Discipolii lui Hruşciov atacă din nou ora de Religie

Cei ce nu doresc să se vorbească despre Dumnezeu în şcoli dau dovadă de intoleranţă şi de ură împotriva unei credinţe care ne învaţă să iubim în chip desăvârşit, cum nu învaţă aşa-zisa toleranţă trâmbiţată de corectitudinea politică. Iubirea creştină ne îndeamnă să ne punem şi viaţa pentru celălalt (cf. Ioan 15, 13), indiferent de condiţia acestuia. Hristos Însuşi Şi-a pus viaţa Sa pentru tot omul, şi pentru cel mai păcătos, inclusiv pentru cei ce L-au răstignit. Dacă cineva învaţă altfel în Ortodoxie, acela nu e ortodox. Pe când toleranţa corectitudinii politice cere să accepţi celuilalt orice zice sau face, chiar şi atunci când face lucruri abominabile. Ea se transformă foarte uşor în intoleranţă, cerând ca toţi să gândească la fel.

nibile aceste atacuri periodice la adresa orei de Religie. Cu cât gogoaşa mediatică e mai umflată, cu atât ele se arată în toată goliciunea lor. Nemaiavând argumente, atacatorii au ajuns să inventeze directive ale UE care ne-ar obliga să înlocuim obiectul Religie cu Istoria Religiilor. Să mintă că părinţii ar avea de suferit dacă şi-ar retrage copiii de la o astfel de oră. Să inventeze orori şi condamnări la iad cu care profesorii de Religie i-ar îngrozi pe cei mici (de parcă în epoca internetului, a jocurilor în care poţi ucide la minut sau a filmelor de groază ar mai putea să-i sperie ceva pe copii.) Să se umple de ridicol, spunând că profesorii de Religie Ortodoxă ar face prozelitism în favoarea Bisericii Ortodoxe Române. Acuzaţie de o absurditate evidentă. E ca şi cum l-ai acuza pe profesorul de Sport că promovează sportul. Ori ca şi cum i-ai acuza pe profesorii de Limba Română şi pe cei de Istoria României că promovează naţionalismul și xenofobia. Iar când un profesionist în Educaţie precum consilierul Romeo Moşoiu răspunde echilibrat, cu argumente şi bun simţ la astfel de atacuri, acesta devine repede subiectul unui adevărat linşaj mediatic. Unii vor neapărat să credem că au învăţat ce înseamnă democraţia de la Nikita Hruşciov, bătutul cu pantoful în masă când nu ne convine discursul celuilalt fiind dus deja la un alt nivel: acum se vântură prin aer şi ciorapii cei îndelung purtaţi, doar-doar ne-or scoate din sală!

Dar cele mai neinspirate, să nu spun jenante argumente vin din zona celor ce susţin ca Religia să fie înlocuită de Istoria Religiilor. După ce au pus pe drumuri mai bine de 93% dintre părinţii şi copiii care au cerut să se înscrie la ora de Religie, aceşti demni urmaşi ai bolşevicilor se pare că, în sfârşit, au înţeles ceva. Au înţeles că nu au nici o şansă să se scoată acest obiect din programa şcolară, aşa încât acum cer schimbarea lui cu Istoria Religiilor. Vezi, Doamne, ei sunt cei toleranţi, cei deschişi la minte şi vor ca ai noştri copii să înveţe despre toate religiile, să nu care cumva să devină nişte îndoctrinaţi. Mai bine să cunoască toate religiile şi să vadă cât sunt ele de bune, căci toate „predică iubirea”.

Nu trebuie să fii Mircea Eliade pentru a înţelege că „a şti” nu conduce automat, în mod magic la „a iubi” şi că nu „toate religiile predică iubirea”. Unele sunt exclusiviste, dispreţuitoare la adresa „celorlalţi” – care nu sunt din secta lor, deci nu sunt mântuiţi –, altele ajung să instige la violenţă sau chiar la uciderea „necredincioşilor”. Deci nu tot ce poartă eticheta Religie merită cunoscut. Pe de altă parte, nu e nevoie să cunosc elemente de fizică atomică pentru a iubi pe fizicieni, nici să vizionez filme pornografice pentru a-mi fi milă şi a mă ruga pentru cei sau cele ce-şi bat joc de trupurile lor în astfel de producţii. Cu atât mai puţin am nevoie să cunosc islamul sau alte religii pentru a iubi pe omul care este dedicat unei alte credinţe decât cea pe care eu o mărturisesc în Ortodoxie.

Dogma ortodoxă nu este îndoctrinare. Dogma în Ortodoxie nu este un soi de teorie fără viaţă, o mantră pe care o rosteşti mecanic. Dogma este un ghid spre Dumnezeul Cel Viu. Ea îţi arată calea pe care poţi ajunge să-L cunoşti pe Dumnezeu aşa cum este El, nu după cum ne închipuim noi că este. Fiind validată întru cei ce au ajuns la grade maxime de cunoaştere a lui Dumnezeu sau de unire cu El – adică de sfinţi –, această cunoaştere devine demnă de crezare. Fără această validare în iubire sfântă nu putem vorbi de dogmă. Ca de la Cer la pământ e diferenţa dintre dogmă şi dogmatism. Fără trăire, fără împropriere a învăţăturilor divine, putem cădea în dogmatism, în formalism şi în făţărnicie. Căci „litera ucide, iar duhul face viu” (II Corinteni 3, 6).

Un copil ortodox care-şi aprofundează credinţa proprie va afla că „Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8). Că tot omul trebuie iubit, indiferent de etnie, de statut social, de credinţă religioasă, indiferent de opiniile exprimate, de păcatele săvârşite etc. Dar un ortodox autentic va avea întotdeauna şi discernământ: una este să iubeşti omul şi alta este a te lăsa inspirat de faptele acestuia atunci când ele sunt rele, de neurmat. Faptul că eu nu sunt de acord cu faptele sau cu ideile cuiva nu este intoleranţă şi nici nu înseamnă că-l iubesc mai puţin. Dimpotrivă, cu cât un om greşeşte mai mult, cu atât are o mai mare nevoie de iubirea şi de rugăciunile noastre. „Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20).

Cei ce nu doresc să se vorbească despre Dumnezeu în şcoli dau dovadă de intoleranţă şi de ură împotriva unei credinţe care ne învaţă să iubim în chip desăvârşit, cum nu învaţă aşa-zisa toleranţă trâmbiţată de corectitudinea politică. Iubirea creştină ne îndeamnă să ne punem şi viaţa pentru celălalt (cf. Ioan 15, 13), indiferent de condiţia acestuia. Hristos Însuşi Şi-a pus viaţa Sa pentru tot omul, şi pentru cel mai păcătos, inclusiv pentru cei ce L-au răstignit. Dacă cineva învaţă altfel în Ortodoxie, acela nu e ortodox. Pe când toleranţa corectitudinii politice cere să accepţi celuilalt orice zice sau face, chiar şi atunci când face lucruri abominabile. Ea se transformă foarte uşor în intoleranţă, cerând ca toţi să gândească la fel. Nu am văzut creştini care să lupte pentru a scoate din programa şcolară lecţiile în care se predau elemente de gândire ateistă sau anticreştină, ori în care se învaţă despre aşa-zisul evoluţionism ştiinţific. Dar mereu se găsesc atei care să ceară să nu se mai vorbească despre Dumnezeu în şcoli. Cine e tolerant, de fapt? Să nu facem din Şcoală, aşadar, o casă de… toleranţă (sau de prostituţie intelectuală), ci un laborator al iubirii şi un spaţiu al libertăţii autentice.

P.S.: Tot periodic se reiau în presă şi cazuri izolate din istoria creştinismului sau din zilele noastre care ar scoate în evidenţă faptul că a fi creştin nu e sinonim cu a avea dragoste desăvârşită. Da, unii, de-a lungul istoriei, au ales chiar să ucidă în numele Crucii. Dar asta e problema lor, nu a Domnului Hristos. Crucea înseamnă a primi să mori de dragul celuilalt, nicidecum a ucide pe altul. Faptul că unii mai răstălmăcesc încă, după două mii de ani, chiar şi cuvintele Evangheliei nu constituie o noutate şi nu e de natură a afecta puterea lor mântuitoare. Vorba cuiva: nu este mai puţin genial Beethoven dacă o orchestră ajunge să interpreteze jalnic una dintre lucrările sale, cum ar fi Simfonia a IX-a.

Preot Constantin Sturzu

Sursă: Discipolii lui Hruşciov atacă din nou ora de Religie | Doxologia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: