Tehnica impotriva copiilor

Dintre toate tipurile de ştiinţă, cele mai importante rezultate le-a atins tehnica militară, adică ştiinţa de a ucide. Din păcate, câteva inovaţii din medicină s-au transformat tot în diagnosticarea morţii -în arta de a ucide. Una dintre acestea este ecoscopia, cu ajutorul căreia se stabileşte sexul pruncului, care încă se formează. De ce trebuie să ştie părinţii, mai dinainte, ce trebuie să se nască (băiat sau fată)? Oare copilul nu trebuie să fie la fel de drag pentru inima părinţilor? Dar aici bunul plac al omului a îndrăznit să intervină în Pronia lui Dumnezeu, iar părinţii îşi atribuie dreptul de a da sau de a lua viaţa copilului, în funcţie de ceea ce vor să aibă – băiat sau fată.

Este un paradox ciudat: legile cetăţeneşti interzic discriminarea femeilor, dar aici se hotărăşte uciderea copilului pentru că el are sexul nedorit de părinţi, adică are loc nu o discriminare, ci un genocid, în funcţie de sex. In această alegere cinică şi criminală, fetele sunt cele mai năpăstuite. Dacă stăpâna, care are un cuib cu pui, încearcă să lase găina pentru a face ouă, iar în supă nimeresc cocoşii, aici se întâmplă invers: printre cei vii adeseori rămân băieţii. Astfel, mamele ucid pe viitoarele mame. Este, de asemenea, una din minele aruncate asupra neamului următor. Dacă se schimbă relaţia dintre bărbaţi şi femei, atunci natalitatea practic scade. Astfel, ecoscopia reprezintă o armă de ucidere a unui copil. Cabinetul medicului poate să reprezinte o cameră de interogatoriu pentru copil: ce eşti tu – băiat sau fată? Dacă este fată, atunci crima este demonstrată, sentinţa este chinul. Desigur, există situaţii când sunt osândiţi la moarte şi băieţi, dar acest lucru, în principiu, nu schimbă problema. Sexul este considerat o moarte, una meritată.

Ecoscopia, în consecinţă, adună dovezi ale vinovăţiei pruncului. Părinţii, precum judecătorii de la tribunal, pronunţă sentinţa, iar medicii reprezintă împlinitorii acestei sentinţe, în majoritatea cazurilor neeschivându-se faţă de părinţi, ci, dimpotrivă, îndemnându-i la ucidere. Cine este mai bun în acest caz: omul în halat care are diplomă, a cărui datorie este să se lupte pentru viaţa fiecărui om, sau călăul beat în haină roşie care, cu sudalme vulgare, împuşcă jertfa sa?

Există aşa-zisele legi superioare care reglementează echilibrul dintre numărul băieţilor şi cel al fetelor pe pământ. De exemplu, acest lucru se întâmplă pe timp de război, când se nasc mai mulţi băieţi decât fete şi, ceea ce este caracteristic, mai ales în acea ţară care a pierdut mai mulţi soldaţi, apoi raportul se reface. Ecoscopia, ca prognoză a sexului, este o acţiune neîndreptăţită din punct de vedere moral. Dacă copilul nedorit va fi lăsat în viaţă, acesta va fi lipsit de iubire în pântecele mamei, precum fiica vitregă în casa mamei vitrege. De aceea, ecoscopia trebuie să fie considerată nepotrivită cu moralitatea creştină, ca metodă groaznică de selecţie, care poate duce omenirea sau poporul spre o preponderenţă copleşitoare a exponenţilor unui singur sex asupra celuilalt şi, drept consecinţă, spre o catastrofă demografică. Astăzi putem vorbi deja, cu tot dreptul, despre degradarea morală a omului contemporan şi despre tragedia viitorilor urmaşi.

Mai există un aspect lugubru al acestei metode: în mâinile oamenilor fără experienţă sau de rea credinţă, ea poate sluji ca metodă pentru diverse, nu doar decizii greşite, ci şi speculaţii, pentru a o forţa din punct de vedere psihic pe femeie să facă avort. Acesteia îi poate fi insuflat faptul că copilul său este condamnat la moarte, că se va naşte monstru sau schilod, sau mama se sperie de faptul că naşterile pot fi fatale pentru ea. In cazurile în care femeia credincioasă sau, pur şi simplu, morală a refuzat avortul, s-a întâmplat adeseori ca aceste prognoze să nu se fi justificat deloc: copilul s-a născut perfect sănătos, iar în acest caz medicul nu a fost supus la nici o răspundere şi nu a fost pedepsit pentru diagnosticul fals.

 Pentru creştin, copilul bolnav sau sănătos trebuie să fie la fel de drag. El îi aparţine lui Dumnezeu, Care l-a dat în mâinile părinţilor ca pe o comoară şi cere de la aceştia socoteală. Chiar şi uciderea celui care este pe moarte, cu scopul de a-l elibera din chinuri, este interzisă, iar aici boala copilului este primită nu ca o nefericire comună a familiei, de care sunt vinovaţi şi părinţii, nu ca pricină pentru o mai mare dragoste faţă de copil, ci ca o sentinţă la moarte. Oare uciderea copilului, din cauza posibilei boli, în principiu, diferă de crimele răufăcătorilor care incendiază spitalul împreună cu bolnavii? De ce prima este prudenţă, iar a doua, o faptă josnică?

Domnul a numit în rândul poruncilor milostenia şi îngrijirea de bolnavi, pentru împlinirea cărora omul poate primi ca recompensă iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Chiar dacă copilul se naşte bolnav, părinţii întotdeauna vor avea în casa lor posibilitatea de a împlini poruncile lui Hristos, de a sluji celor bolnavi şi, prin aceasta, se vor desăvârşi în iubire. Astfel, boala copilului poate deveni o modalitate de mântuire a întregii familii.

ARHIMANDRIT RAFAIL KARELIN – ” ÎNVĂŢĂTURI DESPRE TAINA CĂSĂTORIEI „, EDITURA SOPHIA

Sursă: Tehnica impotriva copiilor