Pasti si Pasti ! 

Cuvîntul „Paşte” sau „Paşti” (în evreieşte: „pesah”, „trecere”; în greceşte: „paskha”, cu trimitere la „paskhein”, „a suferi”; în latineşte: „pascha,-ae”, de la care se trage direct şi termenul românesc) apare des în vorbirea noastră, dar nu înseamnă întotdeauna acelaşi lucru. Desigur, vorbim în primul rînd şi cel mai adesea de Sfintele Paşti, cel mai mare praznic al anului bisericesc, dar mai vorbim, după date şi împrejurări, şi de „Paştele cel mic”, şi de Paştele evreiesc, şi de Paştele Blajinilor, ba şi de… Paştele Cailor. Cum tradiţiile se uită galopant, e bine să ne reamintim mai îndeaproape la ce se referă fiecare în parte, astfel încît să nu vorbim ce ştim, ci să ştim ce vorbim…

Paştele bisericesc

În înţelesul principal, Paştele/Sfintele Paşti înseamnă praznicul bisericesc ce rememorează şi consfinţeşte anual patimile, moartea şi mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”: prin jertfa Lui, Mîntuitorul ne-a scos din robia păcatului şi a morţii, a pecetluit prin Cruce trecerea noastră de la moarte la viaţă sau de la viaţa muritoare la viaţa veşnică. Învierea Domnului e însăşi temelia şi esenţa credinţei creştine: „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. […] Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”(I Corinteni 15,16-22).
Fiind o sărbătoare cu dată variabilă, regulile fixării anuale a acestei date au fost rînduite încă din anul 325 (Sinodul de la Niceea): duminica de după prima lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară (21 martie), cu amînare pentru duminica imediat următoare în caz de coincidenţă cu data sărbătorii evreieşti. Diferenţele dintre calendarul iulian (introdus de Iuliu Cezar în anul 46 î. Hr.) şi cel gregorian (propus de papa Grigore XIII în anul 1582) au complicat ulterior lucrurile, ajungîndu-se ca unele Biserici să sărbătorească Paştele la o dată, iar altele la o alta, însă în ultima vreme se discută tot mai serios posibilitatea unui consens pentru celebrarea la o dată comună.
Aşa cum stau lucrurile astăzi, datele-limită între care poate cădea Paştele în ansamblul lumii creştine sînt 22 martie şi 8 mai (în Apus: 22 martie-25 aprilie; în Răsărit: 4 aprilie-8 mai)*.

„Paştele cel mic”

În popor, Duminica Tomii, imediat următoare Duminicii Învierii, poartă şi numele de „Paştele cel mic”, suprapunîndu-se cu obscura sărbătoare folclorică a Mătcălăului, despre care se spune prin unele părţi că ar fi „fratele mai mic al Paştelui”. Nevăzut oamenilor păcătoşiţi, Mătcălăul ar fi o făptură itinerantă, jumătate om, jumătate înger. Se face pomană pentru morţi, iar tinerii din mediul tradiţional ţin ziua aceasta ca pe una a înfrăţirii – care se poate face „pe păr”, „pe sînge”, „pe cruce”, „pe pîine”, „pe pai”, „pe datul mîinii” etc. Pentru frăţia „pe păr”, bunăoară, viitorii „fraţi” sau viitoarele „surori” îşi rup cîte un fir de păr de pe cap şi le îngroapă laolaltă, zicînd: „Să fim fîrtaţi/surate pînă la moarte!”. Pe alocuri este invocat Mătcălăul însuşi: „Mătcălău, Mătcălău,/ Roagă-te lui Dumnezău/ Să ne ferească de rău,/ Că şi noi, cît vom trăi,/ În tot anul te-om cinsti/ […] Că mătcuţe ne-om numi/ Pînă-n lume vom trăi!”.
Dincolo de cronologia evanghelică şi de mitologia folclorică, trebuie să vedem şi o semnificaţie mai adîncă în aşezarea Duminicii Tomii după Săptămîna Luminată. „Paştele cel mic” stă în prelungirea marii taine pascale, întărind-o în inimi şi în cugete: „necredinciosul” ne încredinţează, o dată mai mult, asupra Învierii! După ce Domnul îi ia mîna şi i-o pune în rănile Sale, Toma izbucneşte cu acea exclamaţie cutremurătoare şi de neuitat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Ce sublimă şi desăvîrşită mărturie a omului deplin încredinţat!

Paştele evreiesc

Unii sînt nedumeriţi atunci cînd aud că Paşte au pînă azi nu numai creştinii, ci şi evreii (cei care nu L-au primit şi continuă să-L nege pe Iisus ca Hristos/Mesia). Desigur, sărbătoarea numită generic Paşte sau Paşti are semnificaţii deosebite în cele două religii, chiar dacă există şi elemente simbolice comune. Paştele evreiesc celebrează anual trecerea de la robie la libertate a poporului lui Israel, scos de Moise din Egipt (Ieşirea sau Exodul). Ritualul aminteşte îndeosebi de sacrificiul mielului pascal, cu al cărui sînge au fost însemnate casele evreieşti, spre a fi cruţate de îngerul Domnului. Unii cred că numele sărbătorii stă în legătură mai ales cu această trecere a îngerului – binevoitoare faţă de evrei şi necruţătoare faţă de neevrei. Alţii îl văd în legătură mai ales cu trecerea Mării Roşii (cînd Moise a despicat apele cu toiagul, pînă ce fiii lui Israel au ajuns toţi pe celălalt mal, după care acestea s-au adunat la loc, înecîndu-i pe urmăritorii egipteni).
Dacă Paştele Legii Noi consfinţeşte restaurarea şi răscumpărarea generală a omenităţii prin sîngele Fiului lui Dumnezeu, Paştele Legii Vechi rămîne o afacere particulară a poporului iudeu (în pretenţia lui de „popor ales”) şi se sărbătoreşte în luna Nisan (prima lună a anului în calendarul iudaic, parţial corespunzătoare lunilor noastre martie şi aprilie).

Paştele Blajinilor

Blajinii sau Rocmanii/Rugmanii, după tradiția folclorică, ar fi un neam de creştini ce locuiesc hăt, peste mări şi ţări, pe unde trece Apa Sîmbetei, care cică ocoleşte de trei ori pămîntul, „ca un şarpe făcut de trei ori colac”. Ei s-ar trage, zic unii, din cei care, atunci cînd Moise a despicat marea cu toiagul, n-au apucat să treacă pe celălalt mal, cu grosul „fiilor lui Avraam”. După alţii, ar fi locuitori de pe „tărîmul celălalt” (adică dintr-un fel de „lume paralelă”, cum am zice astăzi). Sînt oameni blînzi şi rugători, cu trai primitiv, dar sănătos (n-au case, căci pe la ei este mereu cald; umblă goi şi se hrănesc cu poame; bărbaţii nu se întîlnesc cu femeile lor decît o dată pe an, la Paşte; în loc de înjurături, ei zic: „Du-te la Domnul!” şi „Vino la Domnul!”; cînd mor, se duc direct în Rai). Cum însă nu sînt pricepuţi să socotească zilele, ei n-ar şti, sărmanii, cînd pică Paştele, dacă româncele noastre nu le-ar da de veste aruncînd pe rîu în jos coji de ouă roşii. Cojile ajung la ei cam într-o săptămînă, iar atunci – cam de Duminica Tomei – sărbătoresc şi ei Paştele ca toţi creştinii, înfruptîndu-se cu ce-a mai rămas în găoacele acestor ouă… Originile acestei stranii legende populare rămîn pînă astăzi obscure.

Paştele… Cailor

Ziua Înălţării (prăznuită la 40 de zile după Înviere) poartă în popor şi numele de Ispas. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă şi în care se mai foloseşte salutul pascal („Hristos a înviat!… Adevărat a înviat!”), dar mai ales în formă adaptată: „Hristos S-a înălţat!… Adevărat S-a înălţat!”.
Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blînzi şi liniştiţi, dar caii şi-au cam dat în petec, făcînd gălăgie mare şi tulburînd lăuzia Fecioarei. Atunci Maica Domnului i-ar fi blestemat să nu fie sătui decît în ziua de Ispas sau Înălţare (joia din săptămîna a şasea de după Paşti), căreia i s-a spus şi „Paştele Cailor”. Cu timpul, expresia „la Paştele cailor” a ajuns însă să însemne nu „mai tîrziu” sau „altă dată”, ci… „nicicînd” (devenind echivalentă cu expresia „la Sfîntu’Aşteaptă”)**.

Răzvan CODRESCU

* Iată şi Pascalia (data sărbătoririi Sfintelor Paşti), după calendarul Bisericii noastre, pînă în 2025: 2017 – 16 aprilie; 2018 – 8 aprilie; 2019 – 28 aprilie; 2020 – 19 aprilie 2021 – 2 mai; 2022 – 24 aprilie; 2023 – 16 aprilie; 2024 – 5 mai; 2025 – 20 aprilie.
** Pentru o expunere mai detaliată a folclorului nostru pascal, a se vedea cap. „Tradiții populare legate de ciclul pascal” din vol. meu „Ghid pascal”, apărut cu binecuvîntarea și cuvîntul înainte al PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Editura Christiana – Editura Sf. Siluan (Mănăstirea Nera), București, 2009.

 

Sursa: facebook

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: