Redescoperind simbolurile Regalităţii

Chestiunea monarhiilor incită zona sud-est europeană, cu atât mai mult cu cât familiile regale şi-au afirmat şi modelat viziunea asupra societăţii în ultimii ani. Apartenenţa la o mare familie regală, care a generat dinastii şi alianţe matrimoniale în aproape toată Europa, conturează o identitate europeană comună, Regele Mihai fiind stră-strănepot al Reginei Victoria.

Simbolurile regalităţii au fost puternic asociate de mai bine de 60 de ani cu personalitatea Regelui Mihai. Supravieţuind atâtor nedreptăţi şi injustiţii, Regele Mihai a rămas simbolul regalităţii, simpla teamă sau frică de asociere cu persoana sa a rămas şi astăzi în gândirea multora un reflex adânc inoculat de comunişti. La acea vreme, mulţi dintre noi ştiam despre Regele Mihai prin intermediul posturilor de radio din vest sau din America, dar ştiam mai puţin despre ceilalţi regi ai României. Regele Mihai a rămas şi un simbol al libertăţii de gândire, de exprimare. Despre tatăl său, Principesa Moştenitoare spunea – “el mereu a fost Rege şi este Rege, simbolul lui există, când apare el se înţelege ce reprezintă, e un sistem întreg care vine odată cu el”.

„Nihil Sine Deo” – Nimic fără Dumnezeu – este motto-ul adus de Carol I în România, provenind de la vechea familie de Hohenzollern-Sigmaringen, şi are o simbolistică veche creştină, însemnând credinţa, şi recunoaşterea faptului că totul aparţine lui Dumnezeu. Regele Mihai spunea că această deviză “presupune şi iubirea, şi respectul, şi gândul, şi fapta”. “Nihil Sine Deo” stă la baza instituţiei monarhice şi a familiei regale române, exemplul de moralitate fiind chiar Regele Mihai, un rege care a supravieţuit vicisitudinilor politice de tot felul, iar prin demnitatea sa a arătat sensul credinţei în Dumnezeu. După încercările exilului “pentru unii, mai ales pentru cei care au suferit mult, un rege ar trebui să semene cu un fel de sfânt”.

ASR Principesa Margareta apreciază acest motto înţelegând că: “semnificaţia nu se referă neapărat la dreptul divin; pentru noi semnifică că nu putem fi singuri, dimensiunea spirituală este ceva esenţial, ca pentru toată lumea, deci e util să avem acest motto. Nu trebuie să uităm să privim în sus, pentru ţara noastră niciodată nu trebuie să uităm dimensiunea spirituală şi religioasă a vieţii. Dacă te uiţi întotdeauna sus, la cer, atunci vei încerca să fi mai bun. Dacă vezi totul prin prisma materială, nu cred că ajungi foarte departe, atunci când totul se rezumă la probleme personale şi nu te gândeşti la problemele mari”.

Coroana de oţel a Regelui Carol I, făcută dintr-un tun capturat la Plevna în războiul de independenţă, este simbolul suprem al regalităţii. În Balcani, aproape similar coroana regală a Serbiei, este făcută tot din metalul unui tun turcesc capturat, fiind folosită pentru prima dată la încoronarea lui Petru I în 1904. În România, coroana de oţel a fost folosită pentru prima oară în ceremonialul încoronării Regelui Carol I în mai 1881, apoi în cel al Regelui Ferdinand din octombrie 1922. Coroana României reprezintă unicitate prin faptul că nu are nicio piatră preţioasă şi niciun email adăugat, este simplă. Ce este admiraţia pentru simbolul suprem regal? O nostalgie sau o căutare a unei noi forme identitare?

Coroana de oţel este un obiect patrimonial cu valoare istorică şi simbolistică regală care merită să fie cunoscut de toţi cei care-şi caută valorile şi tradiţiile pierdute. Principesa Margareta defineşte simbolistica Coroanei de oţel, mărturisind că „întruchipează victoria în războiul de independenţă, reprezintă o instituţie vitală pentru conducerea României. Este lucrul cel mai preţios pe care îl avem, ea aparţine sufletului nostru”

Inima Reginei Maria este şi ea un simbol al regalităţii, care răscoleşte foarte mulţi români, indiferent de opţiunile politice. Regina a lăsat scris un testament spiritual intitulat sugestiv “Ţării mele şi Poporului meu”. În cele şapte pagini scrise în limba română, Regina Maria binecuvântează patria adoptivă spunând: “Te binecuvântez, iubită Românie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez…” şi continuă să vorbească despre dorinţa ca inima ei să fie scoasă şi îngropată asemeni cavalerilor medievali sau altor conducători în locuri dragi inimii lor. Şi Regina scrie mai departe: “în timpul unei vieţi îndelungate atâţia au venit la inima mea, încât moartă a-şi dori încă să simt că ei pot veni la ea, de-a lungul potecii de crini [spre capela Stella Maris], care mi-a fost bucuria şi mândria”.

Şi astăzi inima aşteaptă să-şi găsească odihna, drumul ei de la Bucureşti la Balcic, apoi la Bran şi din nou la Bucureşti reprezintă o hartă a istoriei de peste şapte decenii. Există un cult al Reginei Maria, uneori dus până la exacerbare, ducând chiar la istovirea acestui subiect, lumea minimalizând uneori din ignoranţă existenţa altor simboluri. Să nu uităm de Regele Ferdinand un rege constituţional, aşa cum el însuşi îşi spunea, care alege în urma Consiliului de Coroană din vara lui 1916 să intre în război alături de Antantă, contra ţării sale de origine. Dar prima conflagraţie mondială aducea în tabere opuse marile familii regale europene. Patria presupune renunţări, sacrificii personale, Regele Ferdinand fiind dezavuat de familia de Hohenzollern în acele momente, dar câştigând în ţara sa adoptivă titulatura de Ferdinand Loialul.

Loialitatea faţă de patrie este pentru familia regală o trăsătură constantă, un mod de existenţă, aşa cum în perioada Războiului Rece de la posturile de radio BBC sau Europa Liberă se auzeau mesajele către români trimise de MS Regele Mihai. Ascultate printre bruiajele emise de securitate, frânturile de libertate şi încurajare ale Regelui veneau ca o speranţă, chiar ea şi minimă, dar pe care o păstram în suflet.

Sala Tronului din Palatul Regal din Calea Victoriei, azi parte a Muzeului Naţional de Artă al României, este simbolul regalităţii, al ceremoniilor regale, spaţiul unde s-a desfăşurat ceremonialul încoronării Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, în mai 1881, la scurt timp după ce România fusese proclamată Regat. Pe lângă primirile oficiale ale politicienilor, diplomaţilor, sau recepţii, aveau loc şi alte ceremoniale precum cel al botezului Regelui Mihai din 22 ianuarie 1922. Destinul familiei regale a dus şi la modificarea funcţiilor reşedinţelor regale care după abdicarea forţată a Regelui Mihai au ajuns în posesia puterii comuniste şi transformate în instituţii ale noii puteri. Simbolurile regale au speriat dintotdeauna pe comunişti. Agenţia France Press la 31 decembrie 1947 consemna schimbările imediate produse: „În locul Gărzii Regale a Palatului au fost puşi soldaţi din divizia română Tudor Vladimirescu în ţinută de serviciu. Tronul regal din Adunarea Deputaţilor a şi fost demontat.

Pentru prima dată marţi seara [30 decembrie 1947] emisiunile postului de radio român s-au terminat fără intonarea imnului regal, care a fost înlocuit cu imnul României libere. Ultima dată când imnul regal fusese cântat la o reuniune politică oficială fusese cu prilejul festivalului dat la Ateneul Român în timpul vizitei mareşalului Tito”. Aceste informaţii arătau o imagine clară a primelor măsuri sesizate de presă, de opinia publică în acele zile. Se observă schimbări care se impuneau urgent, simbolurile regalităţii trebuiau să dispară conform opiniei noii elite comuniste. Palatul Regal devine Palatul Republicii.

Ana Pauker în ianuarie 1948 anunţa într-o şedintă a guvernului, că la recepţia de la palat organizată cu prilejul vizitei lui Gheorghi Dimitrov şi a delegaţiei guvernamentale bulgare, vor fi invitaţi “muncitorii mai merituoşi din fabrici, pentru ca aceştia întorcându-se înapoi la fabricile şi casele lor să povestească că au călcat în fostul palat regal”. Era propaganda comunistă care avea să şteargă în mare parte memoria locului. Sala Tronului a fost folosită frecvent de noii lideri comunişti pentru diverse primiri oficiale, semnarea de tratate.

Tot aici au fost organizate funeraliile lui Gh.Gheorghiu-Dej din 1965 care aveau loc la aproximativ 27 de ani după cele ale Reginei Maria, al cărei catafalc a fost depus pentru o ultimă zi în Sala Tronului a Palatului din Calea Victoriei pe 24 iulie 1938. Fotografiile din primele două decenii ale regimului comunist au imortalizat însemnele regale de la cupola Sălii Tronului, inclusiv heraldica familiei regale române şi a dinastiei în juxtapunere cu noile ceremonii comuniste. Astăzi sacralitatea acestui spaţiu cu valoare simbolică pentru monarhie a rămas aceeaşi, chiar dacă temporar istoric Sala este împietată prin închirierea şi organizarea unor evenimente, precum nunţile noilor îmbogăţiţi. Reîntoarcerea la vechile valori morale şi spirituale e o chestiune de educaţie, de cunoaştere a istoriei trecute sau prezente. Imaginea suveranilor este văzută ca un simbol al regalităţii, cu regele reprezentat pe monede, bancnote sau timbre.

Autoritatea suveranului de-a lungul istoriei a fost reprezentată de simboluri. Cele mai importante sunt bijuteriile Coroanei, sau ceea ce este cunoscut drept Regalia, piesele folosite la ceremoniile de încoronare, apoi ceremoniile în sine, steagul regal, stema regală şi alte reprezentări heraldice ale casei regale. La fel de importante sunt sigiliile, emblemele, monogramele regale. Castelele şi palatele sunt tot atâtea simboluri ale monarhiei, alături de Palatul Regal din Calea Victoriei, Castelul Peleş este prima reşedinţă ridicată de întemeietorul dinastiei române. Castelul prin simbolistica sa, a fost comparat, de către istoricul R.W. Seaton-Watson, cu Balmoralul Reginei Victoria, dar pentru noua dinastie română, Peleşul era efigia şi simbolul noii identităţi naţionale.

Simbolurile regalităţii amintite aici sunt doar câteva din reperele spirituale şi morale de la care putem începe rescrierea istoriei prezente, cunoscând trecutul. Cunoaşterea simbolurilor regalităţii de către cei născuţi după căderea Cortinei de Fier este mai puţin cunoscută. Principiile şi valorile care au stat la baza societăţii româneşti în perioada regimului monarhic acum sunt redescoperite. Şi astăzi suntem în căutare de simboluri sau de modele care să ne readucă demnitatea.

În decembrie 2007, noul statut al familiei regale a României stabileşte ordinea succesiunii la tron, Margareta fiind numită Principesa Moştenitoare, care este din acel moment şi va rămâne după decesul Regelui Custode al Coroanei României. Custode al Coroanei indică misiunea Principesei Moştenitoare, monarhia fiind din punctul de vedere al funcţiei sale fundamentale în continuare în “exil”, chiar dacă familia este în ţară. Principesa spunea că rolul de custode reprezintă o mare răspundere, “noi trebuie să apărăm instituţia Coroanei, şi trebuie să o facem cât mai bine. Este o mare răspundere cu atât mai mult cu cât trebuie să-l pregătesc şi pe Principele Nicolae. Coroana nu este neapărat în exil, dar nu este în funcţiune încă; avem un statut mai special, semioficial, dar fără să fim în funcţiune”, este părerea Principesei. Principele Radu surprinde o altă nuanţă a rolului jucat de familia regală, afirmând că ea “este în funcţiune, dar nu într-una constituţională”. Rolul şi funcţiile Casei Regale române se aseamănă astăzi mai mult cu cele ale familiei regale din Serbia, fiind cele care au în acest moment o prezenţă constantă în societate, în sud-estul Europei.

Regele Mihai pe 10 mai 2011 a emis un document regal prin care s-a oficializat în mod simbolic schimbarea numelui dinastiei, numindu-se din acel moment Casa Regală a României, renunţându-se la numele germane de Hohenzollern-Sigmaringen, astfel nici un membru al familiei regale “nu va mai purta şi nu mai va avea dreptul să poarte sau să folosească vreun titlu conferit de orice Şef al Casei Princiare de Hohenzollern”. O decizie simbolică fusese luată de Regele Ferdinand I în 1921, după primul război mondial în care monarhul şi ţara sa se alăturaseră puterilor Antantei şi împotriva familiei de Hohenzollern aflată în tabăra Puterilor Centrale. Regele Ferdinand a fost exclus în semn de protest din rândul familiei de Hohenzollern pentru acel act din vara lui 1916. Purtarea numelui de al (a) României era un lucru cât se poate de normal pentru o dinastie care avea de acum propria identitate naţională ca instituţie.

Procedeul nu este nou sau schimbările numelor dinastiilor s-au mai produs de-a lungul istoriei, în cazul familiei regale a Marii Britanii, Regele George V schimbă în 1917 numele Casei de Saxa-Coburg-Gotha în Windsor. În Regatul Unit se renunţă la numele şi titlurile germane, spre exemplu Battenberg este înlocuit cu Mountbatten, iar Teck cu numele Cambridge (la fraţii Reginei consoarte Mary, spre exemplu Adolphus de Teck devine Adolphus Cambridge etc). Schimbarea simbolică a denumirii Dinastiei din România justifică şi clarifică caracterul naţional şi independent al acesteia. Principesa Margareta comentează acest fapt mediatizat îndelung în acele zile datorită: “Regele Ferdinand a făcut schimbarea mai înainte, iar acum Regele Mihai a vrut să pună ordine în Casa lui, este moştenirea pe care o lasă. Regele a făcut în trepte acest lucru, mai întâi Regulile fundamentale, numirea mea ca Moştenitor şi Custode al Coroanei, apoi a urmat a această schimbare simbolică care este o clarificare necesară. Oamenii nu erau pregătiţi dacă acest lucru era anunţat mai devreme”. Margareta a mai precizat că această schimbare simbolică afirmă că suntem români, nu suntem germani, iar cei din familia de Hohenzollern nu sunt interesaţi de tronul României, lucru precizat într-o serie de scrisori de către aceştia. Destinul monarhilor este influenţat de patria lor şi invers, patria şi evoluţia ei poate fi influenţată de destinul monarhului.

Principesa Margareta aprecia că „fără patrie este dificil să fi un monarh, este foarte important să ai ţara, naţiunea, ele sunt strâns legate prin simbolistica lor. Când mergeam la Palatul Buckingham întotdeauna mă uitam şi vedeam steagul regal care arăta că Regina se află acolo. Cred că în vremuri dificile, pline de greutăţi, poporul se întoarce către simbolurile naţionale. Calibrul unui monarh, precum Regele Ferdinand al României, se poate vedea în momente cruciale ale istoriei, el reprezenta naţiunea română în război, fiind nevoit să lupte împotriva ţării de origine, Germania, deci cele două repere – patria şi monarhul -se influenţează reciproc. Ferdinand este un foarte frumos simbol”[2].

Ce înseamnă a fi monarh? Este o întrebare pe care nu numai suveranii trebuie să şi-o pună, depinde de punctul social în care eşti situat. Acesta este un simbol, este cel care interacţionează şi veghează asupra poporului său. Monarhul reprezintă o simbioză dintre un simbol şi un lider, responsabilitatea fiind o caracteristică importantă.

Monarhia Salvează România! Este o propoziţie cu o simbolistică aparte exprimată în 1990 şi nu numai, rămasă celebră şi care reflectă dorinţa legitimării şefului de stat de drept al României, al monarhului şi a instituţiei monarhice. În aprilie 1990 când Regele deşi iniţial primise viza de intrare în ţară, în ultimul moment i s-a retras, aceasta fiind înainte de alegerile prezidenţiale din mai. Teama autorităţilor era puternică, tocmai din cauza legitimităţii statale a monarhiei. Să ne aducem aminte constituţia republicană adoptată de Parlament în toamna lui 1991 şi intrată în vigoare prin organizarea referendumului din decembrie. Din nou manipularea a fost uşor de realizat.

Aşa se explică de ce Regelui Mihai i se permite, chiar şi pentru scurt timp, vizita de Paşte abia în aprilie 1992. Pentru Principesa Moştenitoare rostirea acelor cuvinte memorabile din Piaţa Universităţii îi aduce aminte de tinerii care au arătat că au un sens al istoriei, un simţ al realităţii, dar şi un sens probabil al frustării pentru că nu puteau avea monarhia restaurată. Totodată ar fi fost foarte dificil pentru că aşteptările ar fi fost atât de mari încât ar fi fost practic imposibil pentru un om sau o instituţie să împlinească toate acele speranţe şi aşteptări, în acel context istoric din 1990. Simbolismul acelor cuvinte, mottoul acelor ani a arătat anumite speranţe şi aşteptări. Ce ne deosebeşte pe noi cei de astăzi faţă de cei de ieri? Pe cei obişnuiţi, fără interese politice sau economice, şi acum, ca şi atunci, visăm la redobândirea reperelor morale şi spirituale. Ceea ce astăzi avem este doar experienţa zădărniciei anilor risipiţi de la căderea comunismului.

De la Regele Carol I şi Regele Mihai I, România şi oamenii ei aveau propriile resurse de renaştere reprezentate şi prin simbolistica regală. Aceste reprezentări sunt în continuare viabile, ele trebuie doar să fie exprimate. Simbolistica regalităţii se extinde la nivel european, fiind vorba de nişte principii de funcţionare a unei instituţii, de relaţia ei cu celelalte mecanisme ale puterii şi de înţelegere a funcţionarii unor sisteme politice, dar presupune şi o parte a relaţiei dintre monarh şi naţiune, interacţiunea dintre destinul monarhului şi patria în care îşi împlineşte misiunea. Regele Juan Carlos I al Spaniei şi Regina Elisabeta II a Marii Britanii sunt modele de monarh european inspirator, un fapt la care prin meditaţie putem găsi nişte răspunsuri.

Totul interacţionează, nimic nu este izolat, ceea ce este interesant este că după perioade de dictatură sau de turbulenţă istorică cu impact major social, monarhiile sunt mai apreciate.

Sursa: Diana Mandache, Patrie şi Destin. Principesa Moştenitoare a României, Litera, 2012.

Sursă: Redescoperind simbolurile Regalităţii | Diana Mandache | adevarul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s