Polemica de sub clopotul noii Catedrale a Neamului…

In mediul virtual si nu numai, observ in ultimul timp, cu vadita tristete, ca violarea credintei „celorlalti” este activitatea predilecta a celor doua tabere. Pentru credincios, „ceilalti” par sa fie uneori niste idioti, fara nici o sansa de mantuire. Pentru ateu si „liber-cugetator” :-), „ceilalti” sunt clar niste idioti handicapati, iesiti din grota obscurantismului. Se pare ca „idiotul” a devenit valuta forte a dialogului surzilor.

Ceea ce nu se intelege si nu se accepta este ca intrarea cu bocancii pe taramul „credintei” (atee sau religioasa) face, intr-adevar, parte din arsenalul… idiotilor. Caci, acolo, in zona credintelor, NU se poate opera cu argumente. Argumentul tine de intelect, nicidecum de „ceea ce nu se poate cuprinde cu mintea”. Este diferenta dintre cognoscibil si incognoscibil. Iar ceea ce nu se poate cuprinde cu mintea, scapa oricarei incercari argumentative.

Mai simplu spus, ateii cred cu tarie in inexistenta lui Dumnezeu. Credinciosii, la randu-le, cred cu tarie in existenta lui. Atat si nimic mai mult.

Cum sa „argumentezi” unui marxist in termenii inefabilului si ai incomprehensibilului, prezenta Divinului cand el este obisnuit cu artefactele teoriei critice a luptei de clasa sau cu aberatiile constructului dintre majoritate si minoritate? Cum si ce sa explici pareristului habarnamist ateu despre canoanele ctitoriei unei catedrale sau ale unei biserici, cand simpla idee de „casa a Domnului” il face sa scoata furca? Cum poti sa il sensibilizezi spre smerenie si credinta pe un individ, care o fi divortat de 4-5 ori, a preacurvit non-stop, fara sa se fi cait vreodata (!), a fost trufas, iresponsabil, superficial, egocentric, invalidant cu cei din jurul lui sau, poate, blasfemiator?

Acesta pare sa fie tonul dominant al polemicii, care mai nou s-a plasat virulent sub clopotul noii Catedrale a Mantuirii Neamului…

Orice credinta se dobandeste si se consolideaza prin folosirea insasi a credintei. Orice lipsa de credinta se dobandeste si se consolideaza prin exersarea insasi a lipsei de credinta! Orice credinta, pentru a exista, trebuie inteleasa, cucerita, uneori revelata si, finalmente, aparata. Orice necredinta, oricat de paradoxal ar parea, la fel. Aceste exercitii formeaza o a doua natura, care nu se mai cere explicata de la un moment incolo si, de aceea, nici nu este sensibila la explicatii critice. Ambele exercitii fac parte din logica profunda de a fi a opinentilor.

De aceea, un clopot de cateva sute de mii de euro, cu chipul Patriarhului sau al Papei stantat pe avers – conform uzantelor atat ale Bisericii Ortodoxe cat si ale Bisericii Catolice (!) – devine o „blasfemie la adresa logicii si a bunului simt civic”, pentru unii si „o necesara investitie in relatia cu Dumnezeu”, pentru ceilalti.

Pozitiile sunt ireconciliabile, caci credintele sunt nenegociabile si ireductibile!

(D.Uncu)

Sursă: facebook  Daniel Uncu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: