Praznuirea Craciunului la Curtea Brancovenilor

craciun_steaua_colindatori_deschidere_w747_h373_q100

Cronicarii noştri, istoricii străini şi călătorii vremii care au trecut prin Ţările Române au descris uneori amănunţit ceremonialele care se desfăşurau la Curţile domnitorilor români. Informaţiile lor ne oferă posibilitatea reconstituirii credibile şi a modului în care petreceau Crăciunul, de pildă, Brâncovenii. Multe obiceiuri şi tradiţii împământenite, altele importate de pe la Curţile bizantine s-au păstrat şi în timpul Voievodului martir, iar unele chiar şi în perioada modernă.

În scrierile lui Paul de Alep, secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei, care a trecut prin Ţările Române pe vremea voievozilor Matei Basarab şi Vasile Lupu, se păstrează o descriere a Crăciunului, când cetele de urători ajungeau la Vodă după ce, dimpreună cu preoţi, citeţi şi corişti, purtând icoane, îi vizitaseră pe boieri şi pe protopop, „cântând Naşterea lui Christos“ şi „fiecare om săruta icoana şi lă dădea ceva“. Urmau apoi „toboşarii, lăutarii, flautiştii şi fluieraşii“. Asemenea alaiuri au ajuns, cu siguranţă, şi la Curtea Brâncovenilor. Obiceiul exista şi la sfârşitul secolului al XIX-lea, când în Ajun corul Mitropoliei, cel de la „Domniţa Bălaşa“ şi cel al Operei Teatrului Naţional făceau, la ora 20:00, primul popas la Palatul Regal. Colindătorii erau primiţi de Familia Regală cu uşile larg deschise şi cu mesele încărcate cu covrigi, mere, nuci poleite, portocale, ceai şi prăjituri. De aici porneau spre reşedinţa mitropolitului.

646x404

Voievodul la slujbă

Un alt obicei de Crăciun, descris într-o condică de la 1752, de pe vremea lui Grigore Vodă Calimache, de către logofătul Gheorgache, se desfăşura, cu mare probabilitate, şi pe vremea lui Brâncoveanu. Iată cum este descris: „În dimineaţa zilei de Ajun, Domnul ese din lăuntru de la casa ce se cheamă Mabei şi vine în Spătărie şi şade în domnescul scaun. Şi vrând ca să iasă la biserică, acel ce este vel spătar (dregătorul care purta la ceremonii spada şi buzduganul domnesc), închinge sabia cea împărătească peste umăr şi ia buzduganul în mâna dreaptă, ţinându-l rezemat pe umărul său; şi cel ce este vistier mare, ţinând în mâna sa cuca (căciulă înaltă împodobită cu pene de struţ) o pune în capul lui vel spătar. Apoi sculându-se Domnul din scaun, cu toată parataxis (orânduiala boierimii sale) merg la biserică. Aici, domnul, este întâmpinat de Mitropolitul Ţării, episcopi şi boierime care-l primesc cu smerită plecăciune. Ajuns în mijlocul bisericii, Domnul se închină către icoana Mântuitorului Hristos şi către icoana Precistei apoi către uşile împărăteşti după care se sue în strana domnească. După ce fiecare şi-a ocupat locul şi liniştea domneşte în sfântul locaş, soborul de preoţi în frunte cu Mitropolitul încep a înălţa rugi către Dumnezeu Atotputernic. După ce toţi s-au miruit şi au luat anaforă, Domnul părăsind biserica se îndreaptă către Spătărie. La uşa bisericii el este întâmpinat de căpitanul de vânători şi vânatul lor : cerbi, ciute, capre, râmători sălbateci, iepuri şi alte păsări ce pot vâna. Ajuns la spătărie, Domnul îşi ocupă tronul, iar curtea întreagă şi înaltele feţe bisericeşti vin de i se închină. După tropar, Mitropolitul, Domnul, beizadelele, Episcopii şi toţi boierii se ridică în Picioare, şi preotul ce a slujit Liturghia dă icoana în mâna mitropolitului şi sărutând-o o dă Domnului spre sărutare. Îndată se slobod tunuri şi începe meterhaneaua (muzică turcească)“.

Masa de Crăciun

 Din însemnările secretarului Curţii lui Brâncoveanu, italianul Anton Maria del Chiaro, înţelegem, de pildă, cum decurgea ceremonialul mesei de Paşti şi de Sfântul Vasile la Curtea Voievodului, ceremonial asemănător cu cel din ziua Crăciunului. Aflăm astfel că dacă unul dintre comeseni strănuta la masă, i se dădea un pahar cu vin şi i se făceau daruri în ţesături de postav sau atlas. La încheierea ospăţului, se aducea o plăcintă mare în care se aflau 50 de galbeni, dar şi răvaşe amuzante.

Istoricul Aurelian Sacerdoţeanu prezenta cu ceva decenii în urmă într-o conferinţă radiofonică atmosfera şi obiceiurile Crăciunului la Curtea Domnească, menţionând că „Vodă distribuia veşminte de onoare la copiii clerului şi la egumenii mănăstirilor domneşti. Pentru restul clerului, călugări şi săraci, se punea o masă întinsă separată şi li se dădeau bani de argint înveliţi în basmale“.

Spre deosebire de grecii din Istanbul, care mâncau la mese rotunde, oaspeţii Brâncovenilor stăteau pe bănci şi se ospătau la mese lungi, ca în trapezele călugărilor, acoperite cu pânzeturi, „după obiceiul ţării“, din in fin ţesut. Fiecare se servea de un şervet cu flori din fir, tipsii de argint, cositor şi aramă, pahare, linguri, cuţite şi furculiţe, solniţe, toate din argint, ibrice şi sfeşnice, „inventar de ceremonie“, care se regăseşte şi în foile de zestre ale copiilor lui Constantin Brâncoveanu.

Domnul acorda o atenţie deosebită meniului. De aceea avea angajat un bucătar neamţ. Cartea de bucate a stolnicului Constantin Cantacuzino, de la începutul secolului al XVIII-lea, „mare ordonator al meselor de la Curtea Domnească din Bucureşti vreme de 40 de ani, maestru de ceremonii şi prinţ al gastronomilor români din toate timpurile“, unchiul marelui Domn martir, vorbeşte şi ea despre ceea ce se consuma în marile sărbători la Curtea Brâncovenilor: peşte, legume, carne de viţel, oaie, iepuri, vânat, salate, vutci (lichioruri), vinuri, dulceţuri etc., plăcut preparate şi elegant prezentate.

Florentinul Del Chiaro vorbeşte despre coşurile cu cozonaci, care încheiau ospăţul de Crăciun. Alimentele locale erau prepara-te cu condimente, fructe exotice, cu zahăr de Veneţia, ulei de măsline, etc. La masă se servea cafea, vinuri locale dar şi aduse din Orient şi Occident, după cum indică registrele vamale ale vremii.

Obiceiuri locale

În 1691, Hrisant ieromonahul, Patriarhul de mai târziu al Ierusalimului, traducea la cererea marelui stolnic Constantin Cantacuzino „Deofficiis“. Un amplu eseu al istoricului şi scriitorului bizantin Pseudo-Codinos, din secolul al XV-lea, care cuprindea rânduiala exactă a unor ceremonii de la curtea bizantinilor. Opera urma să constituie un îndreptar de reguli imperiale de protocol, practicate şi la Curtea domnească din Muntenia. De pildă, de la Bizanţ s-a luat obiceiul, păstrat şi în vremea lui Constantin Brâncoveanu, de a se cânta la Crăciun, şi la celelalte praznice importante, imnurile religioase ale sărbătorii. La Curtea din Ţara Românească, la ospăţ era prezentă însă şi icoana cu candelă aprinsă în sala de masă, cântările bisericeşti fiind acompaniate şi de lăutele ţiganilor. Tot ca obicei local, menţionăm sărutarea de către boieri, în semn de respect şi supunere, a mâinii domnitorului şi a doamnei de către jupânese. Tot ca tradiţie a pământului, se toasta la ridicarea fiecărui pahar, iar masa se încheia prin unirea mesenilor într-un joc cu zicături şi glume…

Dumitru Manolache

Sursă: Praznuirea Craciunului la Curtea Brancovenilor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s