Martha Bibescu, prinţesa care a făcut Vâlcea faimoasă în Europa

În cartea de memorialistică „Izvor, ţara sălciilor“, scrisă în 1923, prinţesa Martha Bibescu face una dintre cele mai frumoase şi seducătoare descrieri ale Vâlcii. Cartea a avut un succes imens în Europa şi a primit elogiile marilor condeie ale vremii. Citind-o, marele poet german Rainer Maria Rilke exclama: „Cum să nu iubeşti România după ce-ai citit Izvor“?!

Scriitoare, om politic şi diplomat, Martha Bibescu a fost legată de Vâlcea prin ilustrul său arbore genealogic. S-a născut la 28 ianuarie 1889 la Bucureşti. Era fiica lui Ion Lahovari, ministru al României la Paris şi ministru de externe, şi a Smarandei (Emma) Mavrocordat. Stră-străbunicul său dinspre tată a fost caimacam al Olteniei; străbunicul a reprezentat judeţul Vâlcea în Obşteasca Adunare de la 1831, primul Parlament român. Bunicul, Nicolae Lahovari, a ocupat demnităţile de membru al Divanului ad-hoc, senator şi subsecretar de Stat al afacerilor străine. Fraţii tatălui Marthei au urmat tradiţia. Alexandru Lahovari a fost politician şi ministru de externe, iar celălalt frate, Iacob N. Lahovari, a fost ministru al afacerilor străine, ministru de război şi şef al Marelui Stat Major. A murit pe 28 noiembrie 1973, la Paris.

Toate atuurile unei femei perfecte
Despre Martha Bibescu se spune că a fost înzestrată cu toate atuurile unei femei perfecte: frumosă, bogată, inteligentă, sensibilă, influentă. A devenit prinţesă prin căsătoria cu prinţul George Valentin Bibescu şi a fost una dintre primele femei-mason ale României. A scris cărţi pentru care a fost premiată cu cele mai înalte distincţii; a fost mulţi ani imaginea casei Dior care a creat pentru ea haine splendide; a făcut politică la cel mai înalt nivel; a avut iubiţi celebri. Peste o jumătate de secol a fost una dintre cele mai bune prietene ale lui Winston Churchill, iar spre sfârşitul vieţii a avut o relaţie foarte strânsă – pe care s-au făcut şi speculaţii – cu preşedintele francez Charles de Gaulle. Dar nu a fost fericită, căci fericirea nu urmează întotdeauna reguli.

Iubiţi şi admiratori celebri: de la prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, la Charles de Gaulle
La 16 ani, este măritată cu prinţul Bibescu. Au avut o căsnicie dificilă, presărată de-a lungul timpului cu infidelităţi reciproce: „A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca şi când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe“. A crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb“, nota Martha. Cu toate acestea, căsătoria lor a rezistat şi doar moartea prinţului din 1941 i-a putut separa. La 17 ani, devenea mamă, dând naştere unei fetiţe, Valentina. Pe pe când soţul ei trece din pat în pat, în 1909 tânăra prinţesă îl seduce pe prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, ale cărui avansuri le refuză însă. Apoi are o iubire pasională cu Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei. Iar mai târziu, cu maiorul Christopher Thomson, trimis în România cu misiunea specială de a-i convinge pe mai-marii ţării să intre în război de partea Antantei. Nici în ultimii ani ai vieţii nu a fost o femeie ignorată. S-a vorbit mult despre relaţia pe care ar fi avut-o cu preşedintele francez Charles de Gaulle. În 1963, Martha Bibescu a devenit consilier al preşedintelui în problema românească. La moartea acestuia, ea nota în jurnal: „Mă doare. Umbra gigantică sub care îmi plăcea atât de mult să mă adăpostesc nu mai există“.

Legiunea de Onoare a Franţei pentru merite literare
Martha Bibescu a scris patruzeci de cărţi, majoritatea fiind publicate în Franţa. La doar 22 de ani, este premiată de Academia Franceză pentru cartea „Cele opt paradisuri”. Este autoarea unor cărţi de inspiraţie autobiografică precum „Vieţile anterioare” şi „Nimfa Europa” şi a unei serii de biografii ale unor personalităţi din istoria Franţei. Opera sa mai cuprinde versuri, însemnări de călătorie, eseuri. Între 1908 şi 1973, a scris 65 de volume de jurnal. În 1954, Academia Franceză i-a conferit Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă. În 1955, a fost aleasă membră a Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză. În 1962, a primit de la francezi Legiunea de Onoare, ca recunoaştere a meritelor sale literare.

Vâlcea, valea dintre văi, ţinutul învălurit
În 1923 scrie „Izvor, ţara sălciilor”. „Cum să nu iubeşti România după ce-ai citit Izvor?!”, avea să spună marele poet german Rainer Maria Rilke. În capitolele dedicate Vâlcii, Martha Bibescu te introduce, cu o măiestrie uimitoare, în atmosfera patriarhală a acestui „ţinut învălurit”. Vezi, fără să fii acolo, Mănăstirea Horezu, asişti la obiceiurile ancestrale ale măicuţelor, la micile lor fente, la rugile pentru Brâncoveni. Cunoşti tipologii umane: Zamfira, măritată la 18 ani cu fiul primarului, Păuniţa care face bucheţele de flori, Baba Uţa care descântă cu cenuşă. Este o lectură seducătoare, aidoma autoarei.
Iată câteva fragmente:

Vâlcea-l’Avallonnais
„Există în Franţa un ţinut numit l’Avallonnais, nume încântător, a cărui traducere aproape literară este: Vâlcea, valea dintre văi, ţinutul învălurit. Până departe, unde cerul se înfrăţeşte cu pământul, vezi înşiruindu-se valuri de pământ care, asemenea celor de apă, sunt albăstrui şi străvezii, păstrând forma şi culoarea valurilor înălţate, doar că au încremenit. Dar va fi de-ajuns să mânăm în galop, pentru ca, de îndată, dealurile să alerge, încălecându-se în întâmpinarea noastră, aşa cum ar face şi talazurile mării; iar eu, care ador marea, mă las îmbătată de această nălucire, măgulită şi de faptul că, supuse voinţei mele, valurile acestea se opresc când mă opresc eu, şi aleargă iar când vreau eu.
(…)
Aici, la marginea drumurilor vezi troiţe, un fel de căsuţe ale sfinţirii care adăpostesc ba o cruce, ba o icoană, ba o fântână. Aici, femeile stau în prag şi torc din nişte furci uriaşe; cum în această după-amiază vremea s-a stricat, le văd torcând în dosul unei perdele fine de ploaie. Când ajung la mănăstirea Horezu, pe cerul limpede şi întristat se aprinde o stea cu licăriri verzui”.
Mănăstirea Horezu
„Ziduri ca de cetate, văruite, chilii care dau într-un pridvor cu arcade mergând de jur – împrejurul clădirii rectangulare; în mijloc, o biserică împodobită cu picturi, a cărei intrare e străjuită de un copac ce pare ireal, născocit de un decorator ingenios pentru a răspunde unei plăsmuiri de poet: „Un brad visa la un palmier”. Din vârful trunchiului răşinos, ce se înalţă foarte sus, se unduiesc, cu gingăşia unor pene, crengi asemănătoare unor frunze negre de palmier. Când cobor din trăsură, mă întâmpină o bătrânică cu braţe scurte, tremurând ca o sclavă centenară. Apoi vin cu toatele, cincizeci şi opt câte sunt, în rasele lor negre şi purtând un comănac tras pe frunte, prea mic pentru forma capului şi prins pe sub bărbie cu o basma neagră precum cea a Uţei. Oare pentru ce miresele Dumnezeului cel viu se îmbracă în toate ţările ca nişte văduve? Cum ar putea să piardă un asemenea soţ?
(…) De secole întregi, an după an, în toate zilele şi în toate nopţile, maicile se roagă: pentru Constantin Voievod şi Maria Doamna, pentru coconii lor preaiubiţi, ale căror diminutive sunt şi acum înşirate cu glas tare sub aceste bolţi răsunătoare: Constantin şi Ştefănică, Radu şi Matei, Maria şi Ancuţa, Ilinca, Bălaşa; şi Smaranda, domniţă pe care meşterii au zugrăvit-o mereu cu un trandafir în mână pentru că, fiind mezina, ultima născută şi cea mai iubită, au pierdut-o cea dintâi şi s-a stins prima, la vârsta de treisprezece ani.
(…)
La sfârşitul slujbei, maicile ies din strane, iar eu descopăr în umbra alveolelor o întreagă instalaţie de perniţe care le îngăduie să se rezeme, să îngenuncheze şi să se aşeze confortabil, ca în puf. Fiecare şi-a făcut cuibul ei şi aproape că mi-e ciudă de viclenia cu care aceste bătrâne creştine din Orient îşi respectă tabieturile!”
Baba Uţa
„Sunt prea răsfăţată aici la mănăstire; mi se fac toate chefurile. Primesc daruri: scoarţe, dulceţuri, tot lucruri catifelate şi delicate ce ies din mâna măicuţelor; toate îmi sunt aduse cu o drăgălăşenie smerită şi cu manifestări de prietenie. Baba Uţa e şi nu e mulţumită. Ea, care pe toate le ghiceşte, vede bine că nu aici am să mă vindec eu. Azi-dimineaţă, când m-a trezit, mi-a cerut voie să mă descânte cu cenuşă”.
Păuniţa
„Am văzut o fetiţă care vine în fiecare dimineaţă cu vacile la marginea pădurii. Face toată ziua buchete de flori. Soseşte, cu iia neobişnuit de umflată în dreptul pieptului, cu o cocoaşă în faţă, de parcă ar fi un clovn, apoi se aşază pe pământ, îşi întinde picioarele goale şi scoate din sân o basma mare, plină de flori. Iată de unde-ţi venea guşa aceea caraghioasă, micuţule pelican! Are gesturi măsurate şi repezi, face buchete rotunde, prinse cu un firicel de arnici, pe care-l rupe cu dinţii. Hărnicia ei tăcută mă încântă. Mă aşez şi eu alături de ea. Basmaua galbenă e trasă atât de jos pe frunte, că aproape nu-i văd chipul, aplecat ca floarea de condurul -doamnei. (…)
În Franţa, Victoria a ajuns nume de servitoare; Cezar – un nume pentru câini; August (Prostul) îi face pe copii să râdă la circ. Iar Păuniţa mea, care nu poartă egretă pe căpuşor, stă întotdeauna aplecată cu timiditate şi-i atât de ruşinoasă, încât părăsesc aceste locuri fără să fi apucat să-i văd culoarea ochilor”.

Sursă: Martha Bibescu, prinţesa care a făcut Vâlcea faimoasă în Europa | Indiscret in Oltenia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: