Declinul demografic și grădinițele 

În rarele momente când discută despre principală problemă a României – scăderea populației – partidele politice aruncă un răspuns standard, copiat nu se știe de unde: construcția de creșe și grădinițe subvenționate de stat. Astfel, se presupune, tinerii vor deveni mult mai dornici să fie părinți, să furnizeze statului cetățeni, iar educatorilor obiectul muncii.

Alianța de guvernare a anunțat, recent, construirea a 2.500 de creșe și grădinițe, deși, în apărarea lor, trebuie spus că nu au fost singurii aventurieri. Celelalte partide au venit cu propuneri similare. Fostul președinte al țării susținea anul trecut începerea „unui program national de construcție de creșe și grădinițe (…) care poate da încredere mamelor că au unde să-și lase copiii în siguranță”. La rândul lor, liberalii nu s-au mulțumit doar să încurajeze, în declarații, investiții în grădinițe, ci au plusat cu „generalizarea învățământului de la 4 ani”. Adică, scoaterea copiilor, cu sau fără dorința părinților, din sânul familiilor și aruncarea lor în instituții, cât mai rapid cu putință. Ce-i drept, numărul grădinițelor a scăzut de 10 ori, din 1999 și până astăzi, doar că și această scădere trebuie pusă, în principal, pe seama reducerii populației. Dacă nu mai sunt copii, grădinițele dispar, cum este și firesc. Logica politicienilor și a experților este de-a-ndoaselea: folosesc simptomul (grădinițele) pentru a trata cauza (scăderea populației).
Găselnița grădinițelor este tonică pentru partide. Le arată, cât de cât, preocupate de viitorul țării („ce facem cu depopularea”) și le oferă pretextul pentru a da satisfacție clienților de partid, mereu dornici de contracte publice de anvergură. Dar corupția rezultată de aici nu este nici măcar cea mai mare încurcătură.
Filosofia din spatele acestei idei este cu adevărat problematică, mai ales că nu este aproape niciodată analizată, măcar la nivel superficial, și nici măcar nu este specific românească.
„Imaginați-vă o țară în care aproape toți copiii cu vârste între trei și cinci ani merg la grădinițe cu săli strălucitoare, cu educatoare recrutate și calificate în  îngrijirea copiilor. Imaginați-vă o țară care se gândește la îngrijirea copiilor ca la un program de „ întâmpinare” a lor în comunitate și de „trezire” a potențialului lor de învățare și creștere. Sună prea frumos ca să fie adevărat, dar nu este așa..”, scria Hillary Clinton în bestsellerul „It takes a village”, în același loc în care recomanda americanilor adoptarea socialismului educațional francez.
Ceea ce frapează, în primul rând, în astfel de abordări este ignorarea totală a dorințelor familiei. De pildă, preferința unor părinți de a-și crește copii acasă, măcar în primii ani de după naștere,  pur și simplu nu există în viziunea unor astfel de ingineri educaționali. Toți cei mici trebuie încolonați spre fabricile de educație ale statului sau ale privatului, iar de acolo, mai departe, spre fabricile de producție. Visul fiecărui părinte, în această perspectivă, este de a-și trimite cât mai rapid copilul în centre instituționalizate și cât mai departe de casă.
Drept consecință fiscală, familiile care decid astăzi să își țină preșcolarii acasă subvenționează practic construcția de grădinițe și, în mod firesc, îngrijirea copiilor altora. Soluția scutirii de impozite sau alte facilități fiscale pentru cei care adoptă un astfel de model educational (universal, până în secolul XX) sau pentru cei care au mai mulți copii nu intră nicidecum în panoplia de argumente a celor care vor un spor demografic. Ba mai mult, subvențiile acordate de guvern familiilor care își trimit copiii să urmeze învățământul preșcolar descurajează părinții dornici în principiu să îi educe acasă.
Dacă trecem de nivelul discuției despre fiscalitate, drepturile familiei, și intrăm în problema efectelor grădiniței asupra copiilor, lucrurile devin mai complicate. Studiile care au analizat efectele îngrijirii instituționalizate a copiilor în anii preșcolari comparativ cu îngrijirea maternală sugerează destul de clar avantajele ultimului tip de aranjament. Pe lângă o relație mult mai sănătoasă și armonioasă cu părinții, este semnificativă o absență a agresivității, raportată la copiii care petrec mai mult timp în creșe și grădinițe. Chiar și în experiența locală, pot fi auzite destul de des mamele care se plâng de violența exhibată de proprii copii, ca urmare a interacțiunii cu alți colegi mai agresivi de la grădiniță. Lăsând deoparte pentru moment toate aceste considerații empirice, este contraintuitiv și împotriva oricărei experiențe umane relevante existența unui aranjament care ar putea oferi părinților de preșcolari, în general, o alternativă mai bună decât crescutul în familie.
Nu ar trebui să insistăm prea mult, însă, pe chestiunea grădinițelor deoarece este o pistă complet falsă în problema demografică. Scăderea populației este încurajată masiv prin subvenționarea avorturilor, introducerea educației sexuale în școli, pornografie, facilitarea divorțurilor, demoralizare și sărăcire accentuată, ceea ce face perspectiva pe termen lung a potențialilor părinți inevitabil neatrăgătoare. Fără o rezolvare măcar parțială a acestor chestiuni, orice tentativă a statului de a stopa declinul demograf nu va fi altceva decât o nouă mostră de ipocrizie costisitoare. În fapt, este vorba de a expedia o problemă serioasă către o soluție care dă încă o lovitură de baros familiei.

Sursă: Colțul Anacronic: Declinul demografic și grădinițele | ActiveNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: