Archive | Octombrie 2016

Vă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni! 

p1040550

In preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.

Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele? Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi?

De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.

Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween. Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm. Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii. Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.

An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate. Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?!

Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!

Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.

Sursă: Vă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni! | Doxologia

HALLOWEEN – Anton Lavey fondatorul bisericii sataniste: Ma bucur ca parintii isi lasa copiii sa il serbeze pe diavol cel putin odata pe an  

Fondatorul bisericii sataniste si cel care a scris biblia satanica, Anton Lavey, a declarat ca se bucura enorm ca parintii ii lasa copii sa serbeze pe diavol, cel putin odata pe an. Mulţi dintre români au preluat, de câţiva ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernământul, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracţii (tembele) este o veritabilă invocare a demonilor şi făpturilor infernale.

Putem vedea cu această ocazie o defilare spectrală, de oameni deghizaţi în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monştri, criminali sângeroşi care împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puţin demonice. Camaşa arată Halloween-ul, o „sărbătoare“ pe care sataniştii declaraţi o consideră printre cele mai importante.

Din păcate, milioane de oameni care se declară „creştini“ şi chiar împotriva satanismului, au ajuns să creadă cu naivitate că nu este nimic rău în aceste „distracţii nevinovate“. Realitatea este însă cu totul alta. Halloween este o invocare a maleficului.

Biserica, slăbită enorm în ultimele decenii, a obosit să se mai lupte cu Halloween-ul, acceptând în mod aberant evenimentul ca pe o sărbătoare distractivă, adresată chipurile, culmea prostiei, în special copiilor, tocmai cei mai lipsiţi de apărare şi de discernământ… Cea mai bună dovadă că este vorba de un eveniment ocult, abject şi inspirat de forţele întunericului este acela că însuşi „părintele“ modern al „bisericii lui Satan“, tenebrosul şi terifiantul Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai.

Veghea de Halloween. Ameninţarea spiritelor rele

Exista în vechime, în preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strânge lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe vârfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morţi.
În acea seară, oamenii se adunau cu mic, cu mare în jurul rugurilor sfinte pentru a veghea şi pentru a invoca zeii luminii să călăuzească sufletele morţilor din familie în tărâmul de dincolo.

După terminarea ceremoniei, oamenii luau cărbuni din focul sacru pentru a-şi lumina drumul spre casă, dar şi pentru a aprinde un nou foc în vatră. Acest tăciune era, de regulă, cărat într-un nap scobit pe dinăuntru, înlocuit mult mai târziu de dovleac. Pentru a se proteja de influenţele spiritelor rătăcitoare, cei vechi se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre cu rânjete hidoase pe napul-felinarul în care purtau tăciunele. Ei se deplasau în procesiuni foarte gălăgioase, rupând şi trântind de pământ tot ce întâlneau în cale, tot ca metodă de a pune pe fugă spiritele.

Tradiţia rugului sfânt s-a păstrat Irlanda, Scoţia şi Tara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se adună din timp şi în unele regiuni există obiceiul de a arde şi un anume tip de muşchi de pădure. Spre deosebire de ce se petrece în America, în Europa spiritele morţilor continuă să reprezinte o parte însemnată a tradiţiei de Halloween. Dacă pe vremuri, oamenii vegheau toată noaptea cu o torţă aprinsă pe prispa casei, acum ei se mulţumesc să aprinda lumânări pentru sufletele celor decedaţi. În această noapte, oamenii poartă felurite talismane pentru a se proteja de duhurile rele. Tot pentru alungarea duhurilor întunericului se trag clopotele şi se bate în lemn (deloc întâmplător, în tradiţia noastră populară s-a păstrat această vorbă). În acelaşi scop, înainte de apusul soarelui, se obişnuieşte să se înconjoare casa de trei ori, mergând cu spatele. În aceste zone se spune că o persoana născută de Halloween poate vorbi cu duhurile.

Creştinism versus „păgânism“

În urmă cu mai bine de 1200 de ani, în încercarea de a eradica sărbătorile „păgâne“ şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi şi englezi, papa Grigore al IV-lea a decretat în anul 835 ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă, închinată martirilor credinţei – Ziua tuturor sfinţilor. În 1006, Papa Ioan al XVIII-lea a decretat Ziua de 2 noiembrie Ziua morţilor. Tradiţia păgînă, însă, era atît de înrădăcinată în conştiinţa oamenilor, încît a fost nevoie de un compromis: o sărbătoare creştină, grefată pe vechiul cult al strămoşilor. În Marea Britanie, sărbătoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, ajunul, All Hallows’ Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en şi de aici Halloween.

Obiceiul de a oferi bucate celor care bat la uşă este o reminiscenţă a ritualurilor ancestrale, legat de pomana pentru sufletele morţilor, adoptată şi de creştinism. Astfel, este atestat din secolul al IX-lea obiceiul ca, în această perioadă a anului, sărmanii şi cerşetorii să bată la uşile creştinilor pentru a cere pomană, care consta în special dintr-un fel de „prăjiturele pentru suflet“, bucăţi de pâine cu afine. Cu cât mai multe prăjiturele primea cerşetorul, cu atât mai multe rugăciuni se angaja să rostească pentru sufletele rudelor decedate ale stăpânului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugăciunile aveau menirea de a ajuta sufletele sa găsească mai repede drumul spre rai. A refuza să dai de pomană pentru morţi era considerat un adevărat sacrilegiu, iar cel care îl comitea se expunea „răzbunării“ cerşetorului nemulţumit. Expresia „trick or treat“ derivă din această tradiţie, căci cel care îndrăznea să încalce tradiţia, cel care cu alte cuvinte nu oferea pomană (treat) trebuia pedepsit, jucându-i-se un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindători era aceea de a bate la uşă şi de a se ascunde apoi, astfel încât gazda să se sperie când vede că nu este nimeni la uşă. Astăzi, reacţia firească în faţa unui asemenea gest este una de enervare, ştiut fiind că aceasta e o biată glumă proastă, însă în Evul Mediu semnificaţia era sinistră, anume că însăşi moartea a bătut la uşă, căci ea este singura invizibilă…

Ziua morţilor în spaţiul carpatic

În fiecare an, pe 1 noiembrie sau în cea mai apropiată duminică de această dată, creştinii din România îşi celebrează morţii, dând copiilor dulciuri şi aducând ofrande şi pomană celor „duşi pe ceea lume“.

Emblema sărbătorii, bostanul cioplit, luminat cu ajutorul unei lumînări, este un obicei caracteristic mai degrabă Ardealului, unde toamna tîrziu se pun astfel de „felinare“ pe stîlpii porţii. „Distracţia“ tâmpă, specifică sărbătorii Halloween, atît de populară la americani, le era până de curând necunoscută românilor, preocuparea fiind exclusiv pentru omagiul şi pomenirea celor trecuţi în lumea umbrelor.
Bătrînii satului şi copiii lor de la oraş se adună la cimitir, pun pe morminte ştergare ţesute sau prosoape, colaci copţi pe vatra cuptorului propriu sau la vreo patiserie cu firmă luminoasă, lumînări şi mere. Copiii primesc bomboane, mere şi biscuiţi, fără să fie costumaţi în făpturi înspăimântătoare şi groteşti şi fără să strige „Trick or Treat!“, însă unii dintre ei – ministranţii – chiar îşi merită din plin dulciurile câştigate, căci merg din casă în casă timp de cîteva ore, apoi cântă şi se roagă, alături de preot, la fiecare mormânt în parte.
Când se închină paharul, se spune „Dumnezeu să-i ierte!“, nu „Sănătate!“, nici „Noroc!“. Bătrânii de la ţară spun „Să trăiţi cu toţii, să-i pomeniţi pe cei plecaţi dintre noi, şi poate o să mă pomeniţi şi pe mine, dacă nă-ţi uita!“…

Halloween în America

De fapt, sărbătoarea de Halloween a ajuns în America abia în jurul anului 1840, adusă de valul masiv de imigranţi irlandezi goniţi de acasă de marea foamete din epocă. Aceştia au adus cu ei şi „legenda“ cam cretinuţă a felinarului-dovleac. Povestea spune că un anume Jack, individ cunoscut drept beţiv şi pus pe trăznăi, a avut într-o zi proasta inspiraţie de a-i juca un renghi Satanei. Jack l-a convins pe diavol să se urce într-un copac, apoi a scrijelit pe trunchiul acestuia o cruce, simbol ce-l împiedica pe drac să coboare. Satana a fost lăsat să se dea jos numai dupa ce i-a promis omului că îl va lăsa în pace toata viaţa lui. După ce a murit, Jack nu a fost primit în Rai din pricina numeroaselor sale păcate, văzându-se obligat să meargă în Iad, dar nici aici nu a fost admis, diavolul fiind încă supărat de renghiul cu copacul. Pentru a nu-l lăsa totuşi să orbecăiasca veşnic prin beznă, dracul i-a dat lui Jack un tăciune aprins care să-i lumineze calea, iar omul a pus tăciunele într-un nap scobit. Ajunşi in America, imigranţii au descoperit că dovleacul este un suport mult mai încăpător, folosindu-l de atunci în locul napului. Chiar şi în zilele noastre, dovleacul scobit ca să arate ca o faţă care rânjeşte ameninţător este numit „Jack-o-lantern“, „felinarul lui Jack“.

Ce a devenit Halloween astăzi se vede cel mai bine în SUA, unde se câştigă foarte mulţi bani de pe urma prostiei oamenilor. Dintr-un prilej de comemorare a morţilor familiei, sărbătoarea a degenerat complet, ajungând o sinistră mascaradă, penibilă şi cretină, prilej de batjocură, oamenii întrecându-se în răzbunări oribile şi „glume“ macabre. Industria cinematografică, televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distracţii, industria dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate aduc câştiguri enorme, iar oamenii trebuie să plătească dacă vor să se „distreze“. În SUA se obţin profturi comparabile cu cele de Crăciun, altă sărbătoare batjocorită şi transformată într-o stresantă goană după brad, globuri şi cadouri.

Integrarea în UE şi occidentalizarea societăţii face ca în România autorităţile să se simtă obligate (la presiuni deloc dezinteresate) la o adevărată maimuţăreală a sinistrei sărbători americane, care este promovată pe toate canalele şi cu toate puterile.

Astfel, Teatrul Naţional pentru Copii îşi deschidea la un moment dat stagiunea cu spectacolul „Lampa lui Jack“ – o punere în scenă pentru copii a poveştii dovleacului de Halloween, poveste în care Diavolul joacă rolul principal, în realitate o şcolarizare mascată a satanismului pentru copiii români…
„Protipendada“ Bucureştiului s-a adunat la Palatul Parlamentului pentru a participa la Balul de Halloween. Internetul românesc este plin de felicitări virtuale cu specific de Haloween, precum şi de bizare oferte „festive“: manichiură în ton cu momentul, gheare stilizate negru-portocalii, tichii cu coarne care se aprind alternativ, sfaturi pentru construirea unui coşciug, ca să poţi apărea un „mort“ cât mai autentic la petrecerea de Halloween!!!

La grădiniţele de bon-ton din capitală se face „serbare de Halloween“, în şcoli elevii sunt învăţaţi chiar de către profesori cum să îşi confecţioneze costumele şi decorurile adecvate. Discotecile din campusurile studenţeşti şi localurile se întrec în a organiza „seri de Halloween“ care sunt luate cu asalt de tinerii dornici de distracţie. În 2002, în parcul Moghioroş din cartierul Drumul Taberei, primăria sectorului 6 a organizat „Carnavalul groazei“ şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum.

Iar acestea, în vreme ce în Rusia, Ministerul Educaţiei a decis să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor“, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.

Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase

Psihologii şi psihiatrii establishmentului se întrec în a scorni, la comandă şi cu plată, teorii care mai de care mai sofisticate, sucite, aberante şi cumplit de periculoase, cum că Halloween-ul este, de fapt, „o celebrare emfatică a morţii, care are chiar o importanţă socială imensă pentru că aduce în conştiinţa occidentală sentimentele refulate despre subiectul morţii, generând experienţe benefice care-i vor face pe copii şi adulţi să-şi învingă teama de moarte“(??!!).

Cu toate aceste josnice elucubraţii teoretice, cu spoială de ştiinţă, adevărul este altul. Toate statisticile indică, mai ales în SUA, ţara unde această sărbătoare pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului. Acest moment al anului se remarcă prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, „glume“ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii. Studiile Gallup certifică, de asemenea, efectele cumulative dezastruoase ale acestei sărbători, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei negre în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Se ştie că răul este mult mai uşor acceptat atunci când pare un simplu joc. Această „sărbătoare“, în realitate o adevărată oroare, îi familiarizează de fapt pe cei mici, prin jocul macabru, cu răul, agresivitatea, scabrosul, monştrii, grotescul, infernalul, sinistrul, satanicul, vrăjitoria şi magia neagră. Să nu ne mirăm, prin urmare, că în timp, copiii se obişnuiesc cu prezenţa maleficului, percepută ca o „joacă“ sau o „distracţie“

Sursă: HALLOWEEN – Anton Lavey fondatorul bisericii sataniste: Ma bucur ca parintii isi lasa copiii sa il serbeze pe diavol cel putin odata pe an – Flacăra Ortodoxiei

Tu ştii ce sărbătoreşti de Halloween?

halloween-eabedc815b128b248dad96deb61ef75d14cda3ad-s900-c85

Înfierat drept „sărbătoare de import” de către tradiţionalişti, Halloween-ul se bucură de un succes comercial crescut în întreaga Europă. Petrecerile, costumele de groază şi dovlecii sculptaţi câştigă tot mai mult teren şi în România, sărbătoarea fiind promovată din ce în ce mai mult chiar în şcoli şi grădiniţe, ca să nu mai vorbim de comercianţii dornici de profituri fabuloase. Această zi, considerată de adepţii satanismului ca fiind una din cele mai importante dintre sărbători, este văzută de majoritatea dintre noi ca o simplă zi haioasă. Tu ştii ce sărbătoreşti de Halloween?

De la zeul întunericului la sfinţi
Originile diverselor tradiţii de Halloween nu au o dată exactă. Ele se pierd în negura timpului, contopindu-se cu istoria celţilor care populau nordul Britaniei şi Irlanda de azi. Sărbătoarea Halloween-ului era strâns legată de preocupările oamenilor acelor vremuri. Calendarul lor era unul simplu şi includea două anotimpuri: vara (sau sezonul recoltelor) şi iarna (care începea la 1 noiembrie), viaţa şi moartea, Beltane şi Samhain. Şi cum 1 noiembrie reprezenta începutul sezonului morţii, noaptea care preceda această zi a devenit şi noaptea în care era sărbătorit zeul întunericului şi al umbrelor, Anwinn. Credinţa era că în acea noapte spiritele celor care muriseră în timpul anului se întorc printre cei vii, căutând ajutor de la aceştia pentru a trece în lumea umbrelor.
Halloween-ul era, de asemenea, noaptea în care zânele se deghizau în oameni sărmani şi mergeau din uşă în uşă pentru a cere ajutor, răsplătindu-i pe cei care le ajutau şi creându-le neplăceri celor care nu le deschideau.
În anul 43 după Hristos, romanii au cucerit majoritatea teritoriului celtic. Pe parcursul a patru sute de ani cât a durat ocupaţia, două festivaluri de origine romană (ziua Feralia – comemorare a morţilor şi cea a zeiţei Pomona – sărbătoarea recoltelor) au fost îmbinate cu celebrarea tradiţională celtică a Samhain-ului.
Străvechiul festival Samhain a fost denunţat însă de Biserica catolică ca fiind un cult de adulare a demonilor. Pentru a o contracara, în secolul al VII-lea Papa Bonifaciu al IV-lea a desemnat data de 1 noiembrie ca „Ziua tuturor sfinţilor”, în onoarea şi memoria sfinţilor şi a martirilor. În jurul anului 1500, nimeni nu mai putea face vreo diferenţă între cele două sărbători: Samhain şi All Saints’Day. Acum era „All Hallows’Day” (Ziua tuturor sfinţilor), iar noaptea precedentă – „All Hallows’ Evening” (Ajunul zilei tuturor sfinţilor). Timp de 200 de ani, cele două evenimente s-au desfăşurat concomitent, iar Biserica romano-catolică şi-a dat seamă că încă nu reuşise să înlăture ritualul păgân. Papa Grigorie al III-lea a interzis folosirea costumelor şi machiajelor hidoase, lăsând, în schimb, tradiţia colindului din poartă în poartă, unde tinerii puteau să se deghizeze în îngeri sau demoni.

Profit, satanism sau amuzament?
Pe teritoriul american, prima sărbătoare de Halloween este celebrată în 1921, devenind în timp o sărbătoare naţională populară, cu un puternic profit comercial, având ca specific ceea ce cunoaştem deja şi noi, românii: decuparea dovlecilor şi aprinderea de lumânări în interiorul lor, purtarea măştilor care de care mai sumbre: vampiri, diavoli, schelete, vrăjitori şi alte creaturi ale întunericului. Vânzările de filme horror cresc în această perioadă, toată afacerea Halloween-ului ridicându-se la sume astronomice.
Pe continentul american a fost remarcat însă şi un alt fenomen: numărul violenţelor, abuzurilor şi crimelor care se întâmplă în această noapte este din ce în ce mai mare: sunt incendiate case, biserici, sunt omorâţi oameni şi animale. Explicaţia nu este greu de găsit. Răul este mult mai uşor acceptat atunci când este oferit sub chipul jocului, iar adorarea maleficului în această zi are o influenţă negativă asupra comportamentului copiilor. Toate „accesoriile” acestei sărbători îi familiarizează pe cei mici, dar şi pe tineri, cu răul, agresivitatea, grotescul şi chiar cu crima. Sondajele efectuate în această perioadă spun că cei care sărbătoresc Halloween-ul sunt foarte predispuşi spre agresivitate şi violenţă.
Ceea e poate puţini dintre noi ştiu este că noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie este una de mare importanţă pentru satanişti, Halloween-ul fiind una din cele 8 sabaturi ale calendarului păgân. Adepţii satanismului cred că diavolul este cel mai puternic în această noapte, fiind o vreme foarte bună de făcut vrăji.
Toate aceste obiceiuri şi tendinţe de peste ocean pot părea fantasme pentru noi, unde sărbătoare Halloween-ului nu are prea multă vechime şi majoritatea celor care sărbătoresc habar nu au de semnificaţia ei. Pare doar o joacă, un amuzament. Să nu uităm însă că ceea ce faci te face, iar persistarea în această adorare a răului, chiar şi numai pentru o zi în an, este deschiderea unei cutii a Pandorei.

Avem curaj să fim altfel?
Creştinismul este religia iubirii, a bucuriei, a luminii, Dumnezeu Însuşi este iubire. Suntem gata să ne lepădăm de Dumnezeu? (Căci orice îmbrăcare în hainele răului, chiar şi „de formă”, este o lepădare de Dumnezeu…). Să nu uităm că pământul acesta strămoşesc, care ne sărută picioarele atunci când îl străbatem în trecerea grăbită, este stropit cu sângele strămoşilor noştri, care au păstrat de multe ori cu preţul vieţii credinţa în Hristos şi în Biserică. Toate aceste „împrumuturi” din Occident (Valentine`s Day, Halloween etc.) nu au legătură cu tradiţia noastră creştin-ortodoxă. Tentaţia copierii pentru a fi „în rând cu lumea” este mare. Însă vă îndemn, dragii mei, aveţi curajul să fiţi altfel decât ceilalţi! Aveţi curajul de a nu vă lăsa manipulaţi, de a vă întreba ce sărbătoriţi atunci când preluaţi cu ochii închişi o „tradiţie” care nu prezintă garanţia celor lăsate de bunici.
În final, vă doresc să deveniţi aşa cum spune părintele Teofil de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus: „înfricoşător de buni”, adică sfinţi! Aceasta întrucât „copiii lui Dumnezeu nu se deosebesc cu nimic de fiii întunericului, decât prin iubire”, cum spune Fericitul Augustin.

Diacon Claudiu Păun, Parohia Făgăraş – Galaţi

Sursă: Apostolat în Ţara Făgăraşului: Tu ştii ce sărbătoreşti de Halloween?

Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli ! SCRISOARE DESCHISĂ 

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, INSPECTORILOR ŞCOLARI, CADELOR DIDACTICE, PĂRINŢILOR ŞI ELEVILOR IMPLICAŢI ÎN ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR DE HALLOWEEN

De câţiva ani încoace, majoritatea instituţiilor de învăţământ din România celebrează Halloween-ul, o sărbătoare de sorginte păgână, denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii. În apropierea zilei de 31 octombrie, încep pregătirile pentru petreceri, concursuri, carnavaluri sau parade la care iau parte nu doar copiii, ci şi părinţii sau profesorii lor. În cadrul acestor manifestări „educativ-culturale”, preşcolarii, şcolarii mici sau liceenii se întrec, cot la cot cu educatorii, în a-şi etala costumele de vârcolaci, vampiri, mumii, diavoli, monştri, vrăjitori sau fantome.  În ciuda unei aparenţe de joacă, farsă ori distracţie, Halloween-ul este, de fapt, o sărbătoare închinată Zeului Morţii, Samhain, căruia celţii îi aducea jertfe umane, existând mărturii că practica sacrificiului uman e încă folosită şi în zilele noastre.

Răspândirea acestei sărbători e de neînţeles într-o ţară creştin-ortodoxă şi într-un spaţiu atât de bogat în sărbători tradiţionale, autentice, aşa cum este Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare româneşti. Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţământ – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui?

Paleta activităţilor de Halloween este foarte largă şi, într-adevăr, foarte „educativă”. În timp ce la orele de lucru manual copiii de grădiniţă realizează fantome din şerveţele, vrăjitoare, păianjeni cu pânze, fantome după amprenta piciorului sau fantome din spirale, şcolarii îşi confecţionează măşti groteşti, pelerine, îşi vopsesc feţele, purtând tot felul de însemne drăceşti (coarne şi coadă de drac, crucea răsturnată etc.). Dascălii nu rămân nici ei mai prejos, costumându-se în aceeaşi manieră şi organizând concursuri la care posesorii celor mai înspăimântătoare costume sunt recompensaţi cu generozitate:

 «… îngeraşii, drăcuşorii, o asistentă medicală, mirele şi mireasa, vrăjitoarele şi… chiar Moartea au prezentat costumele, cele mai frumoase dintre ele fiind premiate: diplome şi prăjiturele. „Am ales această costumaţie pentru că mi s-a părut deosebită. Mi-a plăcut şi am vrut să câştig”, declară Frankenstein (Apostolescu Ştefan, clasa a V-a B). Clasa a III-a sau clasa a VIII-a, toţi au fost foarte inspiraţi în alegerea personajelor în pielea cărora au vrut să intre. Încrezători şi cu zâmbetul pe buze, elevii s-au prezentat în faţa spectatorilor, cu dorinţa de a fi cei mai buni (….)

„Sunt costumată în vrăjitoare. Mi se pare că pune în evidenţă ceva care să sperie spiritele rele. În plus, acest personaj mi-a plăcut de când eram mică”, spune Alice Petricică, din clasa a VI-a C.» (din articolul Halloween alungă spiritele rele din şcoli, ziarul Valea Prahovei, noiembrie 2009)

 «Vineri, stafiile au bântuit coridoarele şcolii, vrăjitoarele au îngrozit lumea, scheletele şi-au făcut de cap, iar monştrii şi-au intrat în drepturi. Nu este vorba despre un film de groază, ci de petrecerea Halloween, organizată la Şcoala „George Enescu” din Sinaia. Elevii s-au costumat în tot felul de personaje, care mai de care mai înfricoşătoare. Înainte să se dea startul petrecerii, cei mari au vrut să-i sperie pe colegii mai mici şi… au reuşit. „Atât copiii care învaţă la şcoala George Enescu, cât şi cadrele didactice au pregătit o serie de activităţi care au început de la ora 9.00. Ele s-au încheiat cu Halloween party. Elevii au fost foarte fericiţi şi mulţumiţi, deşi această sărbătoare nu este românească, costumele lor, dar şi ceea ce au pregătit ei, denotă faptul că iubesc această sărbătoare”, a precizat prof. Aurora Arieşan, consilier programe educative. Tinerii şi-au etalat costumaţia şi au primit de la profesori prăjituri şi bomboane. Elevii au realizat şi desene înfricoşătoare, desene care au fost expuse pe coridoarele şcolii. Apoi, au dansat şi s-au distrat la petrecerea „groazei”. Elevii şi-au speriat până şi profesorii. La unele clase, tinerii şi-au aşteptat dascălii costumaţi şi cu dovleci pe bănci. „M-am îmbrăcat în vrăjitoare, însă fac vrăji bune. Dacă aş avea puteri, mi-aş dori ca toţi oamenii să fie mai buni”, a spus o elevă. Pentru că au reuşit să creeze atmosfera de Halloween în şcoală, elevii au primit dulciuri, dar şi diplome. De asemenea, profesorii i-au felicitat pentru creativitate.» (articolul Petrecere de groază, ziarul Valea Prahovei, ediţia din 3 noiembrie 2009)

Deşi nu este decât o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale, iată că, treptat, Halloween-ul devine un soi de sărbătoare naţională a românilor, o sărbătoare pe care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, o considera drept una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de “Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”, de pe 1 mai.

În preajma acestei sărbătorii, televiziunile difuzează filme horror, în vitrinele magazinelor, în parcuri, în localuri, şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte imagini demonice.

Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul? De ce nu ne întrebăm ce ascunde această sărbătoare, aparent nevinovată, înainte de a ne grăbi să o sărbătorim cu atâta fast?

În timp ce în şcolile din România se promovează teroarea, cruzimea, violenţa şi moartea, Ministerul Educaţiei din Rusia decide să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în scoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Halloweenul “tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe aceasta temă.

 

HALLOWEEN-UL ÎN ŞCOLI – ÎNCĂLCĂRI GRAVE ALE PREVEDERILOR LEGALE

  Legea Educaţiei Naţionale conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unităţile de învăţământ fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor şi cadrelor didactice.

Astfel, între principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior din România, se numără şi„principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, pct. h).

De asemenea,  la art. 7. — (1) legea prevede că „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care  pot  pune  în  pericol  sănătatea  şi  integritatea  fizică  sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”.

În ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, legea aminteşte, la art. 273 – (3), că „personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spaţiul şcolar şi poate întreprinde acţiuni în nume propriu în afara  acestui  spaţiu,  dacă  acestea  nu  afectează  prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei de educator, respectiv prevederile prezentei legi”. Totodată, „personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din  învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea  cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.” (Art. 280. — 1)

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene interzicerea urgentă a activităţilor desfăşurate de Halloween, activităţi care afectează pe termen lung sănătatea spirituală şi morală a elevilor din România.

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: „Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?”, 80% au răspuns: „Aş vrea să omor pe cineva…”. De asemenea, creşterea violenţelor din timpul Halloween-ului a devenit o evidenţă, „distracţia” asociindu-se cu fapte penale, consum de alcool şi droguri sau accidente grave.

Îşi poate asuma vreun profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui joc nevinovat de-a moartea?

 

Lista preliminară de semnatari: 

Asociaţia Creştin Ortodoxă Mama Olga, Piatra-Neamţ

  Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ 

Asociaţia Medicală Concordia 2006, Piatra Neamţ 

Federaţia Asociaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România

  Asociaţia Pro-vita Craiova

  Asociaţia Pro-vita Gorj

  Asociaţia Pro-vita Sibiu

  Asociaţia Bucovina Profundă

  Fundaţia Sf. Martiri Brâncoveni, Suceava

Asociaţia ProVita Bucovina

  Asociaţia Simplu România

  Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Constanţa

Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Arad

 

Sursă: Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli ! SCRISOARE DESCHISĂ | Bucovina Profundă

Învățați copiii să-L cunoască pe Dumnezeu!

parintele-necula

Suntem la început de an școlar. Adică un nou plan de lumină se deschide dinaintea noastră ca oameni ai catedrei. Alte generații de tineri se așază dinaintea atenției noastre pentru a crește împreună.

Zilele acestea mi-a reținut lectura un volum interesant, coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, intitulat „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016, 314 p.). O lectură a pedagogiei copilăriei care naște în sufletul meu ecouri din Ion Creangă, cu „Amintirile” sale, sau din Edmondo de Amicis, cu al său „Cuore – inimă de copil”. Surâsul ștrengăresc și plin de gluma imediată, amestecat cu o melancolie fără de sfârșit, specifică unui cartier obosit și lipsit de Duminică.

O reflecție a unor astfel de texte vă va prinde bine, veți înțelege că dinaintea voastră nu stau numai nume în catalog ori candidați la notare, ci oameni. Marcați de greutățile vieții, de drama propriei familii, obosiți de vacanțe triste ori amețiți de extazul genuin al primelor iubiri. Cartea copilăriilor continuă să fie scrisă de fiecare dintre noi, o filă din cea scrisă fiindu-ne deja identică până la confuzie cu zbaterea propriei noastre copilării. Luați seama, dar, la ei, la pruncii aceștia emancipați în elevi, și veți vedea că nu regulamente de comportament le lipsesc, ci oameni care să-i învețe, să-i lumineze și să-i iubească.

Ca să înțelegeți, îngăduiți-mi o poveste. Se făcea că am murit și am ajuns dinaintea porții Raiului (e vis, înțelegeți, dar!). Acolo, o persoană m-a întrebat și, cu orgoliul rănit, m-am prezentat. Persoana m-a întrebat dacă L-am cunoscut pe Domnul, și m-am ofuscat de-a dreptul. I-am spus că am scris (inclusiv Scrisori către profesorii de Religie), că am slujit Liturghia, m-am rugat, am lucrat… M-a mai întrebat o dată și am continuat prezentarea CV-ului meu. M-a trimis să aștept într-o anticameră. A urmat apoi un pastor/ profesor, care, întrebat și el dacă l-a cunoscut pe Domnul, a rostit aceeași listă, cu diferențe specifice. Apoi a venit nana Dumitra. Femeie de la țară, cuminte, 90 de ani de viață. Întrebată ce i s-a întâmplat, femeia a povestit cum s-a stins și a venit. Persoana a întrebat-o: „Nană Dumitra, dar pe Domnul, pe Domnul L-ai cunoscut?” Iar femeia i-a răspuns: „Cum să nu Te cunosc, Doamne!”

De astfel de cunoaștere avem nevoie a-i învrednici pe copii. De cunoașterea unei inimi curate, atente și gingașe, deopotrivă. Să-i ajutăm nu să acumuleze cât să închege cunoaștere, să dezvolte dialog și să trăiască bucuria împreună-vorbirii cu și despre Dumnezeu.

Nu vă lăsați zdrobiți de snobismul limitativ al cunoașterii din carte! Spațiul public a devenit un spațiu al emoțiilor. Ei trăiesc în el, se însingurează și se obosesc de moarte. Voi la fel. Dacă nu vom desluși cu ei lecțiile vieții și ale morții, ne vom pierde sensul mărturisitor. Sunt consumatorii unei media care cultivă frica și incită bigotismul la reacții. Valorile intoleranței și ale violenței atitudinale au crescut extrem de mult.

Fiți învățătorii păcii și ai echilibrului, propunătorii unui plan de educație pentru viață! Nu, nu se vor hrăni cu metafore ori cărți, nu-și vor ține copiii de mai târziu cu povești ori izvoade morale, dar vor fi mai fericiți și mai atenți la nevoile viitorului, vor desistematiza cu ușurință răutatea, vor crește altfel. Fac parte din generația fără cultură religioasă. Nici acasă și nici la școală nu m-a crescut cineva în rigori excentrice. Naturalețea iubirii părinților, exigența plină de dragoste a profesorilor, îndemnul permanent spre muncă cinstită erau fundamentele unei educații care nu avea pe copertă înscris numele lui Iisus Hristos, dar conținea, în fiecare atom de viață, semnătura zâmbetului Său.

Fiți zâmbetul lui Hristos pentru copiii și colegii din școală! Nu vă temeți să mărturisiți oboseala și indispoziția atunci când vă cuprind! Nu pasați copiilor propriile frustrări și toane, munciți mai atent cu voi, cu sufletul vostru însetat de dragostea lui Dumnezeu. Și încercați să-i învățați să-L cunoască şi să-L recunoască pe Domnul!

Parintele Constantin Necula

Sursă: Învățați copiii să-L cunoască pe Dumnezeu! | Altarul Credinței

Scrisoare deschisă către cei care se pregătesc să sărbătorească Haloweenul.

Iubiţii mei!

Va scriu cu dragoste despre această sărbătoare numită “Haloween”, care este din ce în ce mai populară în rândul tinerilor, dar şi a copiilor. O sărbătoare care fură şi de la tineri, şi de la copii, bucuria adevărată a unei sărbători autentice. Va întreb, este “Haloweenul” o sărbătoare adevărată? Aduce Haloweenul bucurii durabile? Va îmbogăţeşte în vreun fel acest Haloween sufletul? Acestea sunt, bineînţeles, întrebări retorice, însă aş vrea că fiecare dintre voi să îşi răspundă la ele sincer. Oare ce mai înseamnă astăzi o sărbătoare în această lume secularizată care încearcă să ne fure adevăratele bucurii, înlocuindu-le cu surogate. Adevăratele sărbători, adevăratele tradiţii sunt înlocuite astăzi de sărbători de import cum este şi Haloweenul.

Susţinătorii Haloweenului vorbesc despre caracterul “nevinovat”, “distractiv” şi “multicultural” al acestei sărbători – ceea ce este cu totul fals. Prin aceste sărbători nevinovate se atentează subtil la sufletele noastre. “Mare lucru, o noapte de distracţie”, ar putea spune cei mai mulţi dintre dumneavoastră. Dar, gândiţi-va bine, că o noapte de o aşa-zisă distracţie v-ar putea costa sufletul. Acest Suflet pe care l-a sădit Dumnezeu în noi şi pentru care vrăjmaşul omenirii duce atâta lupta. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Haloweenul nu este o sarbatoare culturală. Haloweenul este o sărbătoare satanistă. Fie că ne place sau nu, aceasta este realitatea.

Unde este frumosul? Unde este tradiţia? Unde este puritatea şi autenticitatea la acest Haloween? Aş vrea că fiecare dintre dumneavoastră să îşi răspundă încă o dată la aceste întrebări. Să îşi răspundă cu sufletul. Este important să avem discernământ în toate.

Mă tem pentru dumneavoastră, cei tineri. Mă tem să nu daţi drepturi răului. Să nu lăsaţi să se cuibărească răul în sufletele voastre. Răul este dulce şi molipsitor la început, însă devine foarte amar. Răul vrea să pună stăpânire pe sufletele noastre. Iarăşi, va chem la meditaţie şi discernământ. Să ştiţi că “răul” în toată existenţa noastră se ascunde după un aparent “bine”.

Tonul scrisorii mele poate părea unul foarte trist, plictisitor sau incomod, însă, de cele mai multe ori Adevărul deranjează sau este ignorat.

Va scriu cu dragoste. Sărbătorirea Haloweenului s-ar putea să va coste scump. Urmările sărbătoririi Haloweenul ar putea să fie foarte dramatice, de aceea, va rog să gândiţi înainte de orice la ceea ce aveţi dumneavoastra cel mai de preţ – Sufletul.

Dacă va interesează într-adevăr partea mistică, dacă va interesează să aflaţi mai multe despre Bine şi rău, dacă vreţi să ştiţi cu adevărat mai multe despre această lupta, dacă va interesează ce se întâmplă cu scheletul morţilor dupa trecerea la Domnul şi dacă va preocupă cu adevărat subiectul morţii, căutaţi mai adânc, căutaţi cu sinceritate şi Dumnezeu o să va descopere cu adevărat tainele din spatele acestor subiecte, El o să va dea răspunsuri la toate întrebările. Nu va opriţi din căutări! Nu primiţi “de-a gata” tot ce va serveşte societatea! Treceţi totul prin sită discernământului, prin sita sufletului vostru curat. Săpaţi în adânc, căci acolo se află Comoara!

Scrisoare deschisă adresată studenţilor ruşi, în prag de Haloween, de către Episcopul Pantelimon Satov

Sursă: Scrisoare deschisă către cei care se pregătesc să sărbătorească Haloweenul | Altarul Credinței

Virgiliu Gheorghe: Halloween – între lumină şi întuneric 

virg1

An de an, Halloween-ul adună tot mai mulţi tineri, de multe ori chiar sub egida instituţiilor de învăţământ. E „la modă”, deşi românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnaţi astăzi. În fine, subiectul rămâne controversat chiar şi în mediile părinţilor care mai sunt interesaţi de educaţia copiilor lor. Cât de inofensivă sau periculoasă este această așa-zisă sărbătoare am încercat să aflăm împreună cu Virgiliu Gheorghe, unul dintre cei mai implicaţi cercetători în câmpul bioeticii creştine din ţara noastră.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, care credeţi că este motivul pentru care Halloween-ul a căpătat în câţiva ani o aşa de mare popularitate printre români?

– Explicaţia trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Practic, astăzi orice devine „opinie publică” şi „modă” – şi dimpotrivă, orice dispare din preocuparea oamenilor ca fiind „depăşit” – se explică prin influenţa majoră a mass-mediei asupra mentalităţii şi stereotipurilor după care lumea se călăuzeşte. Copiilor le place pentru că sunt atraşi de ceea ce văd la televizor. Vor şi ei să fie ca cei de acolo, vor şi ei să fie „interesanţi”. Iar dacă la şcoală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce nu!

– Dar de ce credeţi că ar avea mass-media interesul să promoveze o sărbătoare străină de tradiţiile şi credinţa poporului nostru?

– La această întrebare există o mulţime de răspunsuri. Cel mai simplu este acela că Halloween-ul „vinde bine”. Vinde costume, vinde spectacole – deci există un interes comercial, iar presa este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Răspunsul este, cred, unul mai complex. Cred că Halloween-ul vine la pachet cu tot ceea ce înseamnă cultura nihilistă sau „cultura morţii”, care este promovată obsesiv astăzi de mass-media. Cu alte cuvinte, presa are interesul de a promova această pseudo-sărbătoare, după cum are interesul să promoveze pornografia sau homosexualitatea. De fapt, când spunem „presa”, ne gândim la puternicii zilei, la stăpânitorii lumii acesteia, pentru că presa, în marea ei parte, nu este sub nici o formă liberă. Ea face ceea ce i se comandă.

E de bun-simţ să ne întrebăm de ce pornografia este liberalizată, atâta timp cât aceasta creşte – statistic vorbind! – rata infracţiunilor, chiar şi a celor juvenile, a violurilor şi crimelor, ca şi a tuturor comportamentelor de risc. De ce este promovată homosexualitatea, atâta timp cât este disolutivă pentru viaţa de familie, cât homosexualii sunt marcaţi de suferinţă fizică şi psihică mai mult decât media populaţiei? Oare statul nu ar trebui să lupte împotriva a tot ceea ce conduce la infracţionalitate şi la nefericirea oamenilor? Şi totuşi, sub acoperirea argumentului „drepturilor omului”, a divertismentului şi a „libertăţii de alegere” a propriilor fantasme, în statul modern, în statul-magic proliferează toate aceste comportamente, care sunt disolutive pentru existenţa şi fiinţa statului însuşi.

Halloween, magie și sexualitate

– Nu credeţi că este puţin cam dură comparaţia între Halloween şi pornografie sau homosexualitate?

– Deloc. Dintru început, între magie şi practicile sexuale, prostituţie şi chiar homosexualitate a existat o foarte strânsă legătură. Zeiţa Astarte era, de pildă, patroana prostituţiei, care se practica la templul ei ca act ritual. De asemenea, homosexualitatea este prezentă în ritualurile de iniţiere ale multor religii păgâne, dar şi în societăţile secrete contemporane. De ce există o legătură atât de strânsă între magie şi erotism, încât în Evul Mediu cărţile de magie deveniseră cu adevărat un gen pornografic? Răspunsul îl primim de la Giordano Bruno, unul dintre cei mai mari magicieni ai trecutului, care a încercat să creeze o tehnică de control emoţional global, magic, întemeiată explicit pe atracţia sexuală.

– Da, dar dacă plecăm de la ipoteza că Halloween-ul este o sărbătoare cu conotaţii magice, lucrul acesta nu e perceput de majoritatea copiilor sau adolescenţilor, care doar se distrează cu această ocazie!

– Poate pentru că ei nu ştiu prea bine ce e aceea magia – dar, dacă ar realiza, cu siguranţă ei înşişi ne-ar asigura că această sărbătoare are ceva magic în ea. De altfel, dacă veți da o căutare pe Internet după Halloween şi magie împreună, veţi vedea cât de des sunt asociate cele două cuvinte în căutări, asta pentru că limba întotdeauna trădează asocierile. Într-adevăr, Halloween este o sărbătoare păgână celtă, care dintru început avea o funcţie magică. În credinţa celților, în noaptea de Halloween spiritele aveau acces la lumea noastră, căci graniţele dintre cele două lumi erau cumva deschise, iar oamenii erau îndemnaţi să ia anumite măsuri ca să se apere de aceste spirite. Toate acele acte aveau (sau au) o conotaţie magică. E ca şi cum ai intra într-o „logică a spiritelor”, în care tu, folosind nişte măşti sau nişte obiecte, te războieşti ori te împrieteneşti cu acestea.

Dar pot fi oare izgonite duhurile rele de alte duhuri rele, sau de oameni care îndeosebi le invocă? Vrăjitorii nu se închină lui Dumnezeu – iar duhurile morţilor, ce pot face ele împotriva demonilor? Lumea Halloween-ului este mai curând o lume infernală, deci prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec şi se odihnesc.

Pe de altă parte, imediat după Halloween, adică în ziua de 1 noiembrie, închinată zeului Samhain, „Domnul morții”, druizii îi aduceau jertfă atât animale, cât şi oameni. Desigur, această practică a dispărut cu timpul, însă practicile de divinaţie au rămas până astăzi. Deci Halloween este prototipul unei adevărate sărbători păgâne, unde ritualul magic joacă un rol esenţial.

Magia este foarte eficientă şi foarte periculoasă

– Aş mai insista puţin asupra percepţiei. Nu credeţi că atâta timp cât copiii nu percep ceea ce se întâmplă de Halloween ca pe un ritual magic, ci ca pe o joacă distractivă, nu li se poate face nici un rău?

– E la limită: cumva aşa, pe marginea prăpastiei. Costumele îl iniţiază pe copil într-o lume a duhurilor rele, a morţilor. Imagistica întunecată pe care o propune această pseudo-sărbătoare cred că ar trebui să ne spună totul. A îmbrăca un costum, a intra într-un rol, chiar dacă în joacă, nu e deloc o joacă, ci poate deveni un lucru foarte serios. Noi, creştinii, chiar credem că aceste spirite malefice există. Aşadar, credeţi că ele rămân nepăsătoare la aceste invocări pe care le facem prin jocurile de Halloween? Încă o dată, cred că nu conştientizăm ce înseamnă cu adevărat magia şi care este puterea ei. Magia este foarte eficientă şi foarte periculoasă. De lucrul acesta nu ştiu dacă se îndoieşte cineva. Ceea ce nu realizăm însă este faptul că vizualizarea unor fantasme nu înseamnă altceva decât invocarea acelor spirite. Acest lucru îl aflăm din manualele de magie. De asemenea, intrarea în rolul unor spirite, intrarea în comunicare voită cu acestea poate să deschidă poarta către o astfel de însoţire.

Din punctul de vedere al fenomenologiei religiilor, se ştie că orice manifestare rituală, mimesis-ul are ca efect actualizarea și consolidarea unei relații psihologice între individ și realitatea mitologizată. Cercetările au demonstrat că, pe parcursul participării și implicării în scenariul mitului respectiv, individului chiar i se imprimă acele stări mentale sau sufletești care caracterizează persoanele mitologizate. E ca și cum s-ar produce un transfer de energie psiho-mentală între personajul mitologizat și subiect. Asta explică faptul că participarea la sărbătoarea Halloween induce o stare psihologică în care excitația și fascinația sunt asociate cu un sentiment de spaimă mai mult sau mai puțin intens, în funcție de gradul implicării. În acest context, individul, în mod firesc, urmează actele proprii personajelor în pielea cărora a intrat.

Grace Ketterman, în cartea sa „You and your child’s problems” („Tu și problemele copilului tău”), demonstrează faptul că expunerea copiilor la scene înfricoşătoare are consecinţe asupra dezvoltării lor emoţionale. De asemenea, acest pediatru şi psihiatru american constată că, drept urmare a fricii resimţite în copilărie, copiii vor manifesta mai târziu o atracţie pentru paranormal şi practici oculte.

Una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic

– Şi totuşi, Halloween a fost şi o sărbătoare a creștinilor din Apus, ca sărbătoare a tuturor sfinţilor. De ce credeţi că şi-a păstrat potenţialul malefic din vremea preoţilor druizi?

– În anul 835, biserica din Apus și-a asumat această sărbătoare, integrând-o în calendar ca prăznuire a tuturor Sfinţilor. Probabil că de-a lungul timpului a reuşit într-o anumită măsură să o „îmblânzească”, să o golească de conţinutul ei magic.

Dar ceea ce întâlnim astăzi nu mai este nici măcar sărbătoarea Halloween aşa cum era ea percepută de irlandezi în secolul al XIX-lea. Acum, Halloween este o sărbătoare americană, un produs al mass-mediei, al culturii de consum, dar şi al curentelor de renaştere a păgânismului din societatea americană. Cu alte cuvinte, investiţia în magic şi ocult care se face în prezent în produsul Halloween, în America, depăşeşte cu mult magia care îl însoţea în trecutul nu prea îndepărtat, la el acasă.

Acest lucru face ca până și Vaticanul să avertizeze de mai multe ori în ultimii ani asupra faptului că Halloween este o sărbătoare păgână a „terorii, a fricii şi a morţii”. În ziarul „L’Osservatore Romano” (oficialul Vaticanului), Joan Maria Canals susţinea în anul 2010 că „Halloween-ul conține un subcurent al ocultismului și este absolut anticreștină”.

– Susţineţi deci că Halloween are un semnificativ potenţial malefic?

– Nu este vorba de ceea ce susţinem noi. Pur şi simplu „părintele” satanismului, Anton Szandor LaVey, afirmă că „Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic”. Pe de altă parte, vedem care sunt consecinţele. Ocultul îi fascinează pe tinerii din noile generaţii, chiar dacă au primit o educaţie creştină. Şi, mai ales, constatăm că Halloween creşte mult rata infracţionalităţii şi a criminalităţii.

Există o mulţime de studii desfăşurate în Statele Unite în care se arată că de Halloween cresc spargerile cu minim 25%, sporește consumul de alcool şi droguri şi creşte rata criminalităţii. Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani, în noaptea de Halloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate celelalte momente ale anului.
De asemenea, în ce privește perspectiva inofensivă pe care o au tinerii, relevant este studiul în care se arată că la întrebarea: „Ce aţi vrea să faceţi în noaptea de Halloween?”, cei intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul „Să omor un om”(!). Spiritul acestei sărbători este într-adevăr viu, şi dictează nu înmulţirea binelui, a păcii şi a dragostei între oameni – de care lumea de astăzi se pare că are tot mai multă nevoie –, ci un spirit malefic al lucrării răului, dus până la uciderea aproapelui.

Așadar, dincolo de bomboanele împărţite, este evident pentru oricine că imagistica răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea comportamentului violent, a infracţionalităţii şi a criminalităţii, adică la faptele proprii duhurilor necurate, pe care Halloween-ul le invocă.

Dacă noi ne facem datoria, Dumnezeu va face restul

– Și atunci, dacă aşa stau lucrurile, de ce totuşi presa, şi în general populaţia, mai ales creştinii, nu iau o poziţie?

– Cred că în primul rând lipseşte conştientizarea fenomenului. Ne bazăm mai mult pe descrieri edulcorate decât pe realităţi. Pe de altă parte, este o mare lipsă de consecvenţă şi de discernământ la românii de astăzi: pe de o parte ne declarăm creştini, pe de alta suntem mai mult decât toleranţi la numeroase lucruri care sunt în mod evident anticreştine. Avem aici o dovadă de lipsă de maturitate şi de neseriozitate, care cred că ne afectează mult ca neam.

– Ce ar trebui să facem?

– Să ne opunem, nu numai retrăgându-ne copiii de la astfel de activităţi, dar şi protestând la minister şi şcoli împotriva organizării unor evenimente „Halloween” în cadrul acestor instituţii educative. De asemenea, trebuie să existe comunităţi mai puternice de părinţi care să vorbească despre aceste lucruri. Sunt convins că cei mai mulţi nu înţeleg ce înseamnă această pseudo-sărbătoare şi care pot fi consecinţele. Ar trebui, poate, organizate seminarii publice pe această temă. Salutăm în acest context organizarea asociaţiei „Alianţa Părinţilor”, organizaţie care poate face foarte mult.

Iar pentru că duşmanul cel mai mare al nostru este lipsa timpului, cred că ar trebui să ne gestionăm cât mai bine puţinul timp liber pe care îl avem pentru a-l acorda şi unor astfel de activităţi care, deşi par a avea un caracter comunitar, îi vor proteja pe copiii noştri în faţa ofensivei culturii morţii. Şi, poate că, înainte de toate, este vorba de mărturisirea pe care o facem. Dacă iniţiativa nu va pleca de la acest nivel şi nu vom face ceva, în câţiva ani riscăm să-i depăşim pe americani la nivelul efectelor negative ale culturii morţii care este promovată astăzi în mai toată mass-media.

Biruinţa lor este aceea de-a ne face să credem că nu se mai poate face nimic, în timp ce a noastră este să credem că, dacă ne facem datoria, întreprinzând tot ceea ce depinde de noi, Dumnezeu va face restul.

Material realizat de

Mihai Cristea

Sursă: Halloween – între lumină şi întuneric | Familia Ortodoxa

Halloween-ul, copilul şi modificarea percepţiilor

Socotesc că orice părinte este interesat de o cât mai buna cunoaştere şi educaţie a copiilor săi. Unii fac asta fără o strategie anume, doar în virtutea iubirii părinteşti fireşti, alţii documentându‑se, citind, căutând cele mai bune principii şi metode de aplicarea acestora, iar alţii – din lipsă de timp – plătesc profesori şi pedagogi să facă ceea ce ei înşişi nu mai ajung să facă. Şi toţi, fără excepţie, dorim rezultate în această direcţie. Uneori, însă, le căutăm defectuos sau punem un accent unilateral pe rezultate sau, din pricina unor complexe, căutăm o reuşită facilă.

O astfel de perspectivă am întâlnit, din păcate, inclusiv într‑o carte scrisă de doi psihologi consacraţi, de la care te‑ai fi aşteptat la ceva mai profund şi vizionar. Dincolo de cercetări bine-venite în privinţa funcţionării creierului, a neuronilor în oglindă sau a dinamicii emoţiilor, cartea Creierul copilului tău, semnată de Daniel J. Siegel şi Tina Payne Bryson, ca orice lucru întemeiat pe o perspectivă materialistă şi antropocentrică, sfârșește într‑o previzibilă fundătură.

După cum se ştie, copilul are nevoie uneori de o atenţie specială, de mângâiere, chiar şi de rezolvarea unor stări de anxietate. Iată un exemplu preluat din cartea de mai sus, unde un tată, al cărui copil se plânge că nu poate dormi întrucât i‑e frică de mumii, este sfătuit să‑şi scoată copilul din această stare printr‑o metodă inedită, făcând mumia simpatică! Adică, tatăl îi va sugera copilului să împodobească mumia, în imaginaţie desigur, cu un tutu, cu o şapcă şi cu nişte ochelari de scafandru, potrivit principiului: „În loc să ignori şi să negi… încearcă să‑l faci să observe şi să preia controlul asupra imaginilor”! Dar, domnule, aici e toată nebunia! Dimpotrivă, departe de a controla, copilul e lăsat pur şi simplu pradă fantasmelor. În acest caz micuţului i se aplică doar o formă de desensibilizare faţă de o imagine care provoacă groază sau repulsie în mod firesc. Pentru că orice om cu o sensibilitate normală reacţionează distinctiv. Nu poţi să faci o mumie simpatică decât dacă renunţi la evidenţe şi inversezi scara valorilor. Însă tu faci asta ca să nu pari un ignorant sau un contestatar, ca un adevărat promotor al unui nou mit: să nu negi! Cum? Doar pentru că aşa au spus unii? Dar toate culturile lumii se întemeiază deopotrivă pe afirmaţii şi pe negaţii, ca şi limbajul de altfel. Binele este afirmat, iar răul respins. Altfel, eliminarea negaţiilor ar produce o indistincţie între bine şi rău, care atrage după sine pierderea sensului, adică moartea spiritului. Totuşi, s‑ar putea admite refuzul negaţiei, dar printr‑o afirmaţie într‑un plan superior, de tipul încredinţării în mâinile lui Dumnezeu, care risipeşte orice imagine ameninţătoare, neplăcută etc. Însă viziunea cărţii cu pricina nu merge pe această cale.

Vedem că aceeaşi metodă a „mumiei simpatice” se aplică şi la nivel social, în cadrul invaziei subculturale păgâne, care a reuşit în ultimii ani să modifice percepţia tradiţională a valorilor pe baza principiului de a nu nega, de a găsi elemente distractive şi simpatice în orice lucru oricât de monstruos, de diabolic ar fi el. Exemplul edificator în acest sens e fenomenul Halloween, care, dintr‑un act de răzvrătire împotriva civilizaţiei creştine, stigmatizat iniţial chiar şi în SUA, printr‑un proces de cosmetizare, de desensibilizare, de virare spre burlesc a ajuns să schimbe percepţia comună asupra esenţei sale, care a rămas totdeauna aceeaşi: adopţia demonicului în viaţa comunităţii. Dar faptele sunt clare: în noaptea de Halloween în SUA criminalitatea este mai mare cu 50% faţă de toate celelalte momente ale anului, cresc spargerile, consumul de droguri, de alcool etc. Şi în ciuda evidenţelor, noi ne distrăm şi vrem să facem din praznicul demonilor festivitate şcolară, deşi fenomenul atrage urmări implicate în degenerarea psihică a copiilor!

Cum de se întâmplă, totuşi, aceste schimbări în percepţia faptelor? Oare ne lipseşte organul necesar sesizării adevăratului lor sens? Da, cred că dincolo de invazia exterioară, dincolo de lucrarea amăgitorilor de serviciu, nouă ne lipseşte acel simţ elementar prin care să putem sesiza ceva extrem de simplu: că oricât de cosmetizaţi şi de simpatici ar fi monstrul, mumia, vampirul etc., acestea nu sunt mai puţin monstru, mumie, vampir! Dimpotrivă, în acest caz este şi mai vădită intenţia tatălui minciunii de a înşela, de a camufla realitatea unor creaturi şi fantasme dintr‑o recuzită demonică. De aceea, cred că, în ciuda globalismului, rămâne actual cuvântul distinctiv al Prorocului Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină” (5, 20)

Nicusor Deciu

Sursă: Halloween-ul, copilul şi modificarea percepţiilor

Sfântul Dimitrie din Basarabi, patronul Bucureştilor – Legende şi procesiuni de ploaie pe Valea Lomului 

Sfântul Dimitrie Basarabov, patronul de astăzi al Bucureştilor, rămâne pentru mulţi hagiografi şi etnologi o enigmă – una chiar nespus de greu de dezlegat; şi aceasta într-o vreme în care se consideră că s-a spus aproape totul despre sfântul de pe Valea Lomului…

Primele consemnări scrise despre patronul Bucureştilor

Prima mărturie scrisă despre viaţa sfântului de la Basarabovo este destul de târzie (1762) şi aparţine monahului-cărturar Paise Hilandarski (1722-1773), fiind inclusă în a sa Istorie slavo-bulgară. După Paisie, Dimitrie din Basarabi este singurul sfânt de la sud de Dunăre, din vremea stăpânirii otomane, care nu a cunoscut mucenicia. Neaflând date despre cuvios în niciunul din manuscrisele din perioada eftimiană ori preeftimiană, monahul de la Hilandar, bazat cel mai probabil pe amintirile unui închinător atonit, ce trecuse de puţină vreme prin Basarabovo, îl va numi pentru prima oară pe Sf. Dimitrie – “cel nou”, susţinând că sfântul a trecut la cele veşnice în 1685.

Primele date scrise ale unui martor ocular despre cultul Sf. Dimitrie Basarabov – şi care contrazic relatarea lui Paisie – le aflăm însă doi ani mai târziu (1764), în însemnările lui Nicola Pulliezi, episcop catolic de Nicopole între 1752-1767. Acesta, trecând prin Basarabovo, în drum spre Ruse, află de la localnici – cel mai probabil de la preotul satului – că sfântul este cinstit cu evlavie, în comunitate, “de mai bine de trei veacuri” (“venerato per santo da tre secoli e piu”), adică din cea de-a doua jumătate a sec. al XV‑lea (Miletici, L., Noi documente asupra trecutului pavlichenilor noştri, SbNU, 21, Sofia, 1905, p. 83). Pulliezi aminteşte în relatarea sa de hramul bisericii satului (“Sf. Dimitrie cel Nou”) – loc în care erau păstrate moaştele – însemnându-şi, cu acest prilej, şi o parte din legendele din zonă despre viaţa sfântului.

Mărturii despre Sfântul din Basarabi

În lipsa unor texte canonice (viaţa, slujba, panegirice etc) până spre sec. al 19-lea tradiţia locală va fi aceea care va alimenta din plin – după intrarea sfântului în panteonul ortodox şi strămutarea moaştelor sale la Bucureşti (1774) – noua “viaţă” a Sf. Dimitrie din Basarabi. Şi, slavă Domnului!, în privinţa culegătorilor de folclor din ţara vecină – atât în trecut, cât şi astăzi – nu ne putem plânge, Valea Lomului nefiind trecută vreodată cu vederea. Învăţătorul Nicolae Nemţov din Basarabovo (sfârşitul sec. al 19-lea), cercetătorul istoriei locale, Nedelcio Hristov Nedelcev, cu a sa “Istorie a satului Basarabovo”, ori ieromonahul Hrisant (+1961), vor aduce, la rându-le, o importantă contribuţie întru conturarea evlaviei locale faţă de sfântul Dimitrie Basarabov. Spre sfârşitul secolului trecut (1983-1989), Universitatea din Veliko Tîrnovo va întreprinde, de asemenea, importante cercetări în satele de pe Lom (Basarabovo, Krasen, Bojicen), consemnând o serie de legende locale despre patronul de astăzi al Bucureştilor, şi întregind, astfel, cercetările de teren ale savantului ceh Karel Şkorpil (1859-1944) asupra vieţii monahale, comunităţilor locale şi bisericilor rupestre din zonă. Despre cercetări româneşti organizate, în cazul dat, din păcate, nu avem cunoştinţă, deşi acestea s-ar fi dovedit de un real folos pentru etnologia românească, ţinând seama de faptul că zona se află la doar doi paşi de Dunăre, iar mănăstirea şi satul Basarabovo, după mai multe timaruri turceşti, s-au aflat o perioadă îndelungată în posesia domnitorilor români, prima fiind consemnată până spre 1570 sub numele de “mănăstirea lui Basarab” (Turski izvori, Tom 2, Sofia, 1966; Dokumenti iz turskite dărjavni arhivi, Partea I, Sofia 1940).

Legende de pe apa Lomului

Din materialele cercetărilor efectuate de Universitatea din Veliko Târnovo, cunoscute, în principal, sub denumirea de «Expediţia Krasen 1983», aflăm unele legende despre sfântul Dimitrie care, cu toate că sunt consemnate – în parte – în viaţa sfântului, în zona Lomului capătă o coloratură aparte. Certându-şi, de pildă, într-una din legende, piciorul cu care strivise un cuib de rândunele, sfântul îi spune acestuia plin de asprime: “Dacă eu n-am văzut, tu n-ai băgat de seamă?”. Întâmplarea o aflăm consemnată şi în caietele (nepublicate) ale învăţătorului Nemţov din Basarabovo, din urmă cu aproape un veac, pedeapsa fiind – după cum ştim cu toţii – gerul şi arşiţa, vreme de 3 ani, pentru piciorul vinovat. După locuitorii zonei, “consacrarea” cuviosului a fost făcută chiar de apa Lomului, o putere nevăzută (“asemenea unui nor”) acoperindu-l pe acesta vreme de 33 de ani, neîngăduind ca trupul sfântului să plutească deasupra râului. La vremea potrivită însă, ca “o pară de foc” (“limbi de foc”), s-a arătat deasupra apei, indicând “comoara” uitată. Aceasta va fi scoasă din râu de o fetiţă oarbă, din satul Cervena Voda, ce îşi va recăpăta în chip minunat vederea prin mijlocirea Sf. Dimitrie cel Nou.

Mai importante, în mulţimea de mărturii despre viaţa sfântului Dimitrie, culese din satele de pe Lom (ce îşi vor afla locul cuvenit într-o viitoare lucrare despre patronul Bucureştilor), par a fi datele transmise de informatorii din zonă în privinţa procesiunilor de ploaie, desfăşurate, în trecut, la Basarabovo. Acestea au încetat în anii ‚30 ai secolului al 20-lea. În 1983, mai existau, totuşi, destui martori ai procesiunilor de odinioară (Teodora Raikova, n. 1915, Basarabovo, Dana P. Pişteva, n. 1912, Krasen, Milana I. Kaloeva, n. 1923, Krasen etc.). În copilăria lor, martorele au participat, în satul Basarabovo, la “molitfe de ploaie”, părinţii acestora vorbindu-le, de asemenea, în nenumărate rânduri, despre minunile petrecute, “din moşi strămoşi”, în urma unor astfel de procesiuni. Molitfele de ploaie “ale Sf. Dimitrie cel Nou” se desfăşurau în fiecare an pe data de 1/14 mai (ceea ce ne trimite cu gândul la controversele iscate în urmă cu aproape un veac în privinţa identităţii Sf. Dimitrie şi a datei sale de prăznuire), în prezenţa a mii de credincioşi, sosiţi de la zeci de km. depărtare. Cei prezenţi la procesiuni au povestit cercetătorilor, în cuvinte simple, că “nici nu apucau bine rugăciunile de ploaie să ia sfârşit, că deîndată norii înconjurau Basarabovo” (Arhiva Catedrei de Literatură bulgară, Fond Krasen ‚83, Univesitatea Sf Kiril şi Metodie, Veliko Târnovo). În rugăciunile pentru izbăvirea de secetă, era invocat întotdeauna Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul satului Basarabovo – sfântul “consacrat” de apele Lomului, în urma unei ploi, ce va scoate râul din matcă. O ploaie constituită în pasul decisiv, ce va conduce, mai apoi, la descoperirea comorii aflate astăzi, prin dumnezeiască rânduială, pe Dealul Mitropoliei de la Bucureşti…

Gheorghiţă CIOCIOI

Sursă: Sfântul Dimitrie din Basarabi, patronul Bucureştilor – Legende şi procesiuni de ploaie pe Valea Lomului | Lumea Credinței

Minunile Sfantului Dimitrie Basarabov

 

Sfantul Dimitrie, Cuviosul din Basarabi, ale carui Sfinte Moaste se afla in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, este sarbatorit in ziua de 27 octombrie. Desi nu se cunosc anii intre care a trait Cuviosul Dimitrie, se stie insa ca acesta s-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare, in timpul imperiului vlaho-bulgar, intemeiat de catre fratii Petru si Asan (secolul XIII).

Aflarea cinstitelor Moaste alunga un demon

Pentru o vreme, Sfantul Dimitrie s-a ocupat cu pasterea vitelor celor din satul Basarabi. Dupa o vreme, insa, pentru a petrece necontenit in rugaciune, acesta s-a retras mai intai intr-o manastire, iar apoi intr-o pestera, pe malul abrupt al raului Lom, nu departe de orasul Ruse. Potrivit traditiei, mai inainte de a trece la cele vesnice, sfantul s-a asezat singur intre doua piatre mari, aflate pe malul apei. Intre timp, raul Lom a crescut, iar trupul sau a fost acoperit de ape.

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou - Basarabov

Cinstitele sale Moaste au ramas sub apele raului Lom vreme indelungata. La un moment dat, o copila, care era stapanita de un duh necurat, a visat un barbat cuvios, care i-a spus: „Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui.” Afland acest lucru, parintii fetei au mers degraba in locul indicat si au aflat trupul neputrezit al Cuviosului Dimitrie. Atunci, demonul a fost alungat, iar copila s-a insanatosit.

Sfantul Dimitrie nu vrea sa plece din Bucuresti

Moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, numit si Basarabov, au fost asezate mai intai in biserica satului Basarabi. Acestea au ramas in Basarabi pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), cand generalul rus Petru Salticov a luat cinstitele Moaste, spre a le duce in Rusia. Pe drum, insa, la rugamintea negustorului Hagi Dimitrie, precum si a mitropolitului Grigorie al II-lea al Tarii Romanesti, acesta le-a daruit poporului roman. Astfel, in vara anului 1774, cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie a fost asezat in Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

 

In anul 1918, cand orasul Bucuresti era ocupat de trupele germane, mai multi soldati bulgari au patruns pe furis in catedrala, au luat racla cu Sfintele Moaste si, urcandu-le intr-o masina, au pornit spre Dunare, spre a le duce in Bulgaria. Sfantul nu a vrut insa sa plece din Bucuresti, deoarece, in noaptea cu pricina si a doua zi, tot orasul a fost cuprins de o ceata deasa si nefireasca. Nemaigasind drumul, soldatii bulgari s-au chinuit ore intregi sa iasa din oras, iar masina s-a defectat. Iesind din oras foarte tarziu, acestia au fost prinsi din urma, in dreptul localitatii Calugareni. Pelerinajul care a urmat intoarcerii Sfintelor Moaste a durat aproape o luna.

Sfantul Dimitrie scapa orasul de ciuma

Una dintre primele minuni savarsite de Sfantul Dimitrie asupra orasului Bucuresti a fost izbavirea acestuia de o cumplita epidemie de ciuma. In anul 1814, in vremea domnitorului Caragea, orasul a fost cuprins de o epidemie de ciuma. Pentru ca ciuma facea tot mai multe victime, la cererea domnitorului, calugarii de la Catedrala au luat Moastele Sfantului Dimitrie si le-au scos in procesiune, ocolind orasul si facand rugaciuni catre sfant, pentru izbavirea de ciuma. Incepand din acea zi, ciuma a incetat sa mai faca noi victime.

Cuviosul Dimitrie cel Nou alunga foametea

In anul 1827, in vremea domnitorului Grigore Ghica, o seceta indelungata a facut ca foametea sa ameninte orasul si regiunea. Lipsiti de orice ajutor, oamenii au nadajduit iarasi in rugaciunile Sfantului Dimitrie si in mila lui Dumnezeu. Astfel, racla cu cinstitele Moaste a fost scoasa din Catedrala si purtata pe umeri, de catre preoti, prin tot orasul.

 

In memoriile colonelului Papazoglu, care a participat la acest deosebit eveniment, gasim scris: „Dupa ce au ocolit cateva strazi, cand sosira in capul Podului Mogosoaiei, incepu sa ploua. Voda si boierii si norodul care erau dupa Sfant fura udati pana la piele. Si ploaia a tinut trei zile, cu mici intreruperi.”

Procesiunea cu Sfintele Moaste opreste holera

In anul 1831, o epidemie de holera a cuprins orasul Bucuresti, care ramasese aproape pustiu, locuitorii fugind care pe unde au putut, din calea groaznicei maladii. In ziua de 15 septembrie 1831, generalul Pavel D. Kiseleff, presedintele Divanului, a hotarat sa ceara ajutor Sfantului Dimitrie, precum in cazul epidemiei de ciuma, din anul 1814.

Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou au fost duse pe campia Filaret, unde, in prezenta autoritatilor militare ruse, generali si ofiteri, a preotilor si a credinciosilor care nu parasisera orasul, mitropolitul si calugarii au facut rugaciuni pentru incetarea holerei. Potrivit marturiilor istorice, din ziua de 15 septembrie si pana la inceputul lunii octombrie, numarul mortilor, care pana atunci atingea un total de 160 pe zi, a scazut repede.

Sfantul Dimitrie Basarabov scoate o femeie din coma

O femeie credincioasa, mama a cinci copii si sotie devotata, a intrat in coma, pe cand se afla la spital. Doctorul a spus sotului acesteia: „Nu mai am ce sa-i fac. Luati-o acasa!” In pofida cuvantului final al doctorului, atat sotul, cat si copii, au mers la Catedrala si au inceput sa se roage din toata inima Sfantului Dimitrie Basarabov, spre a le vindeca sotia si mama.

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou - Basarabov

Dupa multa rugaciune curata, acestia s-au intors la spital, avand inca suficienta nadejde. La spital, in dreptul salonului unde se afla femeia, erau multi oameni, care de care mai agitat. Speriat, sotul a alergat inainte si a trecut printre oameni. Sotia sa se deconectase singura de la aparate si, fiind tinuta de asistente, striga cat putea: „Vreau sa ma duc la Sfantul Dimitrie, caci el m-a facut sanatoasa!” Precum s-a aflat mai tarziu, in coma fiind, langa patul femeii a venit un barbat cuvios, care era Sfantul Dimitrie, si i-a spus: „Scoala si du-te acasa, la copii si la sot!”

Cancerul nu este o boala incurabila

O doctorita de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, ucenica a parintelui Ieronim Cretu, slujitor pe atunci la Catedrala Patriarhala, in urma unui consult de specialitate, a fost diagnosticata cu o forma de cancer ovarian.

Primul drum pe care l-a facut aceasta, dupa aflarea bolii de care suferea, a fost la Moastele Sfantului Cuvios Dimitrie Basarabov. Avand o credinta deplina in puterea Cuviosului, aceasta s-a rugat sa fie tamaduita. Dupa o vreme, cand femeia a fost consultata iarasi, de catre seful Clinicii de Oncologie, acesta i-a spus: „Daca nu te-as fi vazut inainte de tratament si nu te-as fi consultat eu, cu ochii mei, si ai fi venit acum, sa-mi spui ca ai fost bolnava, ti-as fi spus ca esti nebuna.” Sfantul Dimitrie, precum si ceilalti sfinti, nu vad in cancer o boala incurabila.

Sfantul Dimitrie indeamna tainic la Spovedanie

Printre nenumaratele minuni savarsite de Sfantul Dimitrie Basarabov, se numara si unele, deosebit de valoroase, care sunt trecute cu vederea. Este vorba despre minunile care se petrec in sufletele inchinatorilor, iar nu in trupurile lor.

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou - Basarabov

Precum sufletul este mai de pret decat trupul, tot asa, mai importanta decat vindecarea trupeasca este lucrarea tainica pe care Sfantul Dimitrie o savarseste in sufletul celui care i se inchina cu credinta. Astfel, multi sunt aceia care s-au spovedit pentru prima data dupa ce s-au inchinat Moastelor Sfantului Dimitrie. Oameni de rand, care nu mergeau la biserica, au simtit in chip tainic nevoia de a se pocai pentru anumite fapte si a le spovedi primului preot intalnit in cale.

Pelerinajul din octombrie, o minune tot mai mare a Cuviosului Dimitrie

Pelerinajul care are loc la Sfintele sale Moaste, in luna octombrie, este una dintre minunile savarsite anual de catre Sfantul Dimitrie cel Nou, precum spune parintele Arsenie Muscalu, staretul de la Manastirea Cornu:

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou - Basarabov

„Pe langa vindecarea sufletului si a trupului, dobandirea linistii si a impacarii, primirea de ajutor in lipsuri si nevoi, Sfantul Dimitrie cel Nou savarseste an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori si anume aceea ca la ziua lui de praznuire reuseste sa adune atatia oameni care, mai ales in lumea agitata si grabita de astazi, gasesc cu cale sa lase deoparte toate grijile si preocuparile, venind sa-i aduca cinstire, stand ore intregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, ramanand chiar peste noapte, ca sa sarute Sfintele Moaste, primind in schimb ajutorul Cuviosului.”

Smerita rugaciune catre Sfantul Dimitrie din Bucuresti !

Al nostru aparator in nevoi, pentru lucrarea multor minuni, laude de multumire iti aducem tie, noi, nevrednicii. Si, ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa cantam tie: Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Cuvioase Dimitrie!

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi, acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Acatistul Sfantului Cuvios Dimitrie

Paraclisul Sfantului Dimitrie cel Nou

Teodor Danalache

Sursă: Minunile Sfantului Dimitrie Basarabov