Telegraful Român: SPRE LUPTA CEA BUNĂ

Reforma protestantă a fost o revoltă anticlericală condusă (mai întâi) de Martin Luther, fost că- lugăr augustinian, care s-a folosit de tipografie (marea invenție a veacului XVI) pentru a „reinventa” creștinismul în forma lui pură, presupus „apostolică”. El a răzbunat astfel, cu urmări belicoase și centrifuge, laicatul anonim, dar tot mai luminat, care avea să primească nu doar o voce distinctă, ci și demnitatea acelei preoții universale pe care excesele papalității o goliseră de sens.

Ei bine, secularizarea care și-a făcut loc în societățile post-comuniste are o asemenea componentă, să-i zicem cripto-protestantă. Ea poate aliena legătura cu Biserica a multor creștini ortodocși, mai cu seamă tineri. Pentru că, nu-i așa, toată lumea își dorește „reforme”. Nu mai îndurăm ordinea tradițională! Suntem îndemnați să socotim că ea constituie un obstacol în fața „progresului”, deci a bunăstării materiale pe care tot mai mulți pun atâta preț. Și care, la urma urmelor, nu e reprobabilă ca atare. Poate fi pusă în discuție numai dacă este idolatrizată, dacă devine scopul unic al unei vieți care, fără Hristos și fără comuniunea iubirii, riscă desigur să devină labirintică, searbădă, ba chiar absurdă.

Aceste mișcări sociale, care ilustrează occidentalizarea țării noastre, sunt deopotrivă năvalnice, inevitabile și delicate. Li se poate răspunde prin demonizarea Uniunii Europene, prin autoreplierea într-o Biserică „asediată”, sau – dimpotrivă – printr-o lucrare onestă de conștientizare pastorală și adaptare intelectual-apologetică menită să diminueze pagubele. Clerul însuși este atras fie de izolaționismul confesional, defensiv, sau dimpotrivă, de asumarea epocii noastre așa cum se configurează ea în realitate. Căci toate vin de la Dumnezeu, așadar și „provocările” secolului XXI, într-o Românie care traversează o perioadă istorică plină de contraste, într-un context internațional destul de tulburat.

Prefer să văd în acest context o sursă de speranță, nu de pesimism. Căci el ne obligă să apărăm Biserica într-un chip creator, să ne mobilizăm, altfel spus, argumentele, pentru a nu da dovadă de lașitate și inerție. Nu ajunge să ne întărim unitatea de credință prin afirmarea crezului nostru, sau prin încercarea, mereu dificilă, de a ne purta creștinește. Mai e nevoie și de dialog cu semenii care, expuși atâtor influențe „globale”, trăiesc sub povara unor aspre îndoieli, sau sub ispita unei revolte contra Bisericii. Mai toate conflictele cu „adversarii” Bisericii pleacă din ignoranță ori din pripa unor generalizări inspirate de anumite stereotipuri mediatice ostile. Deci cu acestea ne luptăm, în libertatea lui Hristos, care e și fundamentul dezbaterii democratice din lumea (post)modernă. Se cuvine să nădăjduim oricând că semenul nostru, ca persoană liberă, are și libertatea de a-L descoperi pe Hristos, ori de a reveni la Trupul Său eclezial. Nu o va face decât printr-o trezire existențială (aici Dumnezeu Însuși lucrează în fiecare persoană, cu harul Său), însă o va face mai ușor dacă va observa că Biserica nu e un „bau-bau” anacronic, ci tezaurul bimilenar al unei tradiții creatoare de frumos și bine mântuitor. Un spațiu sacru, într-o lume a debusolării, a supradozei de singurătate-în-mulțime și a derutei relativiste.

Pledoaria pentru deschidere dialogică are, desigur, și o dimensiune autocritică. Teandria Bisericii o face infailibilă doar în ipostaza ei eshatologică. Până una-alta, Biserica pelerină, așezată în istorie, are menirea de a se confrunta și cu scăderile slujitorilor și credincioșilor săi. Căci una e să accepți păcătoșenia și limitarea umană și altceva să le ascuzi sub retorica triumfalistă a unei autosufiecințe care numai evanghelică nu poate fi. Să ne vedem, prin urmare, bârna din propriul ochi înainte de a condamna sumar, superior, diverse rătăciri spirituale din Biserică sau din preajma ei. Căci Biserica, organism mistic și sacramental, cuprinde și vindecă idealmente toate rănile lumii așa cum este: drumul spre Împărăție nu poate fi scutit de accidente, tensiuni, riscuri și capcane. Să dăm slavă Lui Dumnezeu și pentru ele!

Teodor Baconschi

Sursă: Telegraful Român: SPRE LUPTA CEA BUNĂ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: