Denia din Sfanta si Marea Miercuri

Se face pomenire de femeia păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea Patimă.Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă, Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună.

Tot astazi ne aducem aminte de trădarea lui Iuda Iscarioteanul.

Iuda Iscarioteanul este personajul care reușește tragica performanță de a cumula în sine în zilele acestea ultime ale Domnului, cele două rele absolute pe care le poate comite un om: vânzarea lui Dumnezeu și sinuciderea.
Lui Iuda nu i-a fost suficient să se lepede de credința sa. El s-a întors cu ticăloșie împotriva ei și a încercat să o distrugă. Și nu din ură ci din dorința banală de câștig material.
Pentru 30 de arginți, Iuda a fost dispus să trimită la moarte pe Iisus Hristos și pe ceilalți ucenici. Nu vreun scop nobil l-a mânat să facă acest demers, nici o mare dezamăgire ci….un pumn de bani.
Al doilea păcat este sinuciderea. Nu este păcat mai mare decât acesta pentru simplul motiv că cel care se sinucide nu mai are cum să își mai ceară iertare de la Dumnezeu. Punând capăt vieții împotriva voii lui Dumnezeu, se privează pe sine inclusiv de șansa de a cere iertare.
Sursa:http://ziarullumina.ro/…/sinaxarul-sfanta-si-marea-zi-mierc…
http://predicilaice.wordpress.com/…/sfanta-si-marea-miercu…/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s