Noul „om nou”

Pe vremuri, din Honolulu până la Rejkyavik, marii sărbătoriți ai zilei 1 Mai erau muncitorii din fabrici și uzine, pe care intelectualii pasionați de inginerie socială și bântuiți de demonul revoluționar îi slăveau ca pe făuritorii și, deopotrivă, destinatarii „viitorului luminos al omenirii”.

În ultimele decenii, vechea clasă muncitoare, cu salopete albastre, bască ori șapcă în opt colțuri, și-a redus efectivele proporțional cu gradul de dispariție a strungurilor și a menghinelor clasice. Treptat, și-a dezamăgit slăvitorii la „înălțimea” idealurilor cărora s-a încăpățânat să nu se ridice. Generații de muncitori de pe tot cuprinsul Mapamondului au mâncat cu poftă, de ziua lor internațională proclamată de alții, hamburgerul, crenvurștiul sau micul, dar au refuzat mereu proiectul comunist clasic. Nu au vrut nici în ruptul capului să devină „oameni noi”, după tiparul „Manifestului comunist”. Adică să renunțe la credințele lor, la familie, la tradiție, la patrie, pentru iluzia unei lumi mai bune și mai drepte…

Astăzi nu mai avem o clasă bine definită de mari sărbătoriți ai zilei de 1 Mai. Ar fi ziua tuturor celor care prestează o activitate remunerată, indiferent de forma acesteia, sau ziua în care se celebrează munca în abstract.  Asta nu înseamnă că, din Honolulu până la Rejkyavik, ar fi încetat ceea ce Nicolae Ceaușescu numea, bâlbâit și gâjâit, „procesul de creiere a omului nou”. Procesul continuă cu succes la nivelul întregii societăți occidentale și, surpriză, mai ales în marile corporații transnaționale.

Se crede, îndeobște, că marile corporații transnaționale sunt exponentele capitalismului. Cei care se declară de stânga văd în ele exploatarea cu sălbăticie a resurselor și a omului (de către om, așa cum îi plăcea lui Marx să se exprime), în vreme ce majoritatea celor care se declară de dreapta (pe partea economică, așa cum îi place lui Gigi Becali să spună) le privesc cu un respect aproape mistic, ca pe un fel de temple în care, zi de zi și ceas de ceas, se confirmă triumful istoric al liberei inițiative asupra etatismului. În realitate, sub acoperirea de sticlă și beton a clădirilor de birouri, în spatele numerelor cu multe zerouri ale cifrelor de afaceri și ale profiturilor, se ascund aceia pe umerii și pe smartphone-ul cărora se va putea făuri „visul de aur al omenirii”.

Prin „corporatist” subînțelegem angajatul companiei transnaționale care desfășoară o muncă de birou. Încă de „mic”, corporatistul este prins într-un mecanism de relații de muncă, reguli și proceduri care seamănă până la identitate cu economia socialistă, binecunoscută nouă. Precum în socialismul marxist-leninist, cultura organizațională este dezvoltată în jurul unui sentiment aproape religios al muncii și al întrecerii stupide. Se zice că asta are legătură cu stimularea competiției și cu maximizarea eficienței. În fapt, cele două aspecte au relevanță doar de la un anumit nivel al ierarhiei corporatiste în sus. În termeni reali, majoritatea corporatiștilor sunt niște birocrați care desfășoară activități banale și repetitive, care nu cer inițiativă sau creativitate, și în care competiția nu prea are niciun sens. Tuturor le este însă puternic indusă  ideea că se află permanent într-o concurență de tip stahanovist cu ei înșiși și cu colegii, al cărei scop final este avansul în ierarhie. Or, stahanovismul nu este o probă a competenței, ci a loialității până la uitarea de sine față de cauză. În zilele noastre, față de companie.

Prins în lupta de zi cu zi pentru propășirea companiei, corporatistul ajunge să folosească un bagaj din ce în ce mai limitat de cuvinte, în care predomină acronimele din versiunea transnațională a limbii engleze. Chiar și acest limbaj specific amintește de „cea mai dreaptă dintre orânduiri”, fiind o combinație pe alocuri sinistră, pe alocuri comică, de „1984” al lui George Orwell și de „Vițelul de aur” al cuplului Ilf și Petrov. Ca și în socialism, și în multinaționale, angajatul înoată într-un mediu în care este dezirabil ca toți să gândească la fel. Să citească aceleași cărți motivaționale, să își dorească aceleași lucruri (ultimul tip de smartphone, neapărat un city-break la Amsterdam etc.), să mănânce rațional și sănătos și, bineînțeles, să aibă aceeași viziune despre lume și despre societate.

Autor: Alin Bogdan

Sursă: Noul „om nou”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: