Invatatura despre chipul lui Dumnezeu in om in teologia protestanta contemporana

70866_iisus-hristos

Un vestit teolog protestant contemporan a facut afirmatia ca „invatatura despre imago Dei hotaraste destinul oricarei teologii”. Fiindca daca noi suntem, pe temeiul transcendendarii, fiinte inclinate spre Dumnezeu si daca o fiinta are posibilitatea sa fie si altcum decat a creat-o Dumnezeu, atunci criteriul oricarei teologii este antropologia.

O asemenea teza nu este nicidecum o contrazicere a teocentrismului teologiei, in care Dumnezeu este obiectul formal al oricarei teologii a Revelatiei, fiindca orice teologie, ca stiinta despre Dumnezeu si lucrurile divine, nu poate sa afirme ceva, fara ca prin aceasta sa nu afirme in acelasi timp ceva si despre om si invers.

Teologia crestina este o teologie a mantuirii omului pe temeiul Revelatiei supranaturale. Revelatia si teologia sunt raportate esential la mantuire, iar invatatura despre mantuirea omului este partea cea mai importanta a descoperirii facuta de Dumnezeu, un punct de contact cu El. Afara de aceasta o asemenea conceptie dispretuieste si neaga nu numai un „rest” de bunatate, ci chipul dupa care Dumnezeu a creat fiinta omului si care nu putea fi distrus, fara sa fie distrusa in acelasi timp insasi fiinta omului. De aceea este nebiblica si necrestina conceptia dupa care omul n-ar fi decat „natura corupta”.

 Este drept ca urmarea pacatului originar a fost moartea (Deut. XXXI, 14). Dar cu toate acestea oricat de mare ar fi departarea omului fata de Dumnezeu datorita pacatelor, spiritului Sfintei Scripturi ii este straina, ideea unei necesitati metafizice de a pacatui in urma unei transformari radicale a naturii umane si in urma pacatului originar. Dimpotriva, mereu si mereu se vorbeste despre „intoarcere”, ca o continua posibilitate a omului de a deveni curat in fata Tatalui sau din ceruri. Aceasta intoarcere este inteleasa ca puterea libera a omului de a se ridica deasupra pacatului si chiar de a colabora cu Dumnezeu la mintuirea lumii.

Dar sa purcedem sistematic in a dovedi afirmatiile de mai sus. Daca analizam ceea ce se spune in cartea Facerii (cap. I, II si III), ajungem la concluzia ca in nici un caz autorul biblic n-a voit sa spuna ca, dupa ce omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, el ar fi pierdut acest chip, datorita faptului ca el a cazut in pacat. Aceasta din pricina ca a fi creat „dupa chipul lui Dumnezeu” nu este o calitate a omului, ce i-a fost data acestuia asa ca apoi sa i se poata iarasi lua si totusi sa ramina om, ci, chipul lui Dumnezeu constituie esenta insasi a acestuia si, ca atare, temeiul fiintei omenesti. Si din motivul ca autorul cartii Facerii n-a cunoscut imagini pictate, ceea ce el spune nu poate avea alt inteles decit ca „imago” are sa exprime aceasta trasatura esentiala a naturii omului. De aceea a invata ca prin pacatul originar s-ar fi distrus radical chipul lui Dumnezeu in om, inseamna a-l cobori pe om in regnul animalelor si a-i nega ceea ce este mai intim in fiinta acestuia: spiritul, ratiunea si vointa libera. Asa cum relateaza cartea Facerii, omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu: „Dumnezeu a zis: sa facem pe om1 dupa chipul si asemanarea Noastra” (Fac. I, 26). Aici prin asemanare se cauta a se determina mai precis ce inseamna chipul si in felul acesta sa se inlature posibilitatea unei interpretari eronate, care nu ar distinge intre „chip” si „asemanare” si ar afirma ca chipul ar fi identic cu asemanarea, cum vom vedea ca fac unii teologi protestanti -. Omul a fost creat numai dupa chipul lui Dumnezeu, iar asemanarea trebuia s-o realizeze acesta prin posibilitatile cu care l-a inzestrat Creatorul sau.

Dar ce a inteles autorul biblic prin „chip al lui Dumnezeu?” Acesta nu s-a gandit, desigur, la corpul omului, cum credeau unii eretici, pentru ca Dumnezeu nu are trup, desi trupul este privit ca fiind purtatorul unei vieti personale-spirituale, ci la faptul ca omul a fost inzestrat cu ratiune, vointa libera si cu suflet spiritual.

Esenta cea mai adanca a chipului lui Dumnezeu, dupa care a fost creat omul, consta in faptul ca acesta, ca si Dumnezeu, este o persoana, asadar partenerul lui Dumnezeu intr-un dialog in care se vorbeste despre mintuirea omului si a lumii. Dumnezeu il agraieste pe om, iar acesta ii raspunde datorita faptului ca el este un eu constient, liber si rational.

Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul este insa randuit ca, datorita darurilor cu care l-a inzestrat Creatorul, sa realizeze asemanarea cu Acesta. Dumnezeu nu a dat omului totul de-a gata, ci i-a dat puterea si cinstea de a-si desavirsi chipul pana la starea de indumnezeire dupa har.

Citeste mai multe pe link-ul de mai jos

Sursă: Invatatura despre chipul lui Dumnezeu in om in teologia protestanta contemporana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s