Fascinanta viață a lui Nicolae Iorga

”Act de naștere. Din anul una mie opt sute șaptezeci și unu, în șase ale lunei iunie, orele zece dimineața. Act de naștere al copilului Nicu N. Iorga, de sex masculin, de religie ortodoxă, născut ieri la orele douăsprezece din noapte, în casa părintească în orașul Botoșani, din strada Copoului, fiu al domnului Nicu Iorga, de treizeci și trei de ani, de profesie avocat și al doamnei Zulnia, de douăzeci și cinci, ambii domiciliați în Botoșani.” Acesta este actul care atestă nașterea celui mai mare istorc român.

La vârsta de 5 ani îi moare tatăl. Mai târziu marele istoric își amintea: “Tot ce mi se mai prinde de mintea mea din cele de atunci e legat de dânsul, tatăl cu care nu-mi era dat să schimb un gând… În vedenia mea se vede numai umbra înaltă și dreaptă și mâna care, alintător, se întinde spre mine… Pe urmă, oricât am căutat în fondul păstrător al minții mele, nimic… Nici un zgomot, nici un cuvânt. Toate amintirile mele cele vechi sunt cuprinse în tăcere, în tăcere absolută. Îmi pare bine că și aceste rânduri tac…”. În 1878 se înscrie în clasa I pe care o termină cu următoarele note: “Cetire, scriere, învățământ intuitiv-10″, “calcul din memorie 8″ și surprinzător “conduită 7″. Spiritul său nonconformist se manifestă încă din primii ani de viață, iar acest fapt va deveni relevant mai târziu. Despre acești primi ani Iorga spune: “Eu n-am învățat a ceti și a scrie. Sunt lucruri care mi-au venit de la sine… cartea mi-a stat înainte, cartea întreagă, cartea pe care un om o scrie pentru oameni… Am prins încă de la început felul de a vorbi al minților formate, al sentimentelor care s-au încercat cu viața… Românește am învățat din casa părintească, adică din casa mamei, așa cum se vorbea limpede, frumos și mai ales puternic și colorat, fără amestecul ziarului și cărții de succes…am avut înaintea mea înseși Letopisețele de vechi și bun grai ale lui Mihail Kogălniceanu.”

În clasa a patra ascultă prima lecție de istorie. Își dovedește dragostea față de această știință atunci când, numit monitor, “am făcut de pe catedră întâia lecție de istorie a neamului meu… Nu m-am făcut istoric nici din cărți, nici de la profesori, nici prin metodele semniariilor, eram așa de când îmi aduc aminte și poate din ceea ce au lăsat în mine alții care pe vremea lor au văzut larg istoria țerii și au făcut-o.” În 1883, la 12 ani datorită sitației financiare prin care trecea familia este nevoit să dea meditații pentru a contribui “la pensia pâinii din toate zilele.” Un an mai târziu era nevoit să “cutreiere” pe la rude pentru a mai “economisi bani cu hrana”. Se angajează la un ziar unde la vârsta de 13 ani era redactor și scria anecdote pentru pagina a patra, deseori comentariile sale ajungând pe prima pagină. Despre ziar Iorga își amintește “…proaspăt venit de la tipografia lui Kubelka, îl pătuream și-l timbram, foiletonul tradus dintr-un Molieri pe care ma îndărătniceam să-l scriu Moliere, ori retras în colțul meu judecam politica generală e Europei, nu fără a mă lupta crunt cu conducătorii ei, în articole pe care moșul le găsea vrednice de a fi publicate în fruntea ziarului său.” Ajuns în clasa a V-a, intra în conflict cu unul dintre profesorii săi căruia i se păruse că elevul Iorga nu îl salutase și este eliminat 15 zile din liceu, fapt ce îl revoltă, pentru că era îndrăgostit de învățătură: “Trebuia deci, nu fără durere, să caut aiurea.” În timpul liceului se remarcă prin cunoașterea limbilor străine: franceza, italiana, latina și greaca. ” Grecește… A, grecește! A crede cineva că se poate ca în doi ani, în numai doi ani, alături de atâtea materii și cu atâtea materii diferite, să-ți însușești limba în care rațiunea umană cea mai rafinată a introdus cele mai mari și mai frumoase complicații de care e capabilă, este una din cele mai complicate rătăciri ale pedagogiei oficiale.

În timpul liceului ia o bursă iar în cadrul examenului este felicitat pentru cunoștințele de greacă. Este pus să țină o lecție de istorie iar profesorul supraveghetor nu mai contenește în elogii: “Bine, foarte bine- frumos, foarte frumos, domnule Iorga, pentru dumneata nu am notă.” În 1887 este eliminat din nou deoarece plecase din internat deși nu avea voie. Contrariat, îl întreabă pe supraveghetor de ce nu avea voie să aibă “plimbări și vizite”. “Fiindcă așa vreau eu și nu am chef de discuții” primește răspunsul. Nemulțumit, părăsește instituția, dar mai apoi este reprimit. În 1888 este prins că în timpul unei lecții citea o carte în franceză și este din nou eliminat. Franța și cultura sa vor fi de-a lungul carierei sale un model de urmat. În același an ia examenul la Facultatea de Litere din Iași, primind și o bursă. La sfârșitul anului II dă cu un an mai devreme exemnul de licență. Presa spune că va fi “un Luceafăr genial în domeniul științei.” Universitatea, în frunte cu A. D. Xenopol, îl sărbătorește pe “minunea de om.”

În 1890, la doar 19 ani, datorită faimei, este invitat să ia parte la înmormântrea lui Creangă, una din personalitățile de seama ale epocii. Tot în acest an îi cunoaște pe Caragiale, Hașdeu, Vlahuță sau Grigore Tocilescu. Ia o bursă în Italia apoi pleacă la Paris, unde studiază atent marile biblioteci. În 1891, în timp ce iși pregătește doctoratul învață intens engleza și se inițiază în olandeză, daneză, suedeză și norvegiană. În 1893 își ia doctoratul la Leipzig. În 1894-1895 călătorește în stăinătate pentru a reface urmele occidentale ale lui Petru Șchiopul și fiul său Ștefan dar și ale lui Mihai Viteazul. În 1894 devine suplinitor la catedra de Istorie medie a Universității din București. Prima lecție s-a deschis cu următoarele cuvinte: “Istoria este expunerea sistematică, fără scopuri străine de dânsa, a faptelor de orice natură, dobândite prin care s-a manifestat, metodic, indiferent de loc și timp activitatea omenirii.” 1895 aduce prima conferință publică, la Ateneu despre Basta și Mihai Viteazul. Din 1899 intră în conflict cu unele personalități ale culturii deoarece critica în mod deosebit infiltrarea politicului în viața științifică. Spiritul de polemist nu se va potoli niciodată. Va călători la Budapesta unde le va vorbi studenților români, cu prilejul a trei secole de la moartea lui Mihai Viteazul, despre unitatea poporului român. În auditoriu se afla și Octavian Goga. În anii următori Iorga publică nenumărate studii și volume ce vor fi traduse în mai multe limbi.

În 1907 critică dur reacția Guvernului contra răscoalei țăranilor. Prin articolul “Dumnezeu sa-i ierte” stârnește o emoție deosebită în rândul cititorilor și se pornește o subscripție publică pentru victime. E declarat instigator pentru că trimitea ajutoare materiale și financiare văduvelor și orfanilor. Este ales deputat și militează pentru îmbunătățirea vieții sătenilor. În anii următori ține numeroase conferințe în țară pentru a duce istoria în casele fiecărui român și participă la multe congrese în străinătate pentru a releva locul și rolul României în istoria Europei. În 1916 salută intrarea țării în război. În articolul “Ceasul” spune: “a sosit un ceas pe care-l așteptam de peste două veacuri pentru care am trăit întreaga noastră viață națională. A sosit ceasul în care cerem și noi lumii cinstit…. dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre..” Înainte de a fi ocupată capitala spune în parlament un discurs memorabil despre rezistența înaintașilor astfel încât este tipărit și trimis pe front și în toată țara. Iorga scrie o serie de texte menite a ridica spiritul național: “Sfaturi și învățături pentru ostașii României”, “Războiul actual și urmările lui pentru viața morală a omenirii”, “Ca să fim mai tari în ceasul de azi”. La Iași scrie în continuare despre lupta pentru Unire. La universitate ține un curs liber intitulat: “Principiul național. Originea și dezvoltarea lui”. În februarie 1918 se afirmă adversar al armistițiului semnat cu Puterile Centrale, fapt ce i-a adus includerea pe lista neagră a autorităților germane.

După 1918 este numit doctor honoris causa la mai multe universități europene. De faima sa se va folosi regele Carol al II-lea. După restaurația din iunie 1930 avea nevoie de o persoană respectată în fruntea guvernului pentru a-și legitima domnia. De aceea pe 19 aprilie 1931 îl numește prim-ministru. În martie 1932, Iorga a semnat un decret prin care scotea mișcarea legionarilor în afara legii, decret care a reprezentat începutul conflictelor de interese cu fondatorul Gărzii, Corneliu Zelea Codreanu. De acum încolo Iorga va fi în conflict permanent cu Garda de Fier. După ce Hitler a preluat puterea în Germania, a începus să scrie și în contra acestuia. Tocmai această atitudine de apărare a democrației îi va aduce sfârșitul.

În anul 1940 regimul lui Carol al II-lea s-a prăbușit. Neașteptata cedare a Basarabiei și Bucovinei de nord sovieticilor a șocat societatea românească și l-a revoltat pe Iorga. La ședințele Consiliului Coroanei ținute din iunie, a fost unul din cei șase din totalul de 21 de membri care s-au opus ultimatului impus de URSS, cerând cu insistență apărarea armată a Basarabiei. Mai târziu, Dictatul de la Viena a cedat Ungariei Transilvania de Nord, astfel agravându-se criza politică și morală. Iorga decide să suspende apariția gazetei Neamul Românesc, explicând: „Când s-a produs o înfrângere, steagul nu se predă, ci pânza lui se înfășoară în jurul inimei. Inima luptei noastre a fost ideea culturală națională”. Văzut vinovat pentru uciderea lui Codreanu, a primit noi amenințări de la Garda de Fier, prin scrisori de ură, atacuri în presa mișcării legionare. S-a opus noului guvern susținându-și atașamentul față de sistemul democratic. După cutremurul din noiembrie 1940 se mută la casa sa din Vălenii de Munte. În după-amiaza zilei de 27 noiembrie 1940 a fost ridicat de un grup de legionari și ucis lângă Strejnicu. A fost împușcat de nouă ori, cu pistoale de 7,65 mm și 6,35 mm.

La vestea crimei, drapelele de doliu a 47 de universități din întreaga lume s-au arborat în bernă. Toți savanții lumii au condamnat în ziare și la radio acest asasinat mișelesc, evocând geniala personalitate a lui Iorga. Henri Foncillon spunea la radio New York: “Noi cei care l-am cunoscut, noi cei care l-am iubit, am avut prilejul de a-l vedea trăind sub ochii noștri, în radioasa ei plenitudine, una din acele personalități legendare care sunt înfipte pentru veșnicie în solul unei țări și în istoria inteligenței umane. El adăuga cunoașterii instinctul divinației și acea flacără poetică, ce rămânea semnul distinctiv al geniului. Nimeni nu a respirat vreodată mai puternic și mai nobil viața. De la înălțimea celor 70 de ani ai săi, el îi domina pe cei tineri, ca o stâncă scăldată în lumină.”

Cei ce patronaseră crima au interzis orice formă de protest, în afara unui anunț mortuar în ziarul Universul. Întreaga populație a primit cu indignare asasinatul. În aula Academiei, președinte forului, Constantin Rădulescu-Motru a ținut un discurs funebru. “Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt. Râvna lui adâncă de a cunoaște și a împărtăși cunoștințele l-au făcut cercetător în cele mai variate ramuri de cultură…. Creator în scris și în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn… În cuvântul lui se traduceau pentru toată lumea istețimea și originalitatea geniului românesc…. O figură de legendă, încă din timpul vieții și care va câștiga în grandoare cu cât timpul va trece.”

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, http://www.istorie-pe-scurt.ro vă rugăm să dați click aici

Sursă: Fascinanta viață a lui Nicolae Iorga | Istorie pe scurt

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s