Au contribuit parteneriatele civile la redefinirea căsătoriei? Răspunsul este, cu certitudine, DA

În ultima vreme se dezbate în Parlamentul României legea parteneriatului civil, asta deși peste trei milioane de oameni au semnat pentru adoptarea unui Referendum care să redefinească protejarea căsătoriei în Constituția României.

Chiar dacă se dorește să se inducă doar ideea de parteneriat civil, este interesant de menționat ceea ce s-a întâmplat în alte țări după ce s-a aprobat introducerea uniunilor civile între persoanele de același sex.

Conform unei analize realizate de Adina Portaru și preluată de culturavieții.ro, crearea parteneriatelor sau a uniunilor civile precede în mod inevitabil redefinirea căsătoriei, iar acest lucru nu este o întâmplare, Kees Waaldijk, William N. Eskridge și Yuval Merin fiind printre cei care au scris despre această teorie a pașilor mărunți.

Aceștia sugerează că fiecare țară care legalizează căsătoria între persoanele de același sex trece prin următoarele trei etape:

1. Dezincriminarea practicilor homosexuale
2. Introducerea legislației anti-discriminare care să protejeze persoanele homosexuale
3. Introducerea parteneriatelor sau a uniunilor civile accelerează legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex

În contextul european, primele două etape sunt aproape irelevante, deoarece țările care fac parte din Consiliul Europei au dezincriminat practicile homosexuale ca efect al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, orice țară care urmărește să devină membru al Uniunii Europene trebuie să introducă legislație anti-discriminatorie, care să protejeze persoanele homosexuale.

Comentatorii argumentează că a treia etapă este importantă, deoarece poate arăta publicului că nu are de ce să se îngrijoreze cu privire la parteneriatele între persoanele de același sex și la posibilele efecte negative. Teoria din spatele acesteia este că „odată ce toate celelalte etape au fost parcurse, acceptarea căsătoriei dintre persoanele de același sex va fi percepută ca un pas mic.

Tabel referitor la dinamica introducerii uniunilor civile și a căsătoriilor dintre persoanele de același sex:

Într-adevăr, în toate țările (în afară de Africa de Sud) legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex a fost precedată de o formă de parteneriat sau de uniune civilă. Numărul mediu al anilor dintre introducerea parteneriatului civil și redefinirea căsătoriei a fost de 8.6. Desigur, faptul că fiecare stat care a redefinit căsătoria reglementase deja parteneriatul civil nu demonstrează ca parteneriatul civil duce în mod necesar la redefinirea căsătoriei. Există însă o legătură clară între cele două, așa cum este arătată de strategia documentată mai sus.

De asemenea, având în vedere această strategie, nu este de mirare că în multe din aceste țări uniunile civile au fost introduse ca un „răspuns” la  insinuările de discriminare, opinia publică și guvernul crezând că prin aceasta chestiunea va fi rezolvată.

În majoritatea cazurilor, scopul ultim pare a fi redefinirea căsătoriei. Din cauza importanței sale fundamentale, acesta nu poate fi însă evidențiat de la început. O dată ce uniunea civilă este introdusă, următorul pas este de a trasa, prin lege, diferențele dintre căsătorie și uniunea civilă. În acest timp, campaniile media crează un climat inflamatoriu, prin acuze de discriminare.

Chiar dacă toate diferențele ar fi eliminate, de la taxe și asigurări sociale la adopții, argumentul care rămâne este următorul: că o uniune civilă oferă mai puțină demnitate și respect cuplurilor de același sex. Acest lucru, spun în cele din urmă susținătorii LGBT, poate fi remediat doar prin egalitatea deplină în căsătorie.

 Citiți AICI mai multe detalii și exemple

Sursă: Au contribuit parteneriatele civile la redefinirea căsătoriei? Răspunsul este, cu certitudine, DA | ActiveNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s