Archive | Februarie 2017

Ce este Proscomidia ? Simbolismul acesteia .

 

6454_p17pi7an31f8h188v1i4b1eve1siva

Proscomidia, care are locul in proscomidiar , infatiseaza locul Capatanii, in care a fost rastignit Hristos, unde se spune ca zace craniul protoparintelui Adam; mai arata ca „aproape era mormantul unde a fost rastignit”. Locul acesta al Capatanii a fost preinchipuit in Avraam, cand, chemandu-l Dumnezeu pe unul din munti, a facut jertfelnic din pietre si a pus lemne deasupra si a asezat pe fiul sau si a adus un berbec in locul lui, ca ardere de tot.

Tot asa Dumnezeu si Tatal, Cel fara de inceput si Vechi in zile, a adus ca jertfa pe Fiul Sau Cel fara de inceput, Cel Care, in timpurile din urma, S-a intrupat din Fecioara si Nascatoarea de Dumnezeu, din coapsele lui Avraam, dupa fagaduinta juramantului pe care L-a facut fata de el, incat si pentru neamul omenesc, „El n-a crutat pe Fiul Sau Cel iubit si Unul nascut, dar pentru noi toti L-a dat” (Romani, VIII, 32) si a patimit ca Om in trup, dar a ramas nepatimitor in dumnezeire.

Si inca, Hristos, mergand spre rastignirea Sa, isi purta Crucea si in loc de berbec a fost jertfit Trupul Sau cel fara de pata, ca un miel junghiindu-se cu sulita coasta Lui si Arhiereu facandu-se, ca Fiu al Omului si aducandu-se pe Sine si fiind adus ca jertfa, ca sa ridice pe multi pacatosi. El a murit ca Om, dar a inviat ca Dumnezeu, pentru care inviere avea slava mai presus de lume la Dumnezeu si Nascatorul.

Proaducerea – punerea inainte – a painii (numai proaducerea Agnetului din paine, nu toata painea, are acest inteles. De observat ca aici este folosit tot cuvantul oblatio = aducere inainte, dar aici nu mai are intelesul de loc liturgic, ci de actiune a preotului pentru pregatirea Sfantului Trup, cum am anuntat mai sus.) arata Trupul Domnului, pironit pentru mantuirea noastra, a credinciosilor.

Proscomidia – simbolism

Painea consacrata punerii inainte inchipuie curatirea lumii si neintrecuta bogatie a bunatatii lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om si S-a dat pe Sine jertfa si ofranda si Trupul Sau pret de rascumparare, jertfa de impacare pentru viata si mantuirea lumii, pe de o parte, luand intreaga framantatura a firii omenesti, in afara de pacat, iar pe de alta parte, proaducandu-Se ca parga si aleasa si totala roada lui Dumnezeu si Tatal pentru neamul omenesc precum zice: „Eu sunt painea care S-a pogorat din cer” si „cel ce mananca aceasta paine va trai in veac”. Despre aceasta spune si Profetul Ieremia: „Haideti sa introducem un lemn in painea lui”, aratand lemnul Crucii, cel infipt in Trup.

Copia este in locul celei care a impuns coasta Domnului. In locul sulitei care a impuns pe Hristos, pe Cruce, folosita de catre Longhinus, este copia insasi.

proiect_liturgic_foto-16

 Scoaterea agnetului din prescura, cu copia, simbolizeaza „ca o oaie spre junghiere S-a adus” si urmatoarele de la Isaia LIII, 7. Este de retinut vechimea formei traducerii textului „ca o oaie spre junghiere s-a adus” – sec. VIII – Biblia romaneasca1968, Uturghierele romanesti, editiile 1956 si 1967, au tradus acest text altfel decat traditional: „Ca un miel se aduce spre junghiere si ca o oaie fara de glas inaintea celui ce-o tunde, asa nu si-a deschis gura sa”.

Discul este nasalia pe care este asezat Trupul Domnului de catre preot si diacon; acestia sunt Iosif si Nicodim.

e

Vinul inchipuie sangele care a curs din coasta Domnului. Este si vinul mistic, pe care El l-a dat ucenicilor la Cina. Apa inchipuie pe cea care a curs din coasta lui Hristos insusi si, prin incalzire, arata caldura Sfantului Duh, iar prin culoarea ei alba, credinta curata. Vinul impreuna cu apa simbolizeaza sangele si apa care au curs din coasta Lui, precum zice Profetul: „Paine I se va da sa manance si apa cu bautura curata”.

Painea si potirul propriu si adevarat sunt spre imitarea Cinei celei de Taina, la care Hristos a luat paine si vin si a zis: „Luati, mancati si beti din acesta toti. Acesta este Trupul Meu si Sangele”, aratand ca pe noi ne-a facut partasi ai mortii si ai invierii si ai slavei Lui.

Prescura, cea numita si artos si binecuvantare si parga, din care se taie Trupul Domnului, se ia ca simbol al Pururea Fecioarei si Nascatoarei de Dumnezeu, Aceea Care, dupa buna placere a Tatalui si vointa Fiului insusi si Cuvantul si venirea Sfantului Duh, primind pe Unul din Sfanta Treime, Fiul lui Dumnezeu si Cuvantul, a nascut pe Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit.

De observat ca si diaconul, in secolul al VIII-lea, dupa o veche traditie, avea dreptul de a proscomidi, cu exceptia Rugaciunii punerii inainte, pe care o citea preotul. Si Teodor de Andida (sec. XII-XIII) mentioneaza in Comentariul sau liturgic aceasta practica, adaugand si el: „asa cum a practicat Biserica cea Mare”. Rugaciunea proscomidiei, continua el, se citeste de catre preot. Biserica cea Mare este Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, pe atunci Catedrala Patriarhiei Ecumenice.

Totusi diaconul, care savarseste aceasta, dupa ce a pregatit impreuna cu aceasta (adica cu painea) si (materia) ce va sa se savarseasca Sange domnesc, in momentul corespunzator Patimii, prin venirea Duhului de viata facator, le lasa pe acestea la Proscomidie, in timp ce preotul rosteste Rugaciunea.

Proscomidia – locul nasterii lui Hristos

Si insusi diaconul, taind Sfantul Trup din prescura, imita pe ingerul care a spus Fecioarei: „Bucura-te”. Cu toate ca si preotii taie aceasta, nu este ceva de mirare, caci trebuie sa vedem practicile Bisericii celei Mari – a Constantinopolului. Tot asa, se lasa Sfantul Trup la Protesa (protesa = camara corespunzatoare proscomidiei de azi, in care se afla masa pe care se puneau ofrandele credinciosilor, pentru ca din ele sa se aleaga cele pentru Sfanta Euharistie. Ambele cuvinte, „proscomidie” si „protesa”, insemneaza „punere inainte”. Denumirea incaperii dinspre miazanoapte, ca si a celei dinspre miazazi, de Sfanta Masa, unde se afla masa numita proscomidie si camara numita protesa se numea pastoforie, adica loc de depozitat si pastrat cele necesare pentru Sfanta Euharistie) ca in Bedeem, unde S-a nascut Hristos, „ale Carui iesiri au fost de la inceput, din zilele veacului” tot ca si in Nazaret.

Proscomidia – locul copilariei lui Hristos

Pe langa aceasta, Protesa (proscomidia) mai simbolizeaza locul vietuirii (Domnului Hristos) in Capernaum. Din cauza aceasta, noi am spus ca un fapt dintre cele inchipuite acum se refera la doua si chiar la trei dintre cele care s-au celebrat atunci, si, ca sa vorbim pe scurt, Protesa simbolizeaza timpul de treizeci de ani dinainte de Botez si felul de viata al Sau.

Potirul este in locul vasului care a primit sangele varsat din preacurata coasta impunsa si mirul parfumat, scurs, al mainilor si picioarelor lui Hristos, iar craterul (cupa conica) simbolizeaza paharul izbavitor pe care l-a dat ucenicilor Lui la Cina.

Potirul, iarasi, simbolizeaza cupa pe care o descrie in mod special; desigur ca intelepciunea si Fiul lui Dumnezeu a amestecat Sangele Sau in locul vinului aceluia si l-a pus la Sfanta Masa a Lui, zicand tuturor: „Beti dintru acesta toti”, in locul vinului cel amestecat, spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica.

Pastoforiul dinspre miazanoapte (Protesa -Proscomidiarul) unde se savarseste proscomidia este in locul Capatanii (in textul grec denumire pentru pastoforiul din parte de miazazi a Altarului, unde se pastrau, ca si azi, vesmintele si odoarele liturgice).

Ilitonul inseamna giulgiul cu care a fost invelit Trupul lui Hristos, coborat de pe Cruce si pus in mormant. Si acoperamantul de deasupra al Domnului mai insemneaza giulgiul cu care au infasurat Trupul lui Hristos. Acoperamantul Discului este si in locul mahramei care era pe fata insasi a Domnului, acoperind-o, in mormant.

Perdeaua sau aerul, adica al treilea acoperamant este si se spune ca este in locul pietrei cu care Iosif a intarit mormantul, pe care l-a pecetluit lespedea custodiei. Iata, Hristos a fost rastignit, Viata s-a ingropat, Mormantul a fost pecetluit.

Si indata cadelnita (aducandu-se) arata inmormantarea lui Hristos, iar focul, dumnezeirea Sa. Fumul cel binemirositor arata mireasma cea cu bun miros, revarsata, a Sfantului Duh, caci „cadelnita” se talmaceste „bucurie prea bine mirositoare”.

Tamaia tine locul aromatelor pe care le aduceau pentru ingroparea Domnului, caci smirna si tamaia magilor este rugaciunea curata a faptelor bune, din care purcede mireasma cea cu bun miros, precum zice Apostolul: „Noi suntem buna mireasma a lui Hristos”.

Deci sa cunoasteti toti preotii care va apropiati de Jertfelnic (Altar) si savarsiti jertfa cea fara de sange ca noi vestim Patimile cele datatoare de viata ale lui Hristos. Asadar, se da momentul precis de catre arhiereu, preotului, care va sa inceapa Sfanta Liturghie. Acest moment infatiseaza timpul care a fost anuntat mai dinainte de Profetul Isaia, cu privire la nasterea Inaintemergatorului Ioan si cu privire la venirea lui Hristos la noi.

Iar preotul care face inceputul Sfintei Liturghii inchipuieste pe inaintemergatorul si Botezatorul Ioan, care si-a inceput predica sa zicand: „Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor” si botezandu-i pe toti care veneau la el.

Diaconii sunt pastorii, iar preotii, ingerii de la Nasterea Domnului.

Sfantul Gherman I Arhiepiscopul Constantinopolului

Sursă: Proscomidia

Explicarea Sfintei Liturghii (7a). Binecuvântarea de la începutul Sfintei Liturghii

explicarea-sfintei-liturghii-verset-cu-verset-1

Pentru o cât mai clară tâlcuire, vom urmări împreuna, pas cu pas, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cea mai cunoscută de către toţi credincioşii, ea fiind oficiată în imensa majoritate a zilelor unui an. În acelaşi scop, cu excepţiile de rigoare, voi prezenta Liturghia slujită doar de Preot şi de popor, fără arhiereu, diacon sau sobor.

2_0

Totul începe printr’o binecuvântare solemnă, pe care preotul, în faţa sfântului prestol (sfintei mese), o rosteşte cu voce înaltă, în timp ce ridică Sfânta Evanghelie şi face cu ea semnul crucii deasupra antimisului: “Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Primul cuvânt din această deschidere are un conţinut foarte bogat şi o foarte frecventa întrebuinţare în limbajul bisericesc, fapt pentru care doresc să vă dau câteva explicaţii.

Termenul „binecuvântare” este traducerea româneasca a latinescului benedictio, care, la rândul sãu, îl echivalează pe grecescul evloghía, toate avându-şi rădăcina într’un verb care înseamnă a vorbi de bine, a lăuda, a cinsti, a sărbători, a acorda unei fiinţe sau unei instituţii o poziţie cu totul specială, privilegiată. Adaug însa particularitatea că în timp ce limbile europene moderne au preluat latinescul bene-dictum (care înseamnă „zicere de bine”) în literalitatea lui, limba română, după ce a circumscris slavonescul blagoslovenie în rezervaţia limbajului monastic, a introdus termenul „binecuvântare”, alcătuit, pe de o parte, din acelaşi adverb latinesc bene (în româneşte, „bine”), de care însa a legat substantivul, tot latinesc, conventum (devenit în româneşte „cuvânt”), care în original înseamnă convenţie, înţelegere, pact, acord, tratat, alianţa, ceea ce îi da termenului o încărcătură mult mai bogată (aşa cum avem expresiile „om de cuvânt’, „pe cuvântul meu”, „a-şi da cuvântul”, „a se ţine de cuvânt”, „a-şi ţine cuvântul’, etc.). Aceasta înseamnă că a binecuvânta este nu numai a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine, ci şi a face cu el o înţelegere nobilă, menită să onoreze ambele părţi.

Dar românescul „cuvânt” are o încărcătură mult mai bogată, în sensul că el, cuvântul, este nu numai un mijloc de comunicare, ci şi o putere în sine. El este mult mai apropiat semantic de grecescul evloghía, care înseamnă binecuvântare, cu derivatul évlogos, adică cel ce binecuvântează. Ev-logos însa îl încorporează pe lógos, al cărui înţeles este acela de cuvânt ca mijloc de comunicare, dar şi de raţiune divină şi, mai ales, puterea lui Dumnezeu. Prin puterea cuvântului a creat Dumnezeu lumea, prin puterea cuvântului a făcut Iisus minuni, prin aceeaşi putere, rostită în numele lui lisus Hristos, a vindecat Petru un olog.

Puterea în sine a cuvântului e recunoscută şi consacrată chiar în viaţa publică a popoarelor, dincolo de perimetrul strict religios. Jurământul rostit în tribunal devine act juridic, cel depus în armata e sacrosanct; cunoaştem consecinţele jurământului strâmb sau ce se întâmpla cu ostaşul dezertor. Dar, mai presus de toate, logos-ul a fost identificat cu cea de a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Cel născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, Cel prin Care şi cu Care a creat Dumnezeu lumea, devenit în istorie Iisus Hristos. Ne-o spune frumos şi răspicat Sfântul Evanghelist loan: ”Întru’nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintru’nceput la Dumnezeu. Toate printr’Insul s’au făcut şi fără El nimic nu s’a făcut din ceea ce s’a făcut?” Poate fi ceva mai cuprinzător decât cuvântul binecuvântare în care este încorporat însuşi numele lui lisus Hristos, nume care, la rândul său, este el însuşi putere?

Aminteam mai sus ca, pe de o parte, Dumnezeu este singurul autor al binecuvântãrii şi, pe de alta, ca ea se adresează nu numai unor fiinţe, ci şi unor instituţii. Prima fiinţa care a primit binecuvântarea lui Dumnezeu a fost omul. În Cartea Facerii ni se spune că, după ce Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva, i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l.” Pe de altã parte, primul aşezământ pe care Dumnezeu l-a rânduit prin binecuvântare a fost Ziua de odihnă, adică a șaptea, sau Sabatul Vechiului Testament, devenit Duminica celui Nou. După ce Dumnezeu a făcut lumea în cele şase zile ale creaţiei, El S’a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le făcuse. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea S’a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvodit făcându-le.

Acest aşezământ a fost instituţionalizat de abia în vremea lui Moise, când israeliţii au fost obligaţi să-l respecte cu stricteţe în amintirea eliberării lor din robia egipteană, ca zi de sfântă odihnă închinată Domnului. În vremea Noului Testament, Iisus Hristos Şi-a atestat dumnezeirea şi prin aceea că S-a numit pe Sine Domn al sâmbetei, conferindu-i semnificaţia că orice facere de bine este, de fapt, o sărbătoare.

În lucrarea Sa de a revărsa harul dumnezeiesc peste fãpturile chemate la mântuire, Domnul Hristos a binecuvântat copiii prin punerea mâinilor asupra-le, a binecuvântat cele cinci pâini cu care a săturat miile de oameni, iar la Cina cea de Taină a binecuvântat pâinea şi vinul pe care le-a prefăcut în Trupul şi Sângele Său. Acestea sunt doar câteva exemple despre binecuvântarea pe care Dumnezeu le-o acordă oamenilor în mod direct.

Exista însă şi binecuvântarea inter-umana, despre care va voi spune câteva cuvinte. Binecuvântarea este o rostire solemnă, însoţită de un gest, prin care o persoană invoca darurile lui Dumnezeu asupra altei persoane sau a unui grup. Gestul poate fi ridicarea mâinilor asupra cuiva, punerea unei mâini pe capul persoanei binecuvântate, însemnarea ei cu semnul crucii, sau, atunci când e făcută de preot, semnul crucii cu degetele încrucişate; prin tradiţie, arhiereul binecuvintează cu amândouă mâinile.

Una din cele mai vechi este binecuvântarea părinţilor asupra copiilor şi o întâlnim în prima carte a Vechiului Testament. Bătrânul Isaac, slăbit şi aproape orb, îşi simte sfârşitul aproape şi-l cheamă pe Esau, întâiul său născut, să-i acorde binecuvântarea. Soţia sa însă face în aşa fel încât Iacob, cel de al doilea fiu al său, i se substituie primului şi obţine binecuvântarea. Când i se descoperă adevărul, e prea târziu, Isaac nu mai poate face nimic. Nu intrăm acum în amănuntele şi semnificaţia acestei istorii, ci reţinem doar faptul că binecuvântarea era definitivă, ireversibilă, nu putea fi redistribuită şi nici împărţită. Cu alte cuvinte, binecuvântarea era un act foarte puternic, iar faptul acesta e confirmat de ceea ce astăzi am putea numi „cariera” lui Iacob. Adaug şi amănuntul că la acea vreme israeliţii încă nu aveau instituţia preoţeasca şi că Isaac avea simpla calitate de părinte.

Mult mai târziu, sub Moise, preoţia a fost instituită prin Aaron şi, odată cu ea, binecuvântarea sacerdotală. Iată ce ni se spune în Cartea Numerelor: „Domnul a grăit către Moise, zicând: Vorbeşte tu către Aaron şi către fiii săi şi spune-le: Iată cum îi veţi binecuvânta pe fiii lui Israel; le veţi zice aşa:

Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
Domnul să-Şi lumineze faţa spre tine şi să te miluiască!
Domnul să-Şi ridice faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pace!”

Aţi observat, desigur, cel puţin trei lucruri care se cer reţinute. Deşi e destinată tuturor fiilor lui Israel, adică întregului popor, binecuvântarea nu e colectivă, ci individuală. În ea e pomenit numele Domnului. Preotul este cel ce o rosteşte, dar Dumnezeu este Cel care operează. Acest ultim adevăr e evident în încheierea cuvântului lui Dumnezeu către Moise: „Aşa vor pune ei [preoţii] numele Meu asupra fiilor lui Israel şi Eu, Domnul, îi voi binecuvânta”

Binecuvântările vor fi amplificate spre sfârşitul vieţii lui Moise, când el le va formula în versiune definitivă şi le va lăsa testamentar urmaşilor săi. Acum intervine şi condiţionarea: binecuvântarea devine efectivă numai dacă beneficiarul respecta cu stricteţe prescripţiile legilor divine. Citez: „Dacă veţi asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului vostru, ca să păziţi şi să pliniţi toate poruncile acestea pe care ţi le poruncesc eu astăzi, atunci Domnul, Dumnezeul tău, te va înălţa mai presus decât toate neamurile pământului. Dacă’ntru auz vei auzi glasul Domnului, Dumnezeului tău, asupra ta vor veni toate binecuvântările acestea şi te vor afla.”

Urmează o suita de binecuvântări, care se încheie cu ideea iniţială, ca ele se vor plini numai dacă nu te vei abate nici la dreapta şi nici la stânga de la nici unul din cuvintele pe care ţi le poruncesc eu astăzi?

Iată însa că, de data aceasta, intervine şi reversul binecuvântării, blestemul. Blestemul nu e absenţa binecuvântării sau, simplu, retragerea ei, ci invocarea răului pedepsitor asupra celui vinovat de nesupunere, în sensul că el devine ţinta unui lung şir de nenorociri, de la suferinţele trupeşti până la pierderea libertăţii şi extincţia biologică.

Ca şi binecuvântarea, blestemul e condiţionat. Citez din textul lui Moise: „Şi va fi că dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi nu vei păzi şi nu vei plini toate poruncile Lui pe care ţi le poruncesc eu astăzi, veni-vor peste tine toate blestemele acestea şi te vor prinde.”

Binecuvântarea poate fi de ordin general, precum în cazurile pe care le-am citat, dar şi de ordin particular, cum este cel menţionat în Întâia Carte a Regilor. Când Saul intră ca străin în cetate şi întreabă unde-l poate găsi pe preotul Samuel, i se răspunde: „poate fi găsit acum, înainte de a se duce pe deal să mănânce; că poporul nu va mânca până nu vine el; fiindcă el binecuvintează jertfă, şi după
aceea mănâncă oaspeţii.”

În tradiţia creştină, bucatele sunt binecuvântate de preot înainte de începerea mesei, fie că e vorba de a lui, fie că se aflã la o masă de obşte; în tradiţiile locale protestante, binecuvântarea e dată de capul familiei. În tradiţia ortodoxă rusă, mama îşi binecuvintează copilul, închinându-l pe frunte cu semnul crucii, înainte ca acesta să plece într’o călătorie sau să treacă printr’o probă cu riscuri.

Într’o accepţie mai largă, binecuvântarea înseamnă învoirea, acordul, permisiunea datã cuiva de a face ceva: sensul acesta e folosit mai ales în limbajul bisericesc. Când un călugăr dintr’o mănăstire pleacă undeva, cere şi obţine binecuvântarea stareţului; la întoarcere solicită binecuvântarea de a merge la chilie. Cu binecuvântare se aşază monahii la masă, cu binecuvântare se ridică. Un exemplu îl aveţi chiar aici, la slujbele noastre din catedrală, unde îi vedeţi pe diaconi plecându-şi capetele de mai multe ori în fata arhiereului. Să nu credeţi cumva că ar fi vorba de ifosele mai-marelui sau de slugărnicia subalternilor. Chiar dacã fac o mică digresiune, intru puţin în codurile disciplinare ale armatei. Când un subordonat vine în faţa superiorului, salută şi spune: „Permiteţi-mi să raportez”. Dupã ce termină, cu acelaşi salut: „Permiteţi-mi să mă retrag”. Nici pe departe nu poate fi vorba de aroganţă sau servilism.

În tradiţia liturgică a Bisericii funcţionează un ritual asemănător. Înainte de ectenia mare, diaconii se pleacă spre arhiereu, cu semnificaţia: „Binecuvântaţi (permiteţi) să începem”. Când termină ectenia, împreună cu preotul care a rostit ecfonisul se pleacă din nou cu semnificaţia: „Binecuvântaţi (permiteţi) să încheiem”. Permisiunea li se dă prin semnul binecuvântării. Ritualul se repetă în toate momentele liturgice de acest fel.

Pe lângă toate acestea, binecuvântarea exprimă o stare de fapt, cum ar fi sănătatea, prosperitatea, belşugul. Despre omul cu familie numeroasă se spune că i-a fost casa binecuvântată cu atâţia copii, iar
femeia însărcinată „se află în stare binecuvântată”.

Binecuvântarea are şi chipul salutării, mai ales între monahi, în locul obişnuitelor bineţe. Unul spune: „Binecuvintează” (sau după o mai veche tradiţie: ,,Blagosloveşte!”), iar celălalt răspunde: „Domnul să te binecuvinteze” (sau, pe scurt: ,,Domnul!”).

O foarte frumoasă nuanţa o are binecuvântarea în înţelesul ei de milostenie, ofrandă, donaţie generoasă, făcută din toată inima. Cu acest sens o avem în Epistolă a Doua către Corinteni. Sfântul Pavel a vrut să organizeze o colectă printre creştinii convertiţi de el, menită să-i ajute pe cei din Ierusalim, bântuiţi de foamete. Corintenii se angajaseră să contribuie şi ei la această lucrare. Apostolul îi anunţă că va trimite câţiva fraţi (citez): “să vină la voi înaintea mea şi să pregătească din vreme darul vostru cel făgăduit, aşa că el să fie gata, ca un act de mărinimie, nu ca o faptă de zgârcenie.” Expresia
darul vostru e proprie traducerii, pentru claritatea sensului; în textul original, însă, ea este binecuvântarea voastră, tocmai pentru a sublinia dimensiunea generozitäţii. Iată că binecuvântarea e nu numai rostire, ci şi faptă. E bine să reţineţi că binecuvântare e atât prescura pe care credinciosul o aduce la altar, ca dar de pâine, cât şi orice faptă de milostenie faţă de omul nevoiaş, oriunde s’ar petrece ea.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania – Cartea deschisă a împărăției – o însoțire liturgică pentru preoți și mireni, pag.51-57)

Sursă: Binecuvântarea de la începutul Sfintei Liturghii (7a)

Facebook, platformă a terorismului. Conservatorii – urmăriţi şi interzişi. Pentru statul mondial, Zuck reprimă libertatea exprimării opiniei

cenzura-pe-facebook

Articolul „Facebook vrea să mă izoleze” al Cynthiei Farahat (editorialist al cotidianului egiptean Al-Maqal), de pe Middle East Forum, mi-a amintit de discrepanţa dintre miile de cazuri de acest tip şi prezentarea aurită a FB din recenta scrisoare a lui Zuckerberg (în continuare Zuck, se potriveşte mai bine cu faţa lui). O scrisoare politică, o declaraţie politică, care vine să confirme ceea ce am scris recent despre visul imperiului mondial al lui Zuck şi care ne oferă o perspectivă „roz bonbon” asupra viitorului DACĂ vom fi cuminţi şi vom face ce ne spune el.

Articolul Cynthiei, care ne arată o altă faţă a basmului, porneşte de la o „ciocnire” personală cu politica de reprimare şi de intimidare de pe FB, mai precis descoperirea că cititorii şi comentatorii ei de pe FB primeau următorul anunţ-ameninţare:

Recent aţi comentat o postare a Cynthiei Farahat. Vrem să fim siguri că ştiţi cine poate vedea că interacţionaţi cu postările. Pentru a afla mai multe verificaţi Privacy Basics. 

Acţiunea FB vine în continuarea altora, de pe întreg globul, dar mai ales din spaţiul Occidental, prin care echipa acesteia încearcă să izoleze, să vâneze şi să interzică persoanele implicate în susţinerea valorilor spirituale şi morale identitar-creştine şi libertatea opiniei.

Ne spune Zuck ceva în scrisoarea lui despre această parte întunecată a FB-ului? Nici vorbă. Totul e bine, numai unii oameni „e răi”. Ideea principală din scrisoarea lui Zuck, declarată imediat „manifest” de către progresişti, este aceea că rezolvarea tuturor problemelor actuale stă în puterea statului mondial către care ne conduce „prietenosul” zeu al progresului întrupat în FB.

Istoria este povestea despre cum am învăţat să fim împreună în număr tot mai mare – de la triburi la oraşe şi naţiuni…. Astăzi suntem în faţa unei noi etape. Cele mai mari oportunităţi actuale sunt globale – răspândirea prosperităţii şi a libertăţii, promovarea păcii şi a înţelegerii, ridicarea oamenilor din sărăcie şi accelerarea ştiinţei. Provocările noastre cele mai mari cer de asemenea răspunsuri globale – cum ar fi înfrângerea terorismului, lupta cu schimbarea climei şi prevenirea pandemiilor. Progresul cere acum umanităţii să treacă de la oraşe şi naţiuni spre o comunitate globală. 

Lăsând de o parte lipsa completă a autocriticii, textul de mai sus este o gargară de cea mai proastă calitate intelectuală şi chiar manipulativă (conceput pentru persoane spălate pe creier, fără cultură, sau jalnic oportuniste).

 De exemplu, pentru Zuck, omenirea a trecut de la triburi la oraşe şi naţiuni. De ce? Pentru că aşa trebuie să arate istoria rescrisă, care susţine argumentaţia necesităţii şi implacabilităţii statului global: trib-oraş- naţiune-Terra. Zuck nu pare a fi auzit de regatele şi imperiile antichităţii şi ale tuturor etapelor istorice următoare. Şi nu ar fi de mirare, la anii lui (32) şi la cum se face şcoală progresistă azi. Oricum ar fi, este jalnic şi arată cine ne croieşte viitorul, sau/şi cât de tâmpiţi îi crede Zuck pe supuşii săi de pe FB (care, în marea majoritate, au desfiinţat atât scrisoarea cât şi autorul).

De la istorie, Zuck trece la oportunităţile pe care le deschide statul mondial: properitate, libertate, pace, înţelegere, bunăstare, un viitor stat stângist mondial. Chiar aşa? Păi nu e deja Occidentul socialist şi nu funcţionează globalizarea stângii, bine mersi, de atât timp cu rezultatele: sărăcie, dictatură, terorism, războaie între state, dar mai ales în interiorul acestora, ură, genocid, pogromuri, purificare etnică, migraţie, restrângerea libertăţii de opinie, avorturi, sexualitate agresivă şi opresivă? Şi toate astea nu numai în lumea a treia, ci şi în Occident, ba în chiar inima acestuia, SUA, în care astăzi 50 % dintre americani beneficiază de o formă de asistenţă socială. Unde clasa de mijloc este într-o regresie acută, unde societatea este împărţită între 1 % cei care au şi conduc şi 99 % care se luptă pentru supravieţuire.

Zuck ne vorbeşte „înălţător” despre eforturile Fb pentru a conecta oamenii, familiile, prietenii. Nu recunoaşte nimic din numeroasele reproşuri care sunt aduse companiei. Cynthia, în schimb, ne dezvăluie o altă imagine.

Cu o lună în urmă, am raportat o pagină de propagandă teroristă pentru recrutare şi am primit următorul mesaj: „Am revăzut pagina pe care o raportaţi ca fiind o incitare credibilă la violenţă şi am descoperit că ea nu încalcă Standardele noastre de comunitate.” Pagina pe care am raportat-o este foarte periculoasă şi se spune că ar fi administrată direct de Abdul Rahman al-Sudais, imamul principal al Marii moschei de la Mecca. Acestui predicator al terorii wahhabiste i-a fost anterior interzisă intrarea în SUA şi Canada din cauza incitărilor la anihilarea evreilor, creştinilor şi hinduşilor şi este cunoscut pentru că îi numeşte pe evrei „porci şi maimuţe”. 

Această pagină de FB face apel zilnic la omorârea evreilor, creştinilor, budiştilor şi ateilor. Ea găzduieşte regulat concursuri cu premii, cum ar fi telefoane, maşini de spălat şi excursii la Mecca. Premiile sunt acordate celor care distribuie cât mai mult propaganda lor jihadistă pe FB. 

Acesta este numai un exemplu al numeroaselor pagini de terorism pe care le-am raportat în decursul anilor. FB nu a acţionat niciodată împotriva site-urilor raportate, dar Fb încearcă să mă izoleze pe mine ca parte a politicii lor de eliminare a opiniilor conservatoare sau obiective. 

În septembrie trecut, foşti angajaţi FB au recunoscut că ei suprimau zilnic ştirile de interes pentru cititorii conservatori din secţiunea de ştiri de mare impact – vezi aici. 

PS1 – În timp ce redactam acest text am primit semnalarea unui alt caz, care întăreşte spusele Cynthiei şi afirmaţiile mele. Elizabeth Johnston, care administrează popularul blog conservator „The Activist Mommy,” afirmă că FB i-a suspendat contul pentru trei zile şi i-a şters o postare în care spunea că cartea „Leviticul” din „Vechiul Testament” (şi nu ea) condamnă homosexualitatea ca „detestabilă” şi „dezgustătoare”. Mai multe despre acest caz aici.

PS2 – În articolul de mai sus veţi găsi şi referirea la cazul lui Kristi Merritt, care pentru a protesta împotriva impunerii de către Obama a toaletelor comune a postat nişte poze în care apărea în diverse costumaţii împreună cu un carton cu o întrebare. De exemplu: Dacă m-am îmbrăcat aşa sunt eu oare Russell Wilson (un jucător de fotbal american)?

PS3 – O simplă căutare de net vă va duce către multe alte cazuri. În ceea ce priveşte scrisoarea lui Zuck, voi reveni mai pe larg într-o analiză viitoare.

Sursă: Facebook, platformă a terorismului. Conservatorii – urmăriţi şi i

Franța: Copiii cu Sindrom Down trebuie ascunși de ochii publicului (II)

A se citi partea I – aici

Deși victimă recentă a terorismului (discriminarea în forma ei extremă), Franța, la nivel oficial, se pare că nu a tras nici o învățătură din atentatele de pe teritoriul ei. Nădăjduim însă că poporul francez, măcar mare parte din acesta, nu împărtășește decizia Consiliului de Stat.

În ziua de azi, ca întotdeauna, adevărul este ca apa rece: face să doară doar dinții stricați. Libertatea de exprimare este sacrificată de tribunalul francez pentru a nu leza conștiința femeilor care au avortat pruncii lor nenăscuți cu un diagnostic PREZUMPTIV de Sindrom Down. Sunt destule cazuri de femei care au păstrat sarcina și bebelușul s-a născut sănătos.

Clipul „Dragă viitoare mamă” prezintă copii, mame, în final, familii fericite, ÎN CIUDA FAPTULUI că un membru al familiei are Sindrom Down. De altfel, văzusem mai demult niște statistici în care peste 90% dintre familiile cu copii cu Down nu regretau decizia de a păstra sarcina, erau fericite, iar unii chiar puneau accent pe faptul că un copil cu Down a schimbat în bine viața întregii familii.

Dacă acesta e adevărul gol-goluț, de ce să îl ascundem sub preș?! „De dragul” mamelor care au avortat? Tocmai, de dragul și spre binele lor, adevărul trebuie nu mediatizat, ci strigat de pe acoperișul caselor. Poate așa, conștiința adormită a acestor femei va fi trezită și se vor pocăi (minunat ar fi să se și spovedească), vor pune început bun mântuirii (nerepetând păcatul foarte grav al avortului) și vor face fapte bune, rugându-se cu lacrimi ca milostivul Dumnezeu să le ierte pentru clipa de rătăcire și crima săvârșită cu sau fără știință, din proprie decizie sau mai mult sub presiunea medicilor/familiei/anturajului/partenerului de viață.

Atâta timp cât avortul este permis de lege, cu anumite restricții sau nu, nu e de mirare că, într-o societate franceză care a uitat de Dumnezeu și se află într-un curs rapid de islamizare, copiii cu Sindrom Down sunt tratați mai rău ca leproșii. Aceștia erau, cel puțin, lăsați să trăiască, deși izolați de restul societății.

Astăzi, în lume (aș aminti aici cazul Marii Britanii, pomenită în partea I a articolului), testele prenatale promit (până să și realizeze e cale lungă!) să identifice cu precizie ridicată, în pântece, dacă copilul are sau nu Sindrom Down. Testul prenatal non-invaziv (NIPT) este exemplul cel mai recent. După aceste teste, familiei sau doar mamei i se prezintă un scenariu apocaliptic despre cât de grea este viața alături de o persoană cu Down. În loc să fie o prezentare obiectivă, cu bune și rele (sunt multe lucruri minunate de povestit despre un copil cu Down), medicul pune accent doar pe latura negativă, influențând sau manipulând (voit sau nu) mama spre avort. Să avem mereu în minte exemplul Islandei (menționat în documentarul lui Sally Phillips) unde rata de avort în caz de diagnostic prenatal de Sindrom Down este 100%. Oare câți copii sănătoși au fost jertfiți pe altarul necredinței și comodității noastre?

Revenind, copiii cu sindrom Down nu sunt lăsați să trăiască (deși ar putea fi născuți și dați spre adopție), ci sunt efectiv vânați ca niște oameni mai puțin valoroși, ca viitoare poveri pentru societate (deși sunt suficiente cazuri celebre care au dovedit contrariul), avortați și aruncați la coșul de gunoi al spitalului și al istoriei.

Acum, Consiliul de Stat al Franței promovează cenzura adevărului că familiile cu copii cu Down sunt fericite, ca să nu lezăm conștiința celor care au ales avortul. Dar drepturile noastre, ale celor cu dizabilități, cine le apără?

E suficient ca oamenii buni să nu facă nimic, pentru ca răul să triumfe.” (Edmund Burke)

Rămâne de văzut ce vor face oamenii de bine francezi și cei ce se vor mobiliza din alte părți ale lumii și dacă, în cele din urmă, întunericul ce a acoperit cerul Franței va fi înlăturat de ,,lumina cunoștinței.” (R.B.)

Sursă: Franța: Copiii cu Sindrom Down trebuie ascunși de ochii publicului (II)

Franța: Copiii cu Sindrom Down trebuie ascunși de ochii publicului (I)

down

Așa cum erau tatați leproșii în Evul Mediu, așa crede un tribunal francez că trebuie să ne comportăm cu copiii cu Sindrom Down.

Consiliul de Stat, tribunalul suprem al Franței, a decis că imaginile cu copii care au această stare genetică numită generic Sindrom Down nu trebuie arătate publicului la televizor. Astfel statul sancționează cenzura instituită prin interzicerea difuzării unui clip institulat „Dragă viitoare mamă” pe care Fundația Jerome Lejeune intenționa să îl transmită. Acest clip deosebit de emoționant a fost produs de organizația italiană de advocacy pentru „CoorDown” special pentru evenimentul „World Down Syndrome Day 2014”. Materialul prezintă copii și adulți cu trisomie care zâmbesc, asigurând astfel o temătoare femeie însărcinată că copilul său poate fi și el fericit, chiar dacă se va naște cu această afecțiune.

Atitudinea franceză față de pacienții cu SD este totuși în contrast izbitor față de cea a britanicilor: o campanie majoră, difuzată în toată Marea Britanie, arată pe afișaje electronic de reclamă chipul senin al unei tinere. Traducerea unui reportaj amplu a apărut chiar aici pe Cultura Vieții nu demult – și denotă acceptare, dragoste și incluziune.

Citește și: Richard Dawkins vrea exterminarea copiilor cu Sindrom Down

Arhiepiscopul Joseph Kurtz de Louisville, fostul președinte ale Conferinței Episcopilor Catolici Americani a scris pe această temă un articol foarte pătrunzător pentru suplimentul „Crux” al cunoscutului ziar The Boston Globe.

Într-adevăr, decizia Consiliului de Stat francez este descumpănitoare pe mai multe planuri. În primul rând, marchează un pas înainte spre oficializarea sinistrelor politici eugenice promovate deja de autoritățil. Ne referim la depistajul sistematic, în vederea avortării, al copiilor nenăscuți cu Trisomie 18/21. Nu doar că guvernul socialist francez încurajează extincția unui grup minoritar, dar acum caută să-l și țină departe de ochii publicului pentru a face exterminarea mai simplă.

Mai mult, decizia judecătorească este un avertisment de natură să ne dea fiori asupra tendințelor totalitare care merg mână în mână cu această „cultură a morții”, ce începe cu suprimarea libertății de cuvânt și de expresie – Franța ducând de câțiva ani un război deschis contra grupurilor pro-viață și a prezenței lor în spațiul public.

Sperăm totuși că Fundația Jerome Lejeune, a cărei muncă neobosită și fără precedent în sprijinul acestor „mai mici frați ai noștri” o salutăm, va găsi căile de atac, poate chiar în curțile Europene de justiție.

Citește și: O lume fără sindromul Down?

În același timp, Alianța Globală pentru Dizabilitate în Media și Industria Divertismentului (The Global Alliance for Disability in Media and Entertainment) a pornit o petiție pe portalul Change.org, pentru a sensibiliza guvernul francez, solicitat să intervină pentru ridicarea măsurii administrative de interdicție.

La cum cunoaștem că se comportă politicienii socialiști de azi, ar fi mai simplu să fie convinsă o piatră să se miște singură.

Sursă: Franța: Copiii cu Sindrom Down trebuie ascunși de ochii publicului (I)

Totalitarism: Ontario dorește să creeze propriul Barnevernet anti-religie și pro-ideologie de gen

Dacă va fi adoptat, un nou proiect de lege din Ontario, Legea 89, va înlocui Legea serviciilor pentru copil și familie, care guvernează în prezent serviciile de protecția copilului, asistență maternală și adopție. Supranumit „Legea pentru susținerea copiilor, tineretului și familiilor”, proiectul a fost introdus la scurt timp după ce legislativul a adoptat Legea 28, intitulată „Legea toate familiile sunt egale”, și reflectă aceleași înclinații ideologice.

Legea 89 impune furnizorilor de servicii de protecția copilului, asistență maternală și adopție, precum și judecătorilor să ia în considerare „rasa, descendența, locul de origine, culoarea, etnia, cetățenia, diversitatea familială, dizabilitatea, crezul, sexul, orientarea sexuală, identitatea de gen și expresia de gen” ale unui copil.

Lista de mai sus – nu doar partea referitoare la orientarea sexuală și identitatea și expresia de gen – nu a fost niciodată inclusă până acum în legislația în materie. Următoarele principii au fost suficiente: respectarea nevoii copilului de continuitate a îngrijirii și a unor relații de familie stabile, implicarea copilului și a rudelor acestuia și a membrilor comunității și respectarea diferențelor culturale, religioase și regionale. Aceste principii se adaugă la scopul central al Legii, acela de a „promova interesul superior, protecția și starea de bine a copiilor”.

Legea 89 schimbă aspectele ce trebuie luate în considerare în stabilirea interesului superior al copilului. „Credința religioasă, dacă există, în care este crescut copilul” este eliminată ca aspect ce trebuie luat în considerare, deși acesta este, în prezent, un aspect important, de sine stătător. Lista de factori susmenționați, care include „crezul” copilului, în plus față de „identitatea de gen”, o înlocuiește pe aceasta în Legea 89. În consecință, Legea 89 elimină, de asemenea, cerința ca o instanță să determine credința religioasă în care copilul este crescut, în cel mai scurt timp pe durata audierilor privind protecția copilului.

Cu privire la luarea în asistență maternală sau adopția de copii, nu toți părinții sunt egali conform Legii 89. În special aceia care resping ideologia de gen.

Mai mult, copiii părinților care refuză să afirme această ideologie ar avea o probabilitate mai mare de a fi considerați a avea o „necesitate de protecție”. Un copil care suferă o vătămare mintală sau emoțională și ai cărui părinți nu îi asigură „tratament sau acces la tratament” are o necesitate de protecție conform legii. Children’s Aid Society (CAS, serviciile canadiene de protecție a copilului) trebuie să investigheze probele conform cărora un copil poate avea nevoie de protecție. O instanță poate emite ordine privind îngrijirea copiilor considerați a avea o necesitate de protecție.

Legea 89 semnalează, de asemenea, trecerea la o mai mare disponibilitate a CAS de a interveni în treburile familiilor. Legea actuală are ca principiu călăuzitor cerința ca furnizorii de servicii să adopte „cel mai puțin disruptiv curs de acțiune disponibil”. Secțiunea 1(2)2 a Legii 89 păstrează această formulare, dar adaugă: „inclusiv furnizarea de servicii de prevenție, servicii de intervenție precoce și servicii de sprijin comunitar”. Implicația este aceea că intervenția nu trebuie prezumată a fi mai disruptivă decât neintervenția.

Conform juristului John Sikkema:

„Se poate imagina o situație în care, de exemplu, dacă un profesor suspectează că un copil își pune sub semnul întrebării genul sau așa ceva, și nu primește sprijin [din partea părinților în acest sens, profesorul] ar avea în fapt datoria să raporteze anumite lucruri către CAS, pentru investigații din partea acestora.

Este posibil să vedem o trecere la, în esență, impunerea ideologiei de gen în familii.”

Gwen Landolt, vicepreședinta REAL Women of Canada, de profesie avocat, consideră că, în condițiile aprobării acestei legi, „statul va putea interveni și lua copilul din familie conform «interesului superior al copilului», întrucât interesul superior [este definit a] include ideologia de gen”:

„Se ajunge la controlul guvernului asupra familiei.

[Legea] este o reflexie a prim-ministrei lesbiene [Kathleen Wynne], care nu are o bună părere despre familie și consideră că statul trebuie să controleze copiii, prin educația sa sexuală.

Este o reflexie a ideologiei ei, dar nu și a părinților de rând.”

Legea ridică, de asemenea, semne de întrebare privind autoritatea parentală. Legea prezentă specifică faptul că părintele unui copil aflat în întreținere menține dreptul „de a îndruma educația și creșterea religioasă a copilului”. Legea 89 modifică această prevedere în: „de a îndruma educația și creșterea copilului sau a tânărului, în conformitate cu crezul, identitatea comunitară și identitatea culturală ale copilului sau tânărului”. În noua formulare, autoritatea părintelui pare să fie acum limitată de „crezul copilului” – sau de orice declară respectivul copil funcționarului CAS că reprezintă sau nu crezul său.

Conform avocatului Geoff Cauchi, limitarea drepturilor părinților de a îndruma educația și creșterea religioasă a copiilor în conformitate cu propriile credințe reprezintă o respingere fără precedent a jurisprudenței și a standardelor Cartei canadiene a drepturilor și libertăților.

Jeff Gunnarson, vicepreședintele Campaign Life Coalition, a declarat:

„Acest guvern liberal le spune, de fapt, canadienilor care nu cred în teoria identității de gen sau în stilul de viață homosexual: «Sunteți inapți de a fi părinți. Sunteți cetățeni de rang inferior, cărora trebuie să li se interzică să adopte copii.»

Premisa, că interdicția ca cetățenii canadieni cu principii tradiționale să poată deveni părinți este în interesul superior al copilului, este o minciună care trebuie expusă.

Intrarea în casa unei familii și confiscarea copiilor pe seama credințelor religioase ale părinților cu privire la natura sexualității umane nu promovează binele copiilor.

Acestea sunt tactici demne de Gestapo, și nu îmi vine să cred că vedem așa ceva de la legislativul care se presupune că ne reprezintă.”

Legea 89 a trecut prima audiere în decembrie 2016. Legislativul din Ontario nu se va reuni în plen decât la sfârșitul lunii februarie. Acest lucru le lasă părinților canadieni timp pentru a face această problemă cunoscută și a se adresa parlamentarilor cu privire la această lege.

Preluare de pe site-ul Association for Reformed Political Action (ARPA) și Lifesitenews.com

Sursă: Totalitarism: Ontario dorește să creeze propriul Barnevernet anti-religie și pro-ideologie de gen

OMS: Lipsa contactelor sexuale ar urma să fie clasificată ca „infertilitate”. Cum va fi creat „dreptul la copii” și cine va beneficia de el. În marș forțat spre Noua Lume

Lucruri bizare se petrec la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).  Așa cum putem citi în ziarul britanic The Telegraph, organizația plănuiește să facă un anunț referitor la clasificarea ca „infertile” a persoanelor FĂRĂ PROBLEME MEDICALE, care nu au copii dar doresc să devină părinți.

Agenția ONU specializată în sănătate ar urma astfel să schimbe dramatic definiția infertilității, transformând-o dintr-o patologie într-un statut social. Până acum, definiția infertilității dată de OMS a fost aceea de eșec în obținerea stării de graviditate după 12 luni sau mai mult de contacte sexuale regulate (evident, heterosexuale – azi nu mai e clar pentru mulți acest aspect fundamental). Dar noul standard sugerează că inabilitatea de a găsi un partener sexual potrivit sau lipsa contactelor sexuale prin care să se poată produce concepția ar putea fi și acestea luate în calcul la considerarea stării de infertilitate care cere „tratament” medical.

Cu alte cuvinte, noua definiție ar înseamnă că practic ORICINE are „dreptul la a avea copii”, chiar dacă este un bărbat singur sau o femeie singură, perfect sănătos/sănătoasă. Iar soluția, evident, pentru „a ajuta oamenii să depășească” starea de „infertilitate” va fi stipularea că oricine are acces la „tratament”, care în acest caz constă în producerea la cerere a unui copil și în vânzarea lui aceluia care îl solicită.

Situația poate părea nebunească – și este – oricui are un dram de rațiune și bun simț. Însă implicațiile impunerii unui asemenea diktat – ideologic și profund disprețuitor în primul rând pentru cei care sunt, cu adevărat, infertili – are implicații mai grave decât ar putea părea la prima vedere: va fi astfel creat, din neant, un „drept la a avea copii”, parte a unei alte mantre repetate obsesiv de ideologii Noii Lumi: „drepturile sexuale și reproductive”.

Să fim foarte bine înțeleși: în legislația internațională NU EXISTĂ un „drept la a avea copii”. Există doar „dreptul copilului la o familie”, din rațiuni pe care le-am explicat în repetate rânduri și care țin de supremația interesului copilului în orice acte care îl privesc pe acesta. Însă trăim într-o epocă în care birocrații intangibili ai ONU și escrocii deghizați în „societate civilă” strâmbă după bunul plac normele internaționale pentru a obține foloase ideologice sau economice.

Organizația Mondială a Sănătății, se mai precizează în articol, ar urma să remită anul următor tuturor ministerelor sănătății de pe întreg globul documentul cu noua definiție a infertilității. În aceste condiții primul efect ar urma să fie legiferarea surogației materne (gestației pentru altul) subiect tratat pe larg și cu mare atenție pe blogul acesta, asociația noastră fiind chiar membră a Uniunii Internaționale pentru Abolirea Surogației.

Deloc în ultimul rând, pe lângă efectele ideologice ale decuplării definitive a procreației de sexualitatea firească, adică o nouă victorie a mișcării homosexualiste, schimbarea definiției infertilității va aduce câștiguri importante clinicilor de fertilizare in vitro. Având în vedere istoricul de corupție al OMS (vezi doar scandalul „pandemiei de gripă porcină” și al vaccinului anti-HPV), nu ar fi exclus ca radicalismul acestei decizii să fi fost stimulat direct de lobby-ul industriei FIV.

O amânare de moment

Se pare totuși că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord pe această temă. Pe 19 octombrie, The Telegraph îl citează pe dr. David Adamson, unul dintre autorii noilor Standarde, astfel:

“The definition of infertility is now written in such a way that it includes the rights of all individuals to have a family, and that includes single men, single women, gay men, gay women.

“It puts a stake in the ground and says an individual’s got a right to  reproduce whether or not they have a partner. It’s a big change.

“It fundamentally alters who should be included in this group and who should  have access to healthcare. It sets an international legal standard. Countries are bound by it.”

Însă, pe website-ul OMS, actualizat la 21 octombrie, citim că:

WHO is currently collaborating with its partners to update the Glossary and consideration is being given to revising the definition of infertility. Should there be a change in the definition of infertility, it will remain a clinical description of infertility as a disease of the reproductive system and will not make recommendations about the provision of fertility care services.“

Retractarea probabil înseamnă că la ONU nu și-a pierdut toată lumea mințile, astfel că șefii OMS au fost aduși la realitate și forțați să retracteze. DEOCAMDATĂ. Avem toate motivele să credem că vor persista în marșul bătut în pas de gâscă spre un viitor în care copiii vor fi fabricați în gigantice incubatoare și apoi confiscați de Stat, așa cum s-a încercat la scară mică în experimentul „Barnevernet”. Singura piedică, tot mai firavă azi, în calea acestui nefericit destin rămâne Familia. De aceea contra ei se duce un război atât de furibund.

Orwell, profetul contemporan cu noi

1984

Încă odată – a câta oară! – ne plecăm în fața geniului profetic al lui George Orwell, care descria în distopia sa „1984” o lume ce începe să semene tot mai înfricoșător și abrupt cu a noastră.

Torturat pentru a recunoaște că 2+2=5, întrucât așa a ordonat Partidul – arhetip al autorității lumești – personajul principal, Winston, aude din partea torționarului său, O’Brien, următoarele:

Am rupt legăturile dintre copil şi părinte, dintre bărbat şi femeie. Cine mai îndrăzneşte, în ziua de astăzi, să aibă încredere într-o nevastă, într-un copil, într-un prieten? Iar în viitor nu vor mai exista nici neveste, nici prieteni. Copiii vor fi luaţi de la sânul mamei de mici, cum iei ouăle de la găină.[…] Nimeni nu va mai fi loial decât Partidului, nimeni nu va mai iubi pe nimeni altcineva decât pe Fratele cel Mare. Nu se va mai auzi un alt râs afară de hohotul celui care triumfă la înfrângerea unui duşman. Nu vor mai exista nici artă, nici literatură, nici ştiinţă. Când vom fi atotputernici, nu vom mai avea nevoie de ştiinţă. Nu va mai fi nici o deosebire între frumos și urât. Nu va mai exista curiozitate şi nici o bucurie a vieţii. Orice plăcere va fi anihilată. Dar întotdeauna – ţine mine, Winston – întotdeauna va exista intoxicaţia puterii, din ce în ce mai insistentă şi mai subtilă, întotdeauna şi în orice moment va exista fiorul victoriei, senzaţia indescriptibilă pe care o ai când calci în picioare un duşman neputincios.

Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă zdrobind mutra unui om — şi asta pentru vecie.

O’Brien se opreşte, ca şi cum s-ar aştepta ca Winston să comenteze în vreun fel. Dar Winston încearcă din nou să se facă una cu patul şi tace. Parcă i-a îngheţat inima. O’Brien continuă:

— Şi să nu uiţi că imaginea despre care vorbesc este pentru vecie. Mutra respectivă va rămâne pentru totdeauna la locul ei, sub cizmă. Ereticul, duşmanul societăţii, îl vom avea întotdeauna la îndemână şi-l vom înfrânge, îl vom umili pentru a nu-ştiu-câta oară.

Asta este, Winston, lumea pe care o pregătim. O lume de victorii peste victorii, de triumf peste triumf, care apasă, apasă, apasă pe nervul puterii. Eşti pe cale, din câte văd eu, să-ţi dai seama cam cum va arăta lumea aceea. Nu te teme, până la urmă vei face mai mult decât s-o înţelegi: o vei accepta, îi vei ieşi înainte și vei ajunge parte integrantă din ea.”

Sursă: OMS: Lipsa contactelor sexuale ar urma să fie clasificată ca „infertilitate”. Cum va fi creat „dreptul la copii” și cine va beneficia de el. În marș forțat spre Noua Lume

Heil Hitler! Municipalitatea din Rotterdam solicită ca femeile „incompetente a fi mame” să fie sterilizate forțat

E de ajuns să fii atent la știrile internaționale pentru doar o săptămână ca să ai impresia că trăiești într-un azil în aer liber, iar nebunii au ajuns la conducerea acestuia.

După ce în urmă cu câteva zile relatam cum OMS vrea să te declare „infertil” în absența oricărei patologii și chiar dacă nu ai avut niciodată contacte sexuale, azi aflăm de la Consiliul Municipal Rotterdam că „a nu fi născut este tot o formă de protecția copilului”.

Asta o spune alderman-ul (termen specific administrației de inspirație britanică, desemnând un tip de funcționar public fără echivalent în limba română) responsabil cu bunăstarea tineretului din Consiliul Municipal al orașului olandez Rotterdam.

Consiliul a solicitat ca mamelor considerate „incapabile” să crească copii să le fie administrată contracepție obligatorie prin ordin judecătoresc.

Deocamdată, autoritatea locală a lansat un program voluntar de contracepție pentru 160 de femei despre care se crede că sunt în risc din cauza unor dificultăți de învățare, probleme psihologice sau diferite adicții, relatează ziarul local nrc.nl.

Alderman-ul responsabil cu protecția tineretului, Hugo De Jonge, a solicitat ca judecătorilor să le fie acordat mandatul de a forța „mamele incompetente” să utilizeze contracepție precum ligatura trompelor uterine.

„Măsura privește copiii care se nasc în familii unde oricui i se întoarce stomacul pe dos la gândul că ar putea avea copii. Prima noastră preocupare era interesele părinților, dar acum ne gândim la interesele copilului. A nu fi născut este tot o formă de protecție a copilului.”

Funcționarul a desemnat 400 de femei din oraș pentru acest program, adăugând că vede necesitatea a doar 10-20 de ordine de contracepție obligatorie per zi.

Conform unei alte media locale, NOS, au opus rezistență la această măsură, consilierii partidului de guvernământ VVD (Libertate și Democrație) și cei ai partidului Creștin-Democrat din care face parte, culmea, chiar De Jonge.

Măsura anunțată la Rotterdam este, fără a ne feri de cuvinte, una tipică administrației naziste a anilor 1930, în care gauleiter-ul semna ordinele de sterilizare sau eutanasiere. Un tip similar de propagandă era utilizată în Al Treilea Reich pentru a preveni nașterea persoanelor „nepotrivite”, cum o arată imaginea de mai jos:

 

„Îngrijirea unei persoane bolnave ereditar costă 5,5 mărci pe zi, cât hrana zilnică a unei familii sănătoase.”

Deși teoretic practicile eugenice au fost interzise după al Doilea Război Mondial, ele se practică pe scară largă sub forme deghizate. Avortul eugenic, cunoscut sub denumirea înșelătoare de „avort terapeutic” este legal și încurajat în aproape toată Europa, sub cele mai diverse și banale motive legate de diagnostice prezumtive. Așadar, căutarea unei iluzorii perfecțiuni nu a dispărut odată cu „rasa stăpânilor”. Puseele naziste ale unora din dregătorii Europei nu trebuie, așadar, să ne mire: Europa începe să semene tot mai mult cu cea a anilor 1930.

Sursă: Heil Hitler! Municipalitatea din Rotterdam solicită ca femeile „incompetente a fi mame” să fie sterilizate forțat

Faceți cunoștință cu Walter Joshua Fretz – o ființă umană

Acest copil minunat s-a numit Walter Joshua Fretz. El s-a născut în SUA, ca urmare a unui avort spontan la 19 săptămâni și a supraviețuit pentru doar câteva minute.

Unul din principalele „argumente” ale susținătorilor avortului este acela că prin avort ar fi eliminată „o masă de celule”. Așa arată oare o masă de celule?

Walter este acel copil pe care femeia îl vede la ecograf, acela care mișcă în interiorul pântecelui său, acela pe care tatăl îl ascultă punându-și urechea pe burta mamei. La fel ca fiecare dintre noi pe când eram de vârsta sa, Walter avea o inimă care bătea…

Moartea sa a fost naturală și nimeni nu poate fi învinuit pentru ea. Nu același lucru se poate spune despre milioane de copii avortați la această vârstă, în lume. Inclusiv în România: nenăscuții diagnosticați, adesea incorect, cu diverse boli sunt uciși prin așa-zisul „avort terapeutic” (nu putem vindeca bolnavul omorându-l, dragi medici!) uneori în stadii foarte avansate ale sarcinii.

Toți acești copii ar fi avut o viața și ar fi putut face, împreună cu noi, o lume mai bună, dacă n-ar fi existat avortul.

Familia lui Walter a fost devastată de pierderea copilului. Pe alți copii, însă, nu îi plânge nimeni – ei pier pentru că au fost nedoriți.

Într-o lume care și-a făcut o obsesie din „combaterea discriminării”, cea mai nedreaptă și gravă dintre discriminări, aceea care dictează dacă un om trăiește sau moare după cum este bunul plac al altora, este considerată… un drept. Nu-i ciudat?

De la înființarea sa, PRO VITA s-a dedicat salvării copilului și mamei, împreună. Pentru că viața merită orice efort. Iar Walter Joshua stă mărturie.De fapt, ceea ce încercăm să vă spunem este că ne dorim să fiți alături de noi. Simțiți o chemare? Urmați-o, atunci. Vă așteptăm! www.asociatiaprovita.ro

(fotografiile au fost realizate de tatăl copilului – întreaga poveste aici)

Sursă: Faceți cunoștință cu Walter Joshua Fretz – o ființă umană

Un imam din Canada anunţă cucerirea Romei de către islam

Este vorba despre imamul Shaban Sherif Mady din Edmonton, Alberta, care în predica postată pe internet pe 16 februarie, 2016, a anunţat că:

Profetul Mohamed ne-a spus că Constantinopolul va fi cucerit. Acela era capitala Imperiului Bizantin.  Unde este astăzi Constantinopolul? În Turcia.

Turcia, Muntenegru, Kosovo, toate drumurile către Bosnia şi Herţegovina şi Serbia… Toate aceste ţări au fost conduse de către Califat, ultimul califat al musulmanilor. Acesta a condus aproape jumătate din Europa, în Est şi apoi cealaltă jumătate, în Vest, ţările Al-Andalus: Spania, Portugalia şi o parte a Franţei, toate drumurile către Munţii Urali. Toate astea au fost un califat islamic.

Constantinopolul va fi cucerit: Profetul Mohamed a spus-o. Şi ce era Constantinopolul? Exact Vaticanul de astăzi, era capitala tuturor creştinilor din lume. El a fost cucerit şi a devenit Turcia. Hagia Sophia a devenit o mare moschee, unde este venerat Allah.

Profeţiile Profetului Mohamed s-au împlinit. Dar unele nu încă. Să aşteptăm pentru că Profetul Mohamed a spus că Roma va fi cucerită. Ea va fi cucerită. Constantinopolul a fost cucerit. Roma este Vaticanul, inima statului creşztin. Când şi cum? Tu şi cu mine, care suferim de defetism psihologic, nu putem ştii. Dar oamenii cu credinţă au voinţă, putere şi înţelegere şi ei ştiu că haditha profetului este adevărată, căci el nu voreşte din fantezie.

Sursă: Un imam din Canada anunţă cucerirea Romei de către islam – Solidaritate europeană