„Părinţii nu le acordă copiilor nici măcar respectul arătat unui străin“

„De ce copiii pedepsiţi continuă să fie obraznici, dacă pedeapsa este considerată de sute de ani o metodă educaţională atât de eficientă?“ – iată una dintre problemele ridicate de expertul american în parenting Alfie Kohn în cadrul seminarului susţinut în weekend la Bucureşti în faţa a 500 de părinţi curioşi să afle cât de nociv este modul tradiţional de a creşte un copil.

Pedeapsa şi recompensa sunt feţele aceleiaşi monede, dar o monedă care cumpără extrem de puţine lucruri pozitive“, în măsura în care folosirea lor ca parte esenţială a educaţiei convenţionale duce, pe termen lung, în egală măsură, la efecte negative dovedite ştiinţific. Psihologul Alfie Kohn le-a explicat părinţilor şi viitorilor părinţi români de ce stilul tradiţional de educaţie, ale cărui rezultate suntem mulţi dintre noi, este profund greşit sub atât de multe aspecte.

Pedeapsa, dar şi recompensa sunt atât de populare în rândul părinţilor din întreaga lume nu pentru că şi-ar fi dovedit eficienţa pe termen lung, ci pentru că sunt foarte simplu de folosit şi dau rezultate pe termen scurt şi foarte scurt. În schimb, înlocuirea pedepeselor şi recompeselor, laudelor exagerate şi folosite în orice circumstanţă presupune depunerea de eforturi considerabile, de curaj, inventivitate şi infinită răbdare, a mai punctat Kohn.

Nu în ultimul rând, reputatul psiholog american crede că o altă greşeală capitală pe care o fac dintotdeauna părinţii este că nu-şi tratează copiii cu respect, chiar dacă au acest comportament fără să realizeze că îi desconsideră fix pe cei pe care se presupune că îi iubesc necondiţionat şi pentru care ar face orice.

„Îi arătăm unui străin sau unui coleg mai mult respect, mai multă consideraţie decât copilului nostru. Ce se întâmplă atunci când vezi un străin sau un coleg că se împiedică şi cade? Îl ajuţi să se ridice, îi scuturi hainele, îl întrebi dacă a păţit ceva şi dacă are nevoie de ajutor. Nu ţi-ai permite să-i tragi una după ceafă, să-i spui că este căscat şi că nu se uită pe unde merge, dar exact aşa reacţionează foarte mulţi părinţi în privinţa copiilor lor“, a oferit Kohn un exemplu pentru a ilustra lipsa de respect de care vorbeşte.

Citeste mai mult pe link-ul de mai jos

Sursă: „Părinţii nu le acordă copiilor nici măcar respectul arătat unui străin“ | Portalul „Moldova Ortodoxă”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: