O școală din Londra introduce FUSTELE pentru BĂIEȚI la UNIFORMĂ

Highgate School intenționează să promoveze uniforma de „gen neutru”, astfel încât fetele și băieții să poată purta fuste sau pantaloni la alegere.

În nordul Londrei, o școală privată care primește elevi de la primară la liceu încearcă să facă pe placul apărătorilor drepturilor omului.

Potrivit Sunday Times, directorul școlii, Adam Pettitt, are de gând să le permită băieților să poarte fuste în cadrul uniformei.

„Analizăm în acest moment modul în care regulamentul nostru privind uniformele ar putea evolua pentru a fi pe placul celor care doresc să asocieze îmbrăcămintea la genul lor și pe placul celor care nu doresc asta.”

În Corectitudinea Politică, „genul” este diferit de „sex”. Cel din urmă se referă la anatomia moștenită din naștere, în vreme ce „genul” poate fi ales de om după bunul plac. Ideologii Corectitudinii Politice susțin că un om își poate schimba „genul” ori de câte ori vrea, ca urmare a „experiențelor” de viață, a mediului în care trăiește, a „dezvoltării” culturale etc. Aceeași ideologi pretind ca asupra copiilor să nu se exercite nici o presiune de a se comporta potrivit sexului lor anatomic, că să fie lăsați să-și aleagă nestingheriți „genul”.

Directorul Pettit afirmă că: „I-am întrebat pe elevi dacă nu este mai potrivit să vorbim despre Uniforma 1 și Uniforma 2” (și nu de unforme pentru băieți și pentru fete – n.r.)

Highgate School a introdus deja toaletele de „gen neutru” și folosirea pronumelor neutre, care să nu definească sexual o persoană.

Tot potrivit Sunday Times, un grup de elevi a obținut dreptul ca toate sporturile să fie deschise tuturor elevilor (indiferent de „gen”) și expresii precum „man up” (comportă-te ca un bărbat) și „ladylike” (ca o femeie) să fie interzise.

Adam Pettitt nu are nici o problemă cu asta: „Dacă acest lucru îi face pe elevi să fie mai fericiți și să se simtă mai siguri cu ceea ce sunt, atunci trebuie să fie ceva bun”.

Autor: Radu Padure

Sursă: O școală din Londra introduce FUSTELE pentru BĂIEȚI la UNIFORMĂ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s