Argumentele slăbuţe ale contestatarilor Coaliţiei pentru Familie 

Mă uit cu un aer tragi-comic la argumentaţia celor ce contestă prima şi cea mai amplă iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei de după Revoluţie. Pendulând între zgândărire emoţională şi bufeu raţional, argumentele spun doar atât: suntem pro-LGBT. Ceea ce, într-o democraţie, e-n regulă. N-aţi putea, dragi cetăţeni, s-o spuneţi direct? De ce e nevoie s-o ambalaţi în fraze savant-propagandistice?

O spun de la început. Sunt pro-Coaliţia pentru Familie (dacă cineva mai avea un dubiu). Însă, conform Scripturii şi democraţiei, existenţa a două tabere, pro şi contra, e în regulă. Aşa că sper ca cei ce mă vor detesta/înjura/critica pentru alegerea mea să înţeleagă că îşi fac sânge rău degeaba, pentru că aşa am ales. Viaţa e o sumă de alegeri, în fond.

Dar nu argumentele mele vreau să le pun în discuţie (am făcut-o anterior), ci cele ale celor ce contestă această iniţiativă. Consider că, odată aduse în spaţiul public, ele pot fi discutate, în „jocul democratic al opiniilor”. Notă: formularea asta şablonardă vrea să ascundă mereu lupta propagandistică, dar asta e frumuseţea democraţiei, la pachet cu liberul-arbitru vine şi încercarea de a-l influenţa. Păi ce, credeaţi că a alege este uşor? A fi liber să alegi e foarte greu, pentru că atrage şi răspundere. Dar, să nu divagăm prea mult de la subiect. Deci…(zic unii că nu e elegant să începi cu „deci” dar ştiţi că şi Iisus începe multe fraze cu ”deci”?!) să trecem la ce mă preocupă: subţirimea argumentelor contestatare.

1. Se limitează drepturile persoanelor LGBT/ drepturile omului. Că în drepturile omului nu se scrie nicăieri explicit despre dreptul la căsătorii gay a spus şi CEDO, am spus-o şi eu în alt text. Ţine doar de interpretare juridică, fiecare ţară alegând cum le citeşte. Cert însă este că, la ora actuală, în România, aceste persoane nu au acest drept marital conferit de vreo lege. Prin urmare, nu putem vorbi de o restrângere a ceva ce nu există. Aaa, că s-ar putea în viitor să se acorde acest drept (sau dreptul la parteneriat), asta e altă discuţie. Constituţia se poate modifica la loc. Dar asta ţine, desigur, doar de jocul democratic al majorităţilor. Aici, însă discriminarea pozitivă nu va putea funcţiona (adică acordarea de drepturi minorităţilor ignorând opinia majorităţii, cum s-a întâmplat mai peste tot unde s-a legalizat căsătoria/parteneriatul gay). Aşa se explică iritarea „opoziţiei” că se doreşte revizuirea Constituţiei. Ştie că fentarea democraţiei nu mai merge,atunci când e vorba de Constituţie. N-aţi vrea să desfiinţăm cumva Parlamentul, locul ăla unde majoritatea decide?

2. Revizuirea Constituţiei afectează familiile monoparentale. Şubrezenia argumentului a fost dovedită de un comunicat al Coaliţiei pentru Familie care, în esenţă, arată că, revizuirea Constituţiei vizează pasajul despre căsătoria între soţi, nu cele referitoare la relaţiile dintre părinţi/bunici şi copii. Probabil cei care aruncă acest argument în joc n-au citit niciodată ce se vrea a se revizui (unii, parlamentari, culmea). Păi, dragi „aleşi ai poporului”, faptul că, până acum, Constituţia vorbeşte de „soţi” iar Codul Civil chiar de „bărbat şi femeie” nu v-a stârnit gânduri monoparentale? A, nu, desigur, pentru că vreţi doar să impresionaţi emoţional cu situaţii grele ale unor conaţionali. Dar ce-aţi făcut până acum pentru „monoparentali” de aveţi, acum, subit, grija lor?

3. Coaliţia şi susţinătorii familiei „tradiţionale” sunt homofobi. N-am înţeles de ce. Că nu acceptăm ideea de „căsătorie gay”? Dar de când e obligatoriu să accept o idee care nu-mi reprezintă sistemul meu valoric? Toleranţa e una (exprimată prin faptul că nu mă interesează ce fac ei în pat), dar acceptarea modelului familial e ceva mai complex şi mai dificil decât toleranţa. Ţine de valorile mele, de sistemul meu metafizic, religios, etic, etnic etc. N-am voie, în democraţie, să cred ce vreau eu despre familie (aşa cum şi persoanele LGBT au un crez al lor)? De bunele moravuri publice mai discută cineva sau sunt puse în lege doar ca să pară că avem stat de drept? Din păcate, susţinătorii acestui argument nu fac decât să alimenteze teoriile conspiraţioniste despre neomarxismul cultural. Şi tare n-aş vrea să cred că democraţia e doar o mască a intereselor ideologice, că europenismul, drepturile omului, democraţia presupun toate o „reeducare” a sistemului valoric. Păi doar ce încercase comunismul „reeducarea” şi „făurirea omului nou” (un furt ideologic din Biblie). Iar vreţi să o luăm de la capăt?

4. Nu suntem teocraţie. Dar nici dictatură ateistă. Laicitatea Statului înseamnă neutralitatea lui religioasă, nu sterilizare sau impunere vreunei religii. În democraţie, cetăţenii au dreptul la opinii politice bazate pe sistemele proprii de valori, care pot include şi elemente de religie, morală, metafizică etc. Nu faceţi greşeala de a susţine ideea că „religia e doar ceva privat” pentru că este exact invers. Religia, mai ales morala care izvorăşte dintr-un sistem religios (iar etica din cel ateist) stau la baza valorilor, tradiţiilor, fibrei spirituale a unei comunităţi, naţiuni, etc. La noi în măsură mare, cum spun ultimele rapoarte. Încetaţi a mai crede că omul este doar un robot sau un număr într-un sistem global. Avem inimă şi sentimente, idealuri şi vise. Ale noastre, nu ale altora. Cu astea intrăm în cabina de vot, nu doar cu ştampila şi ce vedem la televizor. Dacă nu aţi sesizat, chiar mult adoratele legi ale Statului de drept vorbesc, în esenţă, despre ce e bine şi rău, despre o morală socială. Mai rămâne să cereţi ca partidele să scoată şi din titulatură cuvântul „creştin„ sau alte referinţe religioase, ca circul născut de acest argument să fie complet.

5.Dragostea şi respectul fundamentează familia. Zice Ambasada Suediei. Mă rog, o ambasadă este reprezentanta intereselor unui stat în alt stat. IPS Irineu a dat replica: „În casa noastră noi decidem!” Şi alţii au mai spus că LGBT se iubesc şi nu ne putem opune fericirii lor. Depinde însă foarte tare ce înţelegi prin dragoste/iubire. Una e iubirea de aproapele, alta iubirea de sine. Nu vreau să intru în lucruri prea intime dar amintesc faptul că iubirea are două mari nuanţe: eros şi agape. Dacă punem mai presus eros-ul, atunci instinctul va acapara raţiunea, sentimentele şi voinţa, ceea ce nu e de dorit. De altfel, ca o paranteză, cred că iniţiativa Coaliţiei pentru Familie punctează ceva esenţial: nu poţi construi o familie sănătoasă, puternică (şi de aici şi o societate) punând la bază eros-ul. Creştinismul şi-a dat seama de asta şi a fondat Căsătoria ca transfigurare a eros-ului în agape, singura şansă de a salva familia de la eşec. Chiar dacă politicienii pot folosi eros-ul ca vector electoral, asta nu garantează şi trăinicia familiei. De ce spun asta? Simplu: instinctualitatea (inclusiv erotică) poate cauza grav familiei. Dovada e în statisticile de divorţ, mai ales la cauzalitate.

6. Nu e momentul. Argumentul ăsta e culmea puturoşeniei la români: avem o groază de lucruri de făcut, familia e ultima problemă. Dar nici nu rezolvăm „urgenţele”. Nuuu, practicăm văicăreala emotivă pe lângă drobul cu sare a soacrei şi nurorii, care par că au o groază de treabă, dar în realitate nu fac nimic. Păi, dacă socotiţi că avem alte priorităţi, puneţi mâna pe ele, fraţilor. Uite, noi ăştia 3 milioane, văzând ce tot vine peste noi din luminosul occident, de vreo 27 de ani, atât ne-a dus capul. Să ne apărăm ce credem noi că e mai de preţ în societate: familia. Locul ăla unde te refugiezi după atâta luptă şi greutăţi zilnice cu „civilizaţia”. Şi ni se pare că trebuie să arate cumva familia şi căsătoria, că ni se pare că e cam problematică situaţia. Legea ne permite să avem ce iniţiative credem şi când credem. Ca şi vouă, celor ce, crezând că altele sunt priorităţile, puteţi face nişte iniţiative cetăţeneşti care să rezolve „urgenţele”.

Dar vă rog ceva: nu ne mai spuneţi ce ar trebui să facem noi, ăştia 3 milioane. Puneţi mâna şi faceţi. Şi, dacă sunteţi convingători, poate vă dăm o mână de ajutor. Dar, vedeţi, găsirea unei argumentaţii serioase e o treabă… serioasă. Vânturarea unor poveşti, doar de dragul opoziţiei sau al unor calcule politice, nu are cum să devină argumentaţie.

Cu toate că ştim că vine un referendum, iar masele acţionează mai mult emotiv, decât raţional, totuşi, nu mă pot abţine să vă spun: Dacă vreţi să faceţi opoziţie, fiţi profesionişti, nu amatori. Doar că, în cazul de faţă, a fi în opoziţie înseamnă a fi contra sănătăţii familiei.

Autor : Preot Eugen Tanasescu

Sursă: Argumentele slăbuţe ale contestatarilor Coaliţiei pentru Familie | Eugen Tănăsescu | adevarul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s