Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial se reabilitează și restaurează 

Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, Codrin Munteanu, și reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia s-au deplasat marți, 4 aprilie, la Monumentul Eroilor Crucea Caraiman, obiectiv transferat în anul 2016 în administrarea M.Ap.N. în vederea reabilitării și restaurării.

Activitatea se înscrie în cadrul procedurilor de evaluare tehnico-economică a cererii de finanțare a proiectului „Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial/Monumentul Eroilor Crucea Caraiman”.

Secretarul general Munteanu a apreciat că activitatea de reabilitare va începe în primăvara anului 2018, după obținerea finanțării și desemnarea constructorului, iar lucrările se vor finaliza cel mai probabil în anul 2019, din cauza condițiilor meteo care permit o activitate de șantier de cel mult cinci luni pe an.

„Ne dorim nu doar consolidarea și reabilitarea monumentului, ci și transformarea sa într-un reper important pe harta turistică a zonei. Proiectul prevede amenajarea în spațiile obiectivului comemorativ a unei expoziții moderne, accesibile publicului, în care să predomine informația digitizată, posibil cu holograme, fond sonor și alte facilități de informare, pe măsura importanței pe care acest simbol o are în ansamblul național al operelor ce comemorează Războiul de reîntregire”, a subliniat oficialul M.Ap.N. Acesta a precizat că după aprobarea cererii de finanțare, următoarea etapă o constituie semnarea contractului de finanțare pentru derularea proiectului.

Cererea de finanțare a proiectului a fost depusă la agenția evaluatoare în data de 24 august 2016 și a fost deja declarată eligibilă. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 19,3 milioane lei, din care circa 16,4 milioane lei reprezintă valoarea finanțării externe nerambursabile, iar aproape 2,9 milioane lei reprezintă valoarea cofinanțării cheltuielilor eligibile asigurată de M.Ap.N.

În vederea asigurării conformității și calității corespunzătoare a proiectului de restaurare a monumentului, M.Ap.N. a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului.

Pentru derularea acestui proiect au fost necesare obținerea unor avize obligatorii de la instituțiile abilitate. Au fost elaborate documentațiile necesare și au fost obținute avizele de mediu și de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, iar documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire a fost deja depusă la Primăria Bușteni, estimându-se eliberarea acesteia în luna aprilie. Proiectul tehnic și planul expoziției, în acord cu specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului, urmează să fie avizate de Ministerul Culturii și Identității Naționale cel mai târziu în luna iunie 2017, transmite un comunicat al sectiei de presă mapn.ro.

***

Monumentul Eroilor Crucea Caraiman este amplasat la o altitudine de 2.291 de metri, având o înălțime totală de 39,3 metri și o deschidere a brațelor orizontale de circa 15 metri. Crucea a fost desemnată în anul 2013 în Cartea Recordurilor Guiness ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Construcția a început în anul 1926 și s-a finalizat în 1928. În 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național.

Sursă: Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial se reabilitează și restaurează – NapocaNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: