Cuvânt de trezire din „somnul de proporții naționale” la praznicul Înălțării Domnului şi al cinstirii eroilor neamului 

Vreme de 40 de zile, Mântuitorul nostru Iisus Hristos S‑a arătat ucenicilor Săi „prin multe semne doveditoare” şi le‑a vorbit „cele despre împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3), încredinţându‑i atât de adevărul Învierii Sale din morţi (ca manifestare a puterii Sale infinite dumnezeieşti), cât şi de transfigurarea trupului Său (preaslăvirea, umplerea într‑un grad tot mai mare de energiile Duhului Sfânt) într‑o stare nouă de existenţă (trecea prin materia obişnuită, nu mai avea nevoi trupeşti: foame, sete, odihnă).

Atunci le‑a deschis mintea ca să priceapă Scripturile”

Biruind păcatul, moartea, iadul şi pe diavol, Domnul Iisus Hristos le‑a confirmat ucenicilor Săi că are „toată puterea în cer şi pe pământ”, putere prin care i‑a înviat şi pe drepţii care au ieşit din morminte şi s‑au arătat în Ierusalim după Învierea Lui. Totodată, Domnul Hristos „le‑a deschis mintea ca să priceapă Scripturile”, adică le‑a explicat ucenicilor toate profeţiile despre Sine din „Legea lui Moise, din prooroci şi din psalmi” (Luca 24, 44‑45), pe care le‑a împlinit, adeverindu‑le că El este Mesia – Unsul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Dar aceste arătări sau veniri ale Mântuitorului Hristos în mijlocul ucenicilor aveau scopul pedagogic de a le întări credinţa lor în El, de a spori unirea lor tainică cu El, ce i‑a făcut apoi să nu se mai înfricoşeze de oameni, nici măcar de iudeii împietriţi şi agresivi (arhiereii, cărturarii şi fariseii), care căutau să‑i prindă şi să‑i bată, şi chiar să‑i omoare, pe aceşti martori şi mărturisitori ai Învierii şi dumnezeirii Lui. Deci, în perioada de după Înviere, prin întâlnirile şi dialogurile cu Domnul Hristos, Apostolii şi ceilalţi ucenici au crescut în credinţă, în înţelegerea Scripturilor şi în curaj, ridicându‑şi şi ei inimile de la pământ către ceruri, pregătindu‑se pentru o revelaţie şi mai mare a puterii şi prezenţei lui Hristos.

Atunci, în a 40‑a zi după Învierea Sa, Domnul Hristos S‑a înălţat cu trupul la cer (înţeles nu atât ca văzduh), împlinind profeţiile regelui David. „Înalţă‑Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta!” (Psalmul 56, 7; Psalmul 107, 5); „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” (Psalmul 23, 7‑10); „Zis‑a Domnul Domnului Meu: Şezi de‑a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Psalmul 109, 1). În a doua profeţie este vorba de îngerii care se minunau văzând pe Dumnezeu‑Omul, adică pe Fiul lui Dumnezeu întrupat şi înviat, ridicându‑Se în slavă şi cu trupul omenesc mai presus de toate treptele de existenţă spirituală, inaugurând „cerul nou şi pământul nou” al împărăţiei lui Hristos (Apocalipsa 21, 1). Iar în a treia profeţie observăm glasul Tatălui către Fiul Său Cel iubit şi veşnic, cum a anunţat prin Duhul Sfânt către proorocul David despre preaslăvirea Fiului Său întrupat şi înviat.

Mai mult decât că a fost un eveniment profeţit cu 1.000 de ani înainte, Înălţarea Domnului Iisus Hristos la cer cu trupul a însemnat şi mergerea Lui către Tatăl ca să gătească loc în împărăţia cerurilor tuturor ucenicilor Lui de pretutindeni, după făgăduinţa Lui: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. (…) Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. (…) Aţi auzit că v‑am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M‑aţi iubi v‑aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi acum v‑am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla” (Ioan 14, 2‑3 şi 28‑29).

„Mântuitorul Hristos este prezent prin Duhul Sfânt în Biserica Sa”

Prezentarea istorică a evenimentului minunat al Înălţării Domnului la cer o avem în finalul Sfintei Evangheliei după Luca (24, 50‑52): „Şi i‑a dus afară până spre Betania şi, ridicându‑Şi mâinile, i‑a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S‑a despărţit de ei şi S‑a înălţat la cer. Iar ei, închinându‑se Lui, s‑au întors în Ierusalim cu bucurie mare”; la începutul cărţii Faptele Apostolilor (1, 9‑12): „Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S‑a înălţat şi un nor L‑a
luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S‑a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L‑aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s‑au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă”; la finalul Sfintei Evanghelii după Matei (28, 18‑20): „Şi apropiindu‑Se Iisus, le‑a vorbit lor, zicând: Datu‑Mi‑s‑a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându‑le să păzească toate câte v‑am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

Această din urmă relatare ne confirmă faptul că, şi fără arătarea cu trupul Său omenesc (arătare care a încetat după 40 de zile), Mântuitorul Hristos este prezent prin Duhul Sfânt în Biserica Sa, în comuniunea şi comunitatea tuturor credincioşilor Lui. Unirea lui Hristos cu Biserica Sa trece de la planul simţurilor şi al Scripturilor la deplinătatea iubirii prin interioritate reciprocă (ca o perihoreză) pe care o realizează Duhul Sfânt şi Iubitor (atât prin Sfânta Euharistie şi celelalte Taine ale Bisericii, cât şi prin rugăciunea şi toate virtuţile sau nevoinţele fiecărui credincios). Înălţându‑Se la cer, Mântuitorul Hristos nu lasă locul Său gol pe care să‑l ocupe un locţiitor omenesc (papa), expus lăcomiei şi vanităţii, ci El este prezent neîncetat în Biserică în chip tainic, luminând‑o şi păzind‑o prin Duhul Sfânt („puterea de sus”).

Aşadar, după Înălţarea Sa la cer cu trupul şi şederea de‑a dreapta Tatălui, Mântuitorul Hristos nu Se mai arată sensibil, în afară, celor ce cred în El, ci Se sălăşluieşte invizibil în ei (precum anticipat în Luca şi Cleopa), datorită spiritualizării (pnevmatizării) depline a firii Sale umane ridicată la suprema transparenţă şi putere dumnezeiască. Biserica devine, astfel, comunitatea tuturor celor ce cred curat în Hristos şi în care sălăşluieşte tainic Hristos prin har. Rostul Înălţării Domnului la cer este, deci, pogorârea Duhului Sfânt asupra credincioşilor, ca să ne înalţe pe toţi la cer în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Căci de pe tronul dumnezeiesc, Mântuitorul este, prin trimiterea continuă a Duhului Sfânt în Biserică (de la Cincizecime, prin Sfintele Taine şi celelalte rânduieli bisericeşti), izvorul de iradiere a harului şi vieţii Lui peste toţi creştinii dreptslăvitori.

Citeste integral  Cuvântul de invatatura al Arhimandritului Mihail Stanciu, Mânăstirea Antim (Bucureşti) pe link-ul de mai jos

Sursă: Cuvânt de trezire din „somnul de proporții naționale” la praznicul Înălțării Domnului şi al cinstirii eroilor neamului | Lumea Credinței

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s