Londonistan Calling – Multiculturalism cu peripeții. România face aceleași greșeli

De curînd, multiculturalismul a fost declarat mort în Franța, Olanda, Marea Britanie, Germania, Belgia și alte țări europene. O ideologia utopică ale cărei origini sînt identificate de unii în SUA anilor ’60 (importată mai apoi în Europa), de alții în marxismul studenților ’68-iști care au crescut fără să se maturizeze și au ajuns în posturi de conducere în țările lor și structurile Uniunii Europene. (Multiculturalism, A Communism for the 21st Century)

Clasa muncitoare s-a îmburghezit, a ajuns prosperă și educată (paradoxal pentru unii, datorită capitalismului) iar asta a însemnat pentru Stînga pierderea obiectului muncii. Ca să-și justifice existența în continuare, Stînga avea nevoie de o nouă clasă de oropsiți pe care să-i ocrotească, de fapt în spatele cărora să se baricadeze în lupta cu valorile occidentale și nu în ultimul rînd, care să le asigure un flux susținut de voturi. Au fost cumpărate voturi din cele mai exotice locuri de pe glob pentru a înlocui proletariatului devenit păcătos, adică îmburghezit. Mare parte dintre noii năpăstuiți vin din cultura cea mai greu asimilabilă Europei, islamul. Cu zecile de milioane.

Decenii la rînd discursul multicultural a încurajat ghetoizarea musulmanilor prin necondiționarea prezenței lor de acceptarea legilor și cutumelor locului. De aici, multiculturalismul a evoluat simultan în două universuri paralele. Un univers este cel imaginar, din mediul academic, birocrație și mass media, al doilea univers, numit și realitate, e cel de pe străzile marilor orașe ce încep să semene tot mai mult cu Orientul Mijlociu. Realitatea este o chestie deșuetă pentru progresistul care se respectă, un construct cultural, o născocire sterilă, în cel mai bun caz, sau o conspirație albă/imperialistă/rasistă/capitalistă, în cele mai multe din cazuri. Realitatea mai are o însușire condamnabila: e reacționară. Se încăpățînează să existe și nu ascultă de delirul unei autoproclamate elite din ce în ce mai ruptă de realitate.

O privire în ograda Bruxelleză, capitala Belgiei și a UE, laboratorul multiculturalismului european: Ghetourile din Bruxelles.

În continuare un articol despre Londra, o pepinieră de islamiști, unde aceștia sînt lăsați să se desfășoare în voie.

Londonistan Calling

Articol scris de Hal G.P. Colebatch publicat în The American Spectator – 7 iulie 2011
Poliția britanică — descrisă sarcastic drept organul de presiune al publicației de stînga Guardian, din cauza zelului cu care sancționează incorectitudinea politică — a fost acuzată că ascunde informații despre un val de amenințări, abuzuri și violențe în zonele care se islamizează din Londra, în special cartierul Tower Hamlets.

Victimele spun că poliția din cartier, temîndu-se de acuzația de rasism, a ignorat sau a minimalizat cazurile în care oameni — musulmani sau nemusulmani, în aceeași măsură — au fost amenințați sau bătuți pentru încălcarea „normelor islamice”. Una dintre victime, Mohammed Monzur Rahman, a fost orbit parțial după ce a fost bătut pentru că a fumat de Ramadan. Conform unui militant antiextremist local, Rahman a făcut plîngere la poliție dar i s-a spus că nu se poate face nimic pentru că nu există martori — absurd, strada e împînzită de camere de supraveghere și era plină de oameni.

Deja imigrația musulmană concentrată în „Londonistan” și alte zone ale marilor orașe a atins punctul în care femeile engleze nu mai pot merge în siguranță neacoperite pe multe străzi, sau evreii să nu se poată aventura purtînd însemne după care pot fi identificați ca evrei, cum ar fi kippah. O secvență video circulă pe internet, în care poliția pare că fuge pe străzile Londrei de o gloată cu pancarte pe care scrie DECAPITAȚI-I PE CEI CARE INSULTĂ ISLAMUL și alte semne similare. Chiar și comedianul liberal John Cleese a declarat recent: „Londra nu mai este un oraș englezesc.”

ianuarie 12, 2009 · Din Londonistan

Preluarea controlului de către extremiști islamiști în zone extinse din interiorul orașelor, concomitent cu terorizarea musulmanilor care respectă legea și nu numai, s-a petrecut ca rezultat al politicii „ușilor deschise” a precedentului guvern laburist. Ca și alte politici laburiste, „uși deschise” pare să fi avut ca scop modificarea deliberată a demografiei votanților. (în multiculturalism, se pare, conducătorii își aleg poporul, nu invers n.t.) A reușit, probabil, în mai mare măsură decît și-ar fi putut închipui. De cînd Partidul Laburist a pus în aplicare această politică în 1997, peste 5,2 milioane de imigranți au venit în Marea Britanie. Dacă sînt luați în considerare și cei care pleacă din țară, „uși feschise” a făcut ca numărul oamenilor născuți în afara Angliei să fie cu 3,2 milioane mai mare, într-o țară cu o populație totală de 60 de milioane. Chiar dacă numai 1 din 100 dintre cei 3,2 milioane este un musulman extremist, asta ar rezulta într-un total de 320.000 de noi radicali — de cîteva ori mai numeroși ca întreaga armată britanică.
Marea Britanie nu a mai suferit o asemenea invazie din antichitate. După mai bine de un an la conducere, prim ministrul conservator Cameron a semnalat doar de cîteva ori și tardiv problema. Dar după cum a spus jurnalistul Iain Martin: „Devine înfricoșător de clar că nici Cameron nu va putea să reducă numărul de imigranți anuali nici măcar la mai puțin de 100.000, dacă luăm în considerare evoluțiile prezente.”

Deși Cameron a făcut anumiți pași pentru a curba nebunia laburistă în alte domenii (inclusiv reducînd salariile umflate din sectorul public), nu a demonstrat că este capabil de acțiuni decisive cu efect pe termen lung — de genul celor de care problema imigrației în UK are nevoie cu disperare.

Timpul e pe terminate. Identitatea și instituțiile Marii Britanii și poate chiar poziția ei ca parte a occidentului, dispar. Este nevoie să se înceapă monitorizarea granițelor cu seriozitate și repatrierea mai multor imigranți ilegali, chiar dacă va fi nevoie de sfidarea Uniunii Europeane și respingerea Human Rights Act.

Cît despre Human Rights Act, Daily Mail a dezvăluit că există 3.200 de criminali, azilanți respinși și turiști care nu pot fi dați afară din țară din cauza dreptului lor protejat de justiție la viață de familie. Un hoț din Sri Lanka a cîștigat dreptul de a rămîne pentru că are o prietenă în Marea Britanie. Un criminal bolivian a argumentat cu succes că nu poate fi forțat să plece pentru că va fi astfel despărțit de pisica lui britanică.

Între timp, imigranți ilegali neidentificați continuă să intre în Regatul Unit, inclusiv, așa cum s-a prezis acum mai bine de un secol, prin Channel Tunnel. Membrii coaliției dintre Tories și Liberal-Democrați par complet îngenunchiați standardului stîngist de legi internaționale și cel mai probabil nu fac nimic care ar putea jigni stînga.

Pentru a putea face ceva Cameron va trebui să organizeze alegeri generale, chiar dacă există un foarte mic risc de a le pierde (neînțelegerile interne din Partidul Laburis sînt din ce în ce mai profunde și nu vor constitui un pericol electoral pentru Cameron). Dacă va cîștiga destule locuri pentru a conduce fără Liberal Democrați, atunci ar putea fi capabil să inverseze unele din politicile distructive ale erei Blair în reforma imigrației. Semnele sînt, totuși, că nu numai îi lipsește curajul să facă asta, de fapt nici nu dorește.

În 1930, fără funcție și fără viitor, Winston Churchill s-a apucat de scris o istorie a popoarelor vorbitoare de limba engleză. Cînd a ajuns la Alfred cel Mare a remarcat geniul Angliei de a produce mari conducători în vremuri de confuzie și decădere.
Nu putem decît să sperăm.

————————————————————————————————

România face aceleași greșeli

În octombrie 2010 Germania a fost nevoită să recunoască la cel mai înalt nivel că multiculturalismul e o idee eșuată. Cîteva săptămîni mai tîrziu a venit rîndul Belgiei. În februarie anul acesta Marea Britanie a spus același lucru prin David Cameron alături de Franta, prin Sarkozi. Pe 17 februarie, multiculturalismul a fost declarat o greșeală în Olanda.

O lună mai tîrziu, conform unui document al MAE datat 10 martie 2011, multiculturalismul declarat mort în occident capătă o nouă viață prin Alianța Civilizațiilor (un alt mod de a spuns „Alianța dintre stînga internaționalistă și popoarele islamice”) în România, unde eforturile de promovare și implementare abia acum încep cu seriozitate.
(via riddick )

România a devenit membră a Grupului de Prieteni ai Alianţei Civilizaţiilor în luna martie 2007, desemnând în acelaşi timp un coordonator naţional din cadrul MAE.
România a fost printre primele state membre ale Grupului de prieteni care au adoptat un plan naţional de acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor (25 martie 2009).
Principalele acţiuni realizate

Acţiunile cele mai semnificative organizate sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor pe parcursul anilor 2009-2010:

− acţiuni emblematice (flagship) realizate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice (Şcoala de vară cu tema „Tineretul şi dezvoltarea de oraşe multiculturale” în cooperare cu PNUD, „Plurilingvismul în educaţie şi rolul său în formarea unei culturi a comunicării şi dialogului”, în cooperare cu Ambasada Turciei şi MAE, seminarul naţional interdisciplinar „Istorie şi educaţie multiculturală”, editarea manualului auxiliar pilot „Istoria Minorităţilor Naţionale din România”), adăugate finanţării a zeci de proiecte iniţiate de Departament sau de organizaţii ale societăţii civile;

− conferinţele tematice susţinute în străinătate şi în ţară de profesorul George Grigore, ambasador onorific pentru Alianţa Civilizaţiilor („Acceptarea „celuilalt” în viziunea lui Ibn Arabi” – Islamabad, „Dialogul între religii în România” – Riad, „Liderii în miezul comunităţilor”, Erbil, Irak, „Dialogul Islam – Creştinism: succes sau eşec?” – Bucureşti);

− conferinţe realizate de organizaţii ale societăţii civile („Dialogul Orient-Occident” – Universitatea din Cluj, „Enabling youth in a multi-cultural community” – PATRIR Cluj, „Dezvoltare durabilă la Marea Neagră”– Liga Studenţilor Români din Străinătate”, „1000 de ani de la naşterea lingvistului uigur Mahmud Kaşgarli” – Tuna Foundation);

− Festivalul de muzică pentru copii dedicat diversităţii religioase, etnice şi lingvistice;
− semnarea unei „Carte a Alianţei Civilizaţiilor în România” de către 50 de personalităţi publice şi reprezentanţi activi în domeniu ai mediului guvernamental şi neguvernamental;
− realizarea unor interviuri şi prezentări pe tema Alianţei Civilizaţiilor în mass-media (publicaţii scrise, TV, Internet);
Principii de elaborare a Planului cadru 2011-2013

Cel de-al doilea Plan cadru de acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor este conceput în spiritul principiilor transparenţei, deschiderii spre societatea civilă, cooperării şi comunicării.
Obiectivele generice ale Alianţei Civilizaţiilor, precum şi cele reflectate în primul plan de acţiune pentru România, rămân valabile şi pentru cel de-al doilea Plan naţional cadru.
Agenda activităţilor păstrează aceeaşi structură ca şi planul precedent şi reflectă acţiunile tuturor membrilor Comitetului Director precum şi ale altor parteneri interesaţi din societatea civilă, care vor prezenta contribuţii în etapa de dezbatere publică a proiectului.
Acţiunile propuse nu reprezintă o listă exhaustivă ci un minimum de direcţii de interes cărora li se pot adăuga
orice alte iniţiative care corespund obiectivelor, principiilor şi domeniilor prioritare ale Alianţei Civilizaţiilor,
într-un orizont de timp de 3 ani (2011-2013). (promovarea multiculturalismului în România, am selectat cîteva subpuncte…)

− Organizarea anuală a unui Forum naţional pentru Alianţa Civilizaţiilor, sub auspiciile Parlamentului
României.
– Iniţierea unei campanii sistematice de informare a mass-media în legătură cu obiectivele şi acţiunile Alianţei Civilizaţiilor
− Introducerea sistematică a temelor specifice Alianţei Civilizaţiilor în programele de radio şi televiziune
− Introducerea pe agenda pregătitoare şi a discuţiilor din cadrul modelelor de conferinţe ale Naţiunilor Unite a principiilor şi obiectivelor Alianţei Civilizaţiilor
− Atragerea sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor a contribuţiilor unor noi organizaţii, cu precădere din domeniul universitar şi mass-media
− Organizarea de evenimente publice cu participarea ambasadorilor naţionali ai Alianţei Civilizaţiilor.
− Desemnarea de puncte de contact în principalele centre universitare din România pentru organizarea de activităţi consacrate Alianţei Civilizaţiilor
− Identificarea în rândul publicaţiilor cotidiene şi săptămânale a unor ziarişti interesaţi în specializarea tematică specifică Alianţei Civilizaţiei
− Realizarea unor parteneriate cu edituri româneşti pentru publicarea unor volume semnificative sub logo-ul Alianţei Civilizaţiilor
− Continuarea programelor de pregătire pe tema dialogului intercultural cu tinerii la nivel regional.

− Programul de pregătire „Standarde de excelenţă în pregătirea profesorilor în / din medii interculturale”, destinat formatorilor din Europa de Sud – est, organizat de CEPES UNESCO.
− Conferinţa internaţională Spania – România pe tema „Contribuţia Alianţei Civilizaţiilor la ameliorarea climatului de securitate”
− Crearea unui stand special al Alianţei Civilizaţiilor în cadrul „Salonului de carte, presă şi muzică” (Muzeul Naţional de Istorie)
− Iniţierea unei campanii privind introducerea în programele instituţiilor de învăţământ preuniversitar a unor discipline opţionale privind diversitatea culturală
− Organizarea de vizite de documentare în lăcaşuri culturale şi de cult reflectând diversitatea religioasa din România.

Sursă: Londonistan Calling – Multiculturalism cu peripeții | România face aceleași greșeli – În Linie Dreaptă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: