Cum au fost descoperite trupurile Brâncovenilor

Stârnit de marile averi ale voievodului român şi de uneltirile Cantacuzinilor (rudele care râvneau şi ele la tron), bănuitor că acesta ar trata pe ascuns împotriva sa cu ruşii ori cu austriecii, sultanul avea să trimită la Constantin Vodă Brâncoveanu, pe 24 martie, în miercurea din Săptămâna Patimilor, un sol cu firman de mazilire Acesta i-a comunicat că e dat jos din domnie şi că trebuie să plece împreună cu toată familia la Ţarigrad. În Vinerea Patimilor, Brâncovenii au fost ridicaţi de turci şi întemniţaţi sub zidurile cetăţii Edicule, numită şi „Cetatea celor şapte turnuri”. A urmat o judecată turcească. Vodă şi cu feciorii săi au fost, timp de trei luni, bătuţi, strânşi în cătuşe de fier, tăiaţi pe trup şi pe cap, arşi cu cleştele înroşit. În cele din urmă, li s-a hotărât moartea. Era ziua de Sfânta Maria Mare a anului 1714, tocmai când domnitorul împlinea 60 de ani…

„De legea creştină nu mă las!”

Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri grele din fier, cu ca­pe­tele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos călcau încet, cu nădejdea apropiatei biruinţe duhovniceşti şi a vieţii celei veşnice. Au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed şi a tri­mi­şilor străini pe lângă Înalta Poartă, unii dintre ei chiar reprezentanţi ai unor ţări creştine.
Ahmed a spus: „Ghiaur Brâncovene, eşti o­sân­dit la moarte cu toţi feciorii tăi, dar te iert dacă spui şi unde este cealaltă avere şi dacă te laşi de legea ta şi treci la cea turcească!”. Brân­coveanu a răspuns însă fără să stea pe gânduri: „Averea toată câtă am avut tu mi-ai luat-o şi alta nu am. Iar de legea creştină nu mă las, ­căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”. După ce spuse acestea, s-a întors că­tre băieţii lui: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le du­cem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.
Sultanul turbă de furie auzindu-l vorbind aşa. Porunci mai întâi să fie tăiaţi copiii domnitorului, iar tatăl lui să stea şi să privească măcelul. Călăul reteză capul lui Constantin, fiul cel mare, apoi tăie capetele lui Ştefan şi Radu. Când veni rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta începu să plângă. Însă tatăl lui îi porunci cu blândeţe să tacă şi să-i urmeze pe fra­ţii săi. Copilul înţelese. Îşi şterse lacrimile, sus­pină adânc, apoi îşi puse cuminte gâtul pe butuc. Urmă Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al Brâncoveanului. Apoi îi veni rândul şi domni­to­rului, care bătu o cruce mare, evlavios, şi spu­se: „Doamne, fie voia Ta!”. Sabia tăie fără milă.

Trupurile pescuite din Bosfor, apoi redescoperite după două secole!

Acestea fiind îndeplinite, păgânii înfipseră capetele mucenicilor în vârfurile suliţelor şi le purtară multă vreme prin Istanbul. Trupurile au fost târâte la poarta cea mare a seraiului şi lăsate acolo până seara, ca să le vadă şi alţii şi să ia aminte. A doua zi, ele au fost aruncate în Bosfor, dar nu mult după aceea nişte pescari credincioşi, care treceau cu barca prin zonă, le-au cules cu grijă şi le-au îngropat în mare taină într-o mânăstire din Halki, chiar lângă Ţarigrad.
În vara anului 1720, Doamna Maria – sau Marica, aşa cum mai este cunoscută – a adus pe ascuns rămăşiţele ale domnitorului, le-a îngropat în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti şi a aşezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nici o pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint. Pornind, între altele, şi de la inscripţia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Dră­ghi­ceanu a făcut în 1914 senzaţionala desco­perire a mormântului voievodal (“cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viaţă”, îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticităţii şi paternităţii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici şi chiar procese, în care de partea lui Virgil Drăghiceanu a fost încă de la început, printre mulţi alţii, şi ma­rele Nicolae Iorga.
Voievodul martir a rămas în memoria veş­ni­că a neamului românesc drept „Brâncoveanu Constantin, boier vechi şi domn creştin”. Aşa a fost cântat încă din epocă de poporul care i-a închinat frumoase balade, cinstindu-l cum se cuvine, alături de cei mai de seamă sfinţi, martiri şi eroi ai creştinătăţii.

De la evlavia populară la canonizarea oficială

Credincioşii vin zi de zi la Bise­ri­ca Sf. Gheorghe Nou cu adâncă evlavie şi îngenunchează la mormântul domnitorului. Veronica M. e pensionară şi a fost până nu demult profesoară de limba engle­ză. Ea spune că de fiecare dată când se roagă la moaştele Brân­coveneşti „i se arată un semn” şi orice sufe­rinţă ar avea, îşi gă­seş­te alinarea. „Într-una din zi­le mă aflam cufundată în rugăciune la mor­min­­tele Brânco­venilor. În apro­pierea mea şi-a făcut apariţia un copilaş de 3-4 ani­şori, ca­re m-a aten­ţio­nat: ui­te colo jos o o­mi­dă. Omida! Atunci n-am în­ţe­les ce în­seam­nă asta. Du­pă un timp, însă, am aflat că o persoană cu ca­re mă a­flam în conflict ar fi ape­lat la vrăjitoarea cu acest nume din Străuleşti, ca să mă distrugă. Aten­ţio­narea acelui co­pil nevinovat m-a făcut să mă păzesc şi să vin mai des la biserică, unde sunt apărată. De atunci mi se arată tot felul de semne…”
Părintele paroh Gelu Bogdan nu se grăbeşte să afirme că moaş­te­le Brâncovenilor păstrate cu atâta cinste în Biserica Sf. Gheorghe Nou ar avea puteri miraculoase sau ar fi făcătoare de minuni. Cert este că mulţi bucureşteni (şi nu numai), cu credinţă puternică în Dum­­nezeu, fie anume, fie în drum spre serviciu sau la în­toar­ce­re, po­posesc mă­car pen­tru câ­­teva mi­­nute în apro­pi­erea mor­­­min­telor Mar­tiri­lor Brân­co­veni.
Părintele Bog­­dan a scris câ­teva articole de refe­rinţă despre comoara adă­postită aici. Un prieten al sfin­­ţiei sale, pu­­blicist, grec de origine, i-a mărturisit: „Da­că noi am fi a­vut un a­se­me­nea exem­plu de sacrificiu pe altarul cre­din­ţei creş­­tine, i-am fi declarat sfinţi în­că de a doua zi după mar­tiriu!”. La noi a durat ce­va mai mult: abia în 15 au­gust 1992, Con­­­stan­tin Brân­­co­vea­nu cu fiii săi şi cu sfetnicul Iana­che au fost declaraţi sfinţi de către B.O.R., în ca­drul unei ceremonii impresionante, conduse de PF Patriarh Teoc­tist, prăznuirea lor fiind însă rânduită pe 16 august, pentru a nu coincide cu ziua de praznic a Ador­mirii Maicii Domnului.

Articol apărut în Lumea Credintei, anul II, nr. 8 (13) August 2004

Sursă: Cum au fost descoperite trupurile Brâncovenilor | Lumea Credinței

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: