Libia: Ultima țară pe care Occidentul a eliberat-o de sub jugul „unui dictator feroce” astăzi se face comerț cu oameni, în piețele de sclavi. Cei care nu sunt cumpărați sunt UCIȘI.

Este deja de notorietate că intervenția NATO, condusă de SUA, în 2011, în Libia , cu scopul de a răsturnării de la putere a colonelului Muammar Gaddafi, a condus la un vid de putere, care, în ultimii ani, a permis diverselor grupări teroriste, printre care și ISIS, să pună stăpânire pe această țară.

În ciuda consecințelor devastatoare ale invaziei din 2011, Occidentul este pornit să meargă pe aceeași cale către Siria. La fel cum administrația Obama a vrut scoaterea din joc a lui Gaddafi în 2011, acuzându-l pentru încălcarea drepturilor omului și insistând asupra înlăturării lui de la putere, sub pretextul protejării poporului libian, pare tot mai evident că administrația Trump adoptă acceași tactică, denunțand politicile represive ale lui Bashar al-Assad în Siria.  Și  pretinzând că intervenția sa militară recentă a fost destinată protejării civililor sirieni.
Numai că, în timp ce Statele Unite și aliații lor se dovedesc incapabili să furnizeze orice temei juridic pentru a justifica recentele atacuri aeriene, fără a mai vorbi de furnizarea unor probe concrete care să demonstreze faptul că Assad ar fi responsabil pentru presupusul atac chimic, apar tot mai multe indicii privind pericolele și consecințele legate de invazia unei țări străine și înlăturarea liderilor politici incomozi pentru occidentali.
Iar cea care vine cu noi dezvăluiri privind consecințele așa numitelor „intervenții umanitare” în state din Orientul Mijlociu este chiar presa occidentală. Ziarul The Guardian a scris recent un articol legat de eplozia pieței de sclavi din Libia, fenomen care ar loc la lumina zilei, și care se adaugă unor lungi liste ale crimelor odioase ce au loc în această țară stăpânită de haos.
Noile mărturii ale imigranților, făcute publice de către Organizația Internațională pentru Migrație, sugerează cum comerțul de ființe umane a devenit un lucru atât de normal, încât aceștia sunt ”comercializați” în public. ”Ultimele rapoarte asupra ”piețelor de sclavi” ale imigranților se adaugă unor lungi liste ale crimelor odioase ce au loc în Libia”, a declarat un oficial al organizației pentru drepturile imigranților.
De la înlăturarea de la putere a lui Mammar Gaddafi, statul libian a fost acaparat de violențe și haos, iar imigranții ce nu au acte sau bani sunt în mod deosebit persoanele cele mai vulnerabile.
Potrivit mai multor relatări, imigranții ce sunt traficați pot ajunge să fie vânduți de traficanți în piețele de sclavi sau ținuți captivi în închisori improvizate, fiind forțați să muncească fără a fi plătiți, cei care-i țin captivi solicitând adeseori recompense familiilor lor pentru eliberarea acestora.
Când migranții sunt reținuți pentru prea mult timp, fără ca răscumpărarea să fie plătită, ajung să fie uciși. „De cele mai multe ori, din lipsa rațiilor de hrană și a condițiilor de igienă mizerabile, mulți dintre ei mor de foame sau de boală”, scrie The Guardian.
Și in timp ce guvernul american insistă pe ideea că o schimbare de regim în Siria este soluția potrivită pentru a rezolva multe crize din această țară, este tot mai clar faptul că alungarea dictatorilor, oricât de odioși sunt considerați, nu este o soluția cea mai bună.  A demonstrat-o și eliminarea lui Saddam Hussein, care nu a dus doar la moartea a mii de civili și radicalizarea societății, dar și la creșterea puterii ISIS. La fel se poate spune și în cazul Libiei, care a fost cândva un model de stabilitate în regiune, dar care acum continuă să afunde  în hoasul provocat de o „intervenție umanitară” a Occidentului.

Sursă: Lecția pe care americanii și aliații lor nu vor să o învețe. În ultima țară pe care Occidentul a eliberat-o de sub jugul „unui dictator feroce” astăzi se face comerț cu oameni, în piețele de sclavi. Cei care nu sunt cumpărați sunt UCIȘI | ActiveNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: