Cine va stopa declinul demografic?

La parastasul tatălui unui prieten, preotul ortodox din Călăraşi mi-a povestit că registrul morţilor a ajuns la 280 în parohia sa anul acesta, iar cel al naşterilor la doar 26. Poate că niciodată în istoria naţiunii române nu s-a înregistrat aşa o scădere demografică. Sigur că principala cauză este migraţia populaţiei spre ţările care le asigură românilor condiţii mai bune de trai. Dar nu numai.

Anul trecut pe vremea aceas­ta s-au născut în întrea­ga ţară 14.492 copii, cu 1.135 mai puţini comparativ cu 2015, şi au decedat 21.011 persoane în întreaga ţară.

Experţii se aşteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare.

Astfel, populaţia României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, conform unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.

„Între 1923 şi 1938, populaţia României s-a mărit cu 3,5 milioane, prin prisosul însemnat al naşterilor asupra morţilor, datorită puterii vitale încă sănătoase a poporului român“, nota în studiul „Ţara noastră“ G. Simionescu. Populaţia creştea cu 250.000 de locuitori în medie pe an. Excedentul de 15,6 la mia de locuitori era unul dintre cele mai ridicate în Europa. Ungaria avea 6,7%, Cehoslovacia 6%, iar Franţa doar 1,1%. Dar atunci erau ani în care italienii şi cehoslovacii emigrau în România. Regatul român era atractiv pentru cei care căutau o viaţă mai bună.

Potrivit unui raport ONU, cu date acumulate anul trecut, România continuă să urce în topul mondial al ţărilor care livrează migranţi: 3,4 milioane de cetățeni români locuiesc în altă țară. Între 2000 și 2015, diaspora unor state a cunoscut o creștere rapidă. Siria se află pe primul loc, cu 13,1 la sută pe an, urmată de România, cu 7,3 la sută. Procentul de migraţie a populaţiei statului arab se explică prin fluxul tot mai mare de refugiați și solicitanți de azil datorat conflictului din zonă. Experţii notează că România are cea mai accelerată creştere a numărului de migranţi dintre toate statele care nu s-au confruntat cu războaie. Dacă Siria este pe primul loc la migraţia de război, România este pe prima poziţie la migraţia economică.

La nivel european, România a urcat, pentru prima oară, pe locul 4 la numărul total al cetăţenilor săi care trăiesc în străinătate, după Marea Britanie, Polonia şi Germania.

Ţara noastră nu are un instrument de măsurare oficială a migraţiei. Una dintre explicaţii ar fi că migranţii nu anunţă autorităţile din administraţia locală de noua rezidenţă sau de domiciliu în străinătate şi nicio lege nu-i obligă la asemenea clarificări. Din datele oficiale ale primelor trei state în topul diasporei, sunt peste un milion de români în Italia (1.131.839 români aveau rezidența italiană în noiembrie 2015, conform ISTAT), 800.000 în Spania, peste 200.000 în Marea Britanie.

Raportul Eurostat pe 2015 arată că populaţia României a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană, în cifre absolute, în perioada 1994-2013, pierzând mai mult de două milioane de locuitori, populaţia ajungând la 19,9 milioane. Eurostat pune îmbătrânirea şi scăderea populaţiei României pe seama migraţiei negative, dar şi pe rata descrescătoare a naşterilor în raport cu decesele.

Într-un raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie se estima că, în 2013, în străinătate lucrau 3,5 milioane de români.Neoficial, se vorbeşte de 4-4,4 milioane de români aflaţi la muncă în ţări cu economii mai puternice.

Cine va opri declinul demografic? În niciun caz puterile europene, care vor forţă de muncă ieftină pentru îngrijitul bătrânilor lor şi curăţenia din casă.

Doar prin putere şi decizie politică pe termen lung, printr-un proiect sustenabil de ţară, susţinut de toate forţele politice, se poate vorbi de o întoarcere în ţară într-un scaden­ţar de zece ani.

Dar, dacă salariul mediu nu va fi 1.000 euro, niciun român de afară nu va reveni.

Marius Ghilezan

Sursă: Cine va stopa declinul demografic? l OPINIE | Romania Libera

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: