Constantin cel Mare- împăratul care a recucerit Dacia. Aspecte inedite ale domniei 

Constantin cel Mare s-a născut la Naissus(Niș, Serbia) pe un 27 februarie. Anul nu se știe exact. Unele afirmații ale lui Eusebiu din ”Viața lui Constantin cel Mare” ne fac să conchidem că s-a născut între 271 și 273(cel mai probabil 272), iar alte surse plasează evenimentul între 272 și 277. A domnit în perioada 306 și 337, întâi în Vest, apoi în tot Imperiul. Constantin cel Mare este cunoscut deoarece a legalizat creștinismul și a fondat noua capitală, Constantinopol. În privința activității laice detaliile nu au fost suficient prezentate sau tratate de istorici.

Urmele unei resedinte luxoase din apropiere de Naissus

Urmele unei resedinte luxoase din apropiere de Naissus

În general, Constantin s-a abținut de la inovații impresionante, mulțumindu-se de obicei să completeze sau să continuie aranjamentele făcute de Dioclețian. În administrația imperiului pare să fi existat o mare corupție. Constantin cel Mare a amenințat că va ”tăia mâinile rapace ale oficialilor” (corupți) sau că va ”reteza capetele și gâturile nemernicilor”. Numeroasele acte date de el sau oamenii săi dovedesc preocuparea față de detaliile administrative. S-a preocupat de bunăstarea supușilor săi. A cerut distribuirea de bani, alimente și îmbrăcăminte părinților săraci din Italia și Africa. În 334, când foametea a lovit Siria, a cerut să fie împărțite alimente prin intermediul bisericilor. Constantin cel Mare, ca un cenzor din timpul Republicii, dorea să apere structura morală a societății romane, în special în ceea ce privește comportamentul sexual. A poruncit ca părinții care au fost părtași la seducerea fiicei lor să fie pedepsiți cu turnarea de plumb fierbinte pe gât. Dacă se descoperea că o femeie liberă și un sclav avuseseră relații intime, erau amândoi condamnați la moarte, sclavul fiind ars de viu. În 326 au fost date o serie de legi care subliniau caracterul sfânt al căsătoriei. În 325 au fost scoase în afara legii spectacolele cu gladiatori, dar ele au continuat în Occident până la începutul veacului următor.

Harta Imperiului roman în timpul lui Constantin cel Mare

Harta Imperiului roman în timpul lui Constantin cel Mare

Răstignirea ca modalitate de execuție a fost interzisă, iar criminalii nu trebuiau înfierați pe față deoarece chipul este ”modelat după frumusețea cerească”. Abandonarea copiilor mici era interzisă. Sclavii au avut o serie de beneficii. Familiile de sclavi nu puteau fi separate când se împărțea o propietate, iar în biserici s-a admis eliberarea sclavilor. Pe de altă parte, dacă un sclav era bătut atât de tare încât murea, stăpânul nu era acuzat. Sclavia, ca instituție, nu a fost niciodată contestată. Constantin a cheltuit sume uriașe pe ajutoarele date bisericilor, pe proiectele de construcții și pe darurile generoase oferite unor persoane particulare sau grupuri. El a obținut venituri suplimentare instituind două noi taxe: una pe propietățile funciare ale senatorilor, alta pentru negustorii din orașe. Confiscarea averilor templelor păgâne a adus puține venituri, în comparație cu afirmațiile criticilor împăratului.

Solidus din vremea lui Constantin al II-lea

Solidus din vremea lui Constantin al II-lea

Constantin cel Mare a creat un nou tip de monedă, solidus de aur, care era acceptată și în afara granițelor imperiului și și-a păstrat valoarea până în secolul XI. Un scriitor din veacul VI spunea plin de admirație că ”toate națiile fac negoț cu banii lor (ai romanilor), și în toate locurile, dintr-un capăt în altul al lumii, ei sunt acceptați și invidiați de toți oamenii și toate regatele”. Prin reforme militare a reușit să obțină o serie de succese. În anii 306-308 și 314-315 a purtat campanii victorioase la granița germană. La Dunăre i-a învins pe goți în 322 și pe sarmați în 334. Rezultatul a fost o recuperare parțială și temporară a Daciei. De acum, împăratul și-a adăugat titlul de Dacicus Maximus. Și mai înainte de Constantin existaseră puncte întărite pe malul Dunării: Dierna, Drobeta, Hinova (Mehedinți), Bistreț(Dolj), Celei(Olt). Acum ele se înmulțesc. Un exemplu este castelul de la Daphne, în regiunea gurii Argeșului, pomenit pe vremea lui Valens(364-378). Scriitorul Julianus, îl compară pe Constantin cu Traian, ba chiar îl face superior acestuia deoarece ”el a recâștigat ceea ce Traian câștigase și știut este că e mai greu să reiei decât să iei”. Timp de mai bine de trei decenii romanii au avut din nou în stăpânire o parte a Daciei.

Daci pe Arcul de triumf al lui Constantin

Daci pe Arcul de triumf al lui Constantin

Împăratul Valens va face și el două expediții peste Dunăre, în 367 și 369. În anul 375 vor năvăli hunii și se va întrerupe efemera stăpânire romană la nord de Danubius. După recucerire, regiunile din dreapta Oltului, corespunzând sudului Olteniei şi Banatului actual, au fost puse sub jurisdicţia guvernatorului Daciei Ripensis. Cele din sudul Munteniei şi Moldovei actuale, erau încredinţate spre apărare germanicilor, în calitate de foederati, care îşi păstrau autonomia, fiind incluse astfel, din punct de vedere administrativ-teritorial, în sistemul unui condominium romano-germanic. Imperiul îşi exercita însă un ferm control militar asupra lor prin intermediul forţelor sale din cetăţile de pe linia Dunării sau din interior. Stăpânirile nord-dunărene au fost protejate de Constantin printr-un val de pământ cu şanţ, lung de circa 700 km, cunoscut sub numele de Brazda lui Novac de Nord, ce pornea de la Drobeta oprindu-se probabil la castrul de la Pietroasele(Buzău).

Valul lui Constantin (Brazda lui Novac)

Valul lui Constantin (Brazda lui Novac)

Constantin, asemenea lui Dioclețian, s-a înconjurat cu un ceremonial de curte complicat. El și tot ceea ce era asociat cu el au devenit sacri. În prezența lui se cerea o tăcere plină de respect, de aceea ușierii au fost numiți silentarii, cei tăcuți. Consilierii împăratului stăteau în picioare când se întâlneau în ședințe cu el. Distanța impusă de împărat nu numai că l-a ferit de comploturi, dar l-a și izolat de supușii săi. Cu toate acestea, Constantin i-a îndemnat pe toți să-i adreseze petiții. Spiritul predominant al guvernării lui Constantin a fost unul conservator. Convertirea la creștinism și susținerea acestuia au adus mai puține inovații decât era așteptat. Ele au servit unui scop întru totul tradițional: păstrarea și continuitatea imperiului. Constantin cel Mare a fost un cârmuitor hotărât, un general care nu pierdut vreo bătălie. Asemenea personalități, cu o astfel de forță sunt cele care creează istoria, care ne captează imaginația și ne rețin atenția.

Sursă: Constantin cel Mare- împăratul care a recucerit Dacia. Aspecte inedite ale domniei | Istorie pe scurt

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s