Balena albastră tot mai în vogă în România! Nouă elevi și-au provocat leziuni pe brațe cu capătul unei ascuțitori

Elevii care și-au provocat leziuni pe brațe au acționat din teribilism, încercând să demonstreze că și ei sunt implicați în jocul cunoscut sub numele de „Balena albastră”, potrivit primelor concluzii ale verificărilor efectuate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș.

Inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a declarat, la un post local de televiziune, că acești nouă elevi de la o școală din Curtea de Argeș s-au zgâriat pe brațe cu capătul unei ascuțitori, încercând astfel să-și convingă colegii că au încercat jocul respectiv. Copiii au primit consiliere psihologică și le-au fost informate familiile.

„Facem apel către toți factorii implicați, instituții ale statului, cadre didactice și părinți, să ia măsurile necesare pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. (…) Vom face ședințe cu părinții în tot județul, pentru a-i informa despre acest fenomen”, a spus Tudosoiu.

Potrivit reprezentanților ISJ Argeș, un incident similar s-a înregistrat și în localitatea Hârsești, unde un elev s-a zgâriat pe braț cu o riglă.

Polițiștii din Argeș efectuează verificări, miercuri, în cazul unor elevi care și-au provocat leziuni superficiale pe brațe, pentru a stabili dacă incidentul are legătură cu jocul „Balena albastră”.

Sursă: Balena albastră tot mai în vogă în România! Nouă elevi și-au provocat leziuni pe brațe cu capătul unei ascuțitori

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: