Archive | Crestinism RSS for this section

Mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele atentatului din Egipt 

Patriarhia Română a aflat cu multă durere de vestea uciderii a 26 de creștini, printre care şi copii, și de rănirea câtorva zeci în provincia Minya, Egipt, la 250 de kilometri sud de capitala Cairo, după ce mai mulți bărbați au deschis focul asupra unui autobuz plin cu pasageri care se îndrepta spre mănăstirea Anba Samuel din apropierea orașului Minya, care are o populație numeroasă de creștini copți.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea și iubirea Sa sufletele celor omorâți, să dăruiască vindecare grabnică celor răniți şi să mângâie familiile afectate de această tragedie.

Constatăm cu profundă îngrijorare că tot mai mulţi creştini din diferite părţi ale lumii cad victime ale unor manifestări extreme de violenţă şi ură ale celor care nu doresc să trăiască în pace şi în armonie socială, indiferent de religie.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursă: Mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele atentatului din Egipt – Basilica.ro

Egipt: Cel puțin 23 de morți și numeroși răniți într-un atac armat asupra unui autobuz cu creștini copți.

Cel puțin 23 de persoane au fost ucise și 25 rănite vineri într-un atac armat asupra unor creștini copți în sudul Egiptului, a anunțat guvernatorul provinciei Minya, unde s-a produs tragedia, relatează Reuters.

Potrivit televiziunii de stat, un autobuz care transporta creștini egipteni a fost atacat de bărbați înarmați.

Autobuzul se îndrepta spre mănăstirea Anba Samuel din apropierea orașului Minya, care are o populație numeroasă de creștini copți.

Egiptul se confruntă cu un val de atacuri din 2013, când armata l-a destituit pe președintele islamist Mohamed Morsi, primul lider ales democratic, după proteste masive împotriva conducerii sale.

Multe dintre atacuri au avut ca ținte creștini și biserici.

Autor: Ionuț Mareș

Sursă: Egipt: Cel puțin 23 de morți și numeroși răniți într-un atac armat asupra unui autobuz cu creștini copți – AGERPRES

PARINTELE SERAFIM ROSE: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina?  

Aveam un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti “stareti”, el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo isi inchipuie si zamislesc fantezii, ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt – sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece “li s-a facut reclama” si toti ii dau crezare.

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie, tendinta aceasta – de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare – este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem. Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator. (…)

Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia.

Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev – si acest lucru va fi pe placul Antihristului. Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen duhovnicesc. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspunde la ceva din launtrul nostru – acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi. Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce„Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor – si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei.

Cum sa ne impiedicam de la a savarsi aceasta, de la a urma „intelepciunii exterioare“? Trebuie mentionat ca putem fi prinsi de ea, chiar daca am ajuns cuprinsi de idei inalte. Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui – sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist. (…)

Vedem aceeasi atitudine in zilele noastre, ce da glas unora ca acestea: „Toata lumea il stie pe Sfantul Simeon Noul Teolog. O, da! Il vom urma. Sfantul Grigorie Palama. Da! Da, e cel mai bun! Da! Si toti Parintii isihasti… Isihasm! si Rugaciunea lui Iisus“, si alte subiecte sporite – toate acestea sunt doar la suprafata“.

(Parintele Serafim Rose, Inaltarea cugetului, incalzirea inimii, traducere de Radu Hagiu)

Sursă: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABILE” sau a “ORTODOXIEI DE SERA” | Cuvântul Ortodox

Inaltarea Domnului

11351187_10152952874314065_5377384677883997854_n

Astazi praznuim Inaltarea Domnului . Acest praznic cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa Inviere.
Inaltarea Domnului este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii ( Rusaliile )

Inca de pe cand Mantuitorul se afla impreuna cu Ucenicii, mai inainte de Patima, le fagaduise venirea Preasfantului Duh, zicand: «E de folos sa Ma duc; ca de nu Ma voi duce Eu, Mangaietorul nu va veni».
Si iarasi: «Cand va veni Acela, va va invata pe voi tot adevarul».

Iar cand a sosit vremea inaltarii, Mantuitorul i-a dus cu Sine pe Muntele Maslinilor (numit asa fiindca erau multi maslini saditi pe el) si le-a grait lor despre propovaduirea Lui pana la marginea lumii, cum si despre viitoarea Lui imparatie, cea necuprinsa cu mintea, deoarece vedea ca si ei vor sa-L intrebe despre cele ce trebuiau sa faca. Si de fata fiind acolo si Maica Sa, a trimis inaintea lor ingeri, ca sa le arate suirea la cer. Si, pe cand ei priveau, un nor L-a ridicat din mijlocul lor, purtandu-L in sus. Si astfel, inconjurat de ingerii trimisi inaintea Lui, care se intreceau unii pe altii sa ridice portile cerurilor si care erau uimiti de roseata de sange a trupului Lui, S-a inaltat si a sezut de-a dreapta Tatalui, indumnezeind trupul, prin care, stricandu-se vrajba cea de demult, am fost impacati cu Dumnezeu, si facandu-l, indraznesc a zice, asemenea Tatalui. Iar niste ingeri, in chip de barbati, au stat inaintea Apostolilor, zicand: Barbati galileeni, ce stati de va mirati, uitan-du-va spre cer? Acest Iisus Dumnezeu, pe Care il vedeti cu trup, asa va veni iarasi, cu trup adica, dar nu ca mai-nainte, in saracie si tacere, ci inconjurat de ingeri, cu slava mare, precum il vedeti acum. (Sinaxar in Joia Inaltarii extras din Penticostar)

Hristos s-a Inaltat !

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii 

Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii.Merită, mi-am zis, să dau răspunsurile public.

1. Îi iubeşte Dumnezeu pe homosexuali?
Dumnezeu îi iubeşte pe oameni. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să confundăm iubirea lui Dumnezeu cu iubirea oamenilor.
Iubirea lui Dumnezeu este una totală şi, implicit, una foarte exigentă. Şi la acest aspect trebuie să fim toţi atenţi.

2. Ce are Dumnezeu cu homosexualitatea?
Sincer, nu ştiu. Probabil faptul că este o sfidare a unei rânduieli naturale- aşa cum a lăsat-o Dumnezeu. Dar sincer nici nu am stat să aflu un răspuns de la Dumnezeu pe tema asta, pentru că nu este prioritatea mea de rugăciune.
Dar ştiu că Biblia este foarte categorică şi explicită în a condamna homosexualitatea şi că toată tradiţia creştină căreia îi aparţin- mai puţin nişte secte relativiste de dată foarte recentă, gândite mai degrabă să păcălească nevoile religioase ale homosexualilor decât să se raporteze la Dumnezeu- consideră homosexualitatea un păcat grav, strigător la Cer.

3. Ce am eu cu homosexualii?
Personal nu am nimic. Am prieteni cu diverse orientări şi plăceri sexuale- unele mai picante, altele mai puţin picante, inclusiv cu pasiuni homosexuale.
Atâta timp cât îmbrăţişăm toţi aceeaşi atitudine de discreţie şi politeţe reţinută, atunci când vine vorba de vieţile noastre sexuale, atâta timp cât niciunul dintre noi nu mută problemele „din dormitor” în spaţiul public, nu am niciun motiv să „am ceva”.
Deci sunt tolerant- în sensul sănătos al termenului „toleranţă”.
Niciodată, dacă va veni vorba despre subiect, nu o să găsească la mine acceptare pentru stilul lor de viaţă. Dar cum nu au nevoie de susţinerea mea, nici nu ştiu de ce ar trebui să vină la mine ca să îi susţin. Este opţiunea lor şi viaţa lor. Aşa cum eu am viaţa şi opţiunile mele.

4. Ce am cu homosexualitatea?
O consider un stil de viaţă neconform cu valorile creştine şi cred că este o problemă ce poate găsi tratare şi rezolvare dacă există înţelepciune şi voinţă din toate părţile.

5. Ce am cu dreptul homosexualilor de a se căsători?
Este simplu. Căsătoria este partea fundamentală- de contract- pentru instituţia familiei. Instituţia familiei, fundamentală la rândul ei pentru societate, are o dimensiune care presupune nenumărate obligaţii şi responsabilităţi, între care esenţială este naşterea şi educarea copiilor pentru perpetuarea societăţii.
Familia înseamnă foarte multă responsabilitate şi maturitate. Nu este un drept ci este o instituţie. De aceea cred că toţi oamenii trebuie să gândească foarte responsabil pasul întemeierii unei familii, să nu confunde familia cu legalizarea în faţa statului şi a lui Dumnezeu a cine ştie cărei pasiuni amoroase.
Deci chiar nu ştiu cum am putea să vorbim de „familie homosexuală” fără sfidăm logica şi biologicul.

6.Ce am cu activismul homosexual?
Ei, aici am multe.
Dacă pot înţelege şi chiar susţine punctual eforturile unor organizaţii de a lupta împotriva incriminării penale sau uciderii unor oameni doar pentru că au altă orientare sexuală decât a mea.
În schimb nu pot accepta efortul de a se impune unei majorităţi, moravurile şi mofturile unor minorităţi, fie şi prin invocarea unei pseudo-toleranţe.
De altfel mi se pare imorală transformarea în politică a vieţii sexuale, de orice natură ar fi ea. Nu cred că trebuie ca Statul să reglementeze, pozitiv sau negativ, viaţa sexuală, exceptând condamnarea abuzurilor sexuale, ca violul, pedofilia, hărţuirea sexuală.

Nu pot să nu remarc faptul că agenda aceasta, a „drepturilor gay” este instrument de luptă împotriva unui establishment social- cel creştin, parte a unui întreg pachet de instrumente menite să submineze, distrugă şi anihileze ce a mai rămas creştin din civilizaţia noastră occidentală.
Şi aici, în acest pachet, avem şi feminism, şi relativism religios, şi sincretisme filozofice, şi ecologisme ideologice şi o grămadă de alte mode şi mofturi.
Iar, ceea ce este mai grav, toţi putem remarca faptul că fiecare luptă pentru câte o „libertate” a unor „marginali” mai mult sau mai puţin discriminaţi, nu face decât să impună tuturor o nouă dictatură, un totalitarism al relativismului, care reglementează pas cu pas orice mică sau mare libertate, care dresează şi deformează conştiinţe.

Bogdan Duca

Sursă: Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii – Bogdan DUCA

Despre marşul minorităţilor sexuale: „Fără Frică” la Chişinău! 

Se spune că un savant progresist i-a zis într-o zi lui Dumnezeu: „Omenirea nu mai are nevoie de Tine. Am făcut suficiente progrese, ne descurcăm de minune și singuri. Am descoperit o serie de medicamente care tratează cele mai incurabile boli, facem transplant de organe, putem schimba sexul la dorința persoanei, putem chiar clona oamenii.” Dumnezeu îi răspunde spunând: „Tot ce faceți voi nu este altceva decât să experimentați cu omul pe care l-am creat Eu. Încercați să creați voi singuri un bărbat şi apoi faceți ce vreți cu el”. „Nici o problemă”, zice savantul. „Mă duc chiar acum să aduc nişte lut din grădină”. „Stai un pic”, îi zice Dumnezeu. „Acesta este lutul meu. Fă-ți mai întâi lutul tău și apoi restul…”

De când există lumea, omul a tot încercat să-i ia locul lui Dumnezeu, ignorând legile stabilite de El în natură. Nimic nou sub soare, ar zice împăratul Solomon.

Dacă pentru persoanele cu altă orientare sexuală dragostea este tot ceea ce contează, de ce nu se iubesc unii pe alții fără ca să-i deranjeze pe ceilalți?! De ce dragostea lor nu dă naștere la copii, care le-ar asigura împlinire și continuitate?! De ce să lupți cu toată lumea şi să pretinzi că eşti victimă, când nimeni nu-ți interzice să-ți trăiești viața aşa cum îți place?! Chiar dacă nu crezi în Dumnezeu, nu poți să nu vezi că de fapt nu societatea, ci însăși natura este împotriva ta.

Cel mai mult uimește agresivitatea cu care se propagă aceste idei, care în esența lor sunt mai degrabă o ideologie politică decât un drept fundamental. Pe de-o parte, se fac chemări la toleranță, pe de altă parte se vede o intoleranță totală față de cei care au un alt punct de vedere. Recent, o reprezentantă a conducerii LGBT din SUA l-a numit „Satana” pe actualul Președinte. Foarte mulți reprezentanți ai societății civile din Moldova, care cheamă azi la toleranță față de comunitatea LGBT, sunt extrem de intoleranți față de anumiți politicieni şi mișcări conservatoare, inclusiv față de Biserică, folosind un limbaj care trece orice limite.

Un drept fundamental al părinților, stipulat în carta ONU, este să-și educe copiii în conformitate cu convingerile lor religioase sau filosofice. Noul reprezentant ONU în apărarea drepturilor LGBT insistă ca toate statele să introducă în școli cursuri obligatorii de educație sexuală, care să conțină ideologia promovată de grupurile cu altă orientare sexuală. Ieri, 19 mai, unii nostalgici după ideologia sovietică au sărbătorit ziua pionierilor. Alții atrași de curentele progresiste neoliberale s-au avântat în promovarea și apărarea noii ideologii politice. Am scăpat de o ideologie și am dat de alta.

Dacă totuşi se dorește aşa de mult, în condiții libere și democratice, să fie propagată această nouă ideologie politică, atunci de ce nu este acceptat şi un alt punct de vedere fără etichetări gen „homofobie”, „bigotism”, „fanatism religios”, etc? Nu am fost, nu sunt și nu cred că vreodată voi fi pentru violență și agresiune față de cei ce gândesc sau trăiesc diferit. Făcând parte dintr-o comunitate care aparține unei minorități religioase, știu pe pielea mea ce înseamnă să fii atacat și agresat. Cu toate acestea, totdeauna am fost gata să-mi apăr convingerea cu respect și tact față de oponent, fără ca să închid gura cuiva sau să-l numesc „creștinofob”, „baptistofob”, „sectofob”, etc.

Consider că aceste subiecte trebuie discutate deschis și fără etichetări, respectând libertatea de exprimare și conștiință. Istoria ne-a demonstrat nu o singură dată că doar Dumnezeu și timpul va arăta cine a avut mai multă dreptate. Până atunci însă, să nu ne fie frică să exprimăm și un alt punct de vedere față de cei care ne cheamă azi la „marșul fără frică”…

Valeriu Ghiletchi

Sursă: Valeriu Ghileţchi despre marşul minorităţilor sexuale: „Fără Frică” la Chişinău! – Stiri Crestine.ro

Se pare că unii nu înţeleg…

Oprirea proiectului mega-moscheii turceşti NU este nici xenofobie, nici ură faţă de cei de altă credinţă. Nu este vorba despre a demola moscheile existente, de a da afară musulmanii români sau altceva de acest fel. Aici este vorba despre faptul că

1. Turcia este condusă de un om condamnat pentru propagandă islamică şi devine tot mai islamistă pe zi ce trece.
2. Implicare Turciei în crime împotriva umanităţii în Siria este dovedită astăzi. Autorităţile americane au recunoscut implicarea ei în traficul de arme pro-ISIS, în atacuri împotriva populaţiei civile kurde siriene etc., etc.
3. Această moschee urmează să fie construită pe sistem islamist, nu pe sistemul musulman românesc. Şi să fie controlată de Turcia, nu de musulmanii români.
4. Această moschee urmează să fie construită pe pământul Brâncovenilor, a căror ucidere Turcia de astăzi o consideră un lucru foarte bun.
În sfârşit, vă mai atrag atenţia că:
5. În România există moschei vechi şi noi. Nu s-a agitat nimeni din pricina lor. Nici din pricina celor vechi, nici din pricina celor noi. Deci nu este vorba de a nu avea locaş de cult cineva. Este vorba de a nu permite ca o putere străină fanatică, agresivă până la crimă, cu un istoric anti-românesc oribil, să preia controlul asupra Cultului Musulman din România.

Închei cu un text preferat de Recep Tayyip Erdogan, preşedintele islamist şi infractor al Turciei:

„Moscheile sunt cazărmile noastre,
Cupolele sunt coifurile noastre,
Minaretele sunt baionetele noastre
Credincioșii musulmani sunt soldații noștri.”

Acesta este programul politic al lui Erdogan, aceasta este pricina pentru care luptă să construiască moschei turceşti uriaşe în alte ţări (prin care să preia controlul asupra cultului musulman din ţara respectivă).

Mihai-Andrei Aldea

Sursă: Mihai-Andrei Aldea

Explicarea Sfintei Liturghii (8b) Ectenia mare.

Pentru Preasfinţitul nostru (Episcopul, Arhiepiscopul, Mitropolitul sau Patriarhul), pentru cinstita preoţime şi cea întru, Hristos diaconime şi pentru tot clerul şi poporul…

E firesc să ne rugam pentru cei ce slujesc în cele trei trepte harice rânduite de sfinții apostoli: episcopi (FA 20, 28;1), (1Tim 4, 14), (Tit 1, 5), preoți (FA 14, 23), (1 Ptr 5, 1) şi diaconi (FA 6, 6), ca şi pentru cei din treptele inferioare, ipodiaconi şi citeți (sau cântăreți). Toţi, laolalta, alcătuiesc clerul. Vreau însa sa subliniez formula: pentru tot clerul şi poporul, ca exprimând ceea ce va spuneam şi mai înainte, unitatea dintre cler şi popor (poporul lui Dumnezeu, cel cu preoție împărătească), toți fiind împreună-slujitori ai aceleiaşi Liturghii.

Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai-marii oraşelor şi ai satelor şi pentru armata ţării…

Ne rugăm nu numai pentru ortodocşii din patrie, ci şi pentru cei stabiliţi, temporar sau definitiv, prin alte parti ale lumii, cu care ne simțim laolalta în acelaşi duh al credinței celei bune.

Despre cârmuitori – atât ai ţării cât şi cei cu autoritate locala – e bine să rețineți interpretarea corectă a textului din Epistola catre Romani 13,1-7, în care Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creştini să se supuna înaltelor stápàniri, cu motivația ca ele sunt rânduite de Dumnezeu. Multe şi felurite speculații s’au fäcut pe aceasta temă, mai ales atunci când creştinii se aflau sub regimuri de dictatură şi tiranie, dar Bisericile lor continuau, totuşi, sa se roage pentru conducatori. Reproşurile se datorau confuziei dintre autoritatea instalată şi particularitatea ei politică. Să nu uitam că la vremea când Pavel le adresa creştinilor acest indemn, ei se aflau sub autoritatea cezarului de la Roma, căruia el însuşi avea să-i cada victimă, ca prizonier de conştiinţă şi, în cele din urma, ca martir. Apostolul nu-şi propune să pledeze în favoarea sau împotriva naturii politice a stapànirii, ci sa atraga atenţia asupra rolului acesteia – oricare ar fi ea – de a instaura şi menţine ordinea publica: „Dacă faci rău, teme-te!” Or, aceasta nu e altceva decât reflectarea în societatea umană a ordinii cosmice ca operă a lui Dumnezeu. Acesta e sensul real al rugaciunii noastre pentru cârmuitori.

Prin armată înţelegem nu doar oastea propriu-zisă, ci şi toate structurile statale cu profil militar, menite să asigure apărarea patriei și ordinea publică. Daca la începutul acestui verset ne-am rugat pentru binecredinciosul popor român, adica pentru cel ortodox, de data aceasta ne rugam pentru iubitorii de Hristos, adica şi pentru neortodocşi, având în vedere componenta confesională complexă a acestor structuri. Faptul că în ele se află preoți slujitori, capele sau biserici atestă prezenţa lui Hristos în inimile lor.

Mentionez şi faptul ca formularea acestei cereri este stabilită de către Sfântul Sinod al fiecarei Biserici Ortodoxe, ținându-se seama de forma de guvernamant a țării respective, care poate suferi modificari de-a lungul istoriei.

Pentru sfânt locasul acesta, pentru ţara aceasta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă vieţuiesc într’însele…

Rugăciunea patrunde acum in spaţiile hotărniciilor omeneşti, în ordine descrescândă: ţara, oraşe, sate. Observăm însă că noi ne-am mai rugat o data pentru sfântă biserica aceasta, ceea ce ar însemna că acum ne repetăm. Da şi nu. Dupa alcatuirea lui de către Sfinţii Parinti, textul acestei Liturghii a fost folosit mai întâi în obştile monahale, aşa ca versetul începea cu: Pentru sfântă mânăstirea aceasta, spaţiul sacru având prioritate asupra celorlalte. Înlocuirea cuvântului mânăstire cu locaș este o simpla adaptare la conditia bisericilor „de mir”. În mănăstiri însa este respectat originalul.

Pentru buna întocmire a văzduhuiui, pentru îmbelşugarea roadelor pământului si pentru vremuri paşnice…

Din spatiile hotarnicite, rugăciunea zboară acum în cele stihiale. Prin buna întocmire a văzduhului înţelegem condiţiile atmosferice optime pentru agricultură şi, în general, pentru hrana omului, adica pentru îmbelşugarea roadelor pământului. Vă rog sa nu uitaţi ca de-a lungul vremii, treptat-treptat, Dumnezeu i-a cedat omului controlul asupra naturii, cu o singura excepţie, meteorologia, pe care Şi-a pastrat-o pentru Sine. De aici, importanţa acestei rugaciuni pentru viaţa intregii omeniri, ca şi sfintenia semnului crucii de pe fruntea țăranului când începe să are; el ştie ca totul depinde numai de voia lui Dumnezeu, singurul care-i poate dărui şi vremuri paşnice, adica lipsite de vremurile potopului, grindinei sau înghețului timpuriu. Tot din roada pamântului aducem la altar jertfa de pâine şi vin.

Pentru cei ce călătoresc pe uscat, pe ape şi în aer; pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor..

Iata câteva categorii de oameni pe care, de obicei, nu-i cunoaştem, care trăiesc pe undeva departe de noi, dar cu care comunicăm prin mijlocirea rugăciunii, în semn de solidaritate cu trebuinţele, grijile şi suferintele lor. Aceştia, datorita circumstanțelor în care se află, nu pot fi de faţa la Sfânta Liturghie; de aceea ne rugăm pentru ei şi în locul lor.

[Aici, la cerere sau trebuință, se intercaleaza rugăciuni speciale, pe care preotul le are la îndemâna în Liturghier.]

Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia…

În limba româna – mai ales în limbajul biblic şi liturgic – pasivul este uneori exprimat prin reflexiv, ceea ce îi confera propoziţiei o anume savoare. În cazul de fata, noi ştim ca izbavirea (ca şi mântuirea) vine de la Dumnezeu, dar ea se face şi prin participarea noastra în masura în care o cerem prin rugaciune sincera şi increzatoare.

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Cuvânt-cheie, harul este, prin excelenta, instrumentul mântuirii. Apărarea, miluirea şi paza noastra (ca şi izbavirea) sunt tot lucrări ale harului, dar legate de o anume ĭmprejurare şi de un anume timp. Mântuirea – adica dobândirea Împaraţiei Cerurilor – este fructul lucrării plenare a harului. Ea nu poate fi obținută fără participarea integrala a acestuia.

Harul este energia necreată a lui Dumnezeu Treimic, nedesparţita de El, lucrând prin fiecare din cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi şi prin toate laolalta. El este darul pe care Dumnezeu ni-l face noua, oamenilor, ca expresie a nemarginitei Sale iubiri față de noi. El poate fi şi rasplata pentru ceva, dar e mai degraba favoare, bunavoința, mărinimie, gratuitate. Vă dau ca exemplu o parabolă rostită de Mântuitorul Hristos (Mt 20,1-16).

Un om a mers de dimineata în piaţa bratelor de munca şi a angajat lucratori pentru via sa, ĭnţelegându-se pentru plata unui dinar (acesta era pe atunci pretul unei zile de munca). Pe alţii i-a angajat mai către vremea prânzului, pe alţii mai către amiază, după cum ĭi găsea. Spre seară a mai aflat câţiva pe care nu-i chemase nimeni şi i-a trimis la lucru. La sfârşitul zilei le-a facut tuturor plata, începând cu cei ce venisera ultimii. Acestora le-a dat câte un dinar. Ceilalti, vazând, gândeau ca ei vor primi mai mult. Dar tot câte un dinar le-a dat şi lor. Ei însa s’au declarat nemulţumiţi şi au protestat, invocând principiul proportionalității, adică al raportului just dintre plata şi volumul de munca. Atunci stapânul le-a zis: Când v’am angajat, aţi fost de acord cu plata unui dinar. lata, v’am dat exact cum ne-a fost înţelegerea, adica ceea ce vi se cuvine. Dar daca eu, din banii mei, vreau sa le dau si acestora tot atât, ce-aveţi voi cu mine? E treaba mea! . .. În aceasta parabola nu este pomenit cuvântul har, dar de el e vorba. În schimb, e pomenita Împaratia Cerurilor, la care se refera explicit parabola. Domnul a vrut sa spuna că noi, prin faptele noastre, o merităm foarte puţin, dar Stapânul-Dumnezeu ne-o poate acorda prin graţie (Rm 3,24-26).

S’ar putea spune însa ca Stăpânul viei nu le-a facut lucrătorilor târzii decât un dar de bani, şi nimic mai mult. E momentul să vă atrag atenția că în limbajul biblic sunt folosite două cuvinte asemănătoare, dar nu identice: dar şi har. De cele mai multe ori, darul e de natura materială, oferit de oameni, cum au fost darurile magilor sau darurile aduse la altar (cum sunt şi prescurile noastre). Cu toate acestea, aşa cum va spuneam şi altadată şi cum auzim în Rugaciunea Amvonului, de la sfârşitul Liturghiei, „darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor”. Noi, oamenii, avem totul de la Dumnezeu. Lui Îi datoram totul, şi de aceea Îi şi multumim. Harul însuşi este darul lui Dumnezeu, şi cel mai mare; o spune Sfantul Apostol Pavel Efesenilor: În har sunteţi mântuiţi prin credinţă; iar aceasta nu-i de la voi: e darul lui Dumnezeul (Ef 2,8).

Altfel, harul s’a manifestat şi în vremea Vechiului Testament, în sensul restrâns de „bunavoință” ,,privilegiu” (Ps 44,2; 83,11; Pr 3,34; 8,17; 12,2.). Dăruiţi cu har au fost, de pilda, Noe (Fc 6,8), Moise (Iş 34,9), David (FA 7,46) şi Fecioara Maria (Lc l,28,30).

În dimensiunea lui totală ne-a venit prin lisus Hristos Cel jertfit pe cruce, prin Care ni s’a conferit mântuirea (In 1,17; FA 15,11; Rm 1,5; Tit 3,6-7). Daca harul e un dar, la rândul sau este izvorator de felurite daruri, pe care ni le acorda nouă, oamenilor (Rm 12,5-8). Darul cel mai de preţ, este Împărăția Cerurilor, el însuşi fiind viaţa veşnică (Rm 6,23). Dumnezeu le daruiește har tuturor oamenilor, fără nici o discriminare (FA 15,11), dar nu toţi îl acceptă, îl pastrează sau îl folosesc, dată fiind libertatea fiecaruia de a răspunde sau nu ofertei divine. Cei ce vor să beneficieze de harul dumnezeiesc îl pot dobândi prin credinţă, curăţie, umilință şi milostenie. (Rm 4,16; 5,2; 5,21; Ef4,29; 1 Ptr 5,5). Există însă oameni (şi incă destul) care posedă harul, dar „cad din el” prin îndepărtarea de Hristos, prin apostazie sau printr’o viaţă păcătoasă şi lipsită de pocăinţă (Ga 5,4; Evr 6,4-6).

În sfârşit, adaug şi faptul că harul e cantitativ şi că, în funcţie de receptivitatea omului, Dumnezeu i-l dă fiecăruia cu mai multă sau mai puţină îmbelşugare. Mai mult, în infinita Sa bunătate, El face ca harul să prisosească, compensator, acolo unde puterile omului se dovedesc insuficiente (Rm 5,l7,20; 2 Co 4,15; 9,14; 1 Tim 1,14).

Iată, am stăruit ceva mai mult asupra acestui verset liturgic, din dorinţa de a sublinia apăsat prezenţa şi lucrarea harului în însăşi rugăciunea noastră comună. De altfel, cu harul ne vom întâlni de mai multe ori în desfăşurarea Sfintei Liturghii, adică în drumul nostru prin şi către Împărăţia Cerurílor.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim, pe noi insine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Acest verset are două părti, asupra cărora mă voi opri separat.

În prima e vorba de Maica Domnului, a cărei prezenţă în Sfânta Liturghie e tot atât de frecventă ca şi aceea a harului. E de ajuns să mentionez că ea este pomenită, împreună cu toţi sfinţii, la sfârşitul fiecărei ectenii, mare sau mică. În cuvântul meu asupra proscomidiei vă spuneam că, în configuraţia de pe sfântul disc a Împărăţiei Cerurilor, Maica Domnului are un văzduh numai al ei, ca una care este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, aşa cum sună imnul liturgic numit Axion. În acest sens, e de la sine înţeles că ea este şi mai presus decât toţi sfinţii, după cum o mărtunsim în Imnul Acatist. Toate acestea însă nu înseamnă nici pe departe că Maica Domnului ar fi cumva despărţită de îngeri sau de sfinţi, aşa cum nu este şi nu poate fi desparţita de Fiul ei, lisus Hristos. Noi ştim ca, înainte de a-Și da duhul pe cruce, Domnul i-a încredinţat-o, spre îngrijire şi ocrotire, celui mai iubit ucenic al Sau, Sfântul Apostol Ioan, devenit Evanghelistull De asemenea, tot din Sfânta Scriptura ştim că după înălțarea Domnului la cer ea se afla întotdeauna la rugaciune împreunã cu ucenicii Acestuia, deci cu sfinţii apostoli. Pe de alta parte, din Sfânta Traditie a Bisericii cunoaştem că la cinstita ei inmormantare au fost de fata toţi sfinţii apostoli, anume veniți de departe (cu excepţia lui Toma, care a sosit mai târziu). Potrivit aceleiaşi Tradiţii, Fiul ei nu a lasat-o sa putrezeascà în groapă, ci a luat-o la Sine, ceea ce denotă ca El Însuşi a aşezat-o mai presus de sfinţi, dar în acelaşi sobor. De aceea, în formula liturgicä de mai sus, cea din prima parte, verbul a pomeni este la singular. Nu spunem: Pe Preasfânta […] şi pe toţi sfinţii, ci: Pe Preasfânta […] nu toţi sfinţii să o pomenim. Altfel spus, pe ea împreuna cu toti sfinţii având-o în minte, dupa modelul ei (care îi însumează pe sfinţi) sa ne dăm lui Hristos.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania – Cartea deschisă a împărăției – o însoțire liturgică pentru preoți și mireni, pag.72-78)

Sursă: Ectenia mare (8b)

Eveniment închinat apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului.

Duminică, 14 mai 2017, la Paraclisul Bisericii „Sf. Dimtrie Izvorâtorul de Mir” a avut loc un eveniment închinat apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului intitulat Poezia în cătușe – Versul-Rugăciune și Poetul-Apostol.

Evenimentul face parte dintr-o serie demarată în luna martie cu o seară dedicată femeilor mărturisitoare din temnițele comuniste.

De data aceasta, organizatorii au ales să facă o evocare a poetului mărturisitor Radu Gyr, subliniind rolul importat pe care poezia compusă în spatele gratiilor l-a avut în viața duhovnicească a celor întemnițați.

Seara a fost deschisă cu un moment poetic, un recital emoționant, pe versuri de Radu Gyr, susținut de Elena Ivanca, actriță la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

După vizionarea unui material video, din care cei prezenți au putut afla mai multe despre rolul important pe care poezia l-a jucat în temnițe, din mărturiile unor supraviețuitori ai iadului comunist (Aspazia Oțel Petrescu, Tudora Cristea, Demostene Andronescu, Virgil Totoescu, Ile Tudor etc), a urmat o conferință susținută de doamna profesoară Crina Palas, doctor în literatura detenției și rezistenței anticomuniste. Aceasta a făcut o analiză profundă a poeziei lui Radu Gyr, iar la final a prezentat publicului un panou cu obiecte realizate în detenție de mărturisitorii Ilie și Mara Banciu.

Seara s-a încheiat cu un alt moment recitativ încărcat de emoție susținut de aceeași Elena Ivanca, titrează Radio Renașterea.

La final, părintele paroh Ioan Goje a luat cuvântul pentru a mulțumi invitatelor și tinerilor din parohie care s-au ocupat cu organizarea acestui eveniment. Acesta a subliniat, de asemenea, importanța pe care cinstirea martirilor din temnițele comuniste o are în viața bisericii și a țării noastre, mulțumind Sfântului Sinod pentru inițiativa de a-i omagia anul acesta pe cei care au mărturisit dreapta credință în timpul prigoanei comuniste.

Astfel de evenimente înălțătoare despre adevărul istoric din timpul comunismului ar trebui organizate de cât mai multe parohii ortodoxe din Cluj-Napoca.

Sursă: Eveniment închinat apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului, la Parohia clujeană „Sfântul Dimtrie Izvorâtorul de Mir” – NapocaNews

Vladimir Soloviov: filosof rus care scria la 1899 ceea ce se întâmplă astăzi!

În ultima vreme citesc cu nespusă plăcere cărțile filosofilor creștini ruși. Acestea nu sunt simple ruminații textualiste, care cuprind doar fulgurant viața fără sens cum o fac de multe ori fără substanță unii gânditori occidentali, ci reprezintă adevărate repere gnoseologice care te fac să înțelegi țelul teleologic al lumii, care este Învierea.

Mi-a căzut în mână recent cartea ”Povestire despre Antichrist” de Vladimir Soloviov, publicată în 2005 la Editura Humanitas. Nu sunt un admirator al lui Vladimir Soloviov, prefer să meditez la frământările teologice ale lui Nikolai Berdiaev sau să tresalt transfigurat la sensul tenebros al sârșitului lumii propus de Lev Șestov, ca ultimă clipă în fața posibilei mântuiri. Vladimir Soloviov (1853 – 1900) a fost un filosof ortodox rus care a încercat să se desprindă de tradiția pravoslavnică. Era cunoscut ca promotor al unirii bisericilor ortodoxă și catolică, precum și un admirator al Papei. Vladimir Soloviov era un rus european care promova o ortodoxie occidentalistă (ceea ce e un non sens teologic), în speranța alinierii Rusiei la valorile religioase ale Romei.

Mai mult, Vladimir Soloviov era un critic nejustificat al slavofililor și un adversar al pan-ortodoxismului, curente pe care în cartea sa le agresează verbal prin cuvintele unui personaj cazon, ca ”proștii”, ce împiedică Rusia să se ”europenizeze”. Cartea lui Soloviov e construită pe forma dialogurilor platoniciene, în stil hegelian, cu o dialectică subtilă. Ca în romanele lui Dostoievski, un grup de ruși aflați la băi pe malul Mediteranei, undeva între Nisa și Monte Carlo: un general, o doamnă din înalta societate, un politician, un prinț, un domn Z dezbat, la o cafea și o dulceață în briza caldă, destinul Rusiei și al creștinismului. E interesant că Soloviov a scris dialogurile la 1899 și din acestea răzbat frământări filosofice, religioase și politice foarte actuale. La 1899 personajele prevedeau destructurarea Rusiei tradiționaliste prin creșterea fermentului anarhist.

Se prevedea izbucnirea Revoluției bolșevice de la 1917 cu 18 ani înainte de declanșarea acesteia. Undeva printre rânduri pluteau ideile de desacralizare a Rusiei pravoslavnice crucificată între occident și orient, ca experiment indus de marea finanță. Sigur în mintea personajelor exista un optimism specific epocii, că evoluționismul și civilizația vor împiedica izbucnirea războaielor pe viitor, care vor rămâne un apanaj doar al popoarelor ”sălbatice”. Oamenii civilizați, superiori, nu vor mai apela la război pentru a își rezolva interesele. Această naivitate ”progresistă” va fi demnatelată brutal prin războiul izbucnit doar peste 15 ani, la 1914. Conflictul dintre creștinism, islamism și ateism era o paradigmă în societatea rusă sfârșitului de secol XIX, la fel de actual și astăzi. Lumea nu s-a inventat odată cu noi pare să ne transmită concluziile cărții. Dar cel mai important și incitant capitol din carte este citirea unei profeții oferite de un interlocuitor asistenței.

Profeția este o copie după un manuscris vechi găsit într-o mănăstire ortodoxă. În profeția despre Antichrist un fel de alter ego al Legendei Marelui Inchizitor a lui Dostoievski descoperim o frescă transpusă parcă în parabola zilelor noastre, cu o sută de ani înainte. În legenda despre Antichrist, Soloviov ne explică la 1899 cum va arăta lumea peste o sută și ceva de ani. Profeția anunța izbucnirea primului război mondial în ciuda ”progresului” evolutionist. ”Manuscrisul” vorbește de o Europă tot mai secularizată, în care creștinismul va fi prigonit de către adepții materialismului dialectic și de către atei sau anarhiști. Această Europă slăbită, condusă de organzații secrete ezoterice de tip masoneric, va avea parte de o invazie a unei forte orientale, numită ”imperiul mongol”, de religie musulmană, dar la care se aliază și China.

Acest ”imperiu mongol” musulman va cuceri Europa pe care o va transforma într-o Euroabia, cu scopul de a slăbi puterea creștinismului, singurul inamic real al ateilor și islamiștilor. Euroabia musulmană va dori să distrugă, pe lângă societatea creștină și Palestina evreiască. Profeția lui Soloviov susține că organizațiile secrete de tip ezoteric se vor alia într-o Europă, nu a națiunilor, ci a partidelor și ideologiilor pentru a se elibera de musulmani. După Reconquista se va crea Statele Unite ale Europei (ce coincidență perfecta de nume cu UE!), cu o singură capitală și un singur președinte. Scopul acestei Uniuni Europene, fără națiuni, condusă de confrerii secrete care nu cred în Hristos este acela de a unifica religiile într-una singură. Se vrea înființarea unei religii unice, un fel de creștinism fără Hristos, iar cei ce cred în răstignit vor fi persecutați. Președintele noii Europe, un fel de supraom nietzschean va fi ales un tip frumos și inteligent, care propune să facă binele în afara religiei și scoțându-l pe Hristos din ecuație. El reușește să fie adulat de europeni ca unicul care va aduce pacea și prosperitatea continentului.

Acesta propune catolicilor, protestanților și ortodocșilor să-l recunoască ca unic conducător al religiei unite fără Hristos. În spiritul lui Soloviov se rezolvă situația complicată, care vede salvarea Europei creștine prin unirea papei cu pastorii protestanți și stareții ortodocși: aceștia refuză propunerea ”supraomului”, în alianță cu evreii, și-l demască pe președintele Statelor Unite a Europei ca Antichristul, cel ce vrea să stăpânească lumea cu puterile necuratului și cu ajutorul ateilor. Doar un singur strigăt de ”Hristos a Înviat” îl demască și-l distruge până la urmă pe Antichrist în revolta populației trezite de credință. Credința duce la trezvie, iar Apocalipsa poate fi ”anihilată” prin unitatea popoarelor întru Hristos în așteptarea celei de-a doua veniri, pare să ne concluzioneze Soloviov.

Sensul vieții e Învierea! Morala este că cei ce doresc distrugerea creștinismului, de fapt se fac pe ei zei goi pentru închinarea popoarelor manipulate. În secolul XX, Dumnezeu a fost înlocuit în regimurile comuniste și neo-marxiste cu idoli de tablă ca Mao, Che Guevara, Troțki sau Fildel Castro. Cât de actuală este profeția lui Soloviov de la 1899! Parcă a fost scrisă ieri pentru ziua de astăzi.

Ionuț Țene

Sursă: Vladimir Soloviov: filosof rus care scria la 1899 ceea ce se întâmplă astăzi! – NapocaNews