EMANUIL GOJDU sprijinitorul studentilor romani din Budapesta 

Cu prilejul sărbătorilor creştineşti şi naţionale, ca şi la zilele onomastice, Emanuil Gojdu, pînă la moartea sa, era înconjurat de mulţimea studenţilor universitari, în mijlocul cărora se simţea ca într-un plăcut cerc familial. În 1862, la împlinirea vîrstei de 60 de ani, studenţii români de la Pesta au organizat în cinstea lui un banchet, fiindu-i apreciate eforturile întreprinse pentru cauza învăţămîntului şi culturii româneşti, a bisericii ortodoxe. Despre acest eveniment se publică în Concordia următoarea notă intitutalată Onomastica:

“Iestimp încă ca şi în toţi anii un număr frumos de onoratori al Dlui Emanuil Gozsdu se adunară la vila cea ospitală a domniei sale. Ziua decurse în petreceri şi convorbiri politice-naţionale. După jocul căluşerilor improvizat din partea junimei române pe cîmpul verde de lîngă vilă, – seara către capătul cinei, unul dintre oaspeţi închinînd în sănătatea onoratului, atinse mai multe momente din viaţa Domniei sale, între altele, că a fost român bun pe acelea timpuri, cînd aceea se părea a fi ruşine, că a conlucrat a susţine sentimentele celea naţionali în sînul comunităţii române din Pesta, şi că în casa magnaţilor singur a înălţat al său grai potinte în cauza naţională, tot atîtea fapte ce merită recunoştinţa din partea naţiunei, iar închinătorul crede a poate avea temei spre a descoperi dorinţa, – ce a derivat-o a fi înrădăcinată şi în nobila inimă a Domnului Gozsdu şi a doamnei consoarte ce împarte sentimentele consoţului său, – cumcă prin productul talentelor ce i-a dat natura, punînd cununa faptelor sale, şi va eterniza numele între Români.
Ilustrul bătrîn, sub impresiunea acestor cuvinte, ce se văzură ai fi preocupat toată fiinţa, mişcat de sentimente, cu vocea-i sonoră răspunse: “Ca fiu credincios al bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat Român; iubirea ce am cătră naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca încă şi după moarte-mi să erump de sub gliile mormîntului spre a putea fi pururea în sînul naţiunei mele.”
Păduriţa vecină răsună entuziastele vivate ale junimei electrizate prin aceasta descoperire a secretului unei inimi nobile.”

(Concordia, 1862, Nr. 52, p.208.)

Autor: Maria Berenyi

Sursă: facebook Mária Berényi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s