Archive | August 2017

Conceptii eronate despre Fecioara Maria

Unele grupari religioase afirma ca Sfanta Fecioara Maria ar fi fost o femeie obisnuita care, in afara de Iisus Hristos, a avut si alti copii, dupa nasterea Mantuitorului, El fiind doar primul ei nascut (Matei,  1, 25), copii pe care Biblia ii numeste „fratii si surorile Domnului”. De aceea, obiecteaza aceste grupari, nu i s-ar putea atribui calitatea de Preacurata si Pururea fecioara si ca nici nu ar putea fi preacinstita ca Maica a Domnului sau Nascatoare de Dumnezeu.

Sfantul evanghelist Matei, relatand nasterea Mantuitorului, scrie : „Si n-a cunoscut-o pe ea pana ce a nascut pe Fiul sau, Cel Unul Nascut” (1, 25). Folosindu-se de aceste cuvinte, unii afirma ca textul ar lasa sa se inteleaga ca Sfanta Fecioara ar fi avut si alti copii dupa nasterea Mantuitorului si ca Iisus Hristos ar fi numai primul ei nascut, dar nu si singurul. Sfantul evanghelist Matei, traind in mediul iudaic, foloseste expresiile dupa sensul lor din limbajul vremii. Prin cuvintele „Si n-a cunoscut-o pe ea”, el vrea sa sublinieze mai intai adevarul ca Sfanta Fecioara a zamislit si a nascut pe Iisus Hristos nu in urma unei lega­turi trupesti, intre Sfanta Fecioara si Iosif n-a fost o legatura de casa­torie, dupa sensul in care aceste cuvinte sunt folosite in alte texte bi­blice (Fac, 4, 1 ; 17, 25 , I Regi, 1, 19 ; III Regi, 1, 4) , ci prin lucrarea suprafireasca a Sfantului Duh, de aceea si Sfanta Fecioara este cu ade­varat Nascatoare de Dumnezeu si Pururea-fecioara. Dupa sensul vre­mii, este folosita si conjunctia „pana ce”, indicand o actiune nelimitata in timp, de stare permanenta si durabila, care nu se va schim­ba, fiind echivalenta cu „niciodata” sau „in vesnicie”, dupa cum este folosita cu acest sens si in alte texte biblice (II Regi, 6, 23 ; Fac, 8, 7 ; I Mac, 5, 54 ; Matei, 28, 20 ; I Tes., 4, 17). Sfantul Ioan Damaschin arata ca prin conjunctia „pana ce” se „indica pe de o parte sorocul cel hotarat al vremii nasterii, iar pe de alta parte nu neaga timpul ce urmeaza dupa aceasta”. Prin acel „pana ce” Sfantul Matei vrea sa sublinieze ca Sfanta Fecioara n-a cunoscut barbat nici dupa nasterea lui Iisus Hristos, pastrandu-si astfel pururea fecioria pentru toata viata.

 

In aceeasi corelatie de idei si continut, este si expresia ‘cel intai” sau „primul nascut” atribuita Mantuitorului, pe care o folosesc aghiografii Noului Testament (Luca, 2, 7; Rom. 8, 29; Col., 1, 15, 18; Evr., 1, 6) dupa modul de gandire si exprimare din mediul iudaic. In Vechiul Testament expresia este folosita pentru cel intai nascut de parte barba­teasca, deoarece dupa Legea mozaica acesta se bucura de unele drepturi speciale (les., 13, 2; Num., 18, 15; Deut, 21,  17), indiferent daca mai avea sau nu si alti frati (les., 13, 2, 12 ; Num., 3, 12). Aceeasi denumire este folosita si pentru intregul Israel in calitatea sa de unicul sau sin­gurul popor ales de Dumnezeu (les., 14, 22). Deoarece in vorbirea ebra­ica, de multe ori numeralul cardinal (unu) este inlocuit prin cel ordinal (primul), iar in Noul Testament se folosesc ambele forme de „intaiul” sau „primul nascut”, precum si de „unul” sau „unicul nascut”, inseamna ca ele au acelasi sens. De aceea, textele in care se vorbeste despre „in­taiul nascut” (Luca, 2, 7; Rom., 8, 29; Col., 1, 15, 18; Evr., 1, 6), tre­buie puse in directa legatura si interpretate in acelasi sens cu textele in care se intalneste „unul” sau „unicul nascut” (Ioan, 1, 14, 18; 3, 16, 18 ; I Ioan, 4, 9). Ambele forme se refera numai la Mantuitorul si au in vedere nasterea Lui din Sfanta Fecioara. „Intaiul nascut” sau „pri­mul nascut” este identic cu „unul nascut” sau „singurul nascut”, dupa cum spune si sfantul Ioan Damaschin : „Trebuie sa se stie ca prim-nascut este acela care a fost nascut intai, chiar daca ar fi unicul nascut. Cuvantul „prim nascut” arata ca s-a nascut primul, dar nu indica ne­gresit si nasterea altora”.

 

In ceea ce priveste locurile din Noul Testament in care se vorbeste despre „fratii si surorile Domnului” (Matei, 12, 46-50 ; 13, 55-56 ; Marcu, 3, 31-35; 6, 3 ; Luca, 8, 19-21 ; Ioan, 2, 12 ; 7, 3, 5, 10 ; Fapte, 1, 14; I Cor., 9, 5; Gal., 1, 19), unii dintre ei fiind mentionati chiar cu numele: Iacov, Iosif sau Iosi, Simon si Iuda (Matei, 13, 55-56 ; Marcu, 6, 3), se pune problema cine sunt fratii si surorile Domnului, in ce grad de rudenie se afla cu Mantuitorul sau cu Sfanta Fecioara.

 

Din nici un text biblic nu rezulta ca „fratii si surorile Domnului” ar fi fost frati buni, dupa mama sau tata, cu Mantuitorul. In nici un text nu se spune ca ei ar fi fost fiii Sfintei Fecioare Maria, asa dupa cum se spune numai despre Iisus Hristos ca este „Fiul Mariei” (Marcu, 6, 3), in timp ce despre ei se mentioneaza ca sunt alaturi de ea si o insotesc (Matei, 12, 46; Marcu, 3, 31; Luca, 8, 19; Ioan, 2, 12; Fapte, 1, 14). Dupa cum nu se spune nici ca ar fi fiii lui Iosif, asa cum se mentio­neaza despre Hristos ca este „fiu al lui Iosif” (Luca, 3, 23). Despre mama „fratilor” Domnului, Sfanta Scriptura afirma ca era o alta Marie, deo­sebita de Sfanta Fecioara. In Sfintele Evanghelii, mama fratilor Domnu­lui este denumita Maria, mama lui Iacov si a lui Iosif (Matei, 27, 56 ; Marcu, 15, 40), mama lui Iacov si a Salomeii (Marcu, 16, 1), mama lui Iosi (Marcu, 15, 47), sau cealalta Marie (Matei, 27, 61 , 28, 1). Sfantul apostol Ioan tine sa precizeze aceasta deosebire, atunci cand spune ca langa crucea lui Iisus se afla „mama Lui, si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena” (Ioan, 19, 25). Dupa traditia bisericeasca (Sfantul Ioan Gura de Aur, Teodoret de Cir si Egesip), Cleopa a fost fra­tele lui Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, astfel ca Maria, mama „fra­tilor” Domnului, este cumnata cu Sfanta Fecioara, iar fratii Domnului sunt veri primari cu Iisus Hristos, in nici un caz frati buni sau fii dupa trup ai Sfintei Fecioare.

 

Prin termenul ebraic de „ach” (frate) sunt denumite si alte rude mai apropiate sau mai indepartate, fie nepoti (Fac, 13, 8 ; 14, 14, 16 cu Fac, 11, 27), nepoti de var sau veri primari (Lev., 10, 1 cu Lev., 10, 4 sau I Parai., 23, 21-22). Frati sunt de­numiti si cei de acelasi neam (Ies., 2, 11), cei din aceeasi semintie (Num., 8, 26F 16, 10; II Regi, 19, 12), din aceeasi familie (Num., 3, 1 ; I Regi, 20, 29), din aceeasi localitate (Fac,  19, 7) sau cei de aceeasi profesie (Lev., 21,  10).

 

Ca „fratii” Domnului nu erau frati buni ai Mantuitorului rezulta si din mentiunea Evangheliei ca la inceput nici acestia nu „credeau in El” (Ioan, 7, 5) ; precum si din faptul ca pe Maica Sa Mantuitorul o in­credinteaza in grija sfantului apostol Ioan atunci cand Se afla rastignit pe cruce (Ioan, 19, 26-27). Mai tarziu, cei doi „frati” ai Domnului, Iacov si Iuda, nu se denumesc in epistolele lor „fratii Domnului”, cum ar fi fost mai firesc, ci isi spun simplu slujitori ai lui Iisus Hristos (Iacov,1, 1 ; Iuda, 1).

 

Raporturile manifestate intre Iisus si Maica Sa au trezit nedume­riri. Astfel, textul :  „Iata mama Mea, si fratii Mei. Ca oricine va face voia Tatalui Meu celui din ceruri, acela imi este frate si sora si mama”(Matei, 12, 47-50) este cel folosit de unii credinciosi care vor sa di­minueze evlavia celorlalti pentru Maica Domnului.

 

In textul respectiv Mantuitorul Se refera la inrudirea spirituala du­hovniceasca, intemeiata pe credinta si implinirea voii divine. Aceasta inrudire nu desfiinteaza si nici nu micsoreaza inrudirea trupeasca, dar este superioara celei trupesti, deoarece pentru mantuire, inrudirea du- hovniceasca, prin care cineva devine fiu al imparatiei ceresti, fiu al lui Dumnezeu, este cu mult mai de pret decat inrudirea trupeasca. Mantuitorul subliniaza tocmai acest adevar, aratand ca prin credinta in El (Ioan, 1, 12), prin dragoste (I Ioan, 3, 1), prin ascultare de adevar si nefatarnica iubire de frati, prin nasterea a doua oara, prin cuvantul lui Dumnezeu (I Petru, 1, 22-23), se poate ajunge la fericirea si viata ves­nica, si nu prin inrudirea trupeasca. Din marturiile Sfintei Scripturi re­zulta insa ca Mantuitorul a cinstit pe Maica Sa si pentru legatura tru­peasca. La Nazaret i-a aratat  ascultare si supunere (Luca, 2, 51), la nunta din Cana Galileii i-a dat ascultare implinindu-i rugamintea (Ioan, 2,  1-10), iar cand a fost rastignit, S-a ingrijit de soarta ei (Ioan,  19, 20-27).

 

Mai este un motiv care trezeste nedumeriri in acelasi sens, anume, atunci cand Iisus Se adreseaza cu cuvantul simplu de „femeie”, la nunta din Cana Galileii (Ioan, 2, 4), sau cand o incredinteaza ucenicului Sau, Ioan (Ioan, 19, 26). Dar la fel face si sfantul apostol Pavel cand vorbeste despre nasterea Mantuitorului din „femeie” (Gal., 4, 4). Deci atat Mantuitorul cat si sfantul apostol Pavel n-ar fi acordat Sfintei Fecioare Maria cinstea deosebita de care s-a invrednicit ca Nascatoare de Dumnezeu, ci adresandu-i-se cu cuvantul „femeie”, ar fi considerat-o drept o femeie obisnuita, ca orice femeie casatorita care a avut si alti copii. Peste tot in Sfanta Scriptura, ca si in textele mentionate, cuvintele de „barbat” si „femeie” sunt in general folosite pentru a marca deose­birea de gen sau sex, reprezentand pe orice barbat sau femeie, indife­rent de starea lui civila sau sociala (Matei, 27, 55-56; Fapte, 1, 10-11 ; 5, 35).

 

Mariei Magdalena venita la mormantul Domnului dupa inviere, sfintii ingeri i se adreseaza cu cuvantul „femeie” (Ioan, 20, 12-13) ; la inaltarea la cer a Mantuitorului, sfintii ingeri se adreseaza sfintilor apos­toli cu „barbati galileeni”  (Fapte,  1,  10-11), dupa cum acest mod de adresare este folosit de sfantul apostol Petru la Cincizecime (Fapte, 2, 14, 22) sau de Gamaliei in Sinedriu (Fapte, 5, 34-35). Deci termenii de „femeie” si „barbat” sunt folositi ca apelative si mod de adresare, si nu de dispret, cum afirma unii.

Sursă: Conceptii eronate despre Fecioara Maria

Par. Teofil Paraianu: Cine este Maica Domnului pentru mine?

Cinstiti parinti, iubiti frati si iubiti credinciosi, dupa ce ieri am staruit cu gandul asupra locului pe care-l are Maica Domnului in constiinta Bisericii Ortodoxe, in gandirea si practica ortodoxa, este firesc astazi sa incercam sa ne raportam pe noi insine la invatatura Bisericii Ortodoxe, la cultul Bisericii Ortodoxe in legatura cu Maica Domnului, sa raspundem la intrebarea: cine este pentru mine, ce inseamna pentru mine Maica Domnului. De ce? Pentru ca noi ne gandim la Maica Domnului nu ca la ceva dinafara de noi ci ne gandim la Maica Domnului ca la ceea ce este, alaturi de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in inima Bisericii Ortodoxe.

Randuielile de slujba ale Bisericii noastre sunt in asa fel alcatuite ca sa fim in situatia de a ne raporta la Maica Domnului. As aduce in atentie ceva de la Sfanta Liturghie, si anume dupa ce credinciosii canta, dupa ce spun cu cantare cuvintele: „Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Ţie Iti multumim Doamne si ne rugam Ţie, Dumnezeului nostru”, cele dintai cuvinte care se spun sunt cuvinte in care e pomenita Maica Domnului, caci se zice, la Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur: „Mai ales pentru Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria” si la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare: „Mai ales cu Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria”. Daca luam aminte la cuvintele acestea, la ele insele, daca le avem in vedere desprinse de contextul in care apar ele si asa cum le auzim noi de fapt, desprinse din context, nu intelegem nimic. Doar un singur lucru il putem lua in consideratie, si anume, faptul ca e pomenita Maica Domnului, atata tot. Pentru ca cuvintele asa spuse: „Mai ales pentru Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria” nu ne spun nimic.

Insa incadrate in contextul lor ne spun mult si anume, dupa ce preotul se roaga lui Dumnezeu ca sa vina peste Cinstitele Daruri Duhul Sfant si sa le prefaca in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos prin voia Tatalui ceresc, se spune de ce anume cerem lucrul acesta si spune mai departe preotul sau episcopul: „Ca sa fie celor ce se vor impartasi, spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea cu Duhul Sfant, spre plinirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osanda”. In aceste cuvinte se arata pricina pentru care dorim sa ne impartasim, rostul cu care ne impartasim. Şi apoi in continuare spune: „Inca aducem Ţie aceasta slujba duhovniceasca pentru cei adormiti intru credinta: – si-i pomeneste – stramosi, parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot sufletul drept care s-a savarsit intru credinta”. Şi apoi cu glas tare: „Mai ales pentru Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria – si iarasi in taina, in gand – pentru Sfantul Ioan Proorocul si Inaintemergatorul, pentru Sfintii, slavitii si intru tot laudatii Apostoli, pentru Sfantul a carui pomenire o facem si pentru toti sfintii; cu ale caror rugaciuni, cerceteaza-ne pe noi, Doamne”.

Prin urmare, cuvintele acestea, cum le auzim noi la Sfanta Liturghie, desprinse din context, nu ne spun decat atat: fiti atenti si nu uitati de Maica Domnului. E ca si cand s-ar zice: Il laudati pe Dumnezeu, Ii multumiti, va rugati Lui, e foarte bine, dar nici de Maica Domnului sa nu uitati. Şi cand se aminteste Maica Domnului la Sfanta Liturghie, de obicei se spun doua alcatuiri, cu cantare, si anume: „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemamare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim” sau la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare: „De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc. Ceea ce esti Biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut Cel ce este mai inainte de veci. Ca bratul tau scaun l-a facut si pantecele tau mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie!”.

Sunt doua alcatuiri in care se pune in atentie Maica Domnului, in prima, ca cea care L-a nascut pe Dumnezeu mai presus de fire, pe Fiul lui Dumnezeu L-a nascut mai presus de fire si de aceea este mai mare decat Heruvimii si Serafimii, este mai mare decat ingerii, decat toate fiintele ceresti. Numai Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant este mai mare decat Maica Domnului, numai Prea Sfanta Treime.

In constiita noastra trebuie sa apara Maica Domnului in aceeasi atmosfera in care este prezentata in aceasta alcatuire sau in alcatuirea a doua pe care am pomenit-o, adica sa o avem pe Maica Domnului in constiinta noastra ca pe cea care, nascandu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, de ea se bucura, fiind ea plina de dar, toata faptura, adica toti ingerii si toti oamenii cei drept credinciosi. Se bucura de Maica Domnului pentru aceasta calitate a ei ca a fost aleasa de Dumnezeu Tatal, a purtat pe Dumnezeu Fiul, Duhul Sfant S-a pogorat peste ea, pentru ca ingerul binevestitor i-a adus salutul „Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine”, a numit-o „binecuvantata intre femei”, pentru ca Sfanta Elisabeta a avut bucuria, prin puterea Duhului Sfant, sa o cunoasca pe verisoara sa Maria ca Maica Domnului: „De unde mie cinstea aceasta, sa vina Maica Domnului meu la mine”, iar aceste cuvinte le-a spus dupa ce a izbucnit din sufletul sau cu bucurie si sub puterea Duhului Sfant: „Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau” (Luca 1, 42-43). Mai apoi o femeie a ridicat glas din popor, dupa marturia Sfantului Evanghelist Luca, pe cand Domnul Hristos vorbea si era impresionata de invatatura Lui si a zis: „Fericit este pantecele care Te-a purtat si sanii la care ai supt” si Domnul Hristos a raspuns: „Adevarat, fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc pe el” (Luca 11, 27-28). In aceste cuvinte de lauda aduse de ingerul binevestitor, rostite de ingerul binevestitor, rostite de Sfanta Elisabeta, rostite de femeia aceea care a ridicat glas din popor si a fericit-o pe Maica Domnului, in aceste cuvinte este temeiul cultului pe care Sfanta noastra Biserica il aduce Maicii Domnului.

Pentru ca totdeauna noi trebuie sa ne raportam personal la lucrurile mai presus de noi, intrebarea este cum stau eu fata de Maica Domnului, cat sunt eu de cinstitor fata de Maica Domnului, ce inseamna pentru mine Maica Domnului? Stiu ca pentru Fiul lui Dumnezeu Care S-a facut om inseamna mama Lui, stiu ca pentru Dumnezeu Tatal inseamna aleasa lui Dumnezeu Tatal, stiu ca pentru Dumnezeu Fiul inseamna locasul lui Dumnezeu Fiul, stiu ca pentru Duhul Sfant inseamna cea peste care S-a pogorat Duhul Sfant, stiu ca pentru Sfanta Elisabeta inseamna Maica Domnului ei, stiu ca pentru femeia care a ridicat glas din popor inseamna cea fericita, pentru mine, pentru mine personal ce inseamna Maica Domnului, cat sunt eu de legat de Maica Domnului?

In privinta aceasta exista doua extreme: unii care o cinstesc prea mult si altii care o cinstesc prea putin. Care e de fapt locul Maicii Domnului in cinstirea Bisericii? Este dupa Domnul Hristos. Intai e Domnul Hristos, intai e Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Duhul Sfant, e Prea Sfanta Treime apoi e Maica Domnului. Nu e inainte de Domnul Hristos, pentru ca sunt unii care la Maica Domnului parca se gandesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este dupa Domnul Hristos. Şi sunt altii care nu cinstesc pe Maica Domnului, bineinteles nu sunt ortodocsi aceia, si aceia n-o cinstesc din motivele pe care le cred ei intemeiate pentru ei, dar care nu sunt intemeiate, pentru ca iata, si ingerul a cinstit-o, si Sfanta Elisabeta a cinstit-o, si femeia care a ridicat glas din popor a cinstit-o, si Domnul Hristos a cinstit-o, si Tatal Cel Ceresc, si Duhul Sfant asa incat pentru noi nu exista nici o indoiala. De altfel noi nu cautam niste temeiuri pentru cinstirea Maicii Domnului, ci intram in practica Bisericii: aceasta e practica Bisericii noastre si in masura in care noi facem parte din Biserica noastra suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Fara aceasta nu se poate.  Nu exista Ortodoxie fara Maica Domnului. Asa ca intrebarea de capetenie pentru fiecare dintre noi este, totusi, eu personal cum ma raportez la Maica Domnului, cat ma gandesc eu la Maica Domnului, cum o am in vedere pe Maica Domnului?

Sunt unii care folosesc formula „Dumnezeu si Maica Domnului”, sunt altii care spun: „Mi-a ajutat Maica Domnului”. Fara indoiala ca Maica Domnului este mijlocitoare, dar noi nu stim in ce masura ajutorul il primim de la Dumnezeu sau de la Maica Domnului sau, de fapt, il primim de la Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului, asa incat nu cred ca e corect sa spuna cineva „Mi-a ajutat Maica Domnului”. Eventual poate spune: „Mi-a ajutat Dumnezeu”, „Cred ca s-a rugat Maica Domnului pentru mine” sau „Mi-a ajutat Dumnezeu prin rugaciunile Maicii Domnului” si asa mai departe. Nu e bine sa folosim niste formule care scot in evidenta pe Maica Domnului mai mult decat o scoate in evidenta Biserica. Biserica o socoteste pe Maica Domnului totdeauna mijlocitoare la Dumnezeu, asa cum a mijlocit pentru cei de la Cana Galileii cand a zis catre Domnul Hristos ca nu au vin cei de la Cana Galileii, a mijlocit, I-a cerut Mantuitorului sa ii ajute in imprejurarea respectiva. Aceasta este de fapt lucrarea Maicii Domnului. Asa credem noi.

Sunt unii credinciosi care spun: „Doamne Maica Domnului”. Nu e corect. De ce? Nicaieri, in toate cartile de cult ale Bisericii noastre nu veti gasi niciodata expresia „Doamne Maica Domnului”. Doamne se zice numai lui Dumnezeu, Doamne I se zice Mantuitorului nostru Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Doamne I se zice Duhului Sfant, deci „Doamne miluieste” zicem adresandu-ne lui Dumnezeu Tatal, „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” Ii zicem lui Dumnezeu Fiul. Dar „Doamne Maica Domnului” nu e corect. „Maica Domnului”, „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi” si asa mai departe, insa nici intr-un caz „Doamne Maica Domnului”. I-am auzit pe multi, si femei si barbati care zic asa, insa nu e corect.

Sunt apoi unii care, desi fac parte din Biserica Ortodoxa, nu se raporteaza corect la Maica Domnului, in sensul ca nu stiu o rugaciune catre Maica Domnului desi sunt altii care stiu „Visul Maicii Domnului” si alte rugaciuni care, de fapt, nu sunt rugaciuni ale Bisericii, ci sunt numai admise de Biserica, sunt niste rugaciuni populare in legatura cu Maica Domnului si care fagaduiesc cumva – cartile respective – ajutor de la Maica Domnului pentru cei care fac acele rugaciuni. Bineinteles ca nu e o greseala sa le faca cineva, insa pe noi ne intereseaza rugaciunile oficiale ale Bisericii: Paraclisul Maicii Domnului, Acatistele Maicii Domnului, asa ceva ne intereseaza in mod special.
Cei care cred in Maica Domnului si o pomenesc pe Maica Domnului, dar nu stiu rugaciuni catre Maica Domnului, iarasi nu se raporteaza corect. De pilda eu obisnuiesc ca pe cei pe care ii spovedesc sa ii pun – zic obisnuiesc, deoarece nu intotdeauna fac asta pentru ca, cateodata, vad ca nu stiu si nu mai insist – ii pun sa spuna „Cuvine-se cu adevarat”. De ce? In Molitfelnic scrie ca dupa ce preotul dezleaga de pacate pe credinciosul care se spovedeste, sa zica el „Cuvine-se cu adevarat”. Dar un episcop, episcop vicar la Sibiu, care acum este arhiepiscop la Constanta, Inalt Prea Sfintitul Lucian, cand m-a spovedit pentru prima data, si de altfel de cate ori m-a spovedit, totdeauna a zis sa spun eu „Cuvine-se cu adevarat” si atunci m-am obisnuit si eu cu lucrul acesta si ca sa am o verificare despre felul cum se raporteaza credinciosii la Maica Domnului, il intreb pe credincios: stii sa zici „Cuvine-se cu adevarat”? Unii stiu si spun, si altii zic „Da” si cand ii spun: zi, zice doar cuvintele „cuvine-se cu adevarat”. Nici nu stie despre ce-i vorba. Acestia nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, degeaba zic ei ca sunt ortodocsi. Nu se poate sa nu stii o rugaciune catre Maica Domnului. Unii nu stiu si zic: Nu stiu „Cuvine-se cu adevarat” si zic: dar ce rugaciune stii catre Maica Domnului? Şi zice „Nascatoare de Dumnezeu” si zic: spune-o, si sunt bucuros ca stiu macar aceasta, dar noi credinciosii ortodocsi e bine sa stim „Cuvine-se cu adevarat”, adica sa stim mai intai ce este „Cuvine-se cu adevarat”. Daca ne intreaba cineva: stii „Cuvine-se cu adevarat” sa nu zicem ca „Stiu” si sa stim numai cuvintele „cuvine-se cu adevarat” pentru ca nu e destul. Inca chiar zic: dar inseamna ca tu nici nu stii despre ce-i vorba.

Iubiti credinciosi, in legatura cu aceasta vreau sa mai amintesc ceva care ne priveste pe noi personal, o raportare personala la Maica Domnului. Daca in general rugaciunile catre Maica Domnului si formulele liturgice in legatura cu Maica Domnului ne privesc pe toti impreuna – de exemplu zicem: „Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea” – este si o rugaciune pe care sigur ati citit-o de multe ori, nu stiu cat v-ati oprit la ea, in care ne raportam absolut personal la Maica Domnului si nu zicem „Stapana noastra” ci zicem „Stapana mea”. De exemplu cum ar fi „Imparateasa mea cea prea buna” sa zicem, dar nu ma gandesc la aceasta, ci ma gandesc la rugaciunea a cincea dintre rugaciunile de multumire dupa Sfanta Impartasire cu Mantuitorul Hristos. Ne adresam Maicii Domnului si zicem asa: „Preasfanta Stapana mea, de Dumnezeu Nascatoare – si zicem mai departe – care esti lumina intunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamantul, scaparea, mangaierea si bucuria mea”. Asa spunem indrumati de Sfanta Biserica, dar pentru ca spunem la singular, la persoana intai, trebuie sa ne si raportam singular la aceasta si sa zicem: „Preasfanta Stapana mea”.

Deci, am pe Maica Domnului ca stapana? Il am pe Dumnezeu si o am si pe Maica Domnului. E Maica Domnului pentru mine lumina mea, e lumina? Pentru ca noi zicem ca Maica Domnului e Maica Luminii: „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii intru cantari cinstind-o sa o marim”. Deci si ea e lumina, Maica Domnului ca Maica a Luminii e lumina. Noi zicem: „Lumina mea, scaparea mea, bucuria mea, mangaierea mea, nadejdea mea”. Toate acestea inseamna Maica Domnului pentru noi, trebuie sa insemne, si important este sa stim daca asta si inseamna pentru noi. Deci o am eu pe Maica Domnului in simtirea mea, in constiinta mea, ca pe cea de care ma bucur si o stiu stapana gandurilor mele? O am pe Maica Domnului ca lumina a vietii mele, ca lumina care aduce seninatate in sufletul meu? „Prea Sfanta Stapana mea, de Dumnezeu Nascatoare, care esti lumina intunecatului meu suflet, nadejdea – „Toata nadejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau” spunem intr-o alta alcatuire – scaparea – adica un fel de refugiu, ne refugiem la Maica Domnului ca sa primim ajutor, sprijin in implinirea binelui – mangaierea – o avem pe Maica Domnului ca mangaietoare, ca mangaiere in viata noastra – acoperamantul” – o avem pe Maica Domnului ca ocrotitoare, ca acoperamant. O avem pe Maica Domnului ca bucurie a noastra?

Daca se intampla aceasta in viata noastra inseamna ca Maica Domnului este la locul ei in existenta noastra personala, in fiinta noastra personala, in persoana noastra, este prezenta Maica Domnului in gandurile noastre. Bineinteles, sa stiti ca Maica Domnului nu e prezenta cum e Domnul Hristos in sufletul nostru, pentru ca Maica Domnului este intr-un singur loc. Noi ne rugam Maicii Domnului si credem ca rugaciunile noastre sunt duse de ingeri la Maica Domnului dar Maica Domnului nu este in mijlocul nostru, intre noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca Maica Domnului nu are fire dumnezeiasca, ci are numai fire omeneasca iar firea omeneasca este marginita, noi stim lucrul acesta. Asa invata si Biserica, dar noi vorbim cu Maica Domnului ca si cand ar fi de fata pentru ca o avem de fata in constiinta noastra, adica avem gandul ca suntem in legatura cu Maica Domnului. Dar Maica Domnului e de fapt intr-un singur loc si e circumscrisa Maica Domnului, nu este cu largime de pretutindenitate, adica nu este pretutindeni. Insa Biserica noastra o considera de fata atunci cand noi vorbim. Cand zicem: „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine” consideram ca e cumva aproape, si e de fapt aproape de simtirea noastra, de iubirea noastra, insa totusi nu este intre noi si in noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos care este si Dumnezeu adevarat si om adevarat si cu dumnezeirea Sa este pretutindeni, deci si in viata noastra, iar cu firea omeneasca este intr-un singur loc. Şi Domnul Hristos, dupa firea omeneasca, este intr-un singur loc, pentru ca firea omeneasca nu poate fi pretutindeni.

Important este insa pentru noi sa avem constiinta legaturii cu Maica Domnului si sa ne simtim angajati intru cinstirea Maicii Domnului ca sa fim in cultul Bisericii noastre, sa fim incadrati in cultul Bisericii noastre, nu numai la sarbatorile Maicii Domnului, ci totdeauna cand ne aducem aminte si de Maica Domnului, si sa o tinem in cinstirea care i se cuvine celeia ce este, dupa exprimarea Bisericii, „mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui”, ca ceea ce este „marirea a toata lumea”, ca ceea ce „din oameni a rasarit si pe Stapanul – pe Domnul Nostru Iisus Hristos – L-a nascut”. Sa avem constiinta aceasta a maretiei Maicii Domnului si sa ne simtim sub acoperamantul ei, in ocrotirea ei, in cuprinsul atentiei ei si pentru fiecare dintre noi. In cazul acesta suntem in rosturile pe care le vrea Biserica noastra si pe care Biserica noastra ni le pune in atentie.

Cat priveste pe cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, straini de ortodoxie, eterodocsii, sa ne rugam lui Dumnezeu sa-i miluiasca si sa ne para rau ca n-au bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului, ca n-au ajutorul pe care-l avem noi din cinstirea Maicii Domnului. Cred ca Maica Domnului va fi buna si cu necinstitorii ei, sau in orice caz va fi buna cu cei care nu o cinstesc pur si simplu, nu ca au ceva impotriva Maicii Domnului, pentru ca Maica Domnului e buna si o sa-i inteleaga si pe cei care sunt cuprinsi de neputinta aceasta a mandriei sau de pacate care nu-i lasa sa inteleaga lucrurile asa cum sunt, pentru ca nu se lasa condusi de Biserica. Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca, zicea ca „in mintea stramba si lucrul drept se stramba” asa ca Maica Domnului o sa-nteleaga pe cei care au avut minte stramba si noi dorim ca oamenii sa aiba macar bucuria pe care o avem noi din faptul ca suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Dumnezeu sa ne ajute!

Parintele Teofil Paraian
21 august 1995

Sursă: Cine este Maica Domnului pentru mine?

De ce cantam Prohodul Maicii Domnului?

Prohodul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria se canta in seara de 14 spre 15 august, in jurul epitafului sau icoanei Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului este o rugaciune plina de evlavie, integrata in cultul Bisericii noastre, creand un paralelism intre momentul Rastignirii si Invierii Mantuitorului si ridicarea la ceruri a Nascatoarei de Dumnezeu. Aceasta slujba este asezata de Biserica dupa modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi.

La fel, si in ajunul sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, in mijlocul bisericii, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate in mijlocul sfantului lacas epitaful pe care este reprezentata icoana Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

In acelasi timp, Prohodul Maicii Domnului cuprinde si referinte de natura istorica legate de imprejurarile in care s-a savarsit si s-a mutat la ceruri Nascatoarea de Dumnezeu. Intreaga scriere este o Liturghie a intregii creatii vazute si nevazute, care slujeste Maicii Domnului si se bucura ca, desi se muta din viata aceasta, ramane de-a pururea mijlocitoare, rugatoare si impreuna lucratoare a mantuirii intregului neam omenesc. In cadrul acestei slujbe, alcatuita din trei stari, preotii stau in jurul sfantului epitaf. Toate cantarile sunt de bucurie, pentru ca Maica Domnului s-a bucurat atunci cand i s-a vestit mutarea la ceruri de catre Arhanghelul Gavriil. Odata cu Adormirea Maicii Domnului, Nascatoarea de Dumnezeu devine Maica noastra care se roaga pentru toata Biserica. Cantarea Acatistului spune: „Bucura-te cea plina de dar, care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Prohodul Maicii Domnului – scurt istoric

Tipicul Manastirii Sfantul Sava generalizat in tot spatiul ortodox (in sec. XIII-XIV), prevede in legatura cu Adormirea Maicii Domnului ca in Manastiri sa se faca Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fara sa aminteasca de Prohod), iar Odovania sa se faca a 8-a zi. In randuiala ierusalimiteana a Utreniei duminicale, inca din vechime se citea sau se canta Psalmul 118. De prin sec. VIII-IX, unele stihuri ale acestui psalm au fost insotite de anumite tropare, care au primit numele de „Binecuvantarile Invierii”, intrucat primul tropar se canta abia dupa stihul 12 („Binecuvantat esti, Doamne..”), care a ramas mai tarziu ca singurul stih chiar si pentru troparele urmatoare. In acel timp, toate stihurile intermediare erau citite si numai cele de dinaintea troparelor erau cantate.

Randuiala Utreniei din Sambata Mare (cantata in Vinerea Mare seara) avea si ea Ps. 118 cu „Binecuvantarile Invierii”, dar de prin sec. XIV, „Binecuvantarile” au fost plasate la sfarsit, iar intre stihurile Psalmului 118 au fost intercalate tropare despre ingroparea Domnului Hristos. Unii liturgisti considera ca obiceiul de a canta prohodirea Mantuitorului a inceput imediat dupa recontruirea complexului eclesial de la Mormantul Domnului sub cruciati (1130-1147). In cazul altor sarbatori, in loc de Ps. 118 au inceput sa fie alesi alti psalmi, la care se adaugau imne de preamarire (megalinarii = marimuri), inclusiv la Praznicul Adormirii, care are Marimuri.Prin sec. XV, odata cu completarea Prohodului Mantuitorului cu strofe dupa numarul stihurilor din Ps. 118, la Ghetsimani Marimurile obisnuite au fost inlocuite cu tropare asemanatoare Prohodului Mantuitorului si insotite de acelasi Ps. 118.

In sec. XVI, numarul troparelor a fost completat (probabil de Manuil al Corintului), imitand forma si ideile Prohodului din Sambata Mare. Prin sec. XVI se constata incercari de raspandire a acestui Prohod in toata lumea ortodoxa, dar fara prea mult succes, intrucat melodiile erau extrem de lente,  iar Tipicul nu prevederea nici o modalitate de incadrare a Prohodului in Utrenie, ci doar Marimurile si Evanghelia inainte de Canoane (nu dupa Doxologie ca in Sambata Mare). Tocmai de aceea, o indicatie tipiconala a staroverilor il introduce dupa cantarea a 6-a a Canonului, fara sa dea detalii sau textul acestuia.

Incepand cu secolul al XVIII-lea au fost facute primele traduceri integrale ale Prohodului Maicii Domnului (1820 in romana, de Ion Pralea; 1845 in rusa, de M. Holmogorov), completandu-se si cu Binecuvantarile Maicii Domnului. Amintim faptul ca daca romanii si grecii canta  Prohodul Maicii Domnului in  in ajunul Adormirii Maicii Domnului, la rusi exista obiceiul ca acesta sa fie cantat in ajunul datei de 17 august.

Prohodul Maicii Domnului – aspecte tipiconale

Acest Prohod se savarseste, acolo unde se face Priveghere, in cadrul Utreniei, dupa troparul obisnuit „Dumnezeu este Domnul”, iar la parohiile unde se face doar Vecernie, el se poate savarsi inainte de otpustul Vecerniei, fiind urmat sau nu de procesiune. Epitaful Adormirii Maicii Domnului, iar daca nu este Epitaf icoana Maicii Domnului, se aduce din Sfantul Altar si se aseaza pe o masa in mijlocul bisericii, sub policandru, la Slava Stihoavnei Vecerniei mici, intocmai cu randuiala scoaterii Epitafului Domnului in Sfanta si Marea Vineri, iar daca nu se face Vecernie Mica, Epitaful Adormirii Maicii Domnului se scoate in mijlocul bisericii inainte de Vecernie, cantandu-se troparul praznicului, glasul I: Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare. Mutatu-te-ai la viata, fiind Maica Vietii, si, prin rugaciunile tale, izbavesti din moarte sufletele noastre.

La Utrenie, acest tropar se canta dupa Dumnezeu este Domnul: In acest timp, preotii imbraca felonul, se trag clopotele, se aprind toate luminile din policandru si din sfesnice, clericii iau faclii aprinse, protosul ia si cadelnita si ies toti, doi cate doi, din Sfantul Altar, prin Usile Imparatesti, in mijlocul bisericii. Protosul incepe sa cante prohodul, cadind imprejur masa cu Epitaful Adormirii Maicii Domnului si pe cei de fata.

Dupa slujba Prohodului, preotii si credinciosii inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Dupa aceasta, preotii tin Sfantul Epitaf al Adormirii Maicii Domnului deasupra capului la intrarea in biserica si toti credinciosii intra in biserica pe sub Sfantul Epitaf. Apoi, preotii ajungand in fata Usilor Imparatesti, cel dintai dintre preotii impreuna-slujitori zice: Intelepciune drepti!, iar preotii intra in Sfantul Altar, prin Usile Imparatesti, asezand Sfantul Epitaf la locul lui, sau, cum se obisnuieste in unele locuri, punandu-l pe Sfanta Masa, unde va ramane pana la Odovania praznicului (23 august). In acest timp strana canta troparul praznicului.

Radu Alexandru

Sursă: De ce cantam Prohodul Maicii Domnului?

Primul Război Mondial: 100 de ani de la Bătălia de la Oituz, a treia poartă de fier a Moldovei. Eroismul românesc a înfruntat orgoliul german.

E o incursiune în trecut, ceea ce aliații noștri americani numesc „lecție de învățat”, valabile ieri ca și azi. Atunci, în 1917, Armata a -2 – a română de sub comanda Generalului Alexandru Averescu, angajată în operația de la Mărărșești, după confruntrarea de la Mărăști, a avut parte de o confruntare care părea o simplă formalitate pentru germani și austro-ungari în fața trupelor române. Eroismul și încăpățânarea soldaților români au pus punct orgoliilor germane, contribuind la punctul de hotar al configurării României Mari.

După terminarea bătăliei de la Mărăști, Armata 2 ocupa următorul dispozitiv: Corpul 4 avea Divizia 7 Infanterie între râul Doftana și râul Oituz, Divizia 6 Infanterie între Oituz și Măgura Cașinului și Divizia 8 în continuare pâna la nord de Zboina Neagră. Corpul 2 avea între Zboina Neagră și Valea Sării Diviziile 12, 1 si 3 Infanterie. Rezerva era constituită din patru batalioane. Nu a existat timpul necesar pentru a dezvolta slabele fortificații existente.

De partea cealaltă, Armata 1 austro-ungară plănuia să atace cu Grupul Gerock, aripa sa stanga, de-a lungul Văii Oituzului. Efortul principal revenea Corpului 8 austro-ungar, care era dispus între Valea Doftanei și Măgura Cașinului, în fața Diviziilor 7 și 6 Infanterie române. Acesta era alcatuit din Divizia 70 Infanterie austro-ungară, Divizia 117 germană și Divizia 71 austro-ungară. În rezervă avea Diviziile 7 si 8 Cavalerie austro-ungare, care erau pregătite să exploateze un eventual succes al infanteriei.

Atacul a fost hotărât pentru data de 8 august 1917. Divizia 117 Infanterie germană trebuia să înainteze pe la nord de Valea Oituzului, spre varfurile Ungureanu și Coșna, iar Divizia 71 austro-ungară pe la sud de vale. Divizia 70 Infanterie austro-ungară trebuia să asigure stânga Corpului 8, atacând spre Targul Ocna peste înălțimile Cireșoaia și Pravila. Sectorul de atac era larg de 7 km, iar Puterile Centrale realizaseră o superioritate de forțe de 4 la 1.

Pregatirea de artilerie a durat patru ore și jumatate și a fost foarte violentă. În sectorul Diviziei 7, vârful Pravila a fost asaltat de patru ori de Divizia 70 austro-ungară fără nici un rezultat, Regimentul 27 Dorobanți Bacău, pe aripa dreaptă a diviziei romane, rezistând pe poziție. La aripa stângă, Regimentul 16 Dorobanți Baia, presat de Divizia 117 Infanterie germană a cedat 1-2 km in zona vârfului Ungureanu, suferind pierderi mari. Companiile 9 si 10 au fost încercuite, dar au reușit să iasă spre liniile amice. Vârful Bălcuța a fost atacat de Divizia 71 austro-ungară, care, cu mari eforturi, a împins înapoi Regimentele 11 Dorobanți și 7 Vânători aproximativ 1-2 km. La sud, Regimentul 10 Dorobanți Putna a reușit să-și păstreze poziția. Astfel, în timpul primei zile a bătăliei, Corpul 8 austro-ungar a realizat o pătrundere în zona centrală a frontului.

În timpul nopții, generalul Văleanu, comandantul Corpului 4 român, a ordonat un contraatac în zona centrală, trupele sale reușind să recâștige o parte din terenul pierdut în timpul zilei. Regimentul 27 a capturat 200 de prizonieri, 3 mitraliere și un tun. Dar pe 9 august, după-masă, Puterile Centrale au reluat ofensiva. Divizia 117 germana a forțat Regimentul 16 să se retragă pe Muntele Coșna, Diviziile 70 Infanterie și 7 Cavalerie austro-ungare au luat vârful Pravila. Divizia 7 Infanterie română s-a retras pe un nou aliniament de apărare.

Pe 10 august 1917, presiunea asupra Diviziei 7 s-a mărit, trupele române fiind nevoite să cedeze Slănicul, iar Muntele Coșna a fost asaltat puternic, dar a rezistat. Situația era critică, deoarece turpele din prima linie erau epuizate după trei zile de lupte extrem de violente, iar Corpul 4 nu mai dispunea de rezerve. De asemenea pozițiile pe care se aflau erau ultimile înălțimi înaintea văii Trotușului. Generarul de corp de armata Alexandru Averescu a ordonat Corpului 2 să trimită toate rezervele disponibile și a cerut întăriri Marelui Cartier General. Deoarece bătălia de la Mărășesti era în toi nu s-a putut trimite urgent decât Divizia 1 Cavalerie, care a ajuns la Onești în a doua zi dimineața. Mai erau în drum Batalionul de Vânători Munte și Brigada de Grăniceri.

Generalul Gerock a aruncat în luptă și el ultimele rezerve pe 11 august, în incercarea de a sparge frontul. Diviziile 70 Infanterie și 7 Cavalerie austro-ungare au atacat Cireșoiaia, care era aparată de Regimentul 15 Dorobanți Războieni. Toate asalturile au fost respinse, dar, în urma infiltrării unor unitați austriece pe la sud de vârf, fiind amenințat cu încercuirea, regimentul s-a retras în Valea Trotușului.

Târgu Ocna era acum direct amenințat. Mai la sud, Divizia 117 germană a asaltat din nou Muntele Coșna, dar nu a reușit să-l cucerească. A realizat însă pătrunderi pe la sud, în satul Oituz, unde înaintarea a fost oprită. Având spatele amenințat, trupele romane de pe Coșna s-au repliat. Grupul Gerock reușise să cucerească și ultimele două înălțimi care îl desparțeau de Valea Trotușului. În acest moment au sosit întăririle. Două batalioane contraatacau în zona Cireșoaia și reușesc să recâștige o parte din terenul pierdut și să refacă legatura cu stânga Armatei 9 ruse. La 19:00 Divizia 1 Cavalerie a fost și ea aruncată în luptă. A atacat cu o brigadă trupele germane de panta sudică a Muntelui Coșna, iar cu Brigada 2 Roșiori Dealul Stibor, cucerind ambele obiective. Regimentul 1 Vânători, trimis de la Corpul 2 român, a contratacat și el susținut de două autoblindate și a respins unitățile Diviziei 117 care intrasera în satul Oituz.

 

Pericolul fusese îndepartat, dar patrunderea realizată de Corpul 18 Rezervă german în zona Panciu la flancul stâng al Armatei 2 l-a silit pe generalul Averescu să mute iar o parte din rezerve în zona Corpului 2. Chiar daca forțele i se diminuaseră și Brigada de Grăniceri încă nu sosise, generalul Văleanu a hotărât să reia Vârful Cireșoaia pe 12 august. Atacul a fost dat de Regimentul 27, un batalion din Regimentul 15, două batalioane din Divizia 2 rusă (din Armata 9) și Batalionul de Vânători de Munte (care era de fapt un batalion întărit, având 5 companii de pușcași și 2 de mitraliere).

Acesta de abia sosise după un marș de 160 km și a pornit la asalt dupa o pauză de 20 de minute. Pentru a realiza surpriza, nu s-a realizat pregatirea de artilerie. Batalionul de Vânători de Munte, sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, a rupt apărarea Diviziei 70 Infanterie austro-ungară și a pătruns în spatele pozițiilor inamice. A luat 417 de prizonieri și 4 mitraliere, pierderile suferite de batalion fiind infime: 2 morți și 19 răniți. În total divizia austro-ungara a pierdut 1.500 de oameni la Cireșoaia. Pentru aceasta actiune opt ofiteri ai batalionului, în frunte cu comandantul, au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, aproximativ un sfert din totalul de 25 acordate pentru toată batalia de la Oituz. Steagul batalionului a fost decorat de asemenea aceasta mare distinctie.

În timpul nopții a sosit și Brigada de Grăniceri. Ea a primit sarcina ca a doua zi să atace pe la sud de râul Oituz. Divizia 1 Cavalerie, întărită cu patru batalioane și două baterii trebuia să reia Muntele Coșna și înainteze spre Slanic, iar Divizia 7 Infanterie să continue înaintarea în zona Cireșoaia.

Pe 13 august, la ora 5:00, dupa o scurtă pregatire de artilerie, Divizia 7 a trecut la atac, împreuna cu Divizia 2 rusa de la dreapta sa, silind Divizia 70 austro-ungară sa se retragă. Au intervenit însă rezervele trimise de Grupul Gerock și au respins Regimentul 195 Infanterie rus, amenințând flancul trupelor române, care au trebuit să se replieze. În sectorul Coșna, Divizia 1 Cavalerie a reușit să cucerească vârful și apoi să-l mețtină în fața contraatacurilor Diviziei 117 germane. Brigada de Graniceri, comandata de colonelul Gheorghe Cantacuzino, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru luptele din 1916, era obosită în urma marșului forțat din zilele precedente. Colonelul a cerut o amânare. Atacul a început la ora 10:00, dar a eșuat în fața rezistenței organizate a Diviziei 71 austro-ungare. După-amiază, al doilea atac a avut aceeași soartă. Pierderile au fost însemnate, aproximativ 800 de oameni.

A urmat o pauza de 5 zile. Luptele au avut un caracter local, iar cele două tabere și-au reorganizat forțele și și-au întarit pozițiile ocupate. Pe 16 august, Regimentul 2 Graniceri a cucerit vârful Runcu, doi din ofițerii săi fiind decorați cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru faptele lor din acea zi.

Pe 19 august Armata 1 austro-ungară a reluat atacul. Sectorul ales era cel al vârfului Coșna, apărat de Divizia 1 Cavalerie care fusese intercalată între Divziile 6 si 7 Infanterie. Dispunând de o superioritate însemnată de forțe, trupele germane au reușit să ocupe vârful, dar cavaleriștii români s-au repliat pe panta estică a muntelui, unde au rezistat pe poziții. În cursul nopții, Armata 2 a trimis întăriri în sector două batalioane de grănicieri și un regiment de infanterie. Pe 20 august, la ora 7:00, Divizia 1 Cavalerie astfel întărită și susținută de toată artileria română disponibilă a atacat și a reușit să reia o parte din terenul pierdut ziua precedenta.

Această acțiune a constituit ultimul episod major al celei de-a doua bătălii de la Oituz, purtată în vara anului 1917. Armata 1 austro-ungară reușise doar să înainteze între 2 și 6 km pe un front larg de 20 km și eșuase să pătrundă pe Valea Trotușului, de unde să amenințe spatele armatelor române și ruse din sudul Moldovei. În total 25 de Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate ofițerilor români pentru faptele săvârșite în august 1917 în zona Oituz. Drapelele de luptă a trei unități (un regiment și două batalioane) au fost decorate cu aceeași prestigioasă decorație.

Sursă: Primul Război Mondial: 100 de ani de la Bătălia de la Oituz, a treia poartă de fier a Moldovei. Eroismul românesc a înfruntat orgoliul german | ActiveNews

13 august: Bătălia de la Călugăreni. A fost victorie sau înfrângere pentru Mihai Viteazul? 

Lupta de la Călugăreni a ridicat, în rândul istoricilor și nu numai, multe controverse. Există voci care susțin că istoricii au exagerat când au numit-o victorie și există altele care concluzionează că este, deasemenea, o exagerare să o numim înfrângere

De obicei, adevărul e undeva la mijloc, unde granița e incertă, în contextul în care cronicarii români au stabilit o victorie la Călugăreni, în timp ce turcii vorbesc de victoria proprie. Există însă și români care au încercat o demitizare a bătăliei de la Călugăreni, dar și a Unirii lui Mihai Viteazul, precum Lucian Boia, care susține că există o aură mitică, legendară, însă nejustificată în jurul lui Mihai Viteazul. Din păcate, Boia este acuzat de „politică de demitizare a istoriei naționale” .

Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) a fost parte a conflictului otomano-muntean și parte a campaniei otomane din august – octombrie 1595, ce avea ca scop înlocuirea lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) și transformarea Țării Românești și Moldovei în provincii otomane (Enciclopedia României). Așadar, cei care susțin că la Călugăreni nu a avut loc o victorie, și-au pus întrebarea: „a fost înlocuit Mihai Viteazul? A devenit Țara Românească provincie otomană?” Răspunsul, din fericire pentru români, este NU.

Mihai Viteazul atacă în zorii zilei de 13 august 1595 cu grosul oștirii sale (circa 10.000 de oameni), în timp ce Albert Király cu oamenii săi alcătuiau rezerva. (…) În jurul orei 11 dimineața a pornit un atac puternic al ienicerilor, care i-au respins pe oștenii lui Mihai. Ienicerii trec Neajlovul și capturează unsprezece tunuri creștine.

Hasan pașa, cu aproximativ 10.000 de oșteni, încearcă o învăluire largă prin partea de vest, iar Mehmet pașa face același lucru prin est.
Trupele lui Mihai se retrag puțin, în ordine. Armata creștină e dispusă în formă de triunghi, cu vârful spre inamic. După ce reușesc să se regrupeze, aproape de locul unde se afla rezerva lui Király, oștenii lui Mihai resping efectivele lui Mehmed pașa și ale lui Hassan pașa, provocându-le pierderi considerabile și datorită celor două tunuri păstrate cu trupele de rezervă. Otomanii se retrag în dezordine, mulți cad în mlaștină și mor înecați, situație care dă posibilitatea lui Mihai să contraatace. Sunt recuperate tunurile și este creată o stare de degringoladă pe malul sudic al Neajlovului. Au fost ucise patru pașale, șapte sangeaci și 3.000 combatanți turci. S-au recuperat cele unsprezece tunuri pierdute și s-a capturat un steag turcesc verde, al profetului Mahomed, și cinci tunuri.

Episodul este sugestiv prezentat de cronicarul Baltazar Walter:
„Era nevoie neapărat în clipa aceea de o acțiune eroică de ispravă măreață care să cutremure inimile păgânilor și să le înalțe pe ale creștinilor. Atunci mărinimosul Ion Mihai, invocând ocrotirea salvatoare a Mântuitorului, a smuls o secure sau suliță ostășească și pătrunzând el însuși în șirurile sălbatice ale dușmanilor străpunge pe un stegar al armatei, taie în bucăți cu sabia o altă căpetenie și luptând bărbătește se întoarce nevătămat. În acest timp, comandantul de oaste Király Albert, adunând pe rând pe ai săi, slobozește două tunuri în mijlocul celei mai dese grupări a dușmanului, deschizând o mare spărtură pe care ienicerii se străduiesc în zadar să o împlinească cu focurile lor de pușcă, pentru că de îndată două sute de unguri și tot atâția pedestrași cazaci, cu comandantul lor Cocea, năvălind cu furie, strică rândurile, aștern la pământ și taie oștile turcilor, pe când din spate și din coastă îi lovește cu bărbăție domnul cu ai săi, făcându-se așa mare învălmășeală, încât până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri și, în fugă, erau mânați spre tabără ca vitele. În această învălmășeală ce seamănă a fugă, Sinan-Pașa în partea din față a taberei cade de pe podul râului Neajlov, pierde doi dinți și se rostogolește fericit scăpând cu viață”(Enciclopedia României)

Un contrast puternic îl face, în paralel, un cronicar turc citat pe blogul george-damian.ro: „După sfatul tuturor au mers trei zile și la 18 ale lunii mai sus arătate, într-o miercuri, au ajuns în apropiere de podul Călugăreni, care era un loc păduros și mlăștinos.
În clipa când unii dintre ostași se așezau acolo, iar alții se pregăteau să se așeze, a apărut o ceată de ghiauri, semănând cu niște animale și au început lupta în apropierea acelei mlaștini. Ei așezaseră la intrarea în pădure tunuri și pușcași, care au stânjenit mult oastea islamică. De la amiază și până la chindie s-a dat o mare luptă. Mulți dintre ei au trecut în rândurile gaziilor și martirilor. De asemenea și de la ghiauri au murit mulți și s-au dus în iad. Și luându-se de la ghiauri 12 tunuri, s-a obținut victoria și dușmanul a fost respins.”

Există deci, nuanțe ale acestei bătălii care tind să influențeze părerile chiar obiective ale istoricilor. Una dintre acestea este retragerea lui Mihai la Târgoviște:
Inferioritatea numerică și apariția trupelor lui Hasan pașa, l-au obligat pe domn, în cele din urmă, să se retragă la lăsarea întunericului. În raportul către marele duce al Florenței, Ferdinando de Medici, Mihai Viteazul prezenta faptele astfel: „mă încăierai cu ei într-o bătălie în așa fel că ținu toată ziua, unde făcui mare pagubă turcilor, spre rușinea lui Sinan pașa, căci în lupta aceea însuși Sinan pașa se prăvăli de pe cal într-o mlaștină foarte întinsă, de unde cu mare greutate fu scos … Și după ce Sinan a îndurat o așa batjocură de la noi, se mânie foarte, și așa se hotărî să pornească cu toți ai săi asupra noastră. Deci eu văzând că nu voi putea ține piept, venii la Târgoviște”(Enciclopedia României)

Pierderile otomane au fost mari, trei conducători și-au pierdut viața pe câmpul de luptă: Haydar pașa, Mustafa pașa și Hüseyn bey, iar Satırcı Mehmed pașa, grav rănit, abia a reușit să scape cu fuga. Domnul muntean se retrage spre Valea Prahovei pentru că Bucureștiul și Târgoviște au fost ocupate imediat de către otomani. În tabăra de la Stoenești se așteaptă ajutoarele de la aliați. În tot acest timp, Sinan pașa începe procesul de transformare a țării în vilâyet: „Bătălia de la Călugăreni rămâne un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre creștini și otomani, înscrisă sub semnul Ligii Sfinte și trecută în cadrul Războiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotărâtoare a lui Mihai Viteazul și a glorioșilor români – cum se mai spune uneori – ci o victorie de moment a creștinilor, care se aliaseră tocmai ca să dea o replică turcilor. Dacă termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replică creștină demnă și fermă, cu mari pierderi pentru otomani, rămași dezorientați la finele bătăliei” (Ion Aurel Pop)

În concluzie, putem vorbi de o victorie a domnului Mihai Viteazul la Călugăreni, ținând cont de diferența uriașă dintre numărul creștinilor (10.000-16.000 oșteni munteni, steaguri boierești, unități de țărani, 4.000 oșteni unguri și secui, mercenari cazaci, 12 tunuri) și cel al otomanilor (50.000-60.0000). Chiar dacă aparent, turcii au învins, dacă privim în profunzimea intențiilor ambelor tabere, vom vedea că turcii nu și-au atins scopurile (am explicat mai sus de ce), pe când Mihai Viteazul și-a atins scopul de a-i opri sau cel puțin încetini în orice chip pe turci, pe care nu se aștepta să îi învingă, având în vedere numărul lor imens. Domnul Mihai a obținut, la Călugăreni, o victorie morală, cum spun criticii, care a dus la o victorie totală, mai târziu, la Târgoviște (6-8 octombrie), București (12 octombrie), și în Bătălia de la Giurgiu(15-20 octombrie).

[highlight]Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranță de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazu ca într-un înger de mântuire, numindu-l, cum menționează N. Bălcescu „Steaua lor de la răsărit”. Inclusiv papa Clement al VIII-lea l-a numit „Cavaler al lui Hristos și Apărător al creștinătății”. Aderând la alianța antiotomană „Liga creștină”, datorită vitejiei domnitorului în lupta de apărare a creștinătății, primește în dar de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.[/highlight]

Este cunoscut faptul că Mihai Viteazul avea o relație specială cu Sfântul Nicolae, căruia i-a închinat mănăstirea Mihai Vodă din București, cum domnitorul i-a promis sfântului său prieten că va face, dacă îi va salva viața

Sursă: 13 august: Bătălia de la Călugăreni. A fost victorie sau înfrângere pentru Mihai Viteazul? | ActiveNews

Suceava: Spadă originală a lui Ștefan cel Mare expusă, în premieră, la Muzeul Bucovinei 

Una dintre spadele voievodului Ștefan cel Mare, identică cu cea expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul, va putea fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziție ce va fi vernisată, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituției, Emil Ursu

El a precizat că vor fi expuse peste 250 de piese, documente și obiecte religioase provenite de la muzee din țară și din Republica Moldova.

”Expoziția ‘Ștefan cel Mare — din istorie în veșnicie’ se dorește a fi cea mai importantă acțiune de acest fel, cel puțin după 1990. Este vorba, pe de o parte, de numărul mare de piese care participă la această expoziție. Din România, o parte importantă a pieselor vor veni de la Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, dar și de la muzeele județene din Neamț, Botoșani, Vaslui, Iași și Bacău”, a afirmat Ursu.

Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ”foarte valoroase”, exemplificând cu un steag liturgic de epocă Ștefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor așezăminte religioase, dar și un fragment din racla originală a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentând o scenă din viața acestuia.

Emil Ursu a spus că „vedeta” expoziției este o spadă a lui Ștefan cel Mare, ”sora geamănă” a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Județean din Vaslui, unde a fost ținută în depozit.

”Spada este practic sora geamănă a celei cunoscute de români de la Muzeul din Topkapî. Spada a fost descoperită la sfârșitul anilor ’70 într-o locuință din curtea domnească din Vaslui. (…) Ca atare, această spadă reprezintă o noutate absolută și o surpriză foarte plăcută, deoarece din acest moment putem vorbi că în România există o spadă a marelui voievod, cunoscută și datată cert”, a arătat Ursu. El a adăugat că această descoperire arheologică a fost făcută publică în 1980, fără a se prezenta o fotografie.

Ursu a subliniat că exponatele sunt originale, cu excepția a două copii ce reprezintă o cădelniță și tetraevangheliarul de la Humor ale căror originale se află la Mănăstirea Putna.

Expoziția de la Suceava a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie din București, iar Muzeul Bucovinei a finanțat asigurarea pieselor de la toate celelalte muzee participante cu excepția celor din Capitală.

Emil Ursu a precizat că Muzeul Bucovinei a plătit prima de asigurare pentru aproximativ 150 dintre piesele expuse. Acestea au fost asigurate pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Evenimentul de la Suceava este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod, organizatorii considerând ”necesară readucerea în prim-plan atât a personalității lui Ștefan cel Mare, care constituie și astăzi un model, cât și a Sucevei medievale, la vremea respectivă principala reședință domnească, centru politic, militar și religios al Moldovei”.

Expoziția va putea fi vizitată la Suceava până în februarie 2018, după care aceasta va fi itinerantă, urmând ca la 1 decembrie 2018 să fie prezentată la Alba Iulia.

Autor: Silvia Marcu

Sursă: Suceava: Spadă originală a lui Ștefan cel Mare expusă, în premieră, la Muzeul Bucovinei – AGERPRES

O scriitoare din Franţa, impresionată de Mănăstirea Voroneţ: Un loc pur şi simplu magic .

Construită de domnitorul Ştefan cel Mare în anul 1488, Mănăstirea Voroneţ este, probabil, cea mai cunoscută biserică din România. Faima sa a depăşit şi graniţele, ultima persoană care a vorbit în termeni laudativi despre lăcaşul din Bucovina fiind scriitoarea franceză scrie Discover Bucovina, despre care spune că este “o minune în mijlocul pădurii”.

Aceasta a vizitat recent Bucovina, trecând mai întâi prin Oneşti, oraşul natal al Nadiei Comăneci, despre care a scris o care. Scriitoarea, invitată la emisiunea “Le matin du départ”, de la postul public de radio France Inter, a spus că frescele Mănăstirii Voroneţ sunt atât de frumoase, încât o nuanţă de albastru a fost numită după culoarea lor, “albastru de Voroneţ”.

Deşi Lola Lafon nu este o persoană credincioasă, aceasta a fost impresionată de harul acestui loc, pe care îl găseşte “pur şi simplu magic”.

Mănăstirea Voroneţ, supranumită “Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneţ, astăzi cartier al oraşului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 de kilometri de municipiul Suceava şi la 4 kilometri de centrul oraşului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Mănăstirea Voroneţ se află, alături de alte biserici pictate din nordul Moldovei, pe lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO.

Născută în 1975, în Franţa, Lola Lafon a locuit ulterior în Sofia (Bulgaria) şi apoi în Bucureşti (România), în funcţie de locurile de muncă ale părinţilor săi.

Sursă: O scriitoare din Franţa, impresionată de Mănăstirea Voroneţ: Un loc pur şi simplu magic | ActiveNews

O replică a Mânăstirii Voroneț va fi ridicată la Viena. Lucrările de zidire la„Micul Voroneț” vor începe în primăvara lui 2018, anul centenarului Marii Uniri.

Mănăstirea Voroneț, bijuteria Moldovei, cunoscută drept Capela Sixtină a Orientului, va avea în curând o „soră geamană” în capitala Austriei, după patru ani în care comunitatea românilor ortodocși din Viena a făcut demersuri în acest scop.  Lucrările de zidire la˜„Micul Voroneț”  din Viena vor începe în primăvara anului 2018, an ce marchează centenarul Marii Uniri, și se vor încheia în luna iulie a anului 2019.

„Această Biserică este o necesitate practică pentru românii din Viena, care au ajuns la un număr foarte mare și au nevoie de oază de sfințenie și un loc al sfințirii. În același timp însă, această biserică va avea, ca toate celelalte din diaspora românească, un puternic caracter social, un loc în care românii se întâlnesc mai întâi în rugăciune în tradiția ortodoxă și în limba maternă, socializează și se ajută reciproc în rezolvarea problemelor care apar deseori: cazare, transport, informații privitoare la actele prin care să fie în rânduială în fața autorităților de stat, loc de muncă etc.”, spune părintele Emanuel Nuțu, unul dintre preoții comunității românești din Viena și sufletul acestei acțiuni, scrie România Liberă.
„Prima susținere a venit din partea autorităților vieneze și ai companiei căilor ferate austriece, care au fost de acord să ne vândă 884 de metri pătrați într-o zonă centrală, nu departe de vestitul parc Prater, la o sumă modică de 103.336 euro – ei făcând și nivelarea terenului –, acolo unde un metru pătrat de pământ costă mii de euro.
Noi trebuie să plătim construcția, pictura și înzestrarea bisericii. Este o sumă mare pentru noi – 1,5 milioane euro –, dar nădăjduim că centenarul Marii Uniri, an în care vom începe lucrările, ne va chema să dăm mână cu mână și să punem în zidurile acestei biserici jertfa noastră, fiecare cât poate și dorește, astfel încât noi și urmașii noștri să nu pierdem Biserica din suflet și nimic din frumusețea credinței strămoșești”, a precizat părintele Emanuel Nuțu.
După cum a declarat arhitectul Mihaela Ionescu, o româncă stabilită în Viena, căsătorită cu un austriac convertit la ortodoxie, al cărei rol în acest proiect este unul esențial,   „macheta pe care am făcut-o poartă pe fațada de vest celebra „Judecată de Apoi” a Voronețului. Inspirația inițială a fost însă biserica „Sfânta Treime” din Siret, construită în a doua jumătate a secolului XIV, deci 100 de ani înaintea domniei lui Ștefan cel Mare, fiind prima biserică cu plan triconic. În ea am găsit arhetipul. Dar acesta a fost un prim impuls. Au fost multe alte gânduri, amintiri, trăiri duhovnicești ale copilăriei, doruri, au fost Creangă și Eminescu, au fost Constantin Brâncoveanu cu fiii lui martirizați, și, nu în ultimul rând, cei 47 de ani de domnie, 40 de bătălii pentru neam și mulțimea de biserici ale lui Ștefan cel Mare. Toate acestea au însemnat căutări ale identității de român, și nu a celei de muntean sau transilvănean sau moldovean – un numitor comun tuturor celor aflați departe de casă, dar adunați pe 300 de metri pătrați. Și înainte de toate, am zis: „Doamne, nu știm”. Așa au început căutările. Consider că a fost mai degrabă „o invitație să…”, decât o „provocare”.

Sursă: O replică a Mânăstirii Voroneț va fi ridicată la Viena. Lucrările de zidire la„Micul Voroneț” vor începe în primăvara lui 2018, anul centenarului Marii Uniri | ActiveNews

11 august: 551 de ani de la ctitorirea Mânăstirii Putna. 

În data de 10 iulie 1466, Ștefan cel Mare și Sfânt a pus piatra de temelie unei mănăstiri închinate Maicii Domnului în comuna Putna.

Mănăstirea, caracterizată de Mihai Eminescu drept „Ierusalimul neamului românesc”, a fost un centru esențial pentru spiritualitatea și cultura românească. „În Letopisețul Moldovei se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”. Nu se precizează cum trebuia să se concretizeze această mulțumire, dar, având în vedere importanța pe care o acorda voievodul însuși acestei izbânzi, este de presupus că ea urma să fie ridicarea unei mănăstiri. În Analele de la Putna și în Cronica moldo-polonă, se menționează, imediat după relatarea victoriei de la Chilia, că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, se precizează pe siteul oficial al Mănăstirii.
Cu ocazia împlinirii la 550 de ani de la momentul ctitoririi, arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, a povestit câteva episoade mai puțin cunoscute din trecutul recent al obștii monahale.
ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a povestit despre vizita pe care Ceaușescu a făcut-o la Putna, acum 50 de ani, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la ctitorire.
„În anul 1966, Nicolae Ceaușescu, președintele României la acea vreme, a vizitat Mănăstirea Putna cu prilejul împlinirii sorocului de 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna. După această vizită, Putna, îndeosebi, dar și celelalte mănăstiri au fost „năvălite” de mulțimea turiștilor, mai ales a școlarilor și a studenților. Aceștia, după terminarea vizitei care dura aproape două ore, mărturiseau: „La școală ni se spune că religia este opiu pentru popor; aici, vedem că religia înseamnă cultură, artă.
La Putna, turiștii, îndeosebi tinerii, își completau cunoștințele de istorie și de religie; se învăța adevărata istorie a neamului nostru românesc.
Vizita președintelui de atunci la Putna a fost, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, „o descătușare sufletească”.
Dacă Ceaușescu a fost la Putna, nu mai are nimeni dreptul să ne mai urmărească și să ne ceară socoteală de ce mergem la biserică și la mănăstiri, spuneau turiștii cu multă bucurie sufletească”, a spus arhiepiscopul.
Acesta a povestit că fiica lui Nicolae Ceaușescu a fost de trei ori la Putna.
„Zoe Ceaușescu, după vizita tatălui ei, a fost de trei ori la Putna, în vizită particulară. Găzduia la o familie în comuna Putna. Seara, când nu mai erau turiști în mănăstire, venea, intra în biserică, îngenunchea în fața mormântului lui Ștefan cel Mare câteva minute, săruta mormântul, săruta și icoanele din catapeteasma bisericii, săruta mâna părintelui ghid, mulțumindu-i, și pleca la gazda sa din Putna. Ea a cerut o carte cu litere chirilice, „pentru cultura ei”; părintele stareț Gherasim a priceput ce dorește în realitate; i-a dat un Ceaslov și o Psaltire”, a mai cuvântat ierarhul.
ÎPS Pimen a adresat un îndemn tinerilor: ” citiți cât mai mult din publicistica lui Mihai Eminescu! Veți găsi aceste pagini publicate sub formă de broșuri și la biblioteca fiecărei parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților; îndreptați-vă pașii și inimile cât mai des spre Putna; acolo vă veți întâlni și cu Mihai Eminescu, cel care ni l-a înfățișat pe Ștefan cel Mare ca model de trăire a virtuților creștinești și patriotice; să citiți cu glas sau în șoaptă, în fața bustului său, poezia Doina, numită de un bun român „o rugăciune” și veți înțelege cel mai bine, când veți ajunge în Parlament sau în Guvern, cum să conduceți țara; veți înțelege cât de mult au greșit parlamentarii de azi, dând legea vânzării de terenuri străinilor; au fost înstrăinate peste 2 milioane de hectare – „curată trădare de țară”–, dispreț total față de eroii neamului care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului Țării, sfințindu-l cu sângele lor”.

Sursă: 11 august: 551 de ani de la ctitorirea Mânăstirii Putna. Ce s-a întâmplat la vizita lui Nicolae Ceaușescu | ActiveNews

SCANDAL uriaș în Anglia, după ce o revistă a scris că prințul George a devenit un „GAY ICON” din cauza unei fotografii.

Un articol apărut într-o publicație dedicată comunității gay, în care se arată că prințul George, fiul prințului William și al Ducesei de Cambridge, a devenit un „gay icon peste noapte”, a declanșat un adevărat scandal în Marea Britanie, scrie Daily Mail.

Publicația PinkNews, destinată comunității LGBT, a scris, pe 27 iulie, un articol despre reacțiile existente în social-media ca urmare a apariției unei fotografii cu prințul George, în timpul vizitei făcute de familia sa în Germania.
În imagine, băiețelul de patru ani își acoperă fața cu mâinile, fiind entuziasmat de faptul că se află într-un elicopter.
„Prințul George a devenit peste noapte un gay icon – cel puțin asta susțin unii oameni, scuze, unii supuși pe rețelele de socializare. Viitorul rege a fost întotdeauna drăguț și bine îmbrăcat, însă, cu o zi înainte de a împlini 4 ani, o fotografie în care el apare entuziasmat a schimbat totul. Imaginea în care prințul își exprimă fericirea i-a făcut pe mulți să-și declare admirația pentru George dintr-o nouă poziție: gay icon”, se arată în articol.
Articolul a fost aspru criticat de politicianul nord-irlandez Jim Allister, lider al partidului Traditional Unionist Voice (TUV), care l-a calificat drept „îngrozitor și bolnăvicios”.
„Sexualizarea unui copil în acest mod este complet nepotrivită. În realitate, în imaginea respectivă vedem un copil de patru ani care este entuziasmat de faptul că se află într-un elicopter alături de mama lui femeie și de tatăl lui bărbat. Să iei imaginea unui băiețel și să susții că este icon-ul unei vieți definite de sex este îngrozitor și bolnăvicios”, este reacția lui Jim Allister, publicată azi de presa britanică.
În replică, editorul publicației PinkNews, Benjamin Cohen, a anunțat că nu are intenția de a retrage articolul, așa cum i s-a recomandat, și că PinkNews nu a susținut că prințul George ar fi „gay icon”, ci că scoate în evidență că băiatul este considerat astfel de un mare număr de internauți, membri ai comunității gay.

Sursă: SCANDAL uriaș în Anglia, după ce o revistă a scris că prințul George a devenit un „GAY ICON” din cauza unei fotografii. Politician: să iei imaginea unui băiețel și să susții așa ceva este îngrozitor și bolnăvicios! | ActiveNews