Suedia a ajuns „Teatru de RĂZBOI”: Numărul atacurilor cu GRENADĂ a crescut cu 550%. Poliția se PLÂNGE: „Situația este INACCEPTABILĂ”

În 2014, poliția a anchetat opt incidente cu grenade. În 2016, numărul cazurilor a ajuns la 52, dintre care 27 au și explodat. „Este ca în Irak!” spune poliția.

La început, atacurile cu grenadă în Suedia erau în majoritatea cazurilor îndreptate către mașini și locuințe ale altor infractori sau apropiați ai acestora. Însă, de doi ani, teroriștii au început să ia drept țintă societatea și statul, a declarat pentru televiziunea suedeză SVT un expert de pe lândă Departamentul Poliției Naționale suedeze, citat de Breitbart London:

„O tendință foarte neliniștitoare pe care am remarcat-o este că din 2015 oamenii au început să lanseze grenade asupra clădirilor municipale, a secțiilor de poliție și a ofițerilor de poliție.”

Expertul respectiv s-a plâns că, în mod firesc, odată cu creșterea numărului atacurilor, a crescut și numărul victimelor.

„Infractorii puteau viza din greșeală adrese false, de aici rezultând atacuri asupra unor familii nevinovate, cu copii, și au existat chiar grenade ascunse în terenurile de joacă pentru copii.”

 Și a adăugat:

„A existat un număr de cazuri în care grenadele au fost descoperite de copii și este mai degrabă surprinzător că nu s-au înregistrat morți.”

Potrivit lui Peter Hejdström, șeful poliției judiciare din Halmstad, explozibilii – care sunt cel mai adesea grenade de mână – nu sunt o amenințare limitată la orașele mari, fiind afectate și zonele rurale.

Vorbind despre numărul mare al atacurilor cu grenadă ca despre o „situație inacceptabilă”, un expert al Departamentului pentru Operațiuni Naționale (NOA) care a preferat să rămână anonim, a declarat pentru SVT: „Luăm chestiunea foarte în serios.”

El a adăugat:

„Ne este imposibil să spunem dacă au fost mai multe atacuri cu grenadă în Suedia decât în alte țări europene. Însă ați putea spune că aceste arme sunt folosite aici într-un mod pe care nu îl veți mai întâlni în nici o altă țară din Europa. Din acest punct de vedere, suntem foarte deosebiți.”

Potrivit poliției, majoritatea grenadelor provin din țări ale fostei Iugoslavii, cele mai frecvente modele întâlnite fiind M75 și M52.

Un copil britanic de opt ani a fost ucis anul trecut în timp ce se afla în vizită la familia sa din Göteborg, când o grenadă de mână a explodat în camera în care acesta dormea.

 În septembrie anul trecut, Breitbart London a scris despre un refugiat somalez, care fugise în Suedia cu 20 de ani în urmă pentru a scăpa de războiul civil de acasă, și care acum intenționa să se întoarcă în Somalia, deoarece Suedia s-a transformat într-un „teatru de război”.

Intervievat de radioul norvegian NRK într-un loc ținut secret, somalezul a declarat că el și familia sa fug de bandele criminale care au pus stăpânire pe periferiile Göteborgului și a explicat: „Este ca un teatru de război. Gloanțele te pot atinge oricând.”

Chiar și militarii veterani, care acum lucrează la dezamorsări în serviciul pirotehnic al poliției din Malmö, unde 43% din populație are origini străine, au declarat că atacurile cu grenadă în al treilea oraș ca mărime al Suediei le amintesc de anii trecuți când  serveau sub arme în războiul din Irak.

Sursă: Suedia a ajuns „Teatru de RĂZBOI”: Numărul atacurilor cu GRENADĂ a crescut cu 550%. Poliția se PLÂNGE: „Situația este INACCEPTABILĂ”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: