De ce 10 Mai şi nu 9 mai a fost, este şi trebuie să fie ziua în care sărbătorim Independenţa 

„1. Zilele naţionale a statelor vechi – Evenimente cu o semnificaţie specială 

Zilele naţionale ale marilor puteri europene sunt de două tipuri: politice şi naţional-istorice. 

În prima categorie intră 2 iunie – ziua naţională a Italiei –Festa de la Repubblica, aniversare a transformării Regatului Italiei în Republică (1946) (schimbare a formei de guvernământ); şi 3 octombrie – ziua naţională a Germaniei – aniversare a reuniunii Germaniei de Vest cu cea de Est (1990) (reîntregire teritorială);

În a doua categorie întră ziua naţională a Franţei, care nu este pe 4 octombrie, data care ar comemora formarea celei de a Cincea Republici Franceze (1958) – “încarnarea” curentă a statului francez – ci pe 14 iulie, comemorând nu Asediul Bastillei (1789) care a dat startul cumplitei Revoluţii Franceze ce se va sfârşi printr-o perioadă a terorii (1792 – 1794), ci Fête de la Fédération (1790), aniversarea trecerii unui an de la acest eveniment (la care Regele a participat), simbolizând ‘partea bună’ a revoluţiei şi consecinţele ei benefice, adică naşterea unei naţiuni franceze moderne, guvernate pe principiul drepturilor inalienabile (a cărei prime forme a fost monarhia constituţională, nu republica). 

Astfel, statele vechi sărbătoresc un eveniment cu o semnificaţie specială pentru naţiune, de o importanţă politică în istoria contemporană sau cu o însemnătate istorică modernă ori medievală.

2. Zilele naţionale a statelor noi – Comemorări a independenţei 

Zilele naţionale ale majorităţii statelor tinere coincid cu comemorările obţinerii sau proclamării independenţiei politice, fie ultima dată (independenţa păstrându-se şi în prezent), fie la un moment dat în istorie (după care independenţa a fost pierdută, dar recuperată).

În prima categorie intră cele mai multe state afro-asiatice şi sud-americane, alături de Statele Unite ale Americii şi fostele state iugoslave sau sovietice, care şi-au păstrat independenţa politică de la obţinerea ei (ultima dată) până în prezent.

În a doua categorie întră două state balcanice: Grecia şi Muntenegru.

Republica Elenă sărbătoreşte începutul Războiului de Independenţă (1821 – 1832) faţă de Imperiul Otoman (25 martie, 1821), şi nu ultima eliberare – faţă de trupele Germaniei naziste (12 octombrie, 1944) ori ocupaţia militară (iulie, 1974) – sau înfiinţarea celei de a Treia Republici Elenistice – ultima “încarnare” a statului grec – (8 decembrie, 1974 [Ziua Republicii] / 11 iunie, 1975 [Ziua Constituţiei]).

Muntenegru sărbătoreşte recunoaşterea independenţei statale în cadrul Congresului de la Berlin (13 iulie, 1878) şi nu ultima obţinere a autonomiei – faţă de Iugoslavia (27 aprilie, 1992) – ori separea politică de Serbia şi înfiinţarea statului Muntenegru actual (3 iunie, 2006).

Astfel, cvasi-totalitatea statelor tinere sărbătoresc obţinerea independenţei politice, cea păstrată în forma iniţială până în prezent sau declarată, obţinută, pierdută la un moment dat în istorie, dar păstrată în inimile patrioţilor naţiunii.

3. 10 Mai – Ziua Independenţei României

Încă din 1878, 10 mai a fost sărbătorită ca Ziua Independenţei României. A fost sărbătorită astfel până la 1948, când comuniştii au mutat data pe 9 mai, încercând să şteargă semnificaţia regală a momentului.

Vom analiza, în continuare, ce s-a întâmplat în ziua de 9 mai, respectiv, 10 mai, dar nu înainte de a urmări contextul acelor zile:

La 12 aprilie 1877, România a acordat Imperiului Rus permisiunea trecerii trupelor ruseşti pe teritoriul acesteia.

La 24 aprilie 1877, Imperiul Rus a declarat oficial război Imperiului Otoman.

Şedinţa Senatul din 23 aprilie 1877 începe cu o referire la mesajul principelui Carol I din 14 aprilie 1877:

Dl. Dimitrie Ghica: „Este glasul Domnitorului, şi când vine să se adreseze cu asemenea mesaj unui Corp Legiutor, este de demnitatea noastră să răspundem cu acelaşi diapazon, cu acelaşi patriotism. (Aplauze).”

În cuprinsul şedinţei, se concepe un răspuns pentru principele Carol. În două zile, răspunzând textului primit din partea Senatului, acesta trimite un nou mesaj, cu citirea căruia începe şedinţa Senatului din 25 aprilie:

Kostaki
Dl. Manolaki Kostaki: „Binevoiţi a comunica discursul Măriei Sale în privinţa răspunsului la Mesajul Tronului.”

Ce spune principele Carol I în acest mesaj din 25 aprilie 1877?

carol i-

„… vom fi siliţi a respinge forţa prin forţă, căci mai înainte de toate suntem datori către Ţară de a-i apăra hotarele.”

La 28 aprilie, domnitorul Carol nota în Memoriile sale că: ”în Cameră se pregăteşte o moţiune prin care se cere… proclamarea independenţei.Kogălniceanu se opune acestui curent (s.m.), temându-se să nu aducă fapte pripite şi vătămătoare”.

La 29 aprilie Adunarea Deputaţilor şi la 30 aprilie Senatul, în urma actelor de agresiune turceşti (urmare a permisiunii de tranzit acordate armatelor ruseşti), au declarat starea de război între România şi Poarta otomană şi au cerut guvernului să ia toate măsurile ce se impun pentru a asigura existenţa de sine stătătoare a ţării.

Iniţial mulţi deputaţi doreau să proclame atunci „independenţa absolută a ţării”, dar, sfătuiţi de miniştri, au votat numai starea de război, fapt pentru care au fost criticaţi de ziarele „Românul” şi „Telegraful”.

La 7 mai, într-o şedinţă a Consiliului de miniştri, prezidată de domnitorul Carol I, s-a discutat oportunitatea proclamării imediate a independenţei. Proclamarea independenţei într-o şedinţă publică a Camerei – scrie N. Iorga – era dorită acum de M. Kogălniceanu, după ce C.A. Rosetti (preşedintele Adunării Deputaţilor) se asigurase de numărul necesar de voturi (cf. Nichita Adăniloaie, „Data proclamării independenţei naţionale a României”, în Studii şi articole de istorie, LXVI, Bucureşti, 2001, Ed. Curtea Veche).

Carol I

Ce s-a întâmplat pe 9 mai 1877:

  • kogalniceanu
    9 mai 1877: „Aşadară, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentaţiunii naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă.(Aplauze îndelung repetate) Însă, domnilor, acum încep greutăţile, fiindcă noua noastră condiţiune cu definirea independenţei noastre într-un mod mai determinat şi mai absolut trebuie să fie acceptată de Europa. (s.m.) […] Noi trebuie să dovedim că suntem naţiune vie, trebuie să dovedim că avem conştiinţa misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să facem şi noi sacrificii pentru ca să păstrăm această ţară şi drepturile ei pentru copiii noştri şi această misiune în momentele de faţă este încredinţată fraţilor şi fiilor noştri care mor la hotare (s.m.). (Aplauze prelungite) [….] Încă o dată vă declar, domnilor, în numele Guvernului, că noi ne privim ca în război cu Poarta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, că guvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace (s.m.), pe care şi guvern şi dumneavoastră şi ţara întreagă doreşte să o vază cu o oră mai înainte.”

    flevaDeputatul Nicolae Fleva a interpelat guvernul dacă s-a conformat votului din 29 aprilie, aducând la cunoştinţa puterilor garante ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Poartă şi, prin urmare, „independenţa absolută a României”.

  • Ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a ţinut un discurs răspunzând deputatului Nicolae Fleva, în care afirma: „declar, domnilor, în numele Guvernului, că noi ne privim ca în război cu Poarta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, căguvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace (s.m.)„. În aprilie 1877, Brătianu răspundea întrebărilor insistente ale opoziţiei pe tema cine garanteză contra Turciei în caz că aceasta va ieşi victorioasă din război sau chiar a aliatului de atunci, Rusia: „Ei bine, domnilor, această garanţie să o căutăm mai bine în noi înşine (s.m.), şi fiţi încredinţaţi că nici Englitera, nici Turcia nu ne vor mai trata ca ţară turcească”; „pe cât timp vom avea un drum mare, naţional şi deschis tuturor românilor, fără dezbinări între dânşii, atunci atât Imperiul Rusiei cât şi al Austriei cât şi Englitera ne vor respecta şi vor face cu noi tratate mult mai sigure decât cele de până acum.” (Ion C. Brătianu, „Discursuri, scrieri, acte şi documente”, vol. II (23 aprilie 1876 – 30 aprilie 1877). Partea a 2-a, Bucureşti, Imprimeriile „Independenţa”, 1912, pag.655, apud Marin Nedelea, „Prim-miniştrii României. 1858-1918. Ideile politice”, Editura Adevărul, Bucureşti, 1994, p.134)
  • S-a întrunit Adunarea Deputaţilor (după ora 13:30), şi Senatul (după ora 15:00), care au votat moţiuni privind declararea independenţei României (o stare de facto mai veche, devenită de jure la 9 mai). Moţiunea deputaţilor arată astfel: „Camera, mulţumită de esplicările guvernului asupra urmărilor ce a dat votului ei de la 29 aprilie anul curent Ia act că resbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Moţiunea senatorilor arată astfel: „Senatul, luând act de posiţiunea creată României de Imperiul Otoman, consideră Statul Român independent şi invita pe guvern a lucra ca independenţa ei să fie recunoscută şi garantată de marile Puteri Europene, a căror dreptate şi sprijin au contribuit în tot timpul la desvoltarea României”.
  • Conţinutul şedinţei Senatului din 9 mai 1877 a fost publicat în Monitorul Oficial la 14 mai 1877, după 5 zile, la PARTEA NEOFICIALĂ (M.O. nr. 109/14.05.1877), iar conţinutul şedinţei Camerei Deputaţilor din 9 mai 1877 a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 mai 1877, după 18 zile, la PARTEA NEOFICIALĂ (M.O. nr. 118/27.05.1877). Găsiţi aici imagini după Monitorul Oficial.  Aşa cum corect se întreabă Dan Ghenea, „asta să fie „proclamarea independenţei de stat a României”? Dacă da, atunci de ce e publicată abia în 27 mai în Monitorul Oficial? O declaraţie de o asemenea importanţă să fie publicată după 18 zile?„. De ce nu s-au publicat pe 10 mai, în PARTEA OFICIALĂ?
  • „… un mare număr de bucureşteni, care se strânsese în jurul clădirii Adunării, primind cu entuziasm vestea proclamării independenţei, au manifestat pe străzi până seara târziu – scrie N. Iorga – împreună cu „vreo mie de studenţi”, cu drapele şi torţe, cântând „Deşteaptă-te române”. În seara acelei zile au avut loc manifestaţii de bucurie şi la Craiova şi Iaşi.” (cf. Nichita Adăniloaie, Data proclamării independenţei naţionale a României, în Studii şi articole de istorie, LXVI, Bucureşti, 2001, Ed. Curtea Veche).
  • Ambele camere au votat în unanimitate participarea parlamentarilor (deputaţi şi senatori) la Palatul Regal de către Regele Carol I. Preşedintele Camerei Deputaţilor, C.A. Rosetti (PNL), este „republicanul” care a propus, peste 3 ani, în 1881, proclamarea României ca Regat, la 14 martie 1881, iar preşedintele Senatului era Mitropolitul-primat Calinic Miclescu (independent). Citez din Monitorul Oficial: C.A.Rosetti: „am onoarea a aduce aminte Adunării că mâine, 10 Mai, este anul al 11-lea în care Principele Domnitor a pus piciorul în România. Prin urmare, cred că Adunarea întreagă va merge mâine la Măria Sa ca să-l salute de bună voire, să salute în anul al 11-lea această reînviere a României (aplauze prelungite). Măria Sa primeşte toată Camera mâine…”. Voci: „să mergem toţi”.
Monitorul Oficial al României din 27 mai/8 iunie 1877. [artea neoficială, pag. 3453
Monitorul Oficial al României din 27 mai/8 iunie 1877. [artea neoficială, pag. 3453

Ce s-a întâmplat pe 10 mai 1877:

  • carol i-
    Românii şi-au câştigat independenţa prin luptă, sub comanda principelui Carol I, şi prin recunoaşterea ei la congresul de pace de la Berlin în 1878.

    S-au aniversat 11 ani de domnie ai Regelui Carol I, din 1866. Sărbătoarea populară a unit aniversarea aşezării unei noi piete de temelii pentru modernizarea ţării („prinţul străin” dorit de paşoptişti şi de adunările ad-hoc din 1857) cu sărbătorirea independenţei României. Gândindu-mă la faptul că, în al doilea război mondial, Armata Română a aşteptat până la 25 octombrie 1944, ziua Regelui Mihai, pentru a finaliza eliberarea Ardealului, cred că, din aprilie până în mai 1877, parlamentarii şi ministrul Kogălniceanu nu au ales întâmplător ziua de 9 mai (aşa cum argumenta şi dl. prof. Adrian Cioroianu).

  • steaua romaniei
    La 9 mai 1877, nu a existat o „declaraţie de independenţă” sub forma unui document. A existat, însă, un act, care a fost promugat de principele Carol I la 10 mai 1877: legea prin care s-a instituit Ordinul „Steaua României”, “ca prim act de suveranitate faţă de Poarta Otomană”. Legea a fost votată în Senat la 9 mai 1877, de Adunarea Deputaţilor – camera decizională – la 10 mai 1877, şi promulgată de principele Carol I la 10 mai 1877.

    Primul act de independenţă a fost instituirea ordinului „Steaua României”, printr-o lege votată în Senat la 9 mai 1877, de Adunarea Deputaţilor – camera decizională – la 10 mai 1877, şi promulgată de principele Carol I la 10 mai 1877. La 14 martie 1881, ridicarea României la rangul de Regat a fost însoţită, la 14 martie 1881, de înfiinţarea Ordinului Coroana României, ca prim act de suveranitate al Regatului. Înfiinţarea unei decoraţii este, deci, un act cu o însemnătate foarte puternică. Găsiţi aici dovada acestor informaţii. Chiar şi în republică 10 mai a fost Ziua Ordinului „Steaua României” (Legea Nr. 77/1999 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 11/1998).

  • „s-a spus de unii că România era condamnată şi că numai fiindcă a fost prinţul Carol pe tronul României, numai astfel nu ne-au împărţit puterile. Domnilor, nimeni... nu poate nega... că, având pe prinţul Carol pe tronul nostru, este o siguranţă mult mai mare şi că a fost un mijloc de a... avea solicitudinea mai de aproape a unor puteri, dar, domnilor, nu un suveran face singur putincioasă existenţa sau desfiinţarea unei naţiuni şi nu trebuie a se uita nici vitalitatea naţiunii, nici vitejia armatei, care a contribuit atât la conservarea individualităţii noastre naţionale, cât şi la ridicarea numelui de român.” (Ion C. Brătianu, „Acte şi cuvântări”, publicat de N. Georgescu-Tistu, vol.IV (1 mai 1878-10 aprilie 1879), „Cartea Românească”, ucureşti, 1932, pag.125, apud Marin Nedelea, op.cit, p.134)
    „S-a spus de unii că România era condamnată şi că numai fiindcă a fost prinţul Carol pe tronul României, numai astfel nu ne-au împărţit puterile. Domnilor, nimeni… nu poate nega… că, având pe prinţul Carol pe tronul nostru, este o siguranţă mult mai mare şi că a fost un mijloc de a… avea solicitudinea mai de aproape a unor puteri (s.m.), dar, domnilor, nu un suveran face singur putincioasă existenţa sau desfiinţarea unei naţiuni şi nu trebuie a se uita nici vitalitatea naţiunii, nici vitejia armatei, care a contribuit atât la conservarea individualităţii noastre naţionale, cât şi la ridicarea numelui de român.” (Ion C. Brătianu, „Acte şi cuvântări”, publicat de N. Georgescu-Tistu, vol.IV (1 mai 1878-10 aprilie 1879), „Cartea Românească”, Bucureşti, 1932, pag.125, apud Marin Nedelea, op.cit, p.134)

    Regele Carol I are un merit foarte important în proclamarea Independenţei de Stat, prim-ministrul Ion C. Brătianu şi ministrul Mihail Kogălniceanu fiind unii dintre importanţii săi colaboratori. Principele Carol I susţine proclamarea independenţei prin mai multe mesaje adresate corpurilor legiuitoare, precum cel adresat Senatului din 14 aprilie sau din 25 aprilie 1877, în care declară: „… vom fi siliţi a respinge forţa prin forţă, căci mai înainte de toate suntem datori către Ţară de a-i apăra hotarele”. În şedinţa Senatului din 23 apriie 1877, senatorul Dimitrie Ghica cerea senatorilor să răspundă mesajului principelui Carol I din 14 aprilie „cu acelaşi patriotism”. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion C. Brătianu, declara: „nimeni… nu poate nega… că, având pe prinţul Carol pe tronul nostru, este o siguranţă mult mai mare şi că a fost un mijloc de a… avea solicitudinea mai de aproape a unor puteri” (Ion C. Brătianu, „Acte şi cuvântări”, publicat de N. Georgescu-Tistu, vol.IV (1 mai 1878-10 aprilie 1879), „Cartea Românească”, Bucureşti, 1932, pag.125, apud Marin Nedelea, op.cit, p.134).

  • Independenţa României s-a cucerit pe frontul de luptă, sub comanda principelui Carol I, şi a fost recunoscută la congresul de pace de la Berlin.
  • Este de verificat dacă tot la 10 mai 1877 s-a decis, în şedinţa Consiliului de Miniştri, oprirea plăţii tributului către Imperiul Otoman şi redirecţionarea sumelor către Ministerul de Război. În mod tradiţional pentru istoria românească, acest moment marchează oprirea relaţiilor de vasalitate faţă de Imperiul Otoman.

Sursă: De ce 10 Mai şi nu 9 mai a fost, este şi trebuie să fie ziua în care sărbătorim Independenţa – Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: