Cum sa pastram dragostea in casnicie

1c2cc043-8464-4491-99c9-7be43b22afb4_700_350

Atunci cand am prea putin timp la dispozitie pentru a discuta in amanunt cu tinerii proaspat casatoriti sau cu cei care se pregatesc sa se casatoreasca, de obicei le dau urmatorul exemplu. In primii ani de viata familiala, comportamentul sotilor trebuie sa semene cu cel din conditii extreme, de calamitate. Sa zicem ca a luat foc casa. Ce faceti in primul rand? Bineinteles, lucrul principal: salvati viata celor din casa, propria viata, si restul cum se va putea. Daca incendiul a cuprins deja intreaga casa, este greu de crezut ca cineva o sa dea fuga sa ia cei cincizeci de dolari pe care i-a uitat in buzunarul de la camasa.

Adica intr-o asemenea situatie oricine se gandeste la lucrul principal, care e cel mai pretios.

Fara indoiala, in casnicie principalul e dragostea, in lipsa careia fericirea familiala e imposibila. Mai ales in primii ani de casnicie, cand construirea noii familii are loc intr-un ritm furtunos, sotii trebuie sa se adapteze unul la celalalt, sa se obisnuiasca unul cu celalalt, fac cunostinta cu noile rude si invata sa interactioneze cu ele, adeseori schimba conditiile de trai, domiciliul, si este neaparata nevoie in toata aceasta agitatie sa nu se iroseasca pe fleacuri, sa se straduiasca din rasputeri sa isi pastreze sentimentele: atasamentul, afectiunea si dragostea. Si nu numai sa le pastreze, ci sa le si inmulteasca, fiindca dragostea dintre cei proaspat casatoriti este numai un sentiment aflat la primii pasi, care trebuie sa creasca si sa se intareasca.

Nu trebuie sa ne zbatem sa rezolvam toate problemele (financiare, legate de viata de zi cu zi sau de domiciliu, relatiile cu rudele etc.) deodata: toate problemele acestea isi vor gasi treptat rezolvarea, iar sotii trebuie sa nu „arunce copilul din albie odata cu apa” si sa pazeasca in primul rand dragostea si fericirea familiala. Bineinteles, sa tina minte intotdeauna pentru ce sunt impreuna si sa-si pazeasca dragostea sunt datori nu numai cei proaspat casatoriti, ci si sotii „cu stagiu”; pur si simplu pentru cei tineri este deosebit de complicat, viata lor de familie de-abia incepe, mai au de invatat multe si trebuie sa se straduiasca sa faca totul corect de la inceput.

Iata un exemplu de salvare a unei familii in timpul „viforelor” din primii ani de casnicie. Ana, cea de-a doua sotie a lui Dostoievski, a avut chiar de la inceput relatii dificile cu rudele scriitorului. Acesta il intretinea pe fiul sau vitreg ramas de la prima sotie, care murise. Rudele lui Dostoievski se temeau ca situatia lor financiara va avea de suferit de pe urma venirii unei noi sotii in casa scriitorului. Nu o iubeau deloc pe Ana, si chiar din primele luni viata ei a devenit de nesuportat. Situatia materiala a scriitorului era deplorabila: facuse o multime de datorii, si a fost nevoit sa incheie contracte foarte dezavantajoase cu editorii. Familia Dostoievski era nevoita sa locuiasca in acelasi apartament cu Pavel, iar acesta, cu intrigile sale, in scurta vreme le-a pus casnicia in pericol.

Iata ce scria in amintirile sale Ana: „Pavel ma privea ca pe o uzurpatoare, ca pe o femeie intrata cu sila in familia lor, unde pana atunci el era stapan cu drepturi depline, intrucat Feodor Mihailovici (Dostoievski – n.tr.), fiind prins cu lucrul, nu se putea ocupa de gospodarie. In aceste conditii, este de inteles dusmania lui impotriva mea. Neputand sa impiedice casatoria noastra, a hotarat sa-mi faca viata insuportabila. Se prea poate ca prin neplacerile pe care mi le facea, prin certurile pe care le pornea, prin clevetirea mea in fata lui Feodor Mihailovici sa fi urmarit sa ne certe si sa ne faca sa ne despartim.”

Si iata ca Ana a savarsit un gest foarte intelept si curajos: si-a amanetat lucrurile, zestrea, si perechea Dostoievski a lasat banii obtinuti in acest fel rudelor scriitorului, ca sa aiba din ce trai, iar ei au plecat in strainatate pentru patru ani, ca sa scape de certuri. Apropo, traind in strainatate, sotia lui Dostoievski a reusit sa-l smulga pe acesta literalmente din dependenta de jocurile de noroc, de care scriitorul suferea groaznic. Casnicia a fost salvata. Atunci cand Ana se pregatea sa-si amaneteze lucrurile de valoare, si-a intrebat mama daca nu-i pare rau de zestrea ei – la care mama a raspuns: „Bineinteles ca-mi pare rau, dar ce sa-i faci, daca fericirea e in primejdie?”

Perechea a inteles ca pacea, dragostea si fericirea familiala merita jertfe mari. Casatoriile se incheie pentru dragoste. Aceasta este o porunca dumnezeiasca: „Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el”. Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice; dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor pe potriva lui (Fac. 2, 18, 20): si Dumnezeu a facut pentru om femeia.

Dintre vietatile facute de Dumnezeu nu era pe pamant nici una ca Adam. Domnul face o alta fiinta la fel ca el nu numai in vederea inmultirii oamenilor, ci si pentru depasirea singuratatii celui dintai om. Nu este bine sa fie omul singur: si pentru ca dragostea lui sa aiba un obiect de aceeasi demnitate cu el, Dumnezeu vrea ca omul sa-L iubeasca nu numai pe El, ci sa-l iubeasca si pe semenul sau, pe aproapele sau. Tocmai despre aceasta vorbeste porunca principala a Legii lui Dumnezeu: Caci toata Legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: „Iubestepe aproapele tau cape tine insuti” (Gal. 5, 14).

Noi nu putem sa-I dam lui Dumnezeu dragostea pe care ne-o da El noua. Domnul este Atotputernic, Nemarginit si Autosuficient. El n-are nevoie de nimic de la noi in planul material, nu-I putem da nimic. In afara de un singur lucru: de dragostea noastra. Fiule, da-Mi inima ta (Pilde 23, 26). Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18). Si, bineinteles, Domnul asteapta de la noi dragoste fata de semenii nostri, fata de ceilalti oameni. Prin dragostea fata de om, care este chipul lui Dumnezeu, invatam dragostea fata de Dumnezeu Cel de nepatruns cu mintea. Sa ne iubim unul pe altul. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire (I In 4, 7-8).

Asadar, Domnul o face pe prima femeie nu pentru ca Adam s-ar fi plictisit, ci pentru ca in firea omului era sadita necesitatea de a iubi, de a da iubire. Casatoria e o institutie dumnezeiasca si e facuta pentru dragoste. Dragostea este scopul casatoriei si principalul temei de unire in familie.

Nu ajunge insa doar sa stim asta, trebuie neaparat sa intelegem corect dragostea. Din ce cauza oamenii isi abandoneaza familiile sau pierd credinta in Dumnezeu si pleaca din Biserica? Deoarece n-au putut intelege ce este dragostea ori n-au putut sa o pastreze – sa pastreze dragostea de om sau dragostea de Dumnezeu.

Sa ne straduim sa intelegem ce este dragostea adevarata si ce nu este deloc dragoste. In stiinta teologica exista termenul „teologie apofatica”. Metoda acestei teologii consta in aceea ca ea incearca sa defineasca insusirile dumnezeiesti prin excluderea a tot ce Dumnezeu nu este. De pilda, Dumnezeu nu este material, nu este creat, nu este marginit si asa mai departe. Aceeasi metoda de examinare „pornind de la contrariu” poate fi aplicat si ca sa intelegem ce este dragostea. Dragostea autentica nu este o emotie, nu este o senzatie, nu este o pasiune si nu este o pornire. Emotia, si cu atat mai mult pasiunea, nu poate fi de lunga durata, pe cand dragostea trebuie sa fie vesnica. Dragostea niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), dupa cum spune Apostolul Pavel.

Pr. Pavel Gumerov 

Extras din cartea „Conflictele familiale”

Citeste mai multe pe link-ul de mai jos .

Sursă: Cum sa pastram dragostea in casnicie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: