Ce ştiu copiii despre Balena Albastră: „Te pune să-ţi omori părinţii şi fratele. Dacă n-o faci vine creatorul jocului şi-i omoară“

Informaţiile care s-au rostogolit cu o viteză ameţitoare, în ultimele zile, despre jocul „Balena Albastră“ au ajuns mult mai târziu la adulţi decât la copii. Părinţii, profesorii şi chiar psihologii spun că au aflat de la cei mici, înainte ca autorităţile să se sesizeze, şi că discuţiile pe această temă nu pot fi tabu.

Începe să fie „tare“ ca într-o discuţie să dovedeşti că ai foarte multe informaţii despre „Balena Albastră“, supranumit jocul morţii, iar asta la vârste foarte mici. Şcolarii din primele clase primare au auzit pe holuri, la baie sau în curtea şcolii, de la colegii mai mari, că există un joc în care primeşti porunci şi că ultima e cea mai grea, însă dacă n-o îndeplineşti, tu sau familia ta aveţi de suferit. Mai mult, aproape în fiecare clasă există elevi care bravează, spunându-le celorlalţi că au descărcat jocul, ştiu despre ce e vorba.

Sesizând că cei mici le-au luat-o înainte, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au trimis adrese în şcoli, cerând cadrelor didactice să le vorbească elevilor despre pericolele care-i pasc pe Internet.

„Cred că este destul de periculos, pentru că ei sunt foarte vulnerabili. Se profită de vulnerabilitatea lor, efectiv. Am mai vorbit la clasă, mi-au zis ei, ştiau asta, aveau detalii despre acest joc. Nu mi se pare un subiect tabu. Asta e realitatea, ei au aflat, copiii ştiu foarte multe. Cei de-a VIII-a, de-a VII-a, ştiu foarte multe, mult mai mult decât ştim noi“, spune o învăţătoare de la clasa a II-a, în timp ce elevii săi confirmă că au auzit despre joc şi că „de la doamna am învăţat că este un joc care ne controlează mintea“. Informaţii au şi elevii de-abia intraţi în şcoală.

Şi ei au auzit de la copiii mai mari despre ce presupune jocul, şi au înţeles următoarele: „Este un joc cu mai multe porunci, se începe de la cele mai uşoare, iar ultima este să-ţi omori părinţii, şi fratele, dacă ai, dacă nu, vine creatorul jocului şi o face. Dacă nu faci asta, te va omorî pe tine“, spune un elev din grupa pregătitoare, care dă şi soluţiile pe care le-ar adopta în situaţia în care, pe telefonul lui, ar primi astfel de sarcini: „Eeh, l-aş şterge, n-aş face ce-mi spune. Şi dacă nu se şterge, îmi arunc telefonul şi gata“, spune copilul, care are, la 7 ani, telefon.  „Da, dar un coleg de-al nostru, mai mare, a jucat“, spune  un altul. Învăţătoarea confirmă că elevii au aflat de la colegii mai mari diverse lucruri, iar din acel moment a fost evident că trebui să le dea informaţia corectă. „Cei mari au avut o întâlnire cu consilierul şcolii şi li s-a explicat, dar, unii, le spun celor mici, vă daţi seama, pentru a ieşi în evidenţă, că l-au încercat. Oricum, imediat ce am constatat că astfel de discuţii au avut loc, am intervenit şi le-am explicat despre ce este vorba. Cu delicateţe, pentru că sunt sensibili. Am avut un copil care a început să plângă după discuţiile pe care le-au avut între ei“, spune învăţătoarea „Cei mai mulţi au vrut să ştie dacă ameninţările chiar sunt reale“

Tentaţia Internetului, chiar dependenţa anumitor elevi de universul virtual, este însă îngrijorătoare, că se vorbeşte despre astfel de jocuri sau despre alte pericole. Dacă elevii din clasele mari de gimnaziu pot da detalii uimitor de fidele despre jocul în discuţie, psihiologii au fost uimiţi să constate că destul de multe ştiu şi cei mici. „Când am iniţiat discuţiile, am constatat că 75-80% deja ştiau, astăzi ştiu toţi. Eu am fost şocată când am constatat că ştiau de joc cei mici, de clasa a III-a, spre exemplu. I-am abordat cu delicateţe, vorbindu-le despre ce înseamnă jocul în general, încercând să aflu ce jocuri preferă, apoi ce jocuri preferă pe Internet, dacă ştiu că la un moment dat un joc poate deveni periculos. Şi m-am trezit cu replica: «Aaaa, vă referiţi la Balena Albastră, nu?».

Cei mari au povestit chiar că unii dintre ei au cochetat cu ideea de a încerca jocul, acum un an, dar că au renunţat. Ce mi-a plăcut la ei a fost, însă, că mi-au pus întrebări. Cei mai mulţi au vrut să ştie dacă ameninţările chiar sunt reale. I-am întrebat care ar fi motivele pentru care un copil ar încerca astfel de jocuri, şi mi-au enumerat curiozitatea, teribilismul, dorinţa de a se lăuda că au făcut un lucru pe care alţii nu l-au făcut, convingerea că ei se pot opri, că nu există dependenţă de vreun fel, că se pot stăpâni. I-am întrebat dacă părinţii au controlul a ceea ce ei fac, dacă ştiu pe ce site-uri intră, dacă li se impune o limită de timp. Şi din nou am fost şocată să aflu că sunt copii, de clasa a VII-a, de clasa a VIII-a, care mi-au spus că în zilele libere, la sfârşit de săptămână, stau şi 12-14 ore pe Internet.

Răspunsul lor a fost: «De unde să ştie mama ce fac eu în camera mea!». E îngrijorător, astăzi am lectorat cu părinţii şi de-abia aştept să văd care este opinia lor cu privire la gradul de dependenţă pe care copiii lor îl au faţă de device-uri“, a spus Violeta Iordache, consilier şcolar în două şcoli gimnaziale din Slatina. „Ei nu mai trăiesc în lumea reală“ Pentru a sublinia la ce nivel de dependenţă s-a ajuns, consilierul şcolar Violeta Iordache descrie imaginea obişnuită dintr-o şcoală gimnazială din mediul urban. „Intri în sala de clasă şi vezi peste 90% dintre elevi lipiţi de telefoane. Poate uită să-şi aducă la şcoală nu ştiu ce caiet, însă niciodată nu uită încărcătorul, toate prizele sunt ocupate, e îngrijorător. Pentru întâlnirea cu părinţii mi-am selectat datele mai multor studii, pe care le voi prezenta şi voi aştepta reacţia părinţilor. Înţeleg, în anumit cazuri, nevoia ca elevul să aibă telefon, sunt levi navetişti, părinţii se simt mai în siguranţă dacă-i pot contacta de-a lungul zilei. Dar nu înţeleg de ce trebuie să fie de ultimă generaţie şi să aibă un abonament generos de Internet. Am fost, într-o zi, martora unui fapt pe care nici nu ştiu cum să-l cataloghez. Unei eleve i-a scăpat telefonul în vasul de WC.

Chiar am întrebat-o cum va trăi fără telefon şi părea destul de îngrijorată“, a mai spus consilierul, precizând că d prezenţa elevilor cu telefoane la şcoală se plâng şi colegii săi de la clasele mici. „Nu ştiu dacă, abordând excesiv subiectul, nu le trezim şi mai tare curiozitatea“ Şi psihologii care consiliază elevi de liceu spun că au aflat de la elevi, cu mult înainte de a se trage semnalul de alarmă de la nivelul ministerului, de astfel de jocuri. „Formal, elevii au spus că nu agrează astfel de jocuri, dar formal. În schimb, am constatat că sunt familiarizaţi cu cerinţele jocului, însă mi-au mai spus că n-ar fi fost de acord să ceară călăuză, adică n-ar fi mers atât de departe. Din punct de vedere psihologic, este posibil ca bătând foarte mult monedă pe subiect să-i facem şi mai curioşi. Pe ce ar trebui să insistăm însă este nevoia lor de atenţie, de admiraţie, de valorizare, pentru că lipsa acestora îi împinge, la un moment dat, spre astfel de derapaje.

Cei mai vulnerabili sunt tinerii lipsiţi de atenţia părinţilor, cei din familii dezorganizate, cei în viaţa cărora autoritatea părintelui nu se manifestă“, a declarat psihologul Camelia Tiţa, consilier şcolar în cadrul unui colegiu din Slatina. „Ştim ce jocuri descarcă, ştim ce vizionează, dar asta, acasă“ Părinţii elevilor de vârstă mică, foarte mulţi, sunt, la rândul lor, îngrijoraţi de amploarea pe care a luat-o folosirea Internetului şi, pe undeva, contrariaţi de reacţia altor părinţi. „Noi ştim ce jocuri descarcă, niciodată nu fac asta fără să ne întrebe, ştim la ce se uită, au un timp limitat să folosească Internet-ul, nu am fost de acord să aibă profil de Facebook. Dar asta se întâmplă acasă, pentru că la şcoală foarte mulţi colegi vin cu telefonul, se uită împreună la diverse filmuleţe pe You tube, joacă jocuri. Cel mai important devine, în astfel de momente, pentru ei să treacă la următorul nivel, indiferent de tipul jocului.

Te gândeşti cât de mult poţi controla, până la urmă, dacă nu ai ajutor şi din jur, pentru că, teoretic, am semnat că nu vom trimite copiii cu telefonul la şcoală, dar a devenit o practică acceptată, nu mai contează că n-o fac eu şi alţi câţiva“, a declarat Elena T., din Slatina, mama a doi copii de vârstă şcolară, de 7 şi 11 ani.

Sursă: Ce ştiu copiii despre Balena Albastră: „Te pune să-ţi omori părinţii şi fratele. Dacă n-o faci vine creatorul jocului şi-i omoară“ | adevarul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: