Duminica Tomii sau „Paștele cel mic”. Spre mai dreapta pomenire a Sfantului Apostol Toma 

Despre Sfîntul Apostol Toma, zis „Geamănul” (în gr.: „Didymos”), evangheliile nu dau prea multe amănunte. Sinopticele (Matei 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 15), apoi şi Faptele (1, 13), îl pomenesc doar în treacăt, ca pe unul dintre cei 12, fără alte menţiuni. Tot ce ştim despre el din surse canonice provine din Evanghelia după Ioan: supranumele lui Toma (11, 6; 20, 24; 21, 2), atitudinea lui din pragul învierii lui Lazăr (11, 16), nelămurirea lui aparent naivă asupra unei afirmaţii a Mîntuitorului (14, 4-6), vestitul episod al îndoielii de după Înviere (20, 24-29) şi prezenţa lui în ceata celor 7 ucenici cărora Domnul li S-a arătat la Marea Tiberiadei (21, 1-2). Tradiţia ne spune că ulterior Toma a propovăduit în Mesopotamia, Persia şi India, fiind martirizat la Edessa. Lui îi este atribuită şi o evanghelie apocrifă păstrată în limba coptă (există deja mai multe traduceri româneşti prin intermediar), cu puternice accente gnostice, descoperită şi editată pe la jumătatea secolului XX (datînd însă, cu destulă certitudine, abia din secolul II d. Hr.).

Toma este, într-un fel, unul dintre Apostolii cei mai nedreptăţiţi de memoria culturală a posterităţii, mai cu seamă în vremurile moderne. Judecat îndeobşte reducţionist, doar prin prisma „necredinţei” sale din episodul menţionat, el s-a încetăţenit în conştiinţa majorităţii nu ca „Toma Geamănul”, ci ca „Toma Necredinciosul”, fiind oferit cel mai adesea drept contra-exemplu, chiar şi la nivelul limbajului curent. Un Giovanni Papini l-a decretat (cu anumite nuanţări, care îndeobşte nu mai sînt reţinute) nici mai mult nici mai puţin decît „patron al spiritului modern” – imagine paradigmatică a îndoielii, suspiciunii şi îndărătniciei neînţelepte.
Privit altfel decît în pripă, Toma nu face însă decît să întruchipeze într-un anumit moment o stare de spirit care a fost comună, chiar dacă mai puţin pregnant, tuturor apostolilor şi ucenicilor, pînă la deplina încredinţare (cf. şi N. Steinhardt, „Dăruind vei dobîndi”, ed. 1992, pp. 183-187). El vădeşte, cu o sinceritate mai brută, nevoia generală de concret a omului (cel puţin în condiţia lui actuală), ceea ce constituie, poate, şi una dintre raţiunile Întrupării. Pe de altă parte, el nu face decît să exploateze pînă la capăt o posibilitate imediată: Hristos nu Se înălţase încă; El era, aşa-zicînd, la îndemîna omului iscoditor, cum nu va mai fi pentru cei de după aceea. Este tocmai ce spune Domnul, dojenindu-l fără asprime pe Toma (după cum fără asprime o dojenise cîndva, tot pentru piosul ei abuz de concret, şi pe Marta, sora Mariei şi a lui Lazăr): „Adu degetul tău încoace şi vezi mîinile Mele, şi adu mîna ta şi pune-o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios […] Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 27-29). E de observat că nici Iisus, nici evanghelistul nu mai emit vreo altă judecată asupra gestului lui Toma…

Toma nu se îndărătniceşte cu gînd sau cu inimă rea, ci mai degrabă tatonează, aşa cum făcuse şi la cuvîntarea de despărţire cu care se încheiase Cina cea de Taină: „Şi unde mă duc Eu, voi ştiţi, şi ştiţi şi calea”, zice Domnul. Iar Toma: „Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?” (Ioan 14, 4-5). Toma vrea mereu să smulgă lămurirea, încredinţarea deplină. El e mai degrabă precaut decît naiv, reprezentînd o varietate tipologică a psihologiei umane, marcată de setea – principial legitimă – de claritate şi concreteţe. E de crezut că el bănuieşte prea bine la ce se referă învăluit Iisus, dar forţează confirmarea mai directă şi mai desluşită, care nu întîrzie să vină (Ioan 14, 6-7). Dacă e vorba de naivitate, mai evidentă apare, în episodul cu pricina, cea a lui Filip, care cere ca Domnul să li-L arate pe Tatăl, drept care şi Iisus îi răspunde mai vădit dojenitor: „De-atîta vreme sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (14, 9), cum nu găsise de cuviinţă în cazul lui Toma.

Cînd e vorba de Petru, nimeni nu-l judecă predilect prin episodul lepădării, care este privit cu înţelegere, ca un fapt accidental şi colateral. Cu aceeaşi înţelegere s-ar cuveni privită şi insistenţa lui Toma. Mai ales că pe acesta îl definesc mult mai bine alte două lucruri, consemnate cu grijă de Ioan: fervoarea jertfelnică şi forţa mărturisitoare de care dă dovadă, mai întîi în pragul învierii lui Lazăr, apoi după ce pipăie rănile Domnului. Cum arhiereii şi fariseii începuseră deja să uneltească împotriva lui Iisus, ucenicii se codeau să-L însoţească la Betania, aproape de Ierusalim. Dar iată că Toma îi însufleţeşte, zicîndu-le: „Să mergem şi noi şi să murim cu El!” (Ioan 11, 16). Cum să-ţi fie necredincios cel pînă la urmă gata să moară pentru tine?!
Şi iată că, după ce Domnul îi ia mîna şi i-o pune în rănile Sale, ca într-o cuminecare mai degrabă tainică decît demonstrativă, Toma izbucneşte cu acea exclamaţie cutremurătoare şi de neuitat (poate cea mai sinceră şi mai profund omenească în simplitatea ei): „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.

Ce sublimă şi desăvîrşită mărturie a omului deplin încredinţat! E chiar mai mult decît mărturisise înainte Petru („Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” – Matei 16, 16), pe care Iisus îl fericise pentru aceasta; Petru, cum s-a observat, Îl mărturiseşte mai ales ca Mesia (cf. Marcu 8, 29; Luca 9, 20), pe cînd Toma Îl mărturiseşte de-a dreptul în maiestatea şi plinătatea dumnezeirii Lui: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
Fie ca toţi „necredincioşii” să strige cu Toma către Hristosul cel viu, Ce poate fi „pipăit” în concreteţea a două mii de ani de istorie creştină: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Şi să fie gata să moară cu El, pentru ca întru El să guste învierea!
Poate că, dincolo de cronologie, trebuie să vedem şi o altă semnificaţie în aşezarea Duminicii Tomii după Săptămîna Luminată. În popor i se mai spune „Paştele cel mic”. Ea stă, în orice caz, în prelungirea tainei pascale: „necredinciosul” ne încredinţează, o dată mai mult, asupra Învierii!

Răzvan CODRESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: