De ce nu ar trebui să închidem tot tămbălăul acesta legat de cuplurile homosexuale dându-le drepturile pe care le cer .

download

Am fost întrebată, deja, de trei prieteni, dacă nu ar trebui să închidem tot tămbălăul acesta legat de cuplurile homosexuale dându-le drepturile pe care le cer, ca să termine cu văicăreala şi scandalul şi gata!, se face pace, se închide bâlciul, toată lumea e mulţumită, iar din trei căsătorii homosexuale pe an nu moare nimeni.

Sunt multe motive pentru care nu cred în această variantă de „rezolvare” a problemei:

1. Problema nu se reduce doar la drepturile pe care le pretind susţinătorii homo-căsătoriei pentru acea 0,1% din populaţie interesată, eventual, de atare mariaj, ci şi la potenţialele şi probabilele pagube colaterale pentru societate în ansamblu, a căror gravitate depăşeşte cu mult beneficiile individuale punctuale:

– diluarea semnificaţiei, caricaturizarea şi lovirea prestigiului (deja afectat) al instituţiei milenare a căsătoriei, de natură să afecteze familia, adică celula de bază a ţesutului social.
– coliziunea cu libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi cea de a educa copilul în spiritul valorilor în care crede părintele, pentru că, odată recunoscută homosexualitatea ca normă şi instituţionalizat cuplul homosexual ca familie, orice referire negativă va putea fi taxată ca discurs intolerant, incitator şi discriminator şi sancţionate ca atare; nu va exista, de exemplu, nicio bază pentru a reclama scoaterea dintr-un manual de şcoală primară a imaginilor cu „familii homosexuale” şi va fi greu de apărat propovăduirea în Biserică a evitării căderii într-o situaţie păcătoasă consacrată oficial ca egală în semnificaţie solemnă cu căsătoria naturală

2. Nu există nicio garanţie, ba chiar ceea ce se întâmplă în Vest demonstrează contrariul, că susţinătorii agendei creării de noi drepturi pentru persoanele gay şi LGBT se vor opri după recunoaşterea drepturilor la parteneriat/căsătorie; de la căsătorie şi adopţie, vor trece la sancţionarea discursului care pune la îndoială moralitatea homosexualităţii sau a intrării în mariaj homosexual, apoi la impunerea unei educaţii „incluzive” obligatorii în şcoală, vor cere obligarea Bisericii la încheierea căsătoriei religioase între homosexuali, discriminare pozitivă etc.
Pofta vine mâncând, cu cât câştigă beneficii la care nu sunt legitim îndreptăţiţi, cu atât vor considera că li se cuvine mai mult.
Şi nu este vorba despre o agendă conspirativă gândită de personaje oculte: simpla schimbare a paradigmei şi perspectivei care modelează societatea atrage inerent necesitatea regândirii instituţiilor şi cutumelor cu care noile drepturi recunoscute vin în conflict; şi nu ştim cine va avea câştig de cauză, pentru că, odată făcut primul pas, schimbările ulterioare par a se înlănţui logic, vechile deprinderi urmând să cadă pe rând, ca piesele unui domino.

3. Tocmai pentru că agenda homo-căsătoriei nu a apărut ca urmare a unei nevoi reale, autentice, a minorităţii homosexuale de a se căsători (cu partener de acelaşi sex), ci a fost instrumentalizată politic o anume marginalizare a acestei minorităţi de către diferite grupări -de regulă, foarte heterosexuale- pentru dobândirea, prin intermediul luptei în numele celei dintâi, a unei forme de prestigiul moral, a unor avantaje politice, a unor finanţări şi mai ales a posibilităţii de a remodela lumea şi a crea un nou ”Om Nou”, putem concluziona că aceste drepturi sunt, în bună măsură, inventate (nu corespund unei reale nevoi umane) şi, mai ales, că odată satisfăcute, vor fi inventate altele pentru care lupta trebuie continuată.

4. Reluând o idee anterior exprimată, miza nu e un drept sau altul pe care homosexualii l-ar fi pierdut şi vor să-l redobândească, sau la care ar fi fost vreodată îndreptăţiţi sau de care au cu adevărat nevoie (majoritatea homosexualilor nu cer homo-căsătoria, la care recurg puţini dintre ei şi pe care nu o împlinesc aşa cum o împlinesc majoritatea cuplurilor de sex opus), ci remodelarea lumii după un ideal gândit abstract, căruia nu îi corespunde modelul actual născut din experienţa reală şi concretă a generaţiilor trecute.

5. Drepturile nu se recunosc doar pentru că cei care le solicită devin foarte obositori, pisălogi, enervanţi, cu atât mai mult cu cât nu le cer pentru ei ci pentru unii care nu le doresc neapărat. Drepturile se acordă când sunt legitime, corespund unei năzuinţe autentice sau unei nevoi reale, care este semnificativă sau relevantă statistic la nivelul societăţii şi când libertatea nou creată celor ce urmează să beneficieze de ele nu e de natură să rişte prejudicii mult mai importante pentru societate.

6. Din punctul meu de vedere modelul propus de noii idealişti (ca să nu le mai zic bolşevici) – diluarea prestigiului căsătoriei până la desfiinţarea ei de facto prin nesemnificativitate; abolirea sexelor; noul limbaj; încurajarea promiscuităţii sexuale; toate cu consecinţe în privinţa numărului, calităţii morale şi a dezvoltării copiilor generaţiilor viitoare este falimentar pentru civilizaţia care o adoptă şi o face pradă sigură (cu tot cu liberalismul său) acelor culturi impermeabile la astfel de idei şi care se vor hrăni din sângerarea celei dintâi.

Autor : Cristina Popescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: