Neagoe Basarab(1512-1521) – cel mai cult domnitor al Țării Românești.

Neagoe Basarab(1512-1521) a fost supranumit „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu) sau „domn cu apucături împărăteşti” (Nicolae Iorga). Prin activitatea culturală și-a pus amprenta asupra a sute de ani de gândire în Țara Românească, mai ales prin veritabilul tratat de diplomație „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie“.

Născut la 1481 în puternica familie a Craioveștilor, era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al Neagăi din Hotărani. A primit o educaţie aleasă de la călugărul Macarie de la Bistriţa, patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craioveştilor, şi Maxim Brancovič, reuşind să cunoască bine mai multe limbi de circulaţie europeană, dar şi greaca, slavona sau latina. A participat, se pare, alături de Macarie, la tipărirea Liturghierului slavon (1508), a Octoihului (1510) şi a Tetraevangheliarului (1512), primele de acest gen din Ţara Românească. După o serie de călătorii în Ungaria, Austria sau Imperiul Otoman, a revenit în ţară unde a primit mai multe dregătorii, ajungând până la cele de mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) şi mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). S-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovič, Elena [Despina Miliţa], în 1504, cu care a avut şase copii: Ion, Petre şi Anghelina, morţi înainte de vreme, Teodosie, Ruxandra şi Stana.

Milita Despina sotia lui Neagoe Basarab

Milita Despina sotia lui Neagoe Basarab

În 1510 vine pe tron Vlad cel Tânăr(Văduț) care intră în conflict cu boierii Craiovești. Neagoe, sprijinit de turci, la care se refugiase, vine cu oaste otomană și îl înfrânge pe domnitor într-o luptă la Văcărești. Pe piatra de mormânt a lui Vlăduț scrie că ”la anul 1512, ghenarie(ianuarie) 23, au răposat robul lui Dumnezeu, Io Vlad voievod, fratele lui Io Radul, fiul prea bunului și marelui Io Vlad voievod. Și într-al 26-lea an la vârstei șezu pe scaunul domnesc. Și a venit domn Io Basarab voievod, și fiind luptă, au tăiat capul lui Vlad în cetatea Bucureștiului”. După moartea vechiului domnitor, Neagoe și-a asumat o ascendență domnească din Basarabi, declarându-se fiu al lui Basarab cel Tânăr(Țepeluș), totul pentru a justifica faptul că este ”os domnesc”, deși nu era. Despre alegerea sa ca voievod, îndată după lupta de la Văcăreşti, iată scrie Letopiseţul Cantacuzinesc(8 februarie 1512): „Iar el nici într-un chip nu vrea să se plece şi să fie domn şi cu glas mare zise către tot norodul: Puneţi alt pe carele veţi vrea dimpreună şi cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertaţi, că nu voi fi, iar nărodul tot striga şi zicea către dânsul: iată nu va Dumnezeu să fie altul, nici noi, ci numai tu să fii nouă domn… Deci şi Neagoe să plecă glasului năroadelor şi luă coruna şi scaunul a toată ţara românească. Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni“.

În politica internă a reușit să lichideze pe cale diplomatică infiltrațiile turcești la nord de Dunăre, acceptând mărirea haraciului, acesta ajungând la 13.000 de galbeni. Relațiile bune cu Polonia, Ungaria, Veneția și papa au adus un avânt economic, demografic și spor de venituri. Acest lucru i-a facilitat lui Neagoe Basarab realizarea unei opere edilitare fără precedent. Ca urmare a căderii în 1453 a Imperiului Roman de Răsărit, ortodoxia era serios amenințată. Domnitorul a închinat către muntele Athos multe locașuri dn Țara Românească sau le-a făcut diverse danii. Exemplul său a fost urmat și de o serie de dregători ai vremii. Pe termen scurt era o măsură care sporea prestigiul Țării Românești. Pe termen lung, a privat statul de importante surse de venituri. Cu timpul problema mănăstirilor închinate către muntele Athos, cu veniturile lor care nu erau impozitate de stat, a devenit una stringentă. De abia în vremea lui Cuza, prin secularizarea averilor mănăstirești va fi rezolvată situația.

În vremea lui Neagoe Basarab se înalță mănăstirea de la Curtea de Argeș. De acest monument se leagă ”Legenda meșterului Manole”. Baza acestei creații populare o reprezintă fapte reale. Locașul îmbină elemente microasiatice, armenești, bizantine și occidentale. Acestea din urmă au fost aduse de meșterii sași, față de care domnitorul a știut să își afirme exigențele. Găsind uneori munca acestora necorespunzătoare pretențiilor sale, ba chiar făcută ”țigănește” (ad modum Ciganorum), voievodul cerea refacerea întregii lucrări, motivând că pentru un asemnea nivel scăzut de realizare avea și în țara lui ”destui meșteri care ar fi putut face mai frumos lucrul”. Această exigență a lui Neagoe Basarab a stat la baza mitului dărâmării peste noapte a bisericii din ”Meșterul Manole” și al sacrificiului Anei. Sfințirea mănăstirii s-a făcut la 15 august 1517 în prezența unor figuri de seamă ale lumii ortodoxe: patriarhul de la Constantinopol Teolept I alături de protosul(conducătorul) Gavril al mănăstirilor athonite. Ctitorirea mănăstirii Argeșului a fost în epocă un eveniment deosebit. Întreaga ortodoxie era în defensivă în fața expansiunii otomane. Pe teritoriile supuse legii lui Allah nu se putea construi o biserică mai înaltă decât un om călare. Creștinii supuși turcilor au găsit totuși o ”portiță”: biserci subterane. Monastirea Argeșului era astfel cea mai mare și frumoasă biserică zidită după 1453. Pentru a ilustra rolul de protector al moștenirii bizantine, o frescă de la mănăstirea Snagov îl arată pe Neagoe cu vulturul bicefal bizantin, cusut cu aur pe veșmintele sale de brocart roșu.

Neagoe Basarab

Pe 17 mai 1520 a fost sfințită catedrala mitropolitană din Târgoviște. Înainte de acest moment voievodul îi informa pe brașoveni că la nevoie avea de gând să vină în sprijinul Ungariei și al întregii creștinătăți cu 40.000 de oșteni călări și pedeștri, folosindu-se de sfințire pentru a trece în revistă trupele(”vom putea să cercetăm în scurt oștirile noastre”). Prestând jurământ regelui Ludovic al II-lea în 1517, Neagoe obținea în continuare domeniul Geogiului. A întreținut relații bune cu Sibiul, dar oscilante cu Brașovul, datorită pretendenților la tronul muntean pe care-i adăpostea orașul. Cu moldovenii a avut legături nu tocmai bune, implicându-se des în lupta pentru tron.

Mănăstirea-Curtea-de-Argeș

După nouă ani de rodnică domnie, a trecut la cele veşnice, „lăsând în urma sa multă lumină, lumină ale cărei raze pătrund până la noi cei de astăzi“. A fost înmormântat în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa, iar piatra de mormânt aminteşte: „A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie nestricat“.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului http://www.istori-pe-scurt.ro  click aici

Sursă: Neagoe Basarab- cel mai cult domnitor al Țării Românești | Istorie pe scurt

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: