Supliciile deținuților din lagărele de la Canal

Iarna anului 1952, Poarta Albă. Într-o magazie a lagărului de muncă, numită „Baie”, zeci de cadavre, aruncate unul peste altul, zac în așteptarea dez­ghe­țării solului pentru a fi aruncate într-o groapă comună. „Ici apărea un cap vânăt cu ochii sticloși, dincolo, picioare numai oase, undeva o mână descărnată, trupuri scheletice… da, schelete adevărate… Schelete, numai schelete…” Această imagine descrisă de Constantin Ticu Dumitrescu este emblema Canalului Dunărea-Marea Neagră, „Gulagul comunist” al acelor ani, cum l-au numit supraviețuitorii.

„În drum spre infirmerie am surprins de câteva ori momentul când, seara, în fața «Băii», se încărcau morții în căruțe. Era un spectacol de groază pe care mintea umană refuza să-l creadă, nu putea să-l descrie… Căruțele aveau montate pe ele un fel de lăzi închise. Erau folosite și la transportul pâinii. Câțiva criminali de drept comun aruncau așa, ca pe niște lemne, trupurile rigide și goale, devenite piele și os, ale morților noștri, martirizați prin atâta suferință și prin acest sfârșit”.
Așa descrie regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, fost deținut politic la Canal, în cartea sa „Mărturii și document”, sfâr­șitul celor ce au pierit acolo, în „Infernul”, „Auschwitz-ul”, „Gulagul comunist al Dobrogei”, sintagme care încă de atunci se întipăriseră în creierii deținuților. Schelete, numai schelete. Morții noștri martirizați prin sufe­rință….

70 de kilometri de morminte

La 25 mai 1949, autoritățile comuniste, inspirate din expe­riența Uniunii Sovietice, cu sprijinul „unui grup din cei mai buni constructori de canale” de acolo, au hotărât demarea lucrărilor Canalului Dunărea-Marea Neagră, începând cu a doua jumătate a anului, „în scopul asigurării unui transport mai ieftin, mai rapid, industrializării și dezvoltării economice a regiunii de sud-est a țării”. Forța de muncă folosită, peste 100.000 de oameni, era împărțită în trei categorii: lucrători liberi, militari și deținuți politici, administrativi și de drept comun. Prezenți la Canal încă din iunie 1949, deținuții erau considerați „forța de muncă pentru completarea efectivelor muncitorești”, cu statut de „coloniști MAI”. În realitate, arestările și internarea deținuților în coloniile de muncă de pe Canal se făceau funcție de necesități. Astfel, în 1952, de pildă, ponderea lor depășea 80 la sută din totalul forței de muncă folosite. Așa se face că spre Dobrogea au pornit sute de garnituri de tren cu deținuți de prin toate penitenciarele țării. Dar cei mai mulți dintre ei erau internați din motive politice, iar scopul real a avut rezultat eliminarea unui număr mare de disidenți și crearea unor cadre devotate partidului. Așa au apărut lagărele de muncă de la Columbia (Cernavodă), Saligny, Km 5, Km 34, Poarta Albă, Galeș, Dorobanțu, Culmea, Tașaul (Năvodari), Peninsula, Capul Midia, Stadion, Eforie, Medgidia, Castelu sau Basarabi.

Calvarul Canalului a durat în epoca Dej până la 17 iulie 1953, când lucrările au fost închise. După 20 de ani au fost reluate, în perioada lui Nicolae Ceaușescu, și finalizate la 26 mai 1984. Canalul, de 70 km, a fost proiectat pentru a funcționa la o capacitate de transport a 80 de milioane de tone marfă anual. Construcția lui a necesitat excavarea a aproximativ 300 milioane metri cubi de rocă și sol, mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 de milioane mai mult decât la Canalul Panama. În 1949-1952, aproximativ 1,2 la sută din cetățenii României erau deținuți politici, mare parte din ei „oferindu-se”, chipurile, voluntari din închisoare pentru realizarea „mărețului obiectiv”, căci ce putea să însemne aceasta, altceva decât o „ieșire la aer?”

Canalul a fost o adevărată uzină de exterminare. Peste 100.000 de oameni, majoritatea deținuți politici, au fost concentrați pe cel mai mare șantier comunist, unde lucrările au fost executate, în cea mai mare parte, manual. Con­dițiile inumane de muncă, torturile, lipsa hranei au dus la moartea a aproape 1.000 de persoane, oficial. Dar mult mai multe au decedat fără să le fi fost întocmite acte de deces și fără să fi fost trecute în registrul de stare civilă.

Înfometare și bătăi

Sistematica exterminare includea programul zilnic de muncă al deținuților, care se trezeau la 3 dimineața, alinierea pe platou, numărătoarea chinuitoare, mesele zilnice, mizerabile și insuficiente, munca propriu-zisă, extenuantă, de 10 și chiar 14 ore pe zi, pentru realizarea și depășirea normei, de care nu erau scutiți nici cei accidentați sau bolnavi, bătăile crunte, carcera și chiar lichidările, lipsa medicamentelor, pedepsele, frigul, condițiile de cazare. Bucur Brașoveanu, fost deținut politic, povestea cum, pentru a se apăra de frig iarna, la Midia, deținuții foloseau hârtia sacilor de ciment: „Dimineața ne trezeam cu vreo două ore mai devreme și ne înfășuram în hârtie de sac. Mai întâi mijlocul, bustul, apoi picioarele. Din bucăți de pături și prelate am improvizat «tuzluci», un fel de pâslari, legați cu zdrențe”. „La Capul Midia, își amintea Corneliu Coposu, cam 70 de oameni au paralizat din cauza efortului”.

Foamea printre deținuți era endemică. „Din cauza eforturilor supraomenești la care eram supuși, își amintește medicul Alexandru Popovici, fost deținut politic la Capul Midia, a frigului, a statului în picioare, foamea în rândul deținuților devenise atât de chinuitoare, încât erau nevoiți să se hrănească cu ierburi, rădăcini și chiar cu pisici, câini, șerpi, broaște, larve de cărăbuși”.

Bătăile fără motiv primite de deținuți de la brigadieri sau chiar de la comandanții coloniilor făceau și ele parte din acest arsenal de eliminare a opozanților regimului comunist. Corneliu Coposu dezvăluia, după 1989, ororile comise de torționarul Liviu Borcea, de la Capul Midia: „Ca să fie sigur că printre deținuții morți nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o țepușă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neîn­su­fle­țite. Pe un deținut cu coloană ver­tebrală ruptă l-a bătut ca să-l facă să se târască”, spunea acesta.

Boli și lozinci

Cea mai acută problemă a fost lipsa de apă de spălat. Unii supraviețuitori au mărturisit că în toată perioada în care au stat în lagăr nu au făcut nici o baie. „La Coasta Galeș, nimeni nu avea cu ce să se spele. Mâinile prinseseră, pe dosul lor, o crustă de pământ și murdărie care îngrețoșa”, povestește Petre Gregory Anastasis, fost deținut politic. Într-o zi de vară, când se porni o ploaie caldă, deținuții de la Capul Midia au ieșit din barăci în pielea goală pentru a se spăla. „Atunci am văzut trupurile acelor oropsiți pline de bube, de rapăn scârbos după atâta necurățire”, își amintește și Bucur Brașoveanu. Iar Gheorghe Bâgu povestește că la Peninsula ajunseseră să se spele doar cu urină…
Rași cu același brici, deținuții se umpleau de eczeme, de răni infectate pe față, pe care, din lipsă de medicamente, doctorii deținuți le tratau cu acid sulfuric. Puiu Năstase a trecut prin acest „tratament” extrem de dureros. Iar Gheorghe Bâgu, din lagărul de la Columbia, a fost operat, pe viu, în palmă, întins pe o ladă, cu un cuțit făcut dintr-o coadă de lingură. „M-au curățat bine, mi-au pus creolină și m-au pansat cu niște cârpe spălate în pripă”, își amintește acesta. Fără anestezic, medicul Blidescu scotea și el măselele deținuților, mai mult prin surprindere.

Și-n tot acest timp, „domnii bandiți” erau forțați să-și depă­șească normele căci, așa cum asigura propaganda lozincară, „Luptând pentru plan, luptăm pentru pace”; „O normă în plus, un pas spre libertate”; „O normă în plus, un pas spre reabilitare”! „Reabilitarea” și „reeducarea” practicate cu cravașa în toate închisorile comuniste aveau să asigure, chipurile, reintegrarea acestor „gunoaie” în societate. Ca și la Pitești, și în coloniile Canalului „reeducarea” s-a făcut și cu informatori și cu bătăuși din rândul deținuților, care îi „demascau” pe „sabotori”, pe „bandiți”, rupându-le oasele pe muzică de acordeon. Mulți nu mai rezistau, se sinucideau sau evadau. Cum a încercat și Dumitrache, un mecanic din Ploiești, prins în prima sau a doua noapte într-un tren mărfar ce urma să treacă podul de la Cernavodă. Dimineața zăcea împușcat, aruncat între cele două garduri de sârmă care înconjurau lagărul de la Mamaia, cu o rogojină aruncată pe el în așa fel încât să poată fi recunoscut ca „banditul” care a vrut să evadeze.

Experimentul Canal

Ororile petrecute în aceste lagăre ale infernului nu se cunosc pe deplin și nici nu pot fi descrise integral. Ca să înțelegem mai bine resortul intim, nevăzut, care a făcut din Canal un experiment la fel de dur ca acela de la Pitești, să citim din memorialistica lui Aurel Popa o anecdotă macabră povestită de un deținut: „Un cetățean voia să scape de șobolanii care-i stricau recolta și alimentele și nu reușea. Un prieten i-a dat soluția autodistrugerii tot prin șobolani astfel: pui într-un borcan mare de sticlă un șobolan prins viu și-l lași acolo flămând vreo opt zile. După acest interval, prinzi iar cu capcana un șobolan viu și-l bagi peste șobolanul flămând și însetat. Șobolanul flămând se va repezi la șobolanul proaspăt și, fără să stea mult pe gânduri, îl va ucide și mânca. Mai lași șobolanul flămând vreo patru zile, după care mai aduci altul proaspăt prins, care va fi mâncat imediat de cel în suferință, ce a dat de gustul cărnii de confrate. Se repetă operația de câteva ori și apoi se dă drumul în libertate șobola­nu­lui astfel dresat. Acesta va mânca toți șobolanii care-i ies în cale și vei scăpa de neplăceri pentru că el umblă prin toate cotloanele lor”. Iată cum o anecdotă dezvăluie mecanismul, soluția, care a dat roade și la Canal. Iată grozăvia unui experiment ale cărui consecințe le simțim și astăzi. „Uite, dumneata de acolo ai să mori, și dumnealui, și dumnealui are să moară, cu toții o să muriți și au să vină alții în schimbul dumneavoastră, o să moară și ei și așa mai departe”, le spunea și Liviu Borcea, comandantul coloniei Capul Midia, deținuților.

Cu Hristos în inimă

Chipuri scheletice, răni, gropi comune, talazuri de pământ peste trupuri anonime adună în inimaginabilul lor chin o epocă neagră ce nu se lasă uitată și nici iertată pe deplin. Și totuși ei, deținuții supraviețuitori ai Canalului, au puterea să ierte. Să-i ierte și pe Liviu Borcea, care împreună cu Augustin Albon a ridicat stâlpul infamiei în toate lagărele Canalului, și pe Tiberiu Lazăr, de la Poarta Albă, care tortura deținuții și-i executa pe loc, și pe Ion Ficior, de la Midia, care sărea cu calul peste trupurile deținuților, și pe cei doi Șerbani de la Galeșu-Poarta Albă și Mamaia-sat, pe brigadierul Marin Stănciugel, care arunca deținuții în cuptorul de cărămidă încins, și pe Nicolae Maromet, de la Chilia, care îi bătea cu parul pe deținuți, pe Goiciu de la Galați, care ucidea preoți și fii de preoți, și pe cei care îi răstigneau pe „bandiți” pe cruce și le ciuruiau trupurile cu gloanțe, și pe cei care îi purtau pe „reacționari” în vârful unor cozi de mătură înfipte în anus, ca pe niște drapele de învingători, și pe mulți alții ca ei. Căci în inima acestor foști deținuți venea în fiecare seară să Se odihnească Hristos. Să pătimească alături de ei. Să coboare cu ei la iad și să-i ridice la cer, curați și curățiți de toată nedreptatea și suferința.

Pentru acești martiri ai noștri, pentru „cei prigoniți pentru dreptate”, pentru cei care și-au împrăștiat trupurile în țărâna Canalului, de la Cernavodă până la Capul Midia, Biserica a zidit pe locul fostelor barăci de la Poarta Albă o mănăstire în care le este pomenită jertfa în veci. Unii dintre ei au cedat sub presiunea condițiilor inumane, dar cei mai mulți au rămas vii, statornici, cu Hristos în inimă. Tuturor acestora avem datoria de a le actualiza permanent, prin pomenire, jertfa. Pentru că ei, morții noștri martirizați prin suferință, ne veghează liniștea din ceruri…

Sursă: Supliciile deținuților din lagărele de la Canal

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s