Sfârșitul UE ar salva chiar Omul European 

Eșecul UE este eșecul ingineriei sociale, al birocrației (comisarilor) ce susține interesele oligarhiei corporatist-bancare, al unei politici de planșetă, al transformării democrației într-un concept folosit cu maximă ipocrizie, al manipulării și al încercării transformării unor realități – națiunile – în dușmanele unui construct imperial mediocru si periculos.

Identitatea „europeană”, bazată strict pe ratiuni economice inepte și grosiere, de colhoz, debarasate total de orice matrice a spiritualității, este un evident esec.

Este absolut INCREDIBIL ca singura identitate europeană funciară, cea care a reușit să aglutineze filosofia și arta greacă cu geniul juridic și constructiv roman – Creștinismul – a fost nu numai anulată din pix prin scoaterea sa din Constituția UE, documentul final semnat la Lisabona in 2007, dar se duce o luptă împotriva ei ca pe vremea bolșevismului. De data asta cu mijloace mediatice și directive sau cu rapoarte.

Istoric, actul de nastere al Europei este Primul Sinod Ecumenic ce a avut loc la Niceea în anul 325 după Hristos. Cine nu ține cont de realitate și își dorește o Uniune bazată pe strict resorturi financiare și o ordine trasată dintr-un centru, e un imbecil periculos.
Populația Europei este deznădăjduită și sărăcită, sătulă de iluzii și lipsită de orizont. Mai mult, este constrânsă că să fie terenul de lupta al dorinței de hegemonie absolută al corporatocratiei, care exportă nu numai revoluție sexo-marxistă, dar în dorința de a stăpâni toată lumea, vrea să o facă părtașă la o confruntare cu Rusia creștină, una dintre puținele forțe care nu acceptă lumea unipolară.

Această confruntare, dorită de oligarhii de extremă stângă ai planetei, a căror trompetă este Soros, ar însemna distrugerea ireversibilă a Civilizației Europene, transformarea ei în ruină absolută.

Și așa, prin vacuumarea spiritualității, prin secularizarea forțată, Europa își trăiește, inclusiv din punct de vedere demografic, ultimele clipe. Este simptomatic faptul că pe Bătrânul Continent se iau copiii din familii și se dau așa numitelor „familii” homosexuale. Așa ceva, nici tiranii păgâni nu au gândit.
Eșecul UE este eșecul utopiei. Suntem conduși de pseudo-elite care nu au înțeles nimic din cele două mari utopii criminale care au devastat secolul trecut – nazismul și comunismul. Ba chiar aceste pseudo elite politice au fost simpatizante, in tinerețe, ale ideologiilor care doreau „binele” umanității.
Or, această nebunie trebuie oprită, dacă se mai poate.

Singura soluție de oprire a acestui dezastru ar fi revenirea la rădăcini, la Tradiție, la respectul pentru Persoana Umană în detrimentul unui individ incapabil să își aparțină.

In mod absolut, Europa trebuie sa-L aibă stăpânitor pe Hristos, nu pe un cutare președinte al Comisiei europene, neales de nimeni, deci o monstruozitate antidemocratică.
Europa trebuie să își recupereze sensul. Adică ar trebui să asistăm la marele UEXIT, la recuperarea rolului omului într-o societate care să-i aparțină, nu a unei societăți DE CARE să aparțină.
Omul european trebuie să-și regăsească rostul în familii și comunități puternice, altfel alienarea prelungită va duce la un dezastru absolut previzibil.

Sursă: Sfârșitul UE ar salva chiar Omul European | ActiveNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: