Demența se amplifică în Cazul Smicală: Mariei i s-a confiscat și interzis aghiasma ca fiind „o substanță periculoasă” pentru ea și ceilalți copii 

Devine din ce în ce mai clar că războiul dus de Finlanda împotriva copiilor Smicală are și o pronunțată notă anticreștină. După ce i-au interzis Preasfinițitului Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, să-i împărtășească pe micuții Maria și Mihai Smicală, răpiți de la mama lor, doctorița Camelia Smicală, și separați abuziv de autoritățile finlandeze în urma cu peste un an, iată că acum interzic până și apa sfințită.

Potrivit unui „Raport” trimis mamei de centrul de reeducare în care este internată fiica ei de 10 ani, Mariei i s-a confiscat „o substanță periculoasă” care, conform responsabililor finlandezi, putea afecta sănătatea tuturor copiilor. Nu, nu este vorba de recipientul cu arme chimice ale Irakului agitat de Colin Powell la ONU și ajuns în posesia Cameliei Smicală, ci de o banală sticluță cu aghiasmă.
Textul desprins din cartea „1984” a lui George Orwell sau lucrarea „Noi” a lui Evgheni Zamiatin o informează oficial pe mamă că la ultima întâlnire cu copilul (care a avut loc după două luni de la cea anterioară) i-a adus „o substanță transparentă într-o sticla de plastic, despre care ar fi spus ca e aghiasmă” (document mai jos). Sticluța cu aghiasmă a fost confiscată și
„cauza pentru care a trebuit să luăm această măsură a fost că s-ar fi putut pune viața și sănătatea copilului în pericol”. „Maria nu a fost ascultată deoarece, daca ar fi fost ascultată, și-ar fi pus siguranța în pericol”, mai scrie Barnevernetul finlandez. Pentru ca un paragraf mai jos să se afirme în contradictoriu cu paragraful precedent, că „Maria nu a putut spune ce părere are despre asta”. Ce părere să aibă dacă nu a fost întrebată? „Această substanță ar putea pune viața și sănătatea Mariei în pericol, precum și a altor copiii dacă ar bea din ea”, conchide Barnevernetul, ca un aviz la adresa mamei care se face „vinovată” de posibila contaminere a tuturor copiilor centrului cu această  „armă chimică”: aghiazma.
Culmea, sticluța cu aghiasmă a fost primită de mama copiilor chiar de la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Finlandeze, altfel biserică oficială, de stat, în Finlanda. Poate Patriarhia Finlandei ar trebui să se adreseze oficial instituției de „protecție a copilului ”pentru a afla în ce constă periculozitatea „produsului” pe care îl oferă credincioșilor. În caz contrar o bună parte din Finlanda ar putea fi otrăvită cu „opiumul popoarelor”: religia. Dixit: Karl Marx vocalizat de Vladimir Ilici Lenin.
Puterea tămăduitoare și efectele benefice ale aghiasmei sunt cunoscute în lume de la Botezul Mântuitorului, fiind știut faptul, de altfel certificat și științific, că, prin harul Duhului Sfânt, Aghiasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot așa de proaspătă, de curată și de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești, după cum amintește și Doxologia.
De notat că după interdicția primită de Episcopul Macarie – prin care li s-a încălcat copiilor dreptul inalienabil la credință, la religie – nici Ambasadorul României nu a fost lăsat să se întâlnească până acum cu copiii, cetățeni ai României, în ciuda vizitei la fața locului a deputaților români de Diaspora. Unul dintre aceștia, Matei Dobrovie, informează că în urma unei discuții avute ieri cu Gabriela Coman, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, aceasta i-a confirmat faptul că, „referitor la cazul Smicală, serviciile sociale din Finlanda nu i-au permis să studieze actele dosarului nici reprezentantei ANPDCA care s-a deplasat la Helsinki”.
Reamintim că în urma protestului de ieri, din față Guvernului, societatea civilă românească i-a solicitat premierului Sorin Grindeanu intervenția directă. În Nota de Protest se afirmă cu „Ministerul de Externe român poate să avertizeze Finlanda în Cazul Smicală uzitând de Nota verbala, Nota semnată, Scrisoarea personală și Memorandumul și chiar să o trimită acasă pe ambasadoarea Finlandei, care a demonstrat până acum că ignoră autoritățile statului român și forurile politice și civice interesate în Cazul Smicală”.
„Domnule Prim Ministru, nu ne dorim să primim un răspuns că „ați direcționat Nota de Protest către MAE”. Ne dorim să considerați că acești doi copii sunt copiii Dvs și sa acționați decisiv în apărarea lor. Eliberați-i! Stă în puterea Dvs și în demnitatea statului pe care îl reprezentați!”, încheie Nota reprezentații Comitetului de Sprijin pentru Eliberarea Copiilor Maria și Mihai din Finlanda.

Sursă: Demența se amplifică în Cazul Smicală: Mariei i s-a confiscat și interzis aghiasma ca fiind „o substanță periculoasă” pentru ea și ceilalți copii | ActiveNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s