”Transporturile morții”, 10 martie 1950

03128fd0fbd334515deb8a8291b71941c9e-266x266

În anii 1949 şi 1950 au avut loc o serie de crime comise de Securitate împotriva unor deţinuţi politic, deja condamnați de instanțele de judecată, dar ale căror pedepse  erau considerate ”prea mici” de către autoritățile comuniste.

Pădurea Verde (Timișoara) a fost locul asasinării unor partizani din lotul „Babadag”, trimişi în decembrie 1949 să-şi ispăşească pedeapsa la penitenciarele Gherla şi Aiud. Cazul este mult mai complex şi, după investigaţii migăloase, inginerul Teodor Stanca, preşedintele AFDP Timiş, a reuşit să descopere amănunte lămuritoare.

Se ştia iniţial că „dobrogenii” au fost transferaţi din cele două închisori şi executaţi cu toţii în Pădurea Verde. Asta se întâmplase însă doar cu o parte dintre ei, omorâți în 10 martie 1950.

Alţii au fost transferaţi în februarie 1950 la Piteşti, fiind asasinaţi, unii la 20 martie, iar alţii la 23 martie 1950.

În evidenţele Direcţiei Generale a Penitenciarelor, cea care dăduse ordinele de transfer spre şi dinspre Aiud şi Gherla, este consemnat decesul fiecărui deţinut şi data acestuia, însă nu se vorbeşte nimic despre împuşcare: la rubrica „Motivul morţii” apar, ca de obicei, diagnostice cardiace, digestive sau, în câteva cazuri, pur şi simplu, „moartea naturală”.

 

Lista celor împușcați în 10 martie 1950

IMG_0002-300x187Grup de partizani din Dobrogea. Fotografie făcută de Securitate după arestarea lor (arhiva CNSAS)

CENUŞE Marin Gh., n. 14 oct. 1901, Radu Negru (Călăraşi), șef de post; ar. 9 aug. 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

CONSTANTIN Ion A., n. 10 dec. 1903, Casimcea (Tulcea), ţăran, partizan din zona Babadag; ar. 18 mai 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „crimă de uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, în „transporturile morţii”

DOBROMIR Nicolae S., n. 15 nov. 1907, Nistoreşti (Constanţa), ţăran; ar. 22 mai 1949, cond. 20 m.s. pt. „crimă de uneltire contra ordinii sociale”; † 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

DUŢU Manea I., n. 14 mai 1901, din Târguşor (Constanţa), ţăran; ar. 13 iul. 1949, cond. 25 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; † 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

ENACHE Gheorghe, n. 1907, Mihail Kogălniceanu (Constanţa), ţăran; ar. 1949, cond. 15 ani m.s.; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

FILIP Ioan N., n. 28 aug. 1904, Pantelimonu de Jos (Constanţa), învăţător, partizan în grupul Gheorghe Tofan; ar. 22 aug. 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „crimă de uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „trans­porturile morţii”

GOGU Alexandru Z., n. 25 mar. 1910, Iugoslavia, ţăran; ar. 14 mai 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „crimă de uneltire contra securităţii interne a statului”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transpor­turile morţii”

GUŞIŢĂ Gheorghe N., n. 8 nov. 1903, Leascova (Bulgaria), ţăran, partizan din Dobrogea; ar. 9 aug. 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „crimă de uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

LACHE Constantin C., n. 20 ian. 1913, Grecia, ţăran; ar. 5 iul. 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”;10 mar. 1950, Timişoara, executat în „trans­porturile morţii”

LECA Gheorghe, din Mihail Kogălniceanu (Constanţa), ţăran; ar. iul. 1949, cond. 20 de ani m.s.; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

LECA Ion, din Mihail Kogălniceanu (Constanţa), notar; ar. iul. 1949, cond. 18 ani m.s.; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

MATEI Petre, din Vasile Alecsandri (Tulcea), ţăran, partizan din zona Babadag; cond. 1949 pt. „participare la mişcarea de rezistenţă din Dobrogea”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

NEGROIU Dumitru C., n. 8 oct. 1910, Plopii Slăviteşti (Teleorman), perceptor; ar. 13 mai 1949, cond. 25 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

NICOLAE Iordan I., n. 10 iun. 1904, Casimcea (Tulcea), ţăran, partizan din zona Babadag; ar. 22 mai 1949, cond. 18 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

PASTRAMĂ Gheorghe, din Ceamurlia (Tulcea); ar. 1949, cond. 20 ani m.s.;10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

PIŢIGOI Ioan I., n. 26 oct. 1923, Saraiu (Constanţa), ţăran; ar. 14 iul. 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

ROŞCULEŢ Nicolae Gh., n. 12 mai 1919, Casimcea (Tulcea), ţăran; ar. 18 mai 1949, cond. 25 ani m.s. pt. „crimă de uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

STAVROSITU Iancu, din Casimcea (Tulcea), ţăran, partizan din zona Babadag; ar. 1949, cond. 20 ani m.s.; 2 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

STERCU Stere A., n. 5 mar. 1906, Leascova (Bulgaria), ţăran, partizan din Dobrogea; ar. 9 aug. 1949, cond. 20 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

TOFAN Gheorghe I., n. 24 apr. 1908, Calfa (Tulcea), învăţător; ar. 20 mai 1949, cond. 17 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

TOMOŞOIU Gheorghe Gh., n. 13 apr. 1907, Aliman (Tulcea), ţăran, partizan din zona Babadag; ar. 7 mai 1949, cond. m.s.v. pt. „crimă de uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

TOPÂRCEANU Ioan D., n. 29 aug. 1904, Târguşor (Constanţa), țăran, partizan din zona Babadag; ar. 15 mai 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale” (lotul rezistenţei din Babadag); 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

TUDORAN Constantin D., n. 24 aug. 1915, Saraiu (Constanţa), țăran; ar. 26 apr. 1949, cond. 15 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

ZACHE Constantin, n. 1903, Teregova (Caraş-Severin), partizan; ar. 10 mar. 1949, cond. pt. „legături cu mişcarea de rezistenţă din Dobrogea”; 10 mar. 1950, Timişoara, executat în „transporturile morţii”

 

Cartea Morților, coordonator şi studiu introductiv: Romulus Rusan, colaboratori: Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea, editor: Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2013

 

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria propri

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: