Pentru că Adevărul nu moare, în ciuda eforturilor sistematice ale unora de a rescrie istoria, credința, și de a-L șterge din conștiința oamenilor. Nici creștinismul nu dispare. Nici rațiunea. Este credința mea fermă. Doar că lupta e grea. Lupta cu prostia, cu minciuna și  cu uitarea. “Pentru că, dacă este adevărat că fructele virtuții sunt dulci, rădăcina este amară ” mai spunea Manuel al II-lea spre finalul controversei cu învățatul musulman.

De aceea, nu de altceva, am ținut să rememorăm împreună adevărurile astea, acum, în prag de Paști. Pentru că toate încep și se termină cu Cuvântul; însă lupta pentru Cuvânt e grea și drumul lung până la pace.

Ioana Hincu

 

Pentru cei interesati, textele integrale ale discursului de la Regensburg si dialogului citat:

http://w2.vatican.va/content/benedict-xvi/en/speeches/2006/september/documents/hf_ben-xvi_spe_20060912_university-regensburg.html

http://www.tertullian.org/fathers/manuel_paleologus_dialogue7_trans.htm

Sursă: Doi Papi, un Împărat Bizantin și un Învățat Musulman. Regensburg 2006 | Dubii, Spaime si Solutii