Credință și rațiune, laolaltă

Cutare, auzim, e un om foarte credincios! Putem verifica această afirmație prin faptele aceluia: dacă printre ele prevalează cele bune, înclinăm să credem credinței sale și să-l socotim autentic. Există însă și un umanism secular, ba chiar ateu. În numele său, apar și fapte bune aparent neconectate la o credință religioasă. Un soi de filantropie fără transcendență și cadru ritualic ori simbolic legat de creștinism. Așadar, deși „credința fără fapte moartă este”, avem de-a face și cu fapte bune care nu-L recunosc pe Dumnezeu, deși sunt catalogabile ca atare: fapte bune! Tocmai pentru că există fapte bune inspirate exclusiv de compasiune și solidaritate interumană, credinciosul rămâne pe gânduri: devine apologet! Dar cum să aperi credința în veacul 21?

Este apologetica o datorie creștinească? Unii ar spune că da și că mereu a fost așa. Alții s-ar grăbi să vadă apărarea credinței cu argumente raționale ca pe o contradicție în termeni. Credința e darul lui Dumnezeu, predispoziția harică pe care sufletul o validează printr-o decizie liberă. Ce nevoie de argumente logice are consumarea neconstrânsă a unui dar divin? Are, tocmai pentru că rațiunea poate învinge dubiile personale și îi poate convinge și pe alții, pe cei sceptici sau agnostici, apropiindu-i astfel de misterul lui Hristos.
Devenirea Bisericii și a teologiei cuprinde exemple de mari apologeți în fiecare generație. Ce s-ar fi făcut, bunăoară, turmentatul creștin al veacului 20 fără minunat de profundele cărți ale unui C.S. Lewis? Această constantă reflectă natura sistematică a respingerii credinței pe baze intelectuale, deci și nevoia simetrică de a fundamenta credința pe temeiuri raționale: e un balans continuu. Absența îndoielii nu e virtuoasă. Dacă n-am fi mereu străbătuți de întrebări, am transforma viața religioasă într-o mecanică obtuză de gesturi nepricepute. Dumnezeu nu-și dorește ca partener un robot blindat în certitudini oarbe, ci un interlocutor viu, aflat pe calea dinamică a unei creșteri (care presupune halte și derapaje). Fără clipele noastre de francă deznădejde, nu ne-am putea împărtăși pe deplin din clipele noastre de luminoasă speranță în propria mântuire.
Întrebarea persistă: se cuvine ca orice creștin să fie și un apologet al credinței? Categoric, da! Apărarea cu instrumente raționale a credinței ca mister suprarațional e parte integrantă a elanului misionar. Firește că magisteriul Bisericii rămâne norma indispensabilă pentru a nu improviza pe căi greșite, vagi sau delirante. Avem în tezaurul biblico-patristic un îndreptar peren, pe care trebuie doar să-l traducem în termeni contemporani, la capătul unui efort hermeneutic onest. De aceea, cultura teologică (și cea literară, artistică, științifică sau civică) rămâne fundamentul și scopul oricărui creștin lucid: numai ea face din el un binevestitor competent și credibil. Nimic mai trist decât vederea unui pretins credincios cu adevărat ignorant! Nouă ne lipsește – și trebuie să ne prisosească – docta ignoranță, nicidecum prosteasca necunoaștere plină de sine. Aprofundăm cunoașterea pozitivă, spre adâncirea în taina universului creat. Știm, socratic, că nu știm, însă compensăm hăul acestei conștiințe circulare prin vectorul nădejdii ca depășire: „cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.
Idealul nostru nu e o lume general și omogen convertită la creștinism, căci specia noastră nu e capabilă de progres moral. Numai persoana poate evolua duhovnicește și văd în această axiomă felul nostru de a nu stânjeni lucrarea lui Dumnezeu în istoria umană. Tocmai de aceea, postura apologetică implică dialogul restrâns, lucrarea „celor doi sau trei” strânși laolaltă în coprezența mistică a lui Iisus Hristos. E felul nostru, obstinat, de a fi conservatori în plină epocă mediatică. Evident, „doi sau trei” nu înseamnă să reduci reflecția asupra credinței la un cenaclu intim, agapic și domestic. În fond, gândurile acestea apar într-un ziar. Dar nu a purtat Sfântul Andrei Șaguna ziarul pe care-l citiți în propria icoană?
Anul 165 • nr. 17-20, 1 și 15 mai 2017

Sursă: Telegraful Român: Credință și rațiune, laolaltă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: