Naționalismul economic de grotă și pușca ZB. Puțină istorie despre ce se întâmplă când te dai pe mâna altuia.

economicnationalism

Discuția despre naționalismul economic este pusă la colțul rușinii aproape fără drept de apel în România de azi. Cum deschizi gura să spui că ar trebui să existe și niște firme românești care să producă chestii – pac! încep să strige pricepuții: ”Naționalistule economic de grotă ce ești!”

Lăsăm deoparte dezbaterile teoretice din perioada interbelică despre politicile macro-economice ”prin noi înșine” vs ”cu porțile deschise”. Să nu plictisim publicul modern.

Trecem direct la o poveste practică, ceva cu puști și mitraliere, cum le place băieților. Deci. La sfârștul Primului Război Mondial, armata română avea în dotare nenumărate modele de arme individuale cu o mulțime de calibre. Grămezi de puști din diferite epoci și de la foarte mulți fabricanți. Natural, oștenii au vrut standardizare – și, dacă se poate vă rog frumos, armele și munițiile să fie fabricate în țară. Pentru că ce sens are să ai arme de la altul? Dacă ăla nu mai vrea să îți dea fix atunci când îți arde buza? (Chestie care s-a întâmplat în Primul Război Mondial și a fost trist.)

În lume existau puține modele de puști cu repetiție: Mauser-ul germanilor, Lee-Enfield britanic, Mosin-Nagant al rușilor – arme serioase, fără probleme majore (ZB-ul cehesc și Sprigfield-ul american sunt copii Mauser) – plus Schmidt-Rubin și Mannlicher. Frumusețea a fost că nici unul din deținătorii patentelor nu a vrut să permită fabricarea acestor arme în România. Oricât s-au zbătut ai noștri nu au reușit în toată perioada interbelică să obțină licență de fabricare decât pentru pușca mitralieră cehească ZB vz 30, cunoscută mai mult datorită modelului britanic numit Bren. Cu greu au fost fabricate la Cugir 5.000 de puști mitralieră ZB. Pușca infanteristului român a fost o clonă de Mauser, ZB vz 24, care a fost fabricată în Cehia.

În 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial dotarea infanteriei române arăta cam așa: 20.000 de puști mitralieră ZB vz 30 (era nevoie de vreo 30.000), 300.000 de puști cu repetiție ZB vz 24 (era nevoie de peste 600.000), 3.500 mitraliere ZB vz 53 (era nevoie de vreo 6.000) și nici o mitralieră grea.

Concernul ZB din Cehia a fost preluat în 1939 de Hermann Goring Werke – holdingul industrial militar nazist – și pentru fiecare pușcă sau mitralieră românii au trebuit să facă sluj, iar armele au fost plătite cu petrol. În perioada interbelică totul a fost frumos: noi suntem aliați cu cehii și cehii ne vor da arme în caz de ceva. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, cehii au fost ocupați și a trebuit să negociem cu nemții.

Parcă altfel ar fi fost dacă existau fabrici de armament românești, nu?

George Damian

Sursă: Naționalismul economic de grotă și pușca ZB. Puțină istorie despre ce se întâmplă când te dai pe mâna altuia – KISHINIOV

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: