Frumusețea rugăciunilor de binecuvântare a mirilor, în Taina Cununiei.

Unirea dintre bărbat și femeie este dintru început, dinainte de păcatul strămoșesc, și tocmai de aceea ei vor tinde permanent să devină „unul”. Aceasta este semnificația poruncii lui Dumnezeu, „ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Chiar și porunca dată de Dumnezeu lui Adam și Evei „creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facere 1, 28), este tot o poruncă paradisiacă.

Una dintre cele mai importante părți din rânduiala Tainei Cununiei o formează cele trei rugăciuni care urmează ecteniei mari, la care se adaugă și celelalte rugăciuni de pe parcursul slujbei. Fragmente ale acestora au semnificații aparte și un simbolism ce arată buna lor așezare în rânduiala Tainei Cununiei.

„Dumnezeule Cel Preacurat și Ziditorule a toată făptura, Care din iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta strămoșului Adam în femeie și i-ai binecuvântat pe dânșii” (rugăciunea I). Acest fragment arată faptul că Taina Căsătoriei își are principiul în primul act al Creației, prin care bărbatul și femeia au fost făcuți tocmai pentru a fi una. Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva pentru cea mai desăvârșită iubire a unuia pentru celălalt, în care să se reflecte misterul dumnezeirii.

Felul în care este adus omul la existență dezvăluie taina unității celor doi într-un singur trup, unitate alterată de păcat, dar refăcută în Fiul lui Dumnezeu întrupat; iar unitatea lor este o oglindire, în zidire, a unimii Treimice. Cel făcut după un singur chip și chemat la o singură asemănare nu putea să fie decât în unitate și menit să devină „un singur trup”. De aceea, Dumnezeu a luat din coasta lui Adam și, dintr-un singur trup, a făcut două ființe, ca să redevină un singur trup.

Unirea dintre bărbat și femeie este dintru început, dinainte de păcatul strămoșesc și tocmai de aceea ei vor tinde permanent să devină unul. Aceasta este semnificația poruncii lui Dumnezeu, „ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Chiar și porunca dată de Dumnezeu lui Adam și Evei „creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facere 1, 28), este tot o poruncă paradisiacă. Astfel, dacă bărbatul și femeia adâncesc, conlucrând cu iubirea harică dobândită prin Taina Cununiei, legătura lor cu Hristos, redescoperă unitatea ontologică a cuplului de dinainte de păcatul strămoșesc.

„Și dă roabei Tale acesteia să se plece în toate bărbatului său, și robului Tău acestuia să fie cap femeii, ca să viețuiască după voia Ta” ‒ după binecuvântarea lui Dumnezeu, ca și în Paradis, creșterea lor în desăvârșirea unității ține de voința și de lucrarea lor. Talantul iubirii este încredințat, însă trebuie lucrat.

„Binecuvântează-i pe dânșii, precum ai binecuvântat pe Avraam și Sarra, pe Isaac și pe Rebeca, pe Iacob și pe toți patriarhii…pe Zaharia și pe Elisabeta…”. Prin evocarea familiilor patriarhale, a marilor personalități ale Vechiului Testament, primele două rugăciuni din Taina Nunții ne conduc de la tema creației, la tema mântuirii. De ce sunt enumerate așa de multe personaje din istoria biblică în rugăciunile de la Cununie? Toate fac parte din genealogia Mântuitorului Hristos, care urcă până la Avraam, și chiar până la Adam. În prima rugăciune din Taina Cununiei, exemplele lui Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca, Iacob și Rahela, Iosif și Asineta, Moise și Semfora, Zaharia și Elisabeta nu scot în evidență bucuria unirii lor, cât mai ales conceperea și nașterea minunată din căsniciile lor, ce au condus la finalitatea Vechiului Legămînt și la venirea lui Mesia.

Prima rugăciune din Slujba Cununiei Îi cere lui Dumnezeu să-i asemene pe miri cu familiile sfinte ale strămoșilor după trup ai Mântuitorului și să-i împărtășească de aceeași binecuvântare. Astfel, Dumnezeu continuă să poarte de grijă conceperii creatoare a omului, căci zămislirea pruncilor este o participare la Taina lui Hristos. De aceea, în a doua rugăciune, Biserica cere cu insistență binecuvântarea lui Dumnezeu: „Binecuvântează-i pe dânșii…păzește-i pe dânșii…adu-ți aminte de dânșii…”.

În partea a doua a celei de a doua rugăciuni, Biserica cere să trimită mirilor bucuria Crucii: „Și să vină peste dânșii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena, când a aflat cinstita Cruce”. „Crucea de care e legată Împărăția – afirmă Părintele Dumitru Stăniloaenu-L însoțește în concret numai pe Fiul care a luat trupul nostru, ci și pe noi în viața de aici. De aceea trebuie să ne împărtășim și noi de ea. Fără cruce nu se realizează iubirea. În noi, crucea înseamnă înfrânare de la egoismul păcatelor și pocăința pentru ele.

(Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația Tradiția Românească, București, 2004, pp. 178-190)

Sursă: Frumusețea rugăciunilor de binecuvântare a mirilor, în Taina Cununiei | Doxologia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: