De ce PSD e mai tare decât orice partid ”de dreapta”? 

Mă întreabă un prieten: ”De ce crezi că dreapta românească este atât de fărâmițată, dar în schimb stânga este monolit?”

Eu nu cred că putem vorbi, riguros, de dreapta și de stânga la nivel de România sau de Uniunea Europeană.
Dar da, partidul care se declară de stânga în România este cel mai bine consolidat electoral partid și singurul partid care poate fi considerat ”mare”, în sensul în care nu scade la alegeri sub 33-35 la sută.
Dar este ”monolit” nu pentru că se declară de stânga ci pentru că a oferit constant cea mai conservatoare ofertă cu putință:
1. Stabilitate și coerență. Deși declarativ românii sunt cu ”reforma” pe limbă, societatea simte nevoia stabilității. Cel mai bun mesaj electoral de după 1990, deși criticat și ironizat de mulți, a fost cel al lui Ion Iliescu: ”Un președinte pentru liniștea dumneavoastră.”
Adevărul este acela că oamenii au nevoie de liniște pentru a putea să își construiască bunăstarea. Și de aceea nu e de mirare nici faptul că micii întreprinzători- cei mai dependenți de stabilitate- tind să voteze cu PSD.și nu cu partidele ”de dreapta”.
Guvernările PSD au fost guvernări stabile: duse până la capăt (sau aproape de capăt- cazul Ponta), coerente, fără multe scandaluri și fără tensiuni de coaliție, zbateri și certuri pe algoritm.
Spre comparație, guvernările ”de dreapta” au fost departe de a fi stabile și coerente. Să ne aducem aminte de haosul din timpul guvernării CDR, la certurile infinite între Băsescu și Tăriceanu și la proasta guvernare PDL.
Nici guvernul tehnocrat Cioloș nu este mai convigător pentru electorul mediu, decent, care nu e prizonierul vreunei idei politice. Trăgând linia, acesta poate să se declare mulțumit tot de guvernările PSD.
2. Legătura cu țara reală. Spre deosebire de partidele zis ”de dreapta”, PSD este singurul partid care are o legătură serioasă și coerentă cu propriul său electorat.
Electoratul ”captiv” al PSD, votează pentru ceva. Are un vot pozitiv. Electoratul ”captiv” al partidelor ”de dreapta”, votează contra a ceva: contra PSD-ului, contra comunismului și în ciuda a ceva: în ciuda incoerenței doctrinare și morale din propiul partid.
Or de aceea electoratul „de dreapta” nu e unul loial realmente. Are tendința de a se da după cine e mai ”anticomunist”, mai ”Jos Iliescu”. Nu are o problemă să voteze chiar cu feseniști: PDL- actualul PNL, atâta timp cât e rost de ”jos Iliescu”.
Electoratul PSD votează pentru o conducere coerentă (chiar dacă adeseori abuzivă), o administrație stabilă (chiar dacă coruptă), o orânduire civică clientelară, dar în care toți pot mânca ceva.
3. Conservatorismul moral și creștin. Românii nu sunt un popor conservator și nici creștin, decât într-o formulă foarte laxă: merg la moaște și se îmbată, fac pelerinaje, dar fac și câte un avort, țin dezlegările la pește, dar mai scapă o friptură în Postul Mare, merg la biserică, dar se uită și la un filmuleț porno pe net, dau bani pentru un Maslu, dar strâng și de o șpagă să meargă treaba mai repede…. Știu, poate supăr, dar acesta este adevărul.
Acest creștinism foarte activ declarativ și foarte subțire faptic, este mult mai bine surprins politic de PSD, decât de partidele ”de dreapta”.
Acestea din urmă au un complex real de inferioritate față de Occident și de superioritate față de ”balcanism„, care le împiedică să meargă spre și pe sufletul românului.
Chiar la dezbaterea de aseară, candidata PSD a fost singura din studio care a salutat cu ”Hristos a înviat!”.
4. Cadrele: Până de curând- acum lucrurile sunt mult mai complicate: PSD a avut cadre de partid bine specializați, oameni cu o pregătire, cu exercițiul funcțiilor de conducere, care chiar dacă nu erau, măcar inspirau ideea de ”administrator”, de om de încredere, care chiar dacă te fură, îți rezolvă acolo niște probleme cu care tu nu ți-ai bate oricum capul.
Acest lucru nu se poate spune despre partidele ”de dreapta”, unde chiar echipe întregi de lideri politici care se rodaseră și promiteau, au fost marginalizate, excluse, digerate, de războaiele interne din propriile lor partide.
ȘI nu e dificil să ne dăm seama ce părere are un om, care nu e musai să voteze cu PSD-ul, când vede că PNL schimbă 4 candidați pe același post în pre-campanie.
Cam acestea sunt, după mine, motivele pentru care PSD nu scade electoral și e un partid stabil, în ciuda faptului că este ținta politică a tuturor, în timp ce ”dreapta” nu poate câștiga alegerile decât prin mobilizări extraordinare anti-comuniste și le pierde din pricina propriilor guvernări…

Sursă: De ce PSD e mai tare decât orice partid ”de dreapta”? – Bogdan DUCA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: