Statul Islamic, vector de propagare al civilizației.

Islamul este religia păcii și a toleranței. Civilizația sa a născut gândirea filozofică, artele și științele pe care le-a răspândit cu generozitate, salvând astfel Occidentul pierdut în negurile barbariei. Evreii și creștinii au trăit secole la rând, aflați sub protecția justiției islamice, în pace și fericire. Ideologia la putere promovează clișeul ăsta, dar nu ne explică cum de au ajuns evreii și creștinii sub umbrela protectoare a Islamului, ținând cont că erau premergători lui, dar asta nu mai este atât de important de știut azi, când istoria a devenit sclava actualității.

Important este că au fost scrise sute de tomuri în ultima jumătate de secol, pentru a celebra minunata conviețuire dintre prădător și prada sa, sub cerul înstelat al Șhariei, pe binecuvântatele pământuri ale intinselor imperii și califate islamice, ce au aparținut la origine creștinilor, evreilor, zoroaștrilor sau hindușilor. Sute și sute de cărți au explicat și cauzele actualei ostilități a musulmanilor față de creștini și evrei: injustiția Cruciadelor, colonialismul și sionismul.

Cine crede că interpretarea asta “istorică” se prăfuiește cumva pe rafturile bibliotecilor se înșeală, ea fiind încadrată la loc de cinste în programa școlară și universitară. Să învețe și generațiile actuale cum a stat treaba cu “istoria adevărată”. Să se deprindă cu firescul modelării trecutului, ce încape astfel supus în tiparele strâmte dar corecte politic ale prezentului.

Mediul politic și mediatic și-a făcut datoria și continuă să și-o facă, astfel încât este normal să se vorbească mai întâi despre cum au ucis cruciații și Inchiziția acum o mie de ani, și mai apoi, dacă mai rămâne timp, despre cum taie capete, ard, crucifică sau aruncă în aer, chiar azi, pentru că sunt marginalizați de societate (sic), islamiștii și jihadiștii.

Dar, totuși, cum a fost? Cum au ajuns să trăiască creștinii și evreii apărați de dreptatea islamică, și de ce creștinii au răsplătit binele făcut de musulmani, cu sabie și sânge?

Să ne amintim mai întâi de convertirea la creștinism, în anul 323 e.n, a împăratului roman, Constantin cel Mare. Datorită acestui act, într-un mod pașnic, uriașul imperiu condus de el – ce se întindea din nordul Scoției până în Egipt și de pe teritoriul actualului Iran pana la strâmtoarea Gibraltar – a devenit in mare parte creștin. Constantin cel Mare a transferat în anul 330, capitala imperiului de la Roma la Bizanț, care s-a numit în cinstea sa, Constantinopole.

După aproape 3 secole, s-a născut la Mecca cel care avea să devină întemeietorul Islamului, profetul Mahomed. Cât timp a stat la Mecca, Mahomed a fost ridiculizat chiar de membri propriului său trib, Qoraich, incoerența predicilor sale aducându-i porecla de “shaeron majnoon” – poetul nebun. Dupa moartea bogatei sale soții, cea care îi sponsoriza creațiile literare, Mahomed a luat hotărârea să pună ceva distanță între el și ascuțișul sarcasmului locuitorilor din Mecca, așa că și-a căutat refugiul la Medina (Yatrib) – oraș stăpânit și  condus de o importantă comunitate de evrei. Din fericire pentru Islam, și din nefericire pentru ei, aceștia n-au prevăzut viitorul, așa că lui Mahomed i s-a permis să scrie liniștit la Coran și să-și propovăduiască învățăturile, care s-au răspândit ca o pandemie, profetul trezindu-se înconjurat de numeroși adepți.

A lăsat atunci pana pentru a apuca sabia, hotarat să mulțumească într-un fel pentru ospitalitatea evreilor. Aceștia au fost primii care s-au bucurat de binefacerile nou născutei “religii a păcii”, tribul evreiesc Banou Qoraiza fiind complet decimat: bărbații adulți decapitați, iar femeile și copiii transformați în sclavi. E clar că pe vremea aia evreii nu erau încă sioniști.

Mohamed a procedat atunci, exact cum procedează azi jihadiștii lui Abu Bakr Al- Baghdadi cu creștinii – nu și cu evreii pentru că ăstora le-a venit între timp mintea la cap; din cauza asta și-l păstrează pe umeri. Isprăvile Statului Islamic au și avantajul că, cu cât sunt mai dese execuțiile ce respectă întocmai surele Coranului, cu atât sunt mai aprinse discuțiile despre cruciade și rolul nefast jucat în istoria omenirii de Inchiziție, lucru ce face ca o pătură tot mai mare dintre contemporanii noștri să aibă acces astfel la tainele istoriei.

Când Profetul a murit în anul 632 și Islamul a erupt făcându-și o intrare triumfală în istorie, bazinul mediteranean era creștin de trei secole. Nu avea să mai fie mult timp. La doi ani dupa moartea lui Mahomed, armatele de “filozofi”, “poeți” și “scriitori” arabi s-au pus în mișcare și au cucerit în doar zece ani Siria, Egiptul și Persia. Creștinii și evreii trăiau în pace și bună înțelegere în cetatea Ierusalimului, așa că ne putem imagina cât de mult s-au bucurat când sabia protectoare a Islamului a cucerit orașul și odată cu el întreaga Palestină. În deceniul următor, cavalcada “culturii” arabe atinge India (unde descoperă că indienii foloseau déjà “cifrele arabe”) și se oprește înspumată pe povârnișurile Caucazului.

La 648, Islamul cucerește Ciprul, iar Rodosul cade în anul 653. Magrebul a fost cucerit între 660 și 710, iar la 711 “lava” civilizației arabe acoperea Spania, provocând căderea monarhiei vizigote. În cealaltă parte a fostului imperiu condus de Constantin cel Mare, Constantinopolul a fost asediat prima oară în 673 și din nou în 717.

În fața cetății Narbonne, călăreții arabi au apărut cântând din lăute în anul 720, când au și cucerit-o, iar Bordeaux a fost luat cu asalt și ars la 732. Numai victoria lui Charles Martel la Poitiers, în același an, a împiedicat Franța să ajungă califat asemenea Spaniei. Îi urez Franței să aibă același noroc și azi! Rândul Romei a venit la 846, când “menestrelii” sarazini au luat-o cu asalt și au jefuit bazilicile Sf. Petru și Sf. Pavel, iar la 859 a fost cucerită Sicilia. Genova avea să fie cucerită de “academicienii” arabi în anul 935, iar Sardinia în 1015.

Nu se știe încă, și nici nu-i bine din punct de vedere ideologic să aflăm, de ce în tot intervalul ăsta de timp barbarii ăia de creștini au stat cu brațele încrucișate și n-au atacat Mecca și Medina! S-au mulțumit doar să se apere, fiind cuprinși de satisfacție ori de câte ori erau învinși și cuceriți! E bine să intri sub protecția cuiva, chiar dacă afli mai târziu cât de civilizat este.

Nu, Islamul nu coloniza și nu cucerea, asta a făcut-o numai Occidentul, el doar “se deschidea” către lume; așa cum o face și azi! Al- Jahilyya (perioada ignoranței), cum a fost numită în istoria civilizației islamice epoca anterioară apariției islamului, devenea astfel doar o amintire urâtă pentru cei ce trăiau pe acest teritoriu uriaș ce “se deschisese” către islam. Magrebul, în care s-a născut Sf. Augustin, a fost descreștinat cu forța, asemenea Siriei și Egiptului, iar zoroaștrii persani au băut și ei de “bunăvoie” din apa miraculosului izvor al civilizației Islamului. Despre ei, Montesquieu scria: “Religia Guebres-ilor (Zoroastrienii) a făcut odată înfloritoare împărăția Persiei; ea a corectat efectele negative ale despotismului: același imperiu este distrus acum de religia Islamului.”

Citeste mai multe pe link-ul de mai jos.

Sursă: Statul Islamic, vector de propagare al civilizației | Bogdan Calehari

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: