Archive | Corectitudine politica RSS for this section

Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii 

Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii.Merită, mi-am zis, să dau răspunsurile public.

1. Îi iubeşte Dumnezeu pe homosexuali?
Dumnezeu îi iubeşte pe oameni. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să confundăm iubirea lui Dumnezeu cu iubirea oamenilor.
Iubirea lui Dumnezeu este una totală şi, implicit, una foarte exigentă. Şi la acest aspect trebuie să fim toţi atenţi.

2. Ce are Dumnezeu cu homosexualitatea?
Sincer, nu ştiu. Probabil faptul că este o sfidare a unei rânduieli naturale- aşa cum a lăsat-o Dumnezeu. Dar sincer nici nu am stat să aflu un răspuns de la Dumnezeu pe tema asta, pentru că nu este prioritatea mea de rugăciune.
Dar ştiu că Biblia este foarte categorică şi explicită în a condamna homosexualitatea şi că toată tradiţia creştină căreia îi aparţin- mai puţin nişte secte relativiste de dată foarte recentă, gândite mai degrabă să păcălească nevoile religioase ale homosexualilor decât să se raporteze la Dumnezeu- consideră homosexualitatea un păcat grav, strigător la Cer.

3. Ce am eu cu homosexualii?
Personal nu am nimic. Am prieteni cu diverse orientări şi plăceri sexuale- unele mai picante, altele mai puţin picante, inclusiv cu pasiuni homosexuale.
Atâta timp cât îmbrăţişăm toţi aceeaşi atitudine de discreţie şi politeţe reţinută, atunci când vine vorba de vieţile noastre sexuale, atâta timp cât niciunul dintre noi nu mută problemele „din dormitor” în spaţiul public, nu am niciun motiv să „am ceva”.
Deci sunt tolerant- în sensul sănătos al termenului „toleranţă”.
Niciodată, dacă va veni vorba despre subiect, nu o să găsească la mine acceptare pentru stilul lor de viaţă. Dar cum nu au nevoie de susţinerea mea, nici nu ştiu de ce ar trebui să vină la mine ca să îi susţin. Este opţiunea lor şi viaţa lor. Aşa cum eu am viaţa şi opţiunile mele.

4. Ce am cu homosexualitatea?
O consider un stil de viaţă neconform cu valorile creştine şi cred că este o problemă ce poate găsi tratare şi rezolvare dacă există înţelepciune şi voinţă din toate părţile.

5. Ce am cu dreptul homosexualilor de a se căsători?
Este simplu. Căsătoria este partea fundamentală- de contract- pentru instituţia familiei. Instituţia familiei, fundamentală la rândul ei pentru societate, are o dimensiune care presupune nenumărate obligaţii şi responsabilităţi, între care esenţială este naşterea şi educarea copiilor pentru perpetuarea societăţii.
Familia înseamnă foarte multă responsabilitate şi maturitate. Nu este un drept ci este o instituţie. De aceea cred că toţi oamenii trebuie să gândească foarte responsabil pasul întemeierii unei familii, să nu confunde familia cu legalizarea în faţa statului şi a lui Dumnezeu a cine ştie cărei pasiuni amoroase.
Deci chiar nu ştiu cum am putea să vorbim de „familie homosexuală” fără sfidăm logica şi biologicul.

6.Ce am cu activismul homosexual?
Ei, aici am multe.
Dacă pot înţelege şi chiar susţine punctual eforturile unor organizaţii de a lupta împotriva incriminării penale sau uciderii unor oameni doar pentru că au altă orientare sexuală decât a mea.
În schimb nu pot accepta efortul de a se impune unei majorităţi, moravurile şi mofturile unor minorităţi, fie şi prin invocarea unei pseudo-toleranţe.
De altfel mi se pare imorală transformarea în politică a vieţii sexuale, de orice natură ar fi ea. Nu cred că trebuie ca Statul să reglementeze, pozitiv sau negativ, viaţa sexuală, exceptând condamnarea abuzurilor sexuale, ca violul, pedofilia, hărţuirea sexuală.

Nu pot să nu remarc faptul că agenda aceasta, a „drepturilor gay” este instrument de luptă împotriva unui establishment social- cel creştin, parte a unui întreg pachet de instrumente menite să submineze, distrugă şi anihileze ce a mai rămas creştin din civilizaţia noastră occidentală.
Şi aici, în acest pachet, avem şi feminism, şi relativism religios, şi sincretisme filozofice, şi ecologisme ideologice şi o grămadă de alte mode şi mofturi.
Iar, ceea ce este mai grav, toţi putem remarca faptul că fiecare luptă pentru câte o „libertate” a unor „marginali” mai mult sau mai puţin discriminaţi, nu face decât să impună tuturor o nouă dictatură, un totalitarism al relativismului, care reglementează pas cu pas orice mică sau mare libertate, care dresează şi deformează conştiinţe.

Bogdan Duca

Sursă: Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii – Bogdan DUCA

Despre marşul minorităţilor sexuale: „Fără Frică” la Chişinău! 

Se spune că un savant progresist i-a zis într-o zi lui Dumnezeu: „Omenirea nu mai are nevoie de Tine. Am făcut suficiente progrese, ne descurcăm de minune și singuri. Am descoperit o serie de medicamente care tratează cele mai incurabile boli, facem transplant de organe, putem schimba sexul la dorința persoanei, putem chiar clona oamenii.” Dumnezeu îi răspunde spunând: „Tot ce faceți voi nu este altceva decât să experimentați cu omul pe care l-am creat Eu. Încercați să creați voi singuri un bărbat şi apoi faceți ce vreți cu el”. „Nici o problemă”, zice savantul. „Mă duc chiar acum să aduc nişte lut din grădină”. „Stai un pic”, îi zice Dumnezeu. „Acesta este lutul meu. Fă-ți mai întâi lutul tău și apoi restul…”

De când există lumea, omul a tot încercat să-i ia locul lui Dumnezeu, ignorând legile stabilite de El în natură. Nimic nou sub soare, ar zice împăratul Solomon.

Dacă pentru persoanele cu altă orientare sexuală dragostea este tot ceea ce contează, de ce nu se iubesc unii pe alții fără ca să-i deranjeze pe ceilalți?! De ce dragostea lor nu dă naștere la copii, care le-ar asigura împlinire și continuitate?! De ce să lupți cu toată lumea şi să pretinzi că eşti victimă, când nimeni nu-ți interzice să-ți trăiești viața aşa cum îți place?! Chiar dacă nu crezi în Dumnezeu, nu poți să nu vezi că de fapt nu societatea, ci însăși natura este împotriva ta.

Cel mai mult uimește agresivitatea cu care se propagă aceste idei, care în esența lor sunt mai degrabă o ideologie politică decât un drept fundamental. Pe de-o parte, se fac chemări la toleranță, pe de altă parte se vede o intoleranță totală față de cei care au un alt punct de vedere. Recent, o reprezentantă a conducerii LGBT din SUA l-a numit „Satana” pe actualul Președinte. Foarte mulți reprezentanți ai societății civile din Moldova, care cheamă azi la toleranță față de comunitatea LGBT, sunt extrem de intoleranți față de anumiți politicieni şi mișcări conservatoare, inclusiv față de Biserică, folosind un limbaj care trece orice limite.

Un drept fundamental al părinților, stipulat în carta ONU, este să-și educe copiii în conformitate cu convingerile lor religioase sau filosofice. Noul reprezentant ONU în apărarea drepturilor LGBT insistă ca toate statele să introducă în școli cursuri obligatorii de educație sexuală, care să conțină ideologia promovată de grupurile cu altă orientare sexuală. Ieri, 19 mai, unii nostalgici după ideologia sovietică au sărbătorit ziua pionierilor. Alții atrași de curentele progresiste neoliberale s-au avântat în promovarea și apărarea noii ideologii politice. Am scăpat de o ideologie și am dat de alta.

Dacă totuşi se dorește aşa de mult, în condiții libere și democratice, să fie propagată această nouă ideologie politică, atunci de ce nu este acceptat şi un alt punct de vedere fără etichetări gen „homofobie”, „bigotism”, „fanatism religios”, etc? Nu am fost, nu sunt și nu cred că vreodată voi fi pentru violență și agresiune față de cei ce gândesc sau trăiesc diferit. Făcând parte dintr-o comunitate care aparține unei minorități religioase, știu pe pielea mea ce înseamnă să fii atacat și agresat. Cu toate acestea, totdeauna am fost gata să-mi apăr convingerea cu respect și tact față de oponent, fără ca să închid gura cuiva sau să-l numesc „creștinofob”, „baptistofob”, „sectofob”, etc.

Consider că aceste subiecte trebuie discutate deschis și fără etichetări, respectând libertatea de exprimare și conștiință. Istoria ne-a demonstrat nu o singură dată că doar Dumnezeu și timpul va arăta cine a avut mai multă dreptate. Până atunci însă, să nu ne fie frică să exprimăm și un alt punct de vedere față de cei care ne cheamă azi la „marșul fără frică”…

Valeriu Ghiletchi

Sursă: Valeriu Ghileţchi despre marşul minorităţilor sexuale: „Fără Frică” la Chişinău! – Stiri Crestine.ro

„Elite progresiste” contra „fanatici religioşi”

Care este firul roşu care îi leagă pe Viorel Cataramă, Mihaela Miroiu şi Oana Pellea?

Politicianul Cataramă are în dulap scheletul unuia dintre marile scandaluri financiare din anii ’90 și suspiciunea că ar fi fost membru al serviciilor înainte de căderea regimului Ceaușescu. Prăbușirea SAFI a păgubit peste o sută de mii de investitori mici. După o îndelungată retragere din politică, Viorel Cataramă a devenit brusc ultima găselniţă a Sistemului, care l-a scos din pălărie ca pe un iepure proaspăt, fiind candidatul surpriză la preşedinţia PNL. Ca o paranteză, programul cataramist se evidențiază prin privatizarea Învățământului şi a Sănătății. Adică de la sloganul liberal al Brătienilor – ”Prin noi înşine” -, la programul neoliberal-darwinist al noilor „elite” globaliste – ”Scapă cine poate”.

Profesoara universitară Miroiu este exponenţială pentru toată pletora de ideologi progresişti ce îndoctrinează masiv studenţii de la facultăţile politico-umaniste din România, clanul Miroiu fiind unul de referință pentru noua orientare ideologică a învățământului de stat.

Oana Pellea este o cunoscută actriță (având șansa unui tată celebru), devenită şi activistă civic. Aceasta s-a făcut remarcată în ultima vreme ca o voce gravă a secularismului în România. De altfel a și apărut, alături de alte câteva figuri anticlericale, în clipul formaţiei „Taxi” – cel în care se combătea, printr-o smerenie insidioasă, construirea Catedralei Patriarhale.

Legatura: toţi trei instrumentalizează Sfânta Scriptură, găsind în diverse versete din Evanghelii baza pe care îşi fundamentează ideologia Corectitudinii Politice în general, homosexualistă (LGBT) în acest caz.

„În Biblie spune că Dumnezeu a făcut pe om şi i-a dat anumite calităţi” ne spune Viorel Cataramă, care declară semidoct că homosexualitatea are acoperire scripturistică (fiind o „calitate”). Și continuă: „Dacă voi fi ales, PNL va fi de acord cu căsătoriile homosexuale şi va fi de acord cu adopţiile de către aceste familii a copiilor. Fac această declaraţie în baza moralei creştine (sic!)” La ordin, rectul devine un organ genital „binecuvântat” de Sistem, bun de folosit în campanii politice. Iar prin vocea lui V.Catarama, PNL devine un partid de avangardă, cerând ceva ce nici activiștii Soros nu îndrăznesc să o facă încă: adopțiile de copii pentru cuplurile homosexuale.

Familia tradiţională? „Iisus nu spune nimic pe această anume temă”, clamează ritualic prim-ideoloaga feministă a României Miroiu, soția lui Adrian Miroiu, cenzorul de partid al revistelor bisericeşti în perioada Ceauşescu, coleg cu soția la SNSPA. Dumneaei nu face decât să ducă pe un alt plan lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, prin sofisme învățate, probabil, în școala de cadre a lui Soros din Budapesta (Central European University).

Oana Pellea face direct un construct pur New Age, declarând senin că ea crede nu neapărat în Dumnezeul cel Viu, ce este Calea, Adevărul şi Viaţa, ci „într-o energie care poate să fie numită oricum: Dumnezeu, Mahommed, Iisus, Buddha”. Actriţa a precizat că susţine căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi adopţia copiilor de către cuplurile gay. Domnișoara Pellea luptă în avangarda civilizaţiei. Noi, ceilalţi, creştinii, care credem că o căsătorie nu poate fi realizată decât între un bărbat şi o femeie, iar copiii trebuie crescuți (ideal) de o mamă și un tată, aruncăm România „cu 50 de ani în spate” – aşa cum ne admonestează ofuscata actriță și activistă.

Această ridicolă salată spiritualistă asezonată cu siropuri dulcege, din care se înfruptă personalităţile în cauză, transformând pe Iisus din Domn al Slavei, într-un guru zemos, care protejează şi promovează păcatele lumii, un „dumnezeu” al relativismului suficient, bază a unui „creştinism” obnubilat de mode, călduţ, eviscerat de mistică şi în care exemplul jertfei, al Crucii, este complet marginalizat, sintetizează de fapt crezul religios al mahalalei burgheze de la noi. Care nu poate trece de spiritualitatea kitsch a energiilor impersonale, pendulând între zodiacul din revistele glossy și cărțile lui Osho.

Toată această explozie de contestare a Familiei, unul dintre ultimele bastioane – alături de Biserică – în calea topirii societăţii într-un creuzet globalizant, inert, visat de elitele corporatocrate (care sprijină masiv financiar această nouă revoluţie culturală), nu ar fi existat dacă cei peste 3 milioane de cetăţeni nu ar fi semnat pentru Referendum. Este o ultimă centură de siguranţă care poate să asigure spaţiul de normalitate dat de acest cadru firesc în care copilul învaţă gramatica socială, în care îşi formează personalitatea pentru tot parcursul vieții.

Agresiva contestare a firescului, fără precedent la noi, nu demonstrează decât că poporul a avut instincte bune atunci când a hotărât că Familia trebuie securizată în faţa valului ideologic sexo-marxist, partea culturală a Noii Ordini Mondiale.

Cei trei reprezintă simbioza dintre politică, educaţie şi cultură, cu ideologia Corectitudinii Politice. Cât timp încă mai există mijloace constituționale (iar un referendum reprezinta chiar chintesența democrației) pentru stoparea experimentelor sociale utopice, acestea trebuie folosite, chiar dacă sunt semnalate parșiv de către activiștii globaliști, ca instrumente de „reprimare a iubirii”. Esența ideologiei LGBT fiind una totalitară, tot ceea ce-i incomodează pe acești revoluționari este exprimarea democratică, pe care ar suprima-o imediat, dacă ar avea putința.

Diversiunile promovate de Lucian Mîndruţă şi restul activiştilor globalişti din presă, de tipul „tema Coaliţiei pentru Familie e una care aparţine propagandei ruse”, sunt deja poncifuri răsuflate, lozinci folosite în toate luptele duse împotriva barajului opus de apărătorii ordinii naturale, inclusiv în SUA, împotriva acestui asalt morbid dat de ideologii revoluționari asupra societăţii.

Ca o concluzie, noua modă preluată din Vest, aceea de a justifica amoralitatea folosind Evanghelia, este ultima fiţă în materie ideologică de la noi. Dar este atât de insolentă, grotescă și extravagantă, încât probabil că şi dracu’ îşi ia notiţe de la aceşti nelegiuiţi.

 

Autor: Iulian Capsali

Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (I)

PreambulUnul din cele mai importante momente în înţelegerea culturii politice de tip socialist şi, implicit, a dogmei moderne a corectitudinii politice actuale este, fără îndoială, crearea Institutului pentru Cercetări Sociale de la Frankfurt (în continuare ICS sau Institutul), vector instituţional în propagarea disimulată a revoluţiei bolşevice. Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist socialist vizează în acest caz civilizaţia de tip occidental, al cărei fundament creştin este menit a fi „macerat” în solventul ideologic al proaspătului organism revoluţionar cunoscut mai târziu sub denumirea de Şcoala de la Frankfurt.

Subversiv prin natura sa, Institutul este o agregare a forţelor intelighenţiei internaţionale socialiste, care înţeleg că lupta cu frontul occidental, eşuată sub raport militar după 1919, trebuie purtată nu de un proletariat revoluţionar clasic – model bolşevic, a cărui „ridicare” este de altfel problematica sub raport social şi politic, ci de o avangardă „ştiinţifică” ce prin demersuri persuasive asumă o conducere „iluminată” spre comunizarea statelor aflate sub influenţă.

Dezavuaţi în URSS pentru „deviaţionism” ideologic, primii actanţi – Antonio Gramsci şi Georg Luckacs – creează un model de preluare şi comunizare a statelor plecând de la premise diferite în raport cu cu cel de forţă şi represiune instaurat în Rusia. Modelul „pas cu pas”, consideră artizanii, este mult mai adaptabil şi mai eficient pentru că vizează „suprastructura” existentă în miezul creştin al societăţilor vestice şi a căror demantelare sub raport cultural va crea cu adevărat un „om nou” perfect reeducat, pentru că acesta, spre deosebire de cel reeducat brutal, îşi va iubi noul sine comunist, având un suflet nou.

Modelul este cu atât mai eficace cu cât se desfăşoară ocult, sub masca instituţiilor existente, sub prestigiul ştiinţelor timpului, în esenţă însă lucrând spre metastazierea întregului ţesut socio-politic. Se instaurează astfel un razboi de guerilă, asimetric, în raport cu propriii cetăţeni, insesizabil pentru că se desfaşoară pe coordonatele şi sub umbrela regimurilor democratice, inapte în a dezvolta forme de răspuns „imunologic”. Artă a transformării sociale ce ţine de domeniul magicului, preluarea subtilă a comandamentelor ideologice necesită timp şi pricepere, precum şi un instrumentar ştiinţific demn de un alchimist renascentist, model al magicianului brunian teoretizat de Ioan Petru Culianu.

În creuzetul transformării sociale totale vor fi astfel infuzate cele mai diverse şi inovative tehnici şi tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică şi tehnologiile comunicaţiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA şi Europa Occidentală, pentru a se disemina şi impune apoi ca model global.

Teza articolului de faţă este că modelul social transformist al Şcolii de la Frankfurt este actualmente instaurat în majoritatea societăţilor occidentale, sub forma corectitudinii politice, ca dogmă a societăţilor democratice, care sunt pe cale să îşi piardă modelul identitar creştin şi să se prefacă într-un tot comunizat supranaţional, realizând astfel visul artizanilor săi al „societăţii fără clase”, dar şi fără Dumnezeu, căci precum remarcă Dostoievsky, „omul fără ţară e şi fără Dumnezeu”. Parcursul istoric, ideologic, precum şi perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.

I. Şcoala de la Frankfurt: Intelighenția bolşevică

În zilele imediat următoare Revoluţiei Bolşevice din Rusia se credea pe scară largă că revoluţia proletariatului va fi imediat exportată din Urali în Europa şi, în final, în America de Nord. Acest lucru nu s-a întâmplat. Singurele două încercări de instaurare a unor guverne muncitoreşti în Vest – la Munchen şi Budapesta – au durat doar două luni. Internaţionala Comunistă – Cominternul a întreprins imediat mai multe operaţiuni pentru a vedea cauzele acestor eşecuri. Una dintre ele avea să fie condusă de Georg Lukacs, aristocrat maghiar, fiu al unui proeminent bancher al Imperiului Austro-Ungar.

Antrenat în Germania şi deja un important teoretician literar, Lukacs devine comunist în timpul Primului Război Mondial, scriind la momentul intrării în Partidul Comunist lucrarea „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală”. Lukacs era foarte potrivit sarcinii trasate de Comintern: fusese unul din Comisarii Culturii în timpul scurtului Soviet Ungar din Budapesta, în 1919. Scurta viaţă a acestui Soviet este legată, printre altele, de ordinele lui Lukacs privind introducerea şi obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli, accesul facil la mijloacele de contracepţie şi facilitarea legilor divorţului – măsuri care însă au scandalizat puternic populaţia romano-catolică, majoritară, a Ungariei.

Retras în Uniunea Sovietică după contrarevoluţie, Lukacs se stabileşte în 1922 în Germania, unde prezidează o reuniune cu sociologii şi intelectualii germani de orientare pro-comunistă. Această reuniune reprezintă practic actul de naştere al Institutului pentru Cercetări Sociale. În următorii 10 ani, munca Institutului avea să devină cel mai de succes război psihologic dus împotriva Occidentului capitalist.

Lukacs subliniază că orice mişcare politică potentă și capabilă să instaureze bolşevismul în Vest va trebui să fie, (în cuvintele sale) „demonică”, „va trebui să posede o putere religioasă în stare să aprindă întreg sufletul, o putere ce a caracterizat creştinismul primar”. În plus, Lukacs sugerează că o asemenea mişcare politică „mesianică” poate avea succes doar atunci când individul crede că acţiunile sale sunt determinate nu de „destinul personal”, ci de „destinul comunităţii”, „într-o lume care a fost abandonată de Dumnezeu”.

Bolşevismul a avut succes în Rusia deoarece naţiunea era dominată de o formă peculiară de creştinism gnostic, exemplificat de scrierile lui Dostoievsky.

„Modelul pentru omul nou este Alioşa Karamazov”, spune Lukacs, referindu-se la personajul lui Dostoievsky, care, de bună voie, îşi cedează identitatea personală unui om sfânt, încetând astfel să fie „unic”, „pur”, devenind abstract. Acest abandon al unicităţii sufletului personal rezolva, de asemenea, „problema forţelor diabolice ce caută mereu violenţă” şi care trebuie dezlănţuite pentru a crea revoluţia. În acest context, Lukacs citează povestea Marelui Inchizitor din Fraţii Karamazov, notând că Inchizitorul care îl interoghează pe Hristos a rezolvat problema binelui şi răului. O dată ce omul a înţeles alienarea de Dumnezeu, atunci orice act în serviciul „destinului comunităţii” e justificabil. Un asemenea act nu mai poate fi calificat drept crimă sau nebunie.

Conform unui martor ocular al întâlnirilor din Sovietul Ungar din 1919, din Budapesta, în momentul întocmirii listelor cu echipele de execuţie, Lukacs cita adeseori din Marele Inchizitor: „Şi noi care, pentru fericirea lor, am luat asupra noastră păcatele lor, stăm înaintea voastră zicând: „Judecaţi-ne dacă puteţi şi dacă îndrăzniţi”.

Problema genezei

Ceea ce Luckacs a identificat ca diferenţă între lumea occidentală şi Rusia a fost matricea culturală a iudeo-creştinismului, care punea accent pe unicitatea şi sacralitatea individului, abjurate ca valori de către Luckacs. În esenţa ei, ideologia dominantă occidentală menţinea ideea că individul, prin intermediul raţiunii, poate discerne voinţa divină printr-o relaţie nemediată.

Ceea ce era mai rău, din perspectiva lui Luckacs, era faptul că această relaţie raţională a omului cu Divinitatea implică, în mod necesar, că acesta poate şi trebuie să schimbe universul fizic în căutarea lui Dumnezeu.

Omul trebuie să deţină supremaţia asupra naturii, aşa cum este menţionat în enunţurile Bibliei. Problema era, aşadar, că, atâta timp cât individul avea să aibă această credinţă sau chiar speranţa unei asemenea credinţe, scânteia raţională divină interioară putând rezolva problemele cu care se confruntă societatea, atunci societatea nu va atinge stadiul de deznădejde şi alienare atât de necesar în declanşarea revoluţiei socialiste.

Sarcina Şcolii de la Frankfurt a fost întâi să submineze moştenirea creştină prin „abolirea culturii”. În al doilea rând, să determine noi forme culturale, care să „crească alienarea populaţiei”, creând astfel „noul barbarism”.

Pentru îndeplinirea acestei sarcini a fost adus în jurul Şcolii un incredibil asortisment nu numai de comunişti, dar şi de socialişti neînregimentaţi politic, fenomenologi radicali, sionişti, freudieni renegaţi, precum şi câţiva membri ai auto-intitulatului „cult Astartic”.

Varietatea membrilor reflectă, până la un punct, sursa sponsorizărilor.

Chiar dacă Institutul a pornit cu suport din partea Cominternului, în următorii 30 de ani sursele sale de finanţare includeau:

  • Diferite universităţi germane şi americane
  • Fundaţia Rockefeler
  • Columbia Broadcasting System / CBS
  • Comitetul Evreiesc American
  • Servicii de intelligence americane
  • Înaltul Comisariat american pentru Germania
  • Organizaţia Internaţională a Muncii
  • Exclusivistul Institut psihiatric Hacker din Beverly Hills

În mod similar, alianţele politice: chiar dacă personalul de vârf a menţinut o relaţie „sentimentală” cu URSS (şi există dovezi că unii dintre ei au lucrat pentru serviciile de spionaj ruseşti până în anii 60), Institutul vedea obiectivele sale mai sus de cele ale politicii externe a URSS. Stalin, care era „îngrozit” de operaţiunile indisciplinate şi „cosmopolite” derulate de predecesorii săi, a tăiat activitatea Institutului la finele anilor 20, forţându-l pe Luckacs să-şi facă „autocritica” şi întemnițându-l pentru scurt timp ca „simpatizant” german, în timpul celui de-al doilea război mondial. Luckacs a supravieţuit şi, pentru scurt timp, a ocupat din nou poziţia sa în Minsterul Culturii, în timpul regimului anti-stalinist al lui Imre Nagy din Ungaria.

Printre alte figuri importante ale Institutului s-a remarcat cea a lui Herbert Marcuse. Iniţial comunist, a devenit apoi protejat al filozofului Martin Heidegger, ajungând mai târziu în rândurile Partidului Nazist.

 

Ajuns în SUA, va lucra pentru Biroul de Servicii Strategice în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi va ajunge „top analyst” pe politică rusească pentru Departamentul de Stat în perioada de vârf a lui McCarthy. Apoi, la sfârşitul anilor 60, devine cel mai important „guru” al Noii Drepte. Îşi sfârşeşte cariera cu obţinerea de fonduri pentru extremiştii de mediu –„Partidul Verzilor” în Germania Federală.

În toate aceste aparent incoerente schimbări de poziţie nu se află însă nici un conflict ideologic. Invariantul este dorinţa tuturor partidelor de a răspunde întrebării iniţiale puse de Luckacs: „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală”.

Sursă: Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (I)

Fețele personajului colectiv #rezist

Personajul politic al anului în curs, este fără, discuție, unul colectiv: masa de protestatari #rezist. Atât de multe a realizat acest personaj (sau, mai bine zis, atât de multe s-au realizat prin intermediul său) și a atât de mult a fost mediatizat, la noi și aiurea, încât își merită un locșor în istoria României.

Ce-i drept, în versiunea – mereu editabilă – de pe Wikipedia, și nu neapărat printre momentele cu adevărat importante și glorioase, dar îndeajuns încât să le permită componenților acestui personaj colectiv ca, atunci când le vine cheful, să îl roage, prin intermediul chat-ului Facebook, pe generalul Cornelius Fuscus să le aducă niște Prosecco de la mama lui, atunci când vine să cucerească Dacia, ori să-și pună pe Instagram selfie-uri făcute lângă celebrul jilț de fier, înroșit în foc, pe care tocmai se perpelește Gheorghe Doja.

O asemenea entitate grozavă, care, cel puțin potrivit istoriografiei oficiale, l-a făcut, printr-o simplă apăsare a butonului „lanternă” a smartphone-ului, să-și îndoaie coloana vertebrală până și pe Liviu Dragnea, cel mai demn exponent al unei clase politice de nevertebrate, frământate între degete, după bunul plac, de instituțiile de forță, merită un studiu aprofundat. Cine și cum sunt #rezistenții? Ce-i deosebește și ce-i aseamănă? Chiar dacă vorbim de un personaj colectiv, #rezistenții nu sunt, din punct de vedere al tipologiei umane, al preocupărilor sau al motivațiilor, trași la șapirograf. Dimpotrivă. O analiză atentă a rețelei de socializare online pe care acești oameni se adună, se exprimă și acceptă ori chiar promovează, cu o voluptate demnă de o cauză mai bună, manipularea pe note revoluționar-justițiare, indică existența a cel puțin cinci categorii de protestatari.

Revoluționarii de profesie antipatici. Puțini la număr. Dacă scormonești puțin memoria formidabilă a Google, îi găsești la originea tuturor mișcărilor de stradă anti-politice din 2013 până astăzi. Ei sunt mobilizatorii, cei care cheamă primii, din taste, lumea în stradă. Ei dau linia mișcării, produc majoritatea sloganurilor și au grijă să țină mereu trează vigilența revoluționară. Dacă ne-am lua după datele din cartea de muncă, pot fi oengiști de rang înalt (care, periodic, beneficiază de privilegiul unei cafele sau al unui pișcot cu însăși Laura Codruța Kovesi), jurnaliști militanți, sau cetățeni care nu par a avea carte de muncă, precum tânărul de la „Corupția ucide”, cel care a lansat flashmob-urile fără pantaloni, organizate, duminica, în metrou. Indiferent de profesia declarată, peste toți aceștia planează unele suspiciuni rezonabile de relații strânse cu serviciile secrete.

Oengiștii mici, emoționali și empatici. Ceva mai mulți la număr, constituie primul sertar de carne de tun din congelatorul aflat la îndemâna primei categorii. În general, sunt tineri aflați la vârsta la care te mână de sentimente înalte și nobile, dar la care, din păcate, nu ai încă procesorul suficient de rodat, și nici hardul suficient de plin, astfel încât să poți distinge binele aparent de binele real, adevărul crud, de minciuna frumos poleită. Ei sunt entuziaștii cauzelor „Salvăm tot” – Roșia Montană,  spațiile verzi, câinii, homosexualii celibatari, refugiații care ocolesc România, pe americani de Trump etc. Tot ei sunt fraierii care, în vremuri de „pace”, pun pe hârtie proiecte și adună semnături pentru ca marii oengiști internaționali ai țării, șefii lor adică, să poată reforma clasa politică prin înlocuirea acesteia cu ei înșiși.

Șarlatanii simpatici. Aici găsim o gamă largă de profesii și de ocupații, al căror scop în afacerea #rezist este capitalizarea: de like-uri, de notorietate, de clienți etc.. Aici intră activiștii partidelor de opoziție PNL și USR, care, dintr-un oportunism naiv, își imaginează că, bătând ziua din taste, cu sau fără haștag și ieșind noaptea, ca oamenii cinstiți, la protestele din piață, vor capitaliza politic. Tot aici îi descoperim pe artiștii care trăiesc de ceva vreme doar din exploatarea civismului, precum Tudor Chirilă, pe polițistul virtual Godină, ori pe scriitoarele din noul val al speciei literare soft-porn-online. Șarlatanimea simpatică profesionistă o formează, însă, profesioniștii like-urilor, așa-numiții influencer-i. Liderii acestui segment de piață sunt cei doi eroi civilizatori digitali ai României, Lucian Mândruță și, mai ales, Moise Guran. Pe același palier, dar mai în spate, evoluează o brigadă artistică formată din ex-jurnaliști și publicitari pentru care epoca guvernului tehnocrat a fost un fel de „Vârstă de aur”.

Alegătorii apatici.

Cetățeni, public. Cei mai mulți n-au votat la alegerile parlamentare, dar au înghețat astă-iarnă, o seară-două, în Piața Victoriei, și sunt gata să se topească și la vară, dacă nu au nimic mai bun de făcut prin Centrul Istoric, pentru a-și exprima oroarea față de „ciuma roșie de la PSD”. Cu ei s-a făcut numărul de lanterne aprinse care le-a permis așa-numitelor organe de presă ale binomului să umfle prezența în piață la proporțiile care, zice istoriografia oficială, l-ar fi speriat până și pe neînfricatul lider maxim al „ciumei roșii”.

Am văzut ce-i deosebește, în mare, pe bravii #rezistenți. Dar ce-i aseamănă? În esență, un singur lucru: faptul că, niciodată, niciunul dintre ei nu a manifestat nici cea mai vagă intenție de a manifesta împotriva corupției sistemice de la vârful sistemului instituțiilor de forță.

Autor: Alin Bogdan

Sursă: Fețele personajului colectiv #rezist | CONTRA MUNDUM

De Ziua Națională a Rugăciunii, Donald Trump a semnat ordinul care i-a îngrozit pe homosexuali. Președintele SUA promovează activ libertatea religioasă

Cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune, președintele Trump a semnat o Ordonanță Executivă (echivalentul OUG-ului de la noi) prin care dă dreptul clericilor, pastorilor și cultelor religioase să exprime opinii politice fără sancțiuni. Potrivit legislației federale, organizațiilor scutite de impozitare – inclusiv cultelor – le sunt interzise activitățile politice, prin așa-numitul Amendament Johnson, din 1954. Totodată, ordonanța pune capăt sancționării, pe calea instanței sau administrativă, a creștinilor (și nu numai) care se opun „căsătoriei” între persoane de același sex sau avortului și care își exprimă public aceste convingeri.

Acest decret semnat de Donald Trump va extinde libertățile religioase în dauna comunității LGBT, anunță The New York Times.

„Liderii religioși conservatori, care au fost susținători fervenți ai candidaturii lui Trump, au îndemnat președintele să elibereze organizațiile religioase de regulile impuse de Obama, care veneau să protejeze bărbații homosexuali și lesbienele și alții de discriminare”, se spune în materialul publicației.

Trump vine cu o poziție diametral opusă, promițând „să apere și să propage activ libertatea religioasă”.

Decretul președintelui intenționează să evite prevederile codului fiscal federal care interzicea cultelor și organizațiilor religioase să susțină un candidat sau altul. Anterior în Statele Unite funcționa norma senatorului Lyndon Johnson, potrivit căreia organizațiile religioase erau lipsite de facilități fiscale în cazul în care ar adopta o poziție pro sau contra unui candidat în campaniile electorale.

Prin ordinul semnat de Trump, cultele religioase vor putea să participe activ la viața politică. „Voi elimina și voi distruge amendamentul lui Johnson, permițând reprezentanților credinței să vorbească liber fără să se teamă de vreo persecuție”, declara Trump în februarie în scurt timp de la inaugurare.

Sursă: De Ziua Națională a Rugăciunii, Donald Trump a semnat ordinul care i-a îngrozit pe homosexuali. Președintele SUA promovează activ libertatea religioasă | ActiveNews

Obama a pus în mișcare un MECANISM uriaș de STRÂNGERE și DIVULGARE de INFORMAȚII legate de Trump.

Toate agențiile de informații au fost implicate în această acțiune împotriva lui Trump, ordonată cu un an înainte de alegerile prezidențiale.

Fosta consilieră pentru securitate a lui Obama, Susan Rice, a ordonat serviciilor de informații să realizeze „liste detaliate” ale convorbirilor telefonice legale în care erau implicați Donald Trump și membrii echipei sale, în perioada candidaturii acestuia la președinție, susține fostul procuror federal Joseph diGenova.

Într-un interviu pentru Daily Caller, acesta afirmă:

„Ceea ce comunitatea de informații a realizat la solicitarea dnei Rice au fost liste detaliate ale convorbirilor telefonice interceptate cu numele asociaților lui Trump declasificate în convorbiri telefonice perfect legale cu persoane fizice.”

„Convorbirile interceptate nu implicau vreo activitate ilegală din partea niciunuia dintre asociații lui Trump, și nici din partea celor cu care vorbeau. Pe scurt, pare că singura activitate ilegală a fost declasificarea identității persoanelor care discutau.”

Alte surse oficiale, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au confirmat pentru Daily Caller informațiile lui diGenova, adăugând că Rice a dat respectivul ordin cu un an înaintea alegerilor prezidențiale din 2016.

Fox afirmă că numele declasificate ale consilierilor lui Trump au fost predate oficialilor de la National Security Council, de la Departamentul Apărării, lui John Clapper, directorul National Intelligence în timpul lui Obama, și lui John Brennan, directorul CIA al lui Obama.

 În această operațiune, Susan Rice a fost secondată de adjunctul ei, Ben Rhodes.

Fosta secretară adjunctă pentru Apărare din timpul lui Obama, Evelyn Farkas, a recunoscut într-un interviu la MSNBC, pe 2 martie, că  „i-am îndemnat pe foștii mei colegi să obțină cât mai multe informații pot înainte ca președintele Obama să părăsească administrația”.

Ulterior, Farkas a încercat să retracteze: „Nu le-am dat nimănui mai mult decât sfaturi”.

Col. (R) James Waurishuck, un veteral al National Security Council și fost director adjunct al Comandamentului Central al Statelor Unite, a declarat pentru Daily Caller că, pentru a pune în practică un program de spionaj de o asemenea amploare, este nevoie de implicarea multor persoane.

„Inițial, supravegherea este responsabilitatea National Security Agency”, spune Waurishuck. „Ea trebuie să se supună când o altă agenție spune ‘o căutăm pe această persoană, pe care o dorim declasificată’.”

Și Waurishuck a adăugat:

„Avocații și consilierii de la NSA au trebuit să discute în mod sigur cu avocații și membrii consiliului de la CIA, sau de la NSC, sau de la direcțiunea National Intelligence, sau la FBI. Este incredibil nivelul și gradul la care a ajuns administrația pentru a căuta informații despre Donald Trump și asociații săi, despre echipa de campanie și cea de tranziție. Este ceva foarte, foarte serios.”

Michael Doran, fost director NSC, a declarat că „cineva a făcut o gaură prin zidul dintre secretele de securitate națională și politicile partizane”.

El a adăugat că a existat „un flux de informații care trebuiau să fie sigilate ermetic și păstrate departe de politică, iar administrația Obama a găsit o cale să facă o gaură în acest zid”.

Doran a atras atenția asupra potențialului penal al acestor fapte:

„Este infracțiune. Pentru asta primești 10 ani. Este un abuz uriaș al sistemului. Nu ar trebui să monitorizăm cetățenii americani. Dar mai mare decât această infracțiune este falia provocată în încrederea publică.”

Waurishuck a avertizat:

„Ne aflăm în fața unei potențiale crize constituționale din punctul de vedere al faptului că am folosit capacități extrem de puternice care se presupune că ar trebui folosite pentru a apăra și proteja țara. Iar noi le-am folosit în scopuri politice de către președintele în exercițiu. Aceasta creează un precedent nou.”

Autor: Radu Padure

Sursă: Obama a pus în mișcare un MECANISM uriaș de STRÂNGERE și DIVULGARE de INFORMAȚII legate de Trump

Programa Soros

Dând dovadă de o percepție politică și culturală clar superioară vecinilor de la est, guvernul maghiar a decis să închidă porțile Universității Central Europene (CEU), fondată de milardarul George Soros.

Motivele clamate de autoritățile de la Budapesta au țintit spre subversiunea pe care astfel de instituții o practică deliberat, în tandem cu organizațiile societății civile, stipendiate de același personaj vâscos. Organizațiile civice (de fapt, este una singură, cu mai multe fețe cvasi-identice) au scos oamenii pe străzile capitalei, au pus în joc mașinăria de relații publice, au activat rețeaua de influență și s-au dat peste cap pentru a preveni dezastrul.

CEU nu reprezintă o pepinieră de cadre doar pentru Ungaria, ci șlefuiește viitoarele elite pentru majoritatea țărilor ex-comuniste. Așadar, importanța universității în strategia de control a zonei nu trebuie subestimată, chiar dacă, după cum se vede din exemplul local, guvernul român nu are mari probleme de conștiință în a colabora cu organizațiile lui George Soros, deși public denunță influența sa.

Bineînțeles că un spirit nu neapărat răutăcios ar putea executa universitatea de la Budapesta doar pe baza scandalului în care a fost implicat fostul ei decan de origine română. Dar ar însemna să lăsăm deoparte semnificația mai amplă pe care o are educația în orice obiectiv de destabilizare socială și morală.

Chiar și dacă ne uităm în fugă pe titlurile cursurilor de la universitatea maghiară, ne putem da seama cu aproximație care va fi profilul unui absolvent. “Summer Institute on Social Exclusion and Discrimination of Children and Youth”, “Romani Identities: Performance, Antigypsysim and Representation”, “The Relationship Between Power, Media Freedom and Advocacy”…

Este adevărat că temele cursurilor se regăsesc în programele majorității universităților, dar acesta nu este decât un simptom al decăderii academiei, sub influența marxismului cultural, și nicidecum un certificat de legitimare a excelenței.

Secundar, ar trebui să fie destul de limpede că nici CEU și nici alte unități de profil nu vor scoate mecanic, pe bandă rulantă, doar activiști sau propagandiști de partid. Cu toate acestea, șansele de a ieși nevătămat intelectual și moral după un stagiu la o facultate cu un curriculum progresivist sunt destul de mici.

În altă ordine de idei, orice încercare de menținere sau destrucurare a ordinii sociale începe și se sfârșește prin controlul educației. Înainte de George Soros, de pildă, familia Rockefeller a investit milioane în sistemul de educație american și a fondat Universitatea din Chicago, în același timp în care investea milioane în departamenele de științele sociale ale altor universități. Un caz exemplar în sensul celor discutate l-a reprezentat secția de sociologie. În anii ’30 ai secolului trecut, sociologii de la Chicago au lansat varianta romanțată a gangsterului, văzut ca o victimă a nedreptății sociale. Printre cei care au terminat un master la Chicago, în acei ani, s-a aflat și Saul Alinsky, un personaj cu legături în lumea interlopă și care, mai târziu, în 1944 semna un contract cu editura universității pentru o carte, dedicată lui Lucifer, și devenită mai apoi un manifest al revoluționarului modern, “Rules for Radicals”. Ulterior, Alinsky a devenit mentorul lui Hillary Clinton…

Un exemplu românesc relativ banal este instructiv pentru a vedea la lucru influența educației sub auspiciile lui George Soros.

Pierre Mannent este un filosof politic francez, a cărui carte, “Fecunditatea Răului”, tradusă în română din fondurile CEU, a funcționat ca un fel de manual în perioada anilor ’90, în facultățile de profil din România. După cum o spune și titlul, particularitatea cărții constă în aceea că priveste istoria intelectuală a gândirii politice din perspectiva lui Machiavelli, văzut, pe bună dreptate, ca fondatorul științei politice moderne. Viziunea lui Mannent este “value free”, adică acceptă programul machiavelic ca atare, fără niciun fel de comentariu critic.

O astfel de carte este semnificativă atât pentru ceea ce include, cât și pentru ceea ce lasă pe dinafară. Teoria politică clasică (greacă și creștină) sunt din capul locului exilate, iar studenții serioși termină facultatea fără să discute măcar o oră despre “Politica” lui Aristotel, “Legile” și “Republica” lui Platon, sau fără să aibă măcar habar de ideea de autocrație ortodoxă, simfonie bizantină șamd. Tot ceea ce apucă să deprindă cu temei viitorul analist politic, reprezentant al societății civile sau politolog este ideea de societate deschisă și de dușmani ai ei. Rădăcinile răului, în această perspectivă, trebuie căutate, unde altfel, la Platon și Aristotel.

Pe de altă parte, ceea ce vine la pachet odată cu Machiavelli, după cum surprinde excelent Peter Simpson, într-o carte dedicată subiectului, este o ridicare a opiniei vulgului la nivel de filosofie, o desconsiderare a virtuților, un elogiu al semibestialității, o condamnare a creștinismului, promovarea ateismului și materialismului, recomandarea pentru conducători de a practica teroarea o dată la zece ani, etc. Dar partea probabil cea mai atrăgătoare pentru activistul modern este de a intra în rolul de consilier al principelui și a de a-și impune viziunea constrângătoare asupra societății.

Măcar și din acest punct de vedere o protecție culturală este binevenită, deși nu e deloc limpede că odată ce va fi eliminată programa Soros, se va trece pe modulul clasic. Însă până la urmă, autoritățile maghiare și-au dat seama cum li se demolează comunitatea și au luat decizia rezonabilă. În schimb, guvernul român lucrează în continuare inconștient la demantelarea societății.

Ninel Ganea

Sursă: Programa Soros | Anacronic

Lovitură pentru Soros. Guvernul polonez se pune in mișcare împotriva ONG-urilor.

George Soros mai primește o lovitură. După ce Ungaria dorește să închidă o universitate finanțată de omul de afaceri, Polonia încearcă să înlăture Fundația Batory, finanțată de Soros, de la gestionarea fondurilor norvegiene.

Fundația Batory din Varșovia, finanțată de omul de afaceri George Soros, cea care se ocupă cu distribuirea unora dintre cele 809,3 milioane de euro (882 milioane de dolari) pe care Norvegia intenționează să le aloce Poloniei până în 2021 pentru a reduce disparitățile economice și sociale, se teme că va fi lipsită de fonduri, informează Bloomberg.

Polonia dorește ca partea care este destinată construirii societății civice să fie condusă de o entitate de stat, a declarat vicepremierul Piotr Glinski luna trecută. Norvegia solicită eliberarea numerarului de către un organism independent.

Această mișcare ar marca un nou asalt asupra lui Soros în regiune, după ce guvernul Ungariei încearcă să închidă o universitate pe care o finanțează Soros la Budapesta.

Partidul de guvernământ din Polonia a intrat în conflict cu Uniunea Europeană în legătură cu statul de drept, iar liderul Jaroslaw Kaczynski l-a felicitat în repetate rânduri pe premierul maghiar Viktor Orban pentru că a urmărit interesele țării sale în interiorul UE.

Fundația Batory s-a ocupat de alocarea fondurilor norvegiene începând cu 2014. De fonduri beneficiază organizațiile nonguvernamentale care promovează democrația, egalitatea de gen și drepturile homosexualilor  (LGBT), dar și organizațiile caritabile legate de biserică.

De la preluarea puterii în 2015, Partidul Legii și Justiție a încercat să reinstituie valorile tradiționale catolice, unele dintre ele fiind în contradicție cu politicile grupurilor progresiste.

În contextul negocierilor cu Norvegia, Batory și alte câteva organizații nonguvernamentale au fost atacate de către mass-media guvernamentală pentru promovarea „proiectelor controversate”.

Sursă: Lovitură pentru Soros. Guvernul, mișcare împotriva ONG-urilor | DC News | De ce se intampla

Abia acum începe URAGANUL: Trump va semna un decret care LOVEȘTE direct în NUCLEUL ideologic al Stângii: căsătoriile HOMOSEXUALE și AVORTURILE

Donald Trump este așteptat să semneze joi un decret privind întărirea libertăților religioase și conservarea creștinismului.

Președintele Trump a invitat joi, la Casa Albă, cu ocazia Zilei Naționale a Rugăciunii, circa o sută de lideri de opinie conservatori, pentru ceea ce presa numește o ceremonie de semnare a unui decret pentru respectarea libertăților religioase.

Semnarea acestui document reprezintă o victorie excepțională pentru vicepreședintele Mike Pence, un catolic practicant, cunoscut pentru vederile sale conservatoare, tradiționaliste.

Un prim draft al acestui decret, care a ajuns la presă în luna februarie, stabilea excepții ample de la aplicarea unor legi ce reglementează căsătoriile homosexuale, avorturile, sexul premarital sau identitatea transsexuală, pentru persoanele sau grupurile care invocă motive religioase. Autorii proiectului ar fi fost nimeni alta decât Ivanka Trump, fiica președintelui, și soțul acesteia, Jared Kuchner, iar textul a fost criticat pentru o serie de stângăcii.

Atunci vicepreședintele Pence și un mic grup de conervatori au început să lucreze pe textul decretului pentru înlăturarea „inabilităților”, iar în ultimele săptămâni au intensificat presiunile asupra lui Trump, pentru ca acesta să semneze documentul, scrie Politico.

Acum, președintele a considerat că Ziua Rugăciunii ar fi momentul perfect pentru ceremonia de semnare, cu atât mai mult cu cât aceasta coincide cu Canterbury Medal Gala, organizată de Fondul Becket, un grup care militează pentru libertatea religioasă.

Cel care va fi onorat în gală, anul acesta, este activistul conservator Leonard Leo, care a jucat un rol determinant în alegerea de către Trump a candidatului pentru Curtea Supremă, Neil Gorsuch.

Înainte chiar de a cunoaște conținutul decretului, mai multe organizații de stânga pentru drepturile omului au anunțat că vor contesta actul în instanță.

Drepturile minorităților sexuale și avortul sunt nucleul dur al ideologiei de stânga și al Corectitudinii Politice. De aceea, este de așteptat ca gestul lui Trump să stârnească în America un uragan, față de care protestele și obstrucțiile de până acum la adresa noii administrații au fost o blândă adiere de primăvară.

Sursă: Abia acum începe URAGANUL: Trump va semna un decret care LOVEȘTE direct în NUCLEUL ideologic al Stângii: căsătoriile HOMOSEXUALE și AVORTURILE