TERORISTUL de la Berlin, lăsat să OMOARE nestingherit

Tunisianul Anis Amri era cunoscut ca un infractor periculos, un potențial terorist, dar, în mod uluitor, a fost scos de sub urmărirea poliției.

Pe 19 decembrie 2016, Anis Amri a ucis un șofer polonez, i-a furat camionul și l-a folosit în masacrul de la Târgul de Crăciun din capitala Germaniei.

Tunisianul, care a folosit mai multe identități pentru a păcăli sistemul de securitate din Germania, avusese deja o solicitarea de azil respinsă și devenise subiectul unui ordin de expulzare înainte de a comite atacul terorist.

Amri avea legături cu grupări islamice radicale și avea la activ numeroase infracțiuni. Cu toate acestea, poliția îl scosese de sub supraveghere în septembrie 2016, susținând că nu a descoperit dovezi că reprezintă o amenințare reală.

Cu toate acestea, Irish Times scrie radiodifuziunea berlineză RBB a văzut documente care demonstrează că Poliția judiciară germană îl considera pe solicitantul de azil o amenințare tot mai mare pentru securitatea publică, cu puțin  timp înainte de atacul terorist de la Berlin.

 Irish Times citează un raport al poliției din august 2016, în care tunisianul este descris ca „reprezentând o amenințare tot mai serioasă”. În acel moment, autoritățile deciseseră totuși să rezume supravegherea lui Amri doar la interceptarea telefonului, care avea și ea să fie întreruptă peste o lună.

Hans-Christian Strobele, un politician care reprezintă Partidul Verde, și care a văzut și el documentele poliției, a afirmat că este „convins acum că atacul putea fi prevenit. Avem nevoie de o anchetă parlamentară completă asupra cazului Amri.”

Ministrul de Interne de la Berlin, Andeas Geisel, pretinde că nu avea cunoștință de noile documente și a recunoscut că ele ridică semne de întrebare asupra modalității în care poliția a prezentat evenimentele.

Aceste informații vin la numai câteva zile după ce ediția de duminică a Bild a scris că ministrul de Interne al landului Renania de Nord- Westfalia, Ralph Jager, fusese informat că „Amri reprezintă o amenințare în sensul comiterii unui act terorist”, însă a intervenit personal pentru a împiedica deportarea acestuia.

Jager a fost acuzat că este personajul-cheie în tentativa de a mușamaliza valul de violuri și hărțuiri sexuale din noaptea de Anul Nou de la Köln.

Sursă: TERORISTUL de la Berlin, lăsat să OMOARE nestingherit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: