12 august, Ziua Internațională a Tineretului. Biserica, preocupată constant de tineri la nivel spiritual, educațional și social. În 2016, 30.000 copii au beneficiat de servicii caritabile în instituțiile sociale din cuprinsul Patriarhiei Române

La data de 12 august este sărbătorită in fiecare an  Ziua Internațională a Tineretului. Această zi a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 17 decembrie 1999.

Ziua de anul acesta marchează contribuția tinerilor în prevenirea conflictelor, precum și în domeniul incluziunii și justiției sociale.
În acest context, evidențiem misiunea pe care Biserica Ortodoxă Română o desfășoară în rândul tinerilor. Astfel, mai ales în timpul păstoririi Patriarhului Daniel, Biserica noastră a manifestat o grijă deosebită pentru tineret. Preocuparea continuă față de copii și tineri are în vedere atât sprijinul duhovnicesc, cât și ajutorul material.
Biserica Ortodoxă Română se preocupă intens de formarea tinerilor prin diferite activități educațional-religioase care devin o șansă pentru tineri de a redescoperi Biserica de azi ca fiind locul unde sunt bine primiți, respectați și iubiți, loc al comuniunii și al prieteniei dezinteresate, al reconcilierii și al redescoperirii sensului profund creștin al vieții. În acest sens, anul 2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Hotărârea a fost luată în ședința de lucru din 28 și 29 octombrie 2014.
Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ei sunt și prezentul activ și creativ al acesteia dacă sunt ținuți mereu în preajma ei, afirmă Patriarhul Daniel care îi consideră pe tineri daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate.
De-a lungul timpului, Patriarhul României a arătat iubire și deschidere față de tineri, primind și apelativul de „Patriarhul tinerilor”. În repetate rânduri, Părintele Patriarh a evidențiat rolul important al acestora în viața eclesială, numindu-i mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru umanitate și misionari ai Bisericii.
Urmare a iubirii sale părintești față de tineri, Bucureștiul a găzduit anul trecut Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din întreaga lume în perioada 1- 4 septembrie. Alte ediții au fost organizate la Baia Mare, în anii 2013 și 2014, la Cluj  în 2015 urmând ca anul acesta evenimentul să fie organizat la Iași.
Proiectele Alege școala! și Hristos Împărtășit copiilor au avut un rol covârșitor în reducerea abandonului școlar. Astfel, mii de copii din România au primit o șansă la educație și la un viitor mai bun prin implicarea Patriarhiei Române.
În ceea ce privește implicarea în domeniul filantropic, cele 535 de instituții care oferă servicii sociale copiilor și tinerilor stau mărturie faptului că Biserica Ortodoxă Română nu rămâne indiferentă față de nevoile materiale și afective ale celor mai tineri membri ai ei. Dintre aceste instituții, 230 sunt destinate exclusiv copiilor, iar 305 oferă servicii și altor categorii de vârstă.
În anul 2016, aproximativ 30.000 copii au beneficiat de servicii caritabile în instituțiile sociale din cuprinsul Patriarhiei Române.
Este necesar ca lucrarea pastoral-misionară de îndrumare și susținere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toți copiii și tinerii bine crescuți și educați sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate.

Sursă: 12 august, Ziua Internațională a Tineretului. Biserica, preocupată constant de tineri la nivel spiritual, educațional și social. În 2016, 30.000 copii au beneficiat de servicii caritabile în instituțiile sociale din cuprinsul Patriarhiei Române | ActiveNews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: